Review Sigma 35mm F1.4 DG HSM Art , cu Sorin Voicu

Se spune că prima impresie contează.

Prima impresie, constructiv vorbind: solid, materialele folosite fiind de o calitate superioară, exemplară. Are și fereastră pentru indicarea distanței! Sincer, nu văd rostul acesteia în era modernă (cu mici excepții). Pe vremuri, când încă nu se inventase sistemul de autofocalizare, avea perfect sens. Indicatorul de distanță de pe un obiectiv te ajuta să focalizezi/pre-focalizezi manual mai repede, în anumite situații. Plus că acum, construcția obiectivelor diferă față de cele manuale. Astea noi au un inel de focalizare mai „nervos”, pe când focalizarea la obiectivele manuale să făcea mai lent, cursa inelului de punere la punct fiind mai lungă pentru un reglaj fin. Trebuie să recunosc, fereastra de pe Sigma m-a ajutat în câteva situații. Dar per total, nu îi văd rostul. Fapt confirmat indirect și de Sigma prin noul său 35mm F1.4 Art.

Prima impresie, viteză de focalizare: în ciuda celor mulți scriitori de păreri (aici mă includ și eu, firește), mie unul mi se pare lentă. Asta după ce am testat un alt Sigma, 28-70mm F2.8 DG DN, tot cu montură Sony FE, pe același aparat. În plus, timpul între pornirea aparatului și disponibilitatea de declanșare este mai mare atunci când ai pe aparat acest 35mm. Înainte de a crede altceva referitor la ce am scris, așa s-a comportat exemplarul primit la testare.

Prima impresie, precizia punerii la punct: ca și în paragraful de mai sus, dă rateuri atunci când apeși rapid declanșatorul până la capăt (și da, am comandat aparatului de fotografiat să declanșeze NUMAI când subiectul este clar).

Pentru a evita orice dubiu, iată dovada cu ditamai clădirea! Am îndrăznit să exprim prima impresie pentru a sublinia astfel cât de ușor te poți păcăli, mă rog, cât de ușor te poate păcăli aparatura.

Asta m-am intrebat si eu. Ce… ??

La o privire mai atentă, după ce am trecut de primul „șoc”, mi-am dat seama că aparatul a focalizat pe un amărât de cablu care traversează cadrul!

Cât de greșit am evaluat, la început, precizia de focalizare a obiectivului!

Obiectivele foarte luminoase necesită o punere la punct foarte atentă, mai ales dacă le folosim la diafragma maximă. Aici, adesea, cea mai mică mișcare, că este a subiectului, că este a noastră, poate duce focusul în bălării. Iar dacă ai și un aparat super nervos, se întâmplă ce mi s-a întâmplat mie.

În ceea ce mă privește, sunt o persoană mai „dificilă” când vine vorba de fotografiere. Îmi place să folosesc obiectivele superangulare (chiar extreme, dacă aș putea) și obiectivele lungi, cât mai lungi. Mă refer la distanța focală.

Îmi plac obiectivele fixe luminoase și cele speciale, cum ar fi Lensbaby. Trebuie să avertizez pe cei care cochetează cu obiectivele fixe luminoase: sunt obiective care servesc foarte precis anumitor scopuri. Așa stau lucrurile și în privința obiectivului fix luminos de la Sigma. Trebuie să știi din capul locului la ce vrei să îl folosești. Distanța focală de 35mm este una „banală”. Nu este nici standard (50mm), nici superangulară. Am cochetat și eu o perioadă cu ideea de a avea unul în trusă. M-a reținut în primul rând prețul și în al doilea rând distanța focală. Cu cât trec anii și alte mii de declanșări, cu atât îmi dau seama mai bine de ceea ce am nevoie. Personal, 35mm nu mă atrag. Dar asta nu înseamnă cu nu are adepții săi. Numărul lor nu este nici pe departe mic.

De ce spun că 35mm este o distanță focală, să îi zic, mai dificilă? Nu merge la portrete în general, ci la anumite portrete, la o anumită distanță și o anumită încadrare. Asta pentru că prea de aproape deformează, prea la distanță… Merge în schimb de minune dacă vrei să portretezi pe cineva în mediul său ambiant. Aici da, spațiu să fie!
Distanța minimă de punere la punct este bună, din nou, dacă vrei să ai în cadru și o parte din mediul înconjurător. În cazuri extreme se poate recurge la decupare, dar atunci nu mai putem vorbi de un cadru luat cu 35mm distanță focală. Asta pentru cine pune preț pe aspectul tehnică. Din punct de vedere vizual, nu interesează sau nu ar trebui să intereseze cu ce aparatură a fost luată imaginea respectivă. Sau datele tehnice. Doar dacă ești în procesul de învățare.

Construcție

Este uns specifică anului 2019 pentru obiectivele din gama superioară. Exteriorul este așa cum trebuie la un obiectiv cu focală fixă pretențios. La interior nu m-am uitat. 😊

Parasolarul este din plastic gros și conferă încredere. Prinderea de obiectiv se face ferm. Nimic de obiectat aici. De fapt, nu am nimic de obiectat pe partea constructivă.

Funcționalitate

Arată și funcționează ca un obiectiv fix de înaltă clasă. Nimic fancy sau ieșit din comun. Cum am scris și mai sus, un 35mm fix nu este pentru oricine. Pentru mine nu este superangular destul. Prefer un 50mm „clasic”. Asta nu înseamnă însă că nu l-am folosit cu plăcere. Doar că nu îl poți folosi așa de des în comparație cu un zoo, fie el și super-tele.

Viteza sistemului de autofocalizare

Din punctul meu de vedere, este un obiectiv mai degrabă lent decât rapid. Îmi place să țin aparatul în mâna dreaptă, balansându-l firesc, sau în geantă/rucsac. Dacă ies cu un DSLR, îl las pornit. Dacă ies cu mirrorless, setez timpul până intră în stand-by cât mai scurt, mai ales când intenționez să îl țin în geantă. Motivul: supraîncălzirea.

Am setat aparatul să permită declanșarea numai dacă zona din jurul punctului de focalizare este clară, ad