Review Canon 90D, cu Sorin Voicu

Încerc să îmi aduc aminte de un alt aparat de fotografiat care m-a intrigat așa de mult cum a făcut-o Canon EOS 90D și nu îmi vine nici un altul în minte. Cu siguranță, ceea ce m-a făcut să scriu așa despre el a fost conjunctura și aparatura testată înaintea lui, la care se adaugă aparatele, acum vechi, pe care le dețin și cu care mă distrez fotografiind și filmând.

Au trecut ani de când am testat ultima dată un aparat de fotografiat DSLR Canon. Ceea ce într-un final s-a dovedit un lucru bun. Pentru mine. Fiind „rupt” de aparatura producătorului japonez, acum, când am avut ocazia să testez Canon EOS 90D, mi-am dat seama mult mai bine cât de mult au evoluat lucrurile la Canon pe partea de DSLR (cu bine și cu rele, firește). Interesul meu pentru aparatele Canon s-a limitat la modelele accesibile mie. Cele de top nu sunt pentru mine, prețul fiind marele obstacol, ca de altfel pentru noi toți. În primul rând că nu am cum să le folosesc cum și unde trebuie.

Țin să mulțumesc celor de la F64 pentru că mi-au oferit posibilitatea să iau un pic la puricat 90D-ul. 

Așadar, să vedem de ce este în stare 90D în mâinile mele. În fond, asta contează: ce este în stare în mâinile utilizatorului. Restul e cancan.

Canon chiar el însuși cataloghează 90D ca fiind un aparat de fotografiat pentru entuziaști. Adică mănușă pentru unul ca mine.  Aflăm că modelul este unul cu un „echilibru perfect între viteză, calitate a imaginii și portabilitate”. Să vedem dacă este așa.

(c) Sorin Voicu

Câteva cuvinte înainte

Într-o lume a fotografiei în care producătorii au descoperit mirrorless-ul, salut „încăpățânarea” Canon în a oferi în continuare și DSLR-uri. Un alt competitor mai mult sau mai puțin direct pe zona DSLR (având în vedere comportamentul acestuia, ca să zic așa) nu a mai scos pe piață un DSLR din gama aparatelor pentru entuziaști din… 2016!

Ce lume nebună, sincer! Dețin și mirrorless, dar și DSLR. Lumea este în continuă creștere „setată” pe consumul de energie. Eco în sus, eco în jos, bla, bla bla (numai vorbe). Și totuși, consumăm pe pâine aparatura care „arde” o groază de energie electrică. Acum, sincer, încărcarea unui acumulator foto nu se poate compara cu încărcarea unei mașini electrice, de exemplu. Dar un acumulator mirrorless se golește muuult mai repede decât unul folosit pe un digital clasic. Avantaje și dezavantaje. Ce omit unii dintre cei radicali din tabăra mirrorless, pe lângă consumul mai mare: afișarea energie rămasă în acumulator. Datorită chipului, disponibilitatea energetică este indicată în procente, direct pe ecran, fără a mai intra în meniu. Fain. Numai că precizia indicării lasă de dorit, asta și din cauza combinației aparat-acumulator. Te uiți la energia disponibilă, arată, să spunem, 25% și după câteva cadre trase (atenție, nu filmări!) ți se oprește aparatul. A rămas fără combustibil. Pana prostului. Dacă ești în mijlocul unei acțiuni (sportive, manifestație, NBC) se duce în pustiu unele oportunități de fotografiere până schimbi acumulatorul gol cu unul plin. La DSLR, își dă flash-uri simbolul de acumulator gol mai ceva ca gonacii de pe autostradă și nu numai și tot mai tragi zeci de cadre până când decizi tu să schimbi acumulatorul cât acțiunea o permite. Asta diferență, mai dragă!

Personal și în direct, mi-ar pare rău să dispară DSLR-ul.

În acest context, salut cu entuziasm faptul că producătorul Canon mai are în „program” și DSLR-uri. Pentru mine este însă incert dacă va mai continua cu această tehnologie în segmentul destinat entuziaștilor sau dacă va dezvolta DSLR-uri numai pentru gama profesională. Dubii există, în principal lipsa lansării unor noi obiective pentru montura Canon EF. Ultimele obiective pentru această montură au apărut în 2018, acum 3 ani (mai este un pic și se fac patru ani)!

Caracteristici tehnice pe scurt, cu câteva impresii pe larg

  • Senzor APS-C CMOS de 32,5 megapixeli. Numărul de pixeli nu mă impresionează dacă imaginile redate de senzor nu îmi plac. Nu mă așteptam la rezultatele oferite de senzorul Canon (cât de cât nou), în 2021. Sincer, nu știu cum să o spun mai delicat… Imaginile redate sunt, atunci când te uiți la cadrul „normal”, ok-ish. Dacă te pune naiba și dai zoom 100% să verifici dacă într-adevăr ai nimerit subiectul cu punerea la punct… ce naiba! Prima dată am zis că am avut ghinionul să primesc un exemplar mai nereușit. Pe de altă parte, nu vreau să fiu înțeles greșit, dar… după ce am trecut de la un Canon 6D bătrân, Olympus E-M1 Mark II și am testat Panasonic S5, Canon RP și Sony A7R III… m-am trezit sub un duș cu apă a naibii de înghețată. Nu am obiective Canon cotate ca fiind crema cremelor, dar nici „jeguri”: Cano EF 16-35 F4 L, Canon 70-200mm F4 L, Tamron 100-400 VC USD, Canon EF 50mm 1.8 STM. În afară de 50mm, care este ieftinache cu fainoșag, dar nu atât de prost să dea în gropi, restul nu sunt de lepădat. Pe 6D-ul meu se comportă ca atare, adică bine. Ca să nu vorbesc prostii, am trecut aceeași imaginea scoasă de 90D prin mai multe programe de editare (cam 3, 4). Mi-am zis că „problema” vine din această direcție. Da de unde! Apoi m-am dus pe dpreview și am parcurs câteva imagini exemplu de acolo. Mi-am zis că oi fi eu prost sau m-am prostit nepermis de mult între timp. Ași! Cel puțin, cei de la dpreview au folosit obiective calitativ superioare față de ce am eu. Au expus până și imagini jpeg standard așa cum le livrează aparatul și aceleași imagini format RAW, prelucrate în Adobe Camera Raw 11. Din punct de vedere calitativ 100% sunt cam pe undeva acolo ca cele luate de mine. Hai măi, Canon! Dacă vrei poți, ce naiba!

  • Autofocus Dual Pixel. Da, sistemul este super gândit, îmi place la nebunie cât de bine răspunde, cât de rapid este. Pentru un DSLR.
  • 45 de puncte de focalizare, toate în cruce dublă, când se folosește vizorul optic, adică modul DSLR. Și aici, da, este ok.
  • Senzor de măsurare de 220.000 de pixeli (parcă), cu detectarea feței și a ochiului. Funcționează cum trebuie. Din câte îmi dau seama. Numai fața să fie bine definită în cadru, adică să acopere o suprafață bună din cadru.
  • 7 cadre pe secundă. Ok, nici prea prea, nici foarte foarte. Pentru o utilizare „normală” este arhisuficient.
  • Ecran touch de 3 inci, complet articulat. Este binevenit și util în multe situații.
  • Filmare 4K la 30p, fără crop. Un mare plus pentru cine filmează folosind obiectivele superangulare.
  • WiFi și Bluetooth (pentru cine are nevoie). Standard în zilele noastre. Apropo, aștept antivirus, prietenii știu de ce.

Construcție

Mă așteptam un pic la altceva. Nu că ar conta prea mult construcția când vine vorba de ce poate face cu un aparat de fotografiat marca Canon și ce imagini se pot scoate cu el. Primul meu contact cu Canon a fost prin intermediul unui EOS 350D cumpărat de nou pe persoană fizică care este, o sculă plasticoasă ca naiba, dar care îți permitea obținerea unor fotografii bune.

Impresiile mele când am ridicat 90D de pe tejgheaua „Închirieri” din magazinul foto:

  1. Ce ușor este.
  2. Plastic destul de mult. Când vine vorba de construcția unui aparat, îi fac testul la „ciocănit”. Lovesc foarte ușor cu barosul… ups… pardon, cu unghia degetului arătător pe diverse suprafețe pentru a afla mai multe despre materiale (compoziție, densitate, formula chimică ș.a.m.d.), închegare și alte elemente constructive. M-a uimit puțin sunetul gol de plastic de pe spatele aparatului, mai ales a peretelui copului ascuns de spatele ecranului rabatabil. Repet: la Canon sunt obișnuit cu construcțiile ușoare ale modelelor pentru începători și entuziaști. Nu mă deranjează. În cazul de față însă mă așteptam un pic la altceva. În vremurile în care DSLR-ul luase un avânt azi greu de egalat și imaginat de unii cu un an de fabricație mai nou, exista un 7D, apoi un 7D Mark II (ca să nu vorbesc de 40D și compania). Construit ca un tanc, interior și exterior. Mă așteptam cumva la o construcție exterioară cât de cât asemănătoare (la fel de robust, dar cu materiale mai ușoare, mai moderne). Dar nu este. Repet, nu mă deranjează prea tare senzația unui obiect din plastic ușor. Doar că personal sunt un pic mai mult dezamăgit, atâta tot. După umila mea părere, din punct de vedere constructiv, Canon EOS seria 7D este un etalon în privința construcției aparatelor Canon DSLR cu senzor APS-C. Primul 7D a apărut în anul 2009 (18 megapixeli), iar 7D Mark II în 2014 (20 megapixeli). Din 2014 nu mai știu un alt corp de APS-C care să fie așa de robust ca seria 7D. Strict legat de Canon.
  3. Cauciuc excelent pe suprafețele unde chiar contează să ai o priză bună.
  4. Joystick-ul, pe care îl salut și care într-adevăr îmi place cum lucrează (în comparație cu joystick-urile de pe aparatele oferite de alți producători).
  5. La naiba, sistemul de prindere al ocularului a rămas la fel cum îl știu eu și pot spune că, în timp, riscul de a-l „pierde” crește odată cu gradul de utilizare, mai ales când scoți des aparatul din geantă/rucsac.

Utilizare

Butoanele și rotițele sunt așa cum sunt obișnuit de la Canon de-a lungul numeroșilor ani în care am lucrat cu aparatura lor. Ce mi-a atras atenția este sunetul făcut de rotița rotativă de pe spatele aparatului, cea care înconjoară „blocul de săgeți”. Un sunet cu rezonanță, mai mult ca sigur datorită construcției mai slabe. Este un sunet mai înalt decât cel pe care îl scoate rotița de pe al meu 6D. O să spuneți că nu le am pe toate dacă dau atenție unor lucruri de genul acesta. Am scris despre asta pentru a atrage încă o dată atenție asupra construcției.

Toate butoanele sunt pe același nivel ca întreaga construcție. În schimb, sunt foarte bine poziționate și cu răspuns bun la acționare.

Joystick-ul este foarte fain implementat și realizat. Răspunde la comenzi pur și simplu pe gustul meu. Față de ultimele aparate de fotografiat testate de mine, nu este așa de „nervos”, de „sensibil”.

Mânerul de prindere face aparatul plăcut la „purtat”, adică la ținut lejer în jos cu doar o mână (dacă mărimea și greutatea obiectivului o permite). Mi-a plăcut, este ceva mai ergonomic decât la 6D-ul meu (nu am altă comparație de făcut).

Butonul/pârghia de blocare a comenzilor o găsesc prea mică, mi-ar fi plăcut să fie cumva mai ușor de acționat (un pic mai mare și eventual mai pronunțată). Faptul că se mișcă în sus și în jos față de stânga dreapta la 6D îl face, cel puțin pentru mine, și mai greu de folosit (când duci repede camera la ochi și trebuie să deblochezi apoi butoanele respective pentru eventualele ajustări rapide).

Nu sunt un utilizator pretențios. Ceea ce fotografiez reprezintă subiecte obișnuite. Nu trec repede de la o setare la alta. Folosesc preponderent prioritatea de diafragmă. În anumite situații prioritatea de timp și în situații „extreme”, unde este nevoie de timp scurt de expunere și o anumită diafragmă, modul manual cu ISO auto. Așadar nu am bătăi de cap cu butoanele dedicate diverselor setări. Aparatul oferă pe rotița de moduri două poziții personalizate, C1 și C2, pe care le poți utiliza cum ți se pare ție mai la îndemână. Acestea sunt suficiente pentru un fotograf obișnuit.

Pentru cine filmează mai mult decât fotografiază va ști cu siguranță să aprecieze existența mufelor pentru căști și microfon.

Interfața/meniul este unul obișnuit pentru utilizatorii Canon. Ecranul tactil sprijină din plin parcurgerea meniurilor.

Acumulatorul, LP-E6N, nu mai trebuie, cred eu, nici o prezentare pentru cei care folosesc Canon. Ține destul de mult dacă folosești aparatul în „mod” DSLR (cifra vehiculată este de cca. 1.300 de cadre) și „normal” la utilizarea exclusivă a live view (cca. 450 de cadre).

Nu o să enumăr acum la ce fel de tip de fotografiere este sau nu bun. Un aparat cu ecran rabatabil este, după părerea mea de fotograf „clasic”, bun la de toate. Cu condiția să stăpânești bine de tot atât tehnica de fotografiere, cât și aparatul de fotografiat împreună cu accesoriile de rigoare.
Utilizarea lui 90D nu mi-a creat probleme, cum ar fi de exemplu găsirea „oarbă” a butoanelor, incomoditate în manipulare. Locul de depozitare/transport să fie suficient de mare pentru corp și obiectiv.

Calitatea imaginii

Aici am ajuns într-un punct în care nu știu cum să încep. Parcă m-am lovit la cap și sunt ușor buimac. Am ajuns să testez 90D-ul după ce mi-au trecut prin mână aparate de fotografiat mai „grele”. După ce prelucrezi sute de fotografii scoase din aparate care fac parte dintr-o ligă superioară, este greu să revii cu picioarele pe pământ. Impactul poate fi așa de mare, încât ai impresia că ai în mână, în prezent, un aparat antic.

Am auzit pe cineva spunând despre 90D că trebuie folosite obiective care pot face față celor 32,5 megapixeli. Încep să cred din ce în ce mai mult că este adevărată această afirmație, mai ales că eu unul nu sunt pe deplin mulțumit cu calitatea imaginii oferită de senzor. Or fi pre mulți megapixeli pe suprafața senzorului APS-C, o fi de vină senzorul Canon (în comparație cu alții). Nu știu sigur și nici nu cred că am posibilitatea de a afla cauza. În momentul în care vrei să te uiți la detalii… nu prea ai la ce. Părul, de exemplu, pare „șters”. Pur și simplu nu ai detalii. Chiar îmi este rușine să mă gândesc doar la o comparație între 90D și un subacvatic… Asta ca extremă.

Este primul aparat pe care l-am testat care m-a făcut să caut exemple de imagini luate de alții și să le compar cu exemplele de imagini de la alți producători de aparate de fotografiat. Nu am mai făcut așa ceva pentru un test de DSLR, din câte îmi aduc aminte. Pentru mine, chestiunea asta îmi dă de gândit. Și nu credeam că un senzor de pe Olympus E-M1 Mark III poate lăsa în umbră un senzor APS-C și chiar full-frame! (Asta după ce am „analizat” imaginile exemplu între ele) Faptul că mulți aleg în funcție de mărime, îmi este clar de când mă ocup de fotografia digitală, dar nu mi-a fost niciodată mai clară eroarea de gândire ca acum.

Nu vreau să fiu înțeles greșit, 90D nu este un aparat de fotografiat prost care trebuie ocolit. Am impresia că încă nu s-a născut obiectivul „perfect” pentru senzorul său.

În prima mea ieșire cu 90D am folosit „bătrânul” Canon EF 70-200 F4 USM, iar rezultatele sunt amestecate. De la imagini clare, la imagini mai puțin clare, imagini cu „zgomot de imagine” vizibil la 100% chiar și la ISO 200 (imagine post-procesată). Am încercat diverse programe de editare, la toate apar astfel de „situații”. După parcurgerea prin pietrele de moară ale programului de editare de imagine, mai bine zis programul de prelucrare al fișierelor format brut (raw), în cele din urmă, m-am obișnuit cu modul în care senzorul de la Canon transformă semnalul luminos în pixeli, aka fotografie digitală.

Exemple imagini Canon EOS 90D cu bătrânul Canon EFG 70-200mm F4 L USM:

Imaginile RAW (fac referire numai la acestea, nu folosesc jpeg-urile aparatului de fotografiat) sunt cât se poate de neutre. Mie unul mi-a luat ceva timp pentru a găsi, cu programele de editare pe care le am la dispoziție, o modalitate de prelucrare care să îmi fie pe plac. În cele din urmă m-am oprit la DxO PhotoLab 4. Nu am acces la ultima variantă de Lightroom care să recunoască fișierele RAW ale lui 90D.
Un exemplu în contralumină:

Imaginea originală
Imaginea prelucrată, poate un pic prea spre extrem, dar scopul este de a arăta ce se poate scoate dintr-un fișier brut.

A venit apoi rândul obiectivului Canon EF 16-35mm f/4L IS USM. Mai jos câteva exemple. Ultimele imagini sunt decupate, 16-35 nu este un obiectiv macro.

După cele două obiective Canon pur sânge, am luat la o plimbare și Tamronul meu super-tele, Tamron 100-400mm F /4.5-6.3 Di VC USD.

Iar ultimul din lista de obiective, Canon EF 50mm 1.8 STM, da ăla, mic și negru care respira la greu.

Mie unul mi-a luat ceva timp până să mă acomodez cu imaginile oferite de „noul” senzor mușchiulos al lui Canon. Dup cca. 500 de imagini prin care am trecut cu prelucrarea, m-am obișnuit. Pot spune fără să greșesc, acest aparat de fotografiat nu este pentru cei ahtiați cu 100%. Am printat și câteva imagini pe hârtie mată A4, fotografiile au ieșit ok, nedeosebindu-se de fotografiile pe hârtie a altor aparate mai scumpe.

Despre zgomotul de imagine… nici nu îmi mai dau silința se aprofundez. Nu că aș fi leneș, dar la ora actuală asta nu mai contează. Sunt programe de editare care fac pur și simplu minuni. A, firește, nu poate scoate din rahat, chiar și turcesc, bici nemțesc. Dar nu își va fi rușine cu imaginile la ISO mare, fie el și maxim.

(c) Sorin Voicu

Iar lumina existentă în acvariu pentru cadrul de mai sus (ISO 20.000) arăta așa:

Încă două cadre la ISO mare. O să mă opresc aici. Cine dorește să aprofundeze comportamentul senzorului de pe 90D atunci când are de a face cu lumină slabă, poate găsi pe net destule informații.

Concluzia mea referitoare la calitatea imaginii: EOS 90D necesită un pic mai multă acomodare cu modul de lucru al senzorului. Odată ce te-ai obișnuit și după ce ai găsit formula satisfăcătoare, pentru tine, a „developării negativelor”, vei fi mai mult ca sigur mulțumit de calitatea imaginilor. Eu unul, recunosc, m-a cam speriat la început. Am fost aproape de a renunța a mai scrie articolul de față.

Concluzie

Un mare avantaj pentru 90D îl constituie faptul că este, îmi permit să o spun, un aparat cumva hibrid. Asta datorită sistemului excelent de live view (Dual Pixel AF), un sistem care are un timp de răspuns excelent. Să dezvolt… să spunem că folosești aparatul în „modul” DSLR, pentru a fotografia un subiect altul decât oameni. Apoi, brusc, remarci o persoană și vrei să iei un instantaneu. Nu ai timp să modifici setările… Printr-o apăsare de buton treci pe live view și implicit la setările de autofocalizare setate aici. Indiferent de ce setările respective fixate în modul DSLR.

Da, mi-a plăcut 90D-u al celor de la Canon. Din păcate (pentru mine), nu așa de mult încât să îl cumpăr.

Mai este problema continuității DSLR-urilor. După cum arată tendințele pieței foto în acest moment, DSLR-ul tinde să „dispară” pentru fotografii entuziaști. Pe de cealaltă parte, mirrorless-urile într-adevăr bune sunt scumpe la preț.

Dacă ai o colecție rezonabilă de obiective Canon EF și EF-S, sfatul meu este să rămâi la aparatul pe care îl ai deja. Dacă acesta este însă prea vechi sau s-a defectat, ai putea lua în calcul 90D. Spun asta pentru că există și câteva modele mai accesibile, oarecum noi: 850D (2020), 80D (2016) și cam atât în gama asta. Mai jos o mică listă cu modele care pot fi luate în considerare pentru un „upgrade”, chiar dacă unele se mai găsesc doar la mâna a doua.

La final de articol, două videoclipuri:

Articol și fotografii de Sorin Voicu

Toate articolele scrise de Sorin Voicu

Echipamentul cu care Sorin Voicu a realizat fotografiile din acest articol:

S-ar putea să te intereseze și următoarele articole:

Ai putea fi fan Canon pentru că...
Ce aparat foto DSLR să cumperi, în funcți de profilul activității tale
Canon G7X III - Ia-o cu tine oriunde!

Tu deții un aparat Canon DSLR? Dacă da, ce model și care este experiența ta cu acesta? Despre ce produse de la Canon ai dori să citești review-uri pe blogul F64? Lasă-ne un comentariu!

Alți fotografi au mai citit și:

2 Comments

  • Buna ziua,
    Multumesc frumos pentru apreciere si scuze pentru raspunsul dat cu mare intarziere.
    Pentru un entuziast recomand generatia mai noua de aparate de fotografiat, mirrorless. DSLR-urile sunt aparate bune, dar se pare ca marile companii se axeaza mai mult pe mirrorless (nici nu mai stiu de cand s-a scos un obiectiv nou pentru DSLR – nu ca cele vechi nu ar fi bune, dar au fost concepute pentru o anumita rezolutie, pentru a anumite corpuri).
    Ce aduce un full frame fata de un APS-C? Zgomotul de imagine, in zilele noastre, nu mai este ceva care sa deranjeze, datorita programelor de prelucrare a imaginii de ultima generatie (s-au facut pasi importanti in acest sens). Un full frame este iedal pentru cineva care foloseste obiective angulare si super-angulare. Si pentru cine pune accentul (dupa parerea mea exagerat) pe „DOF”. APS-C in schimb este mai bun pentru cine indrageste fotografia macro și „abuzeaza” de teleobiective. Desi se poate spune ca un full frame permite o decupare generoasa a imaginii, care poate compensa „lipsurile” fata de un APS-C.
    Canon EOS 6D Mark II nu l-am testat, nu ma pot pronunta.
    Testez acum un Canon EOS R10, inclusiv cu adaptorul care permite folosirea obiectivelor „vechi” Canon. Interesant pentru mine mai ales din prisma faptului ca pot folosi obiectivele mele EF pe montura RF. Articolul, cand va fi gata, se va gasi tot aici, pe blogul F64.
    Cu prietenie,
    Sorin Voicu

  • Foarte profesionist review, si totuși ptr un entuziast ce s ar potrivi mai bine 90d sau 6d mark 2,ce ar aduce in plus full frame ul?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.