Este Sigma 24-70mm F2.8 DG DN un obiectiv pentru tine?

Spre deosebire de unii sau alții care își dau, ca și mine, cu presupusul în ale fotografiei, eu nu dau sfaturi prețioase sau absolut totul despre obiectele pe care le testez. Nu am făcut asta niciodată în peste nici nu mai știu câți ani în urmă, de când mă „ocup” de testări de aparatură pentru fotografiere. Îmi exprim doar părerea referitor la obiectul muncii, respectiv obiectul testării. Și o fac la modul cât mai personal cu putință. Cu entuziasm, chiar dacă la final rămân cu dezamăgiri. Cum ar fi de exemplu dezamăgire că nu mi-l pot permite.

Revenind la titlul articolului, îmi tot pun întrebarea asta de 6 luni, de când a fost anunțat. Mai ales că nu am pe persoană fizică nici un aparat a cărui montură să poată suporta „monstruozitatea” asta de obiectiv. Și totuși mă roade… În cele din urmă, am putut să îmi răspund mie însumi la această dilemă, cu amabilitatea F64.

O să încep cu principalele caracteristici importante. Avem de a face cu un obiectiv luminos și zoom standard pentru aparatele full-frame cu montura Sony E și montură L. Nu intru în detalii tehnice, o fac alții mai cu experiență. Mie îmi place că este un zoom cu acoperire decentă și cu diafragmă luminoasă. Și mai ales că este rezistent la condiții de mediu mai neprietenoase cu aparatura de fotografiat clasică sau standard sau cum vreți voi să îi ziceți.

Obiectivul nu are stabilizare, pentru simplu motiv că nu este nevoie

Construcție

Nota 10 la construcție. Un cârcotaș ar găsi un mic joc la tubul extins (distanța focală de 70mm) și asta numai dacă depui ceva forță.

Referitor la materiale: suprafața metalică este foarte bine finisată, inelele zoom și de focalizare (de punere la punct) au o suprafață cauciucată ce oferă o priză bună (cred că mai bună de atât nu se poate, doar dacă le dai cu clei), iar zonele de plastic sunt atât de solide încât ai putea să le confuzi ușor cu metalul realizat din plastic, dacă ar exista așa ceva.

Parasolarul este în sine o piesă de rezistență fizică. Grosimea plasticului conferă senzația unui lucru bine făcut (a nu se confunda cu actualul președinte, al cărui lucru nu prea este bine făcut, în ciuda cărții lansate după ce a ajuns în funcție), iar stratul de cauciuc aderent pus la baza parasolarului reprezintă cireașa de pe tort. Frișca este dată de butonul de deblocare , care arată foarte mult cu butonul Fn de pe alte obiective. Așadar, mare grijă să nu îl confundați!

Funcționalitate

De regulă, nu prea ai ce spune despre funcționalitatea unui obiectiv. La ce să te aștepți, în afară de funcționarea conform scopului pentru care a fost creat?
Butonul care comută între focalizarea automată și cea manuală este întâlnit la mai toate obiectivele. La fel și butonul de blocare. La care Sigma a adăugat o chestiune faină. Se plecăm de la premisa blocării obiectivului de la butonul respectiv, indiferent de motivul pentru care a fost acționat. Brusc, ai nevoie de zoom. Deblocarea se face automat atunci când se rotește de inelul de zoom!

Acum, doamnelor și domnilor, marea surpriză: butonul AFL, situat între butonul de focus și cel de blocare.

Ca orice Sony care se respectă, pentru cei care nu sunt obișnuiți cu meniul specific Sony și cu numeroasele posibilități de setare, ajungi uneori să îți dorești să vinzi aparatul pentru că pur și simplu începi să faci peri albi căutând o setare anume. Uneori, după căutări exasperate, afli că la Sony NU se poate!

Aici îți poate vine în ajutor butonul AFL de la Sigma. Cel puțin nu îmi mai bat capul cu setarea referitoare la cum să reacționeze aparatul când am pus focusul pe subiect și apoi vreau să reîncadrez. Setarea din fabrică este asta: dacă folosești butonul declanșator pe jumătate, îl menții și reîncadrezi, focusul rămâne acolo, dar expunerea, fie ea și matriceală, măsoară continuu, schimbând expunerea în funcție de încadrare și așa te poți trezi cu subiectul din focus sub sau supraexpus (dacă AEL w/ shutter este pe Auto – în anumite situații – sau Off). Butonul AFL de pe obiectiv salvează situația și în plus blochează punctul de focalizare atâta timp cât ții butonul apăsat, indiferent de câte ori eliberezi și apeși declanșatorul aparatului. Vor zice unii că poți bloca expunerea cu butonul dedicat AEL. Corect, DAR mie unul îmi place mai mult să folosesc butonul AFL pe care mi-l pune la dispoziție Sigma, na!

P.S.: Butonul ăsta AFL nu este găselnița exclusivă Sigma, Sony au și ei pe obiectivele G și GM. În plus, am o bănuială că ei au fost primii care au introdus primii butonul pe montura Sony E. Pentru mine butonul ăsta e ceva nou, nu toată lumea folosește Sony și obiectivele lor G.

Calitatea generală a imaginii

Înainte de a aprofunda calitatea optică a obiectivului, câteva idei mai mult sau mai puțin generale.

Calitatea optică a unui obiectiv este dată, firește, de calitatea materialelor folosite. Logic, nu? Dar… indiferent de cât de calitative sunt componentele optice, există modalități prin care până și cel mai bun obiectiv poate fi prezentat a fi nu chiar atât de bun. La începutul aventurii mele în ale fotografiei digitale, am întâlnit adesea fotografi care erau în căutarea unor obiective „perfecte”. În acele vremuri, conceput de închiriere nu exista, așa cum există acum. Nu puteau testa un obiectiv decât în magazin sau de la un prieten. De multe ori, cumpărai obiectivul respectiv și îl vindeai apoi pentru că nu era ceea ce căutai și nu se ridica la așteptările tale. Nu vin eu acum să învăț pe cineva cum să folosească aparatura de fotografiat, în speță obiectivul. În schimb pot da sfaturi. Sfaturi bune? Eu așa cred. În orice caz, sunt sincere și multe se bazează pe propria mea experiență. Nu sunt fotograf profesionist, adică nu practic fotografia ca profesie.

Orice obiectiv necesită un timp pentru a putea fi „citit”. În primul rând, concentrează-te pe punctele lui forte, încearcă întotdeauna să scoți cei mai bun. Timpul necesar variază de la o persoană la alta. Trebuie doar să ai răbdare și să încerci să nu te gândește repede la „ăsta nu este bun”.

Am cumpărat primul meu obiectiv la mâna a doua de la un fotograf profesionist. Acum mulți ani de zile, un Canon 24mm sau 28mm f/2.8 din seria veche, dacă nu mă înșel, făcea parte din primele serii de obiective fixe luminoase create de Canon pentru aparatele sale mai „moderne”. Omul îl vindea pentru că nu oferea claritate satisfăcătoare dintr-un colț în altul. Eu, la rândul meu, l-am vândut pentru că nu mă împăcam în cele din urmă cu distanța focală. Cel care l-a cumpărat de la mine s-a îndrăgostit de obiectiv, îl folosea la concerte rock, în condiții de lumină dintre cele mai grele și era extrem de mulțumit de el. Așadar, obiectivul și-a găsit menirea, ca să zic așa. Primului nu i-a plăcut pentru ca nu oferea calitatea optică de care omul avea nevoie. Era vorba de utilizarea la diafragme deschise. Eu unul nu mă împăcam cu distanța focală, fapt pentru care nu prea îl foloseam și l-am dat să nu stea degeaba la mine. L-am întrebat pe fotograful profesionist de ce nu încerca metoda cu datul mai în spate. Răspunsul: uneori nu am unde să te dai mai în spate. Pentru cine se întreabă ce este datul mai în spate și ce legătură are cu calitatea optică a unui obiectiv. Pe scurt, lentilele nu sunt drepte, ci curbe. Oricâte grupuri de lentile are un obiectiv, nu poți să anulezi complet neclaritatea care apare pe margini. Degeaba adaugi alte lentile care să combată asta, te poți trezi cu alte probleme optice. Așa că dacă vrei claritate dintr-un colț în altul, pentru fotografii de grup, să spunem, la un eveniment, vei folosi cât mai mult posibil zona din centru. La obiectivele fixe, o poți face numai dacă te dai mai în spate. Spațiile goale astfel create le „scoți” din cadru în post-procesare, prin decupare. Aparatele de fotografiat full-frame permit o decupare destul de generoasă.

Despre distorsiuni: cele care sunt vizibile în fotografia finală depinde și de distanța dintre tine și subiect, nu numai de obiectiv. Un alt factor este unghiul la care fotografiezi. Aceste două lucruri pot fi observate mai ales atunci când folosești un obiectiv superangular. Se poate așadar combate distorsiunea chiar înainte de a apăsa pe declanșator. De post-procesare nici nu mai vorbesc.
Aberațiile cromatice, aici aș avea prea multe de zis. O să încerc să fiu cât mai scurt. Da, depinde de optica obiectivului, de calitatea straturilor aplicate. În general, chiar dacă ai de a face cu ele, acestea pot fi înlăturate destul de ușor în post-procesare. Cine nu poate trăi cu aberațiile cromatice ar trebui să acorde o atenție deosebită expunerii corecte înainte de apăsarea pe declanșator. Supra- și sub-expunerea amplifică aberațiile cromatice.

În privința reflexiilor nu prea ai ce face tu, ca fotograf. Dacă îți permite cadrul salvat pe card, le poți scoate, dacă vrei neapărat. Aici într-adevăr, depinde de calitatea optică a obiectivului.
Zona de neclaritate, sau bokeh, depinde tot de calitatea optică a obiectivului. Uneori, accentuarea zonei de neclaritate poate fi influențată și de fotograf, prin câteva metode simple: mărirea distanței dintre subiect și fundal sau folosirea obiectivului (dacă este unul zoom) la distanța focală maximă.

Toate acestea firește dacă permite spațiul.

Acum să trecem la evaluarea propriu-zisă a obiectivului.

Distorsiuni

Distorsiunile pot fi bine controlate. Spun asta pentru că depinde și de alți factori. Majoritatea aparatelor de fotografiat moderne corectează automat distorsiunile. La fel și programele de editare pentru fișierele RAW. Personal nu mă interesează cine și cum corectează distorsiunile. Am întâlnit și situații în care corectarea distorsiunilor mi s-a părut ciudată și am preferat imaginea fără acea corecție efectuată de softul de prelucrare.

Prima serie de imagini fără corectarea distorsiunilor (stânga) și cu corectarea distorsiunilor (dreapta):

Un alt exemplu, cu corecție automată. Nu este un exemplu științific, dar cine practică fotografia uzuală numai științific nu lucrează.

Distanța focală de 24mm pe full-frame nu este pentru cine urmărește perfecțiunea (mai ales la un obiectiv zoom).

Aberații cromatice

Aberațiile cromatice se observă foarte bine atunci când în cadru avem, de exemplu, elemente cromatice ornamentale care reflectă lumina. Din experiența mea în testarea aberațiilor cromatice în condiții naturale de lumină, acestea pot fi observate cu ușurință în zona elementelor cromatice ale vehiculelor sau în jurul zonelor unde soarele puternic este reflectat de tablă/metal sau orice altă suprafață cu contrast mare.
Un prim exemplu:

Am dezactivat în programul de editare pentru fișiere raw corectarea aberațiilor cromatice în scop de testare. Am căutat în zonele cu potențial, am găsit cu greu și destul de dificil de observat ceva aberații cromatice.

Și nimic acolo unde razele puternice ale soarelui lovește tabla și în jurul elementelor cromatice.

Reflexii

Mă simt obligat să specific de la bun început: nu folosesc prea des parasolarul, principalul motiv fiind cel legat de spațiu și de rapiditatea de a scoate aparatul din rucsac, eventual geantă foto.
Ca orice „neajuns” atunci când vine vorba de calitate, dacă cauți, este imposibil să nu găsești. Așa și cu reflexiile. Se mai întâmplă să te și surprindă, în sens negativ sau pozitiv. Uneori nu apar atunci când chiar te aștepți, alteori apar taman când îți este lumea mai dragă. Ce este neplăcut: în marea majoritate a cazurilor, nu le poți îndepărta în post-procesare.

Un prim exemplu căutat voit sau împiedicându-mă de ele.

Aici mă pregăteam pentru testul de distorsiuni.

Acum urmează o serie de imagini unde chiar am căutat să prind reflexiile, de amorul artei. Din punctul meu de vedere, Sigma 24-70 este bine tratat în privința reflexiilor și în nici un caz nu trebuie să fie un impediment. Apropo, reflexiile se accentuează odată cu închiderea diafragmei.

Alte imagini în care apar reflexii, unde nu le-am vânat efectiv.

Zona de neclaritate (bokeh)

Zona de neclaritate este una plăcută, dată, cum este și normal, în funcție de diafragmă, distanța dintre lentila frontală a obiectivului și subiect și de distanța dintre subiect și ceea ce se află în spatele și în fața sa.

Eu unul sunt foarte mulțumit de ceea ce oferă obiectivul în materie de bokeh.

Concluzie

Sigma 24-70mm F2.8 DG DN este un obiectiv fain din toate punctele de vedere. Mi-a făcut o mare plăcere să îl folosesc și cu siguranță s-ar număra printre obiectivele mele dacă aș avea Sony E. Chiar dacă personal prefer un zoom superangular cu un tele mai puternic. M-a convins cam tot la el, chiar dacă forma exterioară mi-a dat un pic de furcă.

Calitatea optică este super, pot spune că poți folosi imagini la diafragmă minimă (închisă) fără mari bătăi de cap. La diafragmă deschisă, nici nu mai vorbesc.
Lucrătura exterioară mă face să cred că va rezista cu brio chiar și la o utilizare intensă, de zi de zi.

Nu pot decât să îl recomand cu căldură.

Articol și fotografii de Sorin Voicu

Tu deții un obiectiv de la Sigma? Dacă da, care este experiența ta cu acesta? Lasă-ne un comentariu.

Despre ce obiective Sigma ai dori să citești în viitor review-uri pe blogul F64?

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *