Review Canon EOS R10, cu Sorin Voicu
F64- 35minutes read
Sunt posesor de Canon 6D, cu ceva obiective EF: Canon 16-35mm F4 IS USM (lansat în 2014), Canon 50mm F1.8 STM (lansat în 2015), Tamron SP 90mm F2.8 Di VC USD 1:1 Macro (lansat în 2016) și Tamron 100-400mm F4.5-6.3 Di VC USD (lansat în 2017). Nu este mare lucru, dar este fix ce îmi trebuie. Aparatul a îmbătrânit frumos, folosit în regim de amator. Modelul a fost lansat în 2012! În ciuda faptului că nu este un aparat de fotografiat mic, pentru mine este aparatul perfect pentru concediu, datorită modulului GPS, care funcționează foarte bine și la noi în țară.
Mă tot uit de mai bine de un an de zile după un update la trusa Canon. Rrcunosc, am cochetat cu schimbarea monturii, dar asta înseamnă un efort financiar mult prea mare, așa că am renunțat. Următorul model 6D Mark II, nu mi-a făcut cu ochiul. Canon EOS 90D, testat (articol publicat pe blogul F64), nu a reușit să mă determine să fac achiziționarea. Poate aparatul de față, cine știe… Cert este că modelele DSLR nu mai sunt „updatate”. Viitorul nu arată prea bine, așa că atenția trebuie îndreptată spre modelele mirrorless.
Canon EOS R10 a fost anunțat de Canon spre sfârșitul lunii mai 2022. Ce sare în ochi din prima este rezoluția senzorului, care nu iese cu nimic în comun. Ceea ce nu trebuie să fie însă considerat ca fiind un lucru negativ. Dacă în cazul filmărilor, rezoluția contează datorită ecranelor din ce în ce mai sofisticate, la ce rezoluție oferă aparatele imaginile statice (fotografiile), va mai dura ceva până când rezoluția acestora să conteze. Vorbesc strict de afișarea fotografiilor pe ecrane/televizoare.
Canon a lansat anul acesta, până acum (octombrie 2022), trei aparate mari și late: Canon EOS R5 (45 megapixeli), Canon EOS R7 (33 megapixeli) și Canon EOS R10 (24 megapixeli). R10 este aparatul de fotografiat cu cei mai puțini megapixeli. Nici concurența nu stă mai strălucit anul acesta (un brand a venit pe piață doar cu un singur model, de 21 de megapixeli, altul tot cu unul singur, de 26 de megapixeli; doar un competitor a ieșit pe piață cu două modele noi, de 26 și de 40 de megapixeli). Anul 2021 a fost invers, Canon a scos mai puține modele, ceilalți mai multe corpuri noi.
Caracteristicile de bază
- Senzor CMOS format 22.2 x 14.8 mm (APS-C) de 24 megapixeli (un senzor obișnuit, care își face treaba, atât pe partea de foto, cât și pe partea de video).
- ISO între 100 și 32.000 (ce poate fi extins până la 51.200). Până unde se vrea să se urce cu valoarea ISO depinde de gusturi și de programul de editare.
- Puncte de focalizare: 651 Dual Pixel CMOS AF II (fără comentarii, 6D deținut are… 11 puncte de focalizare).
- Rezoluție vizor electronic: 2,36 milioane de puncte, suficient pentru orice utilizare. Cumva îmi pare rău de rezoluția bună a vizorului, asta pentru că viteza de citire a senzorului este slabă, ceea ce poate fi stânjenitor la mișcarea mai rapidă a aparatului foto.
- Rafală: 15 cadre pe secundă cu obturator mecanic, rafala cu obturatorul electronic este de 23 de cadre pe secundă. Recomand oricum folosirea obturatorului mecanic pentru a evita efectul de distorsiune a mișcării.
Construcție
Prima impresie contează, pentru unii mai mult, pentru unii mai puțin. Primul contact este totuși important, Te poate face să nu te mai intereseze, sau din contră. Chestia asta depinde de la o persoană la alta. Ei bine, prima senzație când ai contact cu R10 este ceva de genul: nene, ce mic și ce ușor este. Parcă ar fi un Canon EOS 250D (pe steroizi). Al doilea gând: ce „grip” are! Într-adevăr, mânerul de prindere este excelent, nici prea gros, nici prea subțire (pentru palme „normale”). Cauciucul care îmbracă mânerul de prindere și multe părți ale corpului este unul foarte plăcut la atingere și oferă o aderență extraordinară. Surprinzător, acest material se regăsește și pe fundul aparatului, lucru mai puțin obișnuit. S-ar putea să existe persoane care să „deplângă” corpul „plasticos”, nu zic nu, cu toate acestea însă R10 nu pare și nu este fragil. Singurul punct mai negativ constatat în cele câteva zile cât am avut aparatul de fotografiat la dispoziție, a fost ușurința cu care poți lăsa urme pe spatele ecranului rabatabil când aceste este în poziția „parcat”, adică cu ecranul tactil îndreptat spre corpul aparatului. Nu este vorba de zgârieturi, ci de urme lăsate de o unghie, să spunem. Sau de o suprafață ceva mai dură (fermoar, capac de obiectiv etc.). Pare că s-a zgâriat plasticul, dar nu este așa. Dai cu degetul peste și urma dispare. Și pentru că tot sunt la capitolul ecran rabatabil, îmi place foarte mult fermitatea cu care acesta se blochează lipit de corpul aparatului. Sistemul de fixare este foarte bine realizat.
Calitatea imaginii
Un rol important în calitatea imaginii îl joacă obiectivele folosite, calitatea optică generală a acestora. Alt rol îi revine programului de editare.
Pentru cine este nou în fotografia digitală: calitatea imaginii oferită de un aparat de fotografiat sau altul nu este dată de imaginea brută, fie că vorbim de fișiere format RAW sau jpeg-urile procesate în aparatul respectiv. Este greu (și imposibil pentru „amatori”) să determini calitatea unui senzor de imagine. Pentru că pe lângă senzor, contează procesorul de imagine și calitatea programului de transformare a semnalelor captate de senzor în imaginea digitală. Există numeroși facturi cu impact asupra calității imaginii. Și, cireașa de pe tort: factorul uman, priceperea fotografului de a îi spune aparatului cum să înregistreze scena și de priceperea acestuia când vine vorba de post-procesare. Am scris toate acestea pentru a sublinia că o calitate oferită de un aparat de fotografiat sau altul nu depinde de cât de bine sunt livrate imaginile de aparat în sine, ci de cum a fost setat aparatul și apoi de cum sunt prelucrate imaginile ulterior.
Trebuie făcută distincție între cineva care testează un aparat de fotografiat și cineva care îl folosește (plus scopul pentru care o face, destinația fotografiei). Criteriile de percepție legate de calitatea imaginii diferă. Nu trebuie să uităm că aparatul face ce îi spunem noi să facă. Atunci când, din varii motive, decidem să lăsăm aparatul să decide el, prin programarea pe care o are, cum să capteze un cadru, „vina” pentru calitatea imaginii o poartă programatorul. Aparatul de fotografiat livrează imaginea așa cum i s-a „spus”. Un exemplu clasic în acest sens și care poate fi reprodus de oricine: fotografia pe timp de noapte, sub luminile artificiale ale orașului. Folosiți aparatul la prioritate de diafragmă sau timp de expunere cu ISO Auto, fără compensare la expunere, sau pe un program presetat pentru fotografii nocturne fără bliț. Aparatul va încerca să ofere o imagine corect expusă (de genul matematic). El nu poate face diferența între zi sau noapte, încearcă să expună o fotografie nocturnă echilibrând, în limitele sale, diferențele dintre lumină și întuneric. Dacă deschiderea diafragmei sau mărirea timpului de expunere nu pot acoperi „diferența”, va crește valoarea ISO, astfel calitatea imaginii va avea de suferit (atunci când imaginea este privită pe un ecran electronic – pe hârtie, zgomotul de imagine dispare „ca prin minune”). Aici trebuie să intervenim noi, făcând alegerile corespunzătoare scenei și limitării hardware. Că trecem direct pe modul complet manual, sau că apelăm la compensarea expunerii, contează mai puțin. Nu cum o facem, ci rezultatul contează!
Am adus vorba de toate acestea nu pentru că R10 ne oferă imaginii de înaltă sau slabă calitate, ci a face cititorul să înțeleagă de unde vine calitatea imaginii. În era analogului, aceasta era stabilită de pelicula negativă, de obiectivul folosit, de aparatura de transformare a negativului în pozitiv (sursa de lumină folosită, calitatea obiectivului aparatului de mărit) și de dimensiunea și calitatea hârtiei folosite. Unde își bagă „codița” factorul uman, adică ăl de manipulează toată aceasta aparatură.
Din punct de vedere al senzorului folosit, contează foarte mult tipul acestuia și generația din care face parte (pe principiul că generația mai nouă este mai bună decât generația veche). De partea cealaltă, ar fi absurd să te aștepți ca un senzor mai slab să ofere rezultate la fel de bune ca un senzor mai performant (în plus, se aplică și principiul atâta dai, atâta primești).
Mai jos două exemple. În ambele imagini s-a folosit obiectivul Tamron 100-400, la distanța focală maximă (400mm) și aceeași apertură: f/6,3. Diferența constă în timpul de expunere. În prima imagine, acesta este de 1/250s, a doua la 1/50s, de unde și diferența mare de ISO: 32.000 față de 12.800. În a doua imagine intervine și o ușoară neclaritate dată de mișcarea involuntară în urma timpului de expunere mai lung.
Drept comparație, prima imagine prelucrată cu alt editor de imagine care oferă rezultate foarte bune atunci când vine vorba de eliminarea zgomotului de imagine și de creștere a clarității imaginilor, atunci când se aplică cea mai „agresivă” reducere a zgomotului.
Înainte ca cineva să își dea cu părerea despre calitatea imaginii la decupare 100%: pierdeți esențialul, o fotografie nu se privește la mărirea de 100%, ci cadru întreg ales să fie prezentat de fotograf. Prin exemplele de mai sus vreau doar să subliniez factorii care pot afecta calitatea imaginii.
Senzorul existent pe R10 oferă imagini la o calitate bună. Nu vă așteptați la ceva extraordinar. Nu degeaba se spune că dacă vrei să investești în aparatură foto ai face bine să acorzi o atenție deosebită calității obiectivelor. Un obiectiv bun nu îmbătrânește așa de repede ca un corp de aparat de fotografiat.
Focalizarea automată
Chiar dacă voi enerva pe unii sau alții, focalizarea automată nu ține doar de aparatul de fotografiat. Un rol important îl are și obiectivul folosit.
Singurul obiectiv nativ RF pe care l-am avut la dispoziție a fost „banalul” RF-S 18-45mm. Combinația (corp-obiectiv) este destul de fâșneață pentru o utilizare normală.
Pe lumină bună, nu am întâmpinat nici o problemă majoră. Focalizarea automată este rapidă, iar foarte puținele rateuri s-au datorat în cea mai mare parte utilizatorului, adică mie. Din cele aproximativ 500 de fotografii, doar câteva au ieșit neclare despre care pot spune că s-au datorat sistemului de autofocalizare. Chiar dacă am setat aparatul să declanșeze numai când subiectul este clar, R10 a captat și imagini neclare (focalizare continuă, fotografiere în rafală). Ca și la multe alte aparate de fotografiat (DSLR sau mirrorless), atunci când se fotografiază în rafală și prima imagine este ușor neclară, mai toate celelalte cadre ies la fel de neclare ca prima. Rar se întâmplă ca un cadrul din serie să fie clar. Primul cadru captat este esențial. R10 nu este un aparat de fotografiat din gama celor profesionale și trebuie să fim în consecință realiști.
Indiferent pe care dintre obiective le-am folosit (RF-S 18-45, EF 16-35, EF 100-400), m-am lovit și de situații în care combinația aparat-obiectiv nu a fost în stare să focalizeze automat. Acest lucru se întâmplă adesea în cadrele cu lumină de intensitate slabă. Îmi este greu să reproduc fidel condițiile. O să dau câteva exemple.
Cadru static, distanță focală 400mm, apertură 6,3, ISO 32.000, focalizare pe zona dintre clopoțelul și corpul ceasului deșteptător, acolo unde există diferență de contrast. Aparatul a refuzat să focalizeze în acea zonă, indiferent de câte ori am încercat. Am recurs în final la focalizarea manuală.
A fost un chin să păcălesc camera să facă clarul pe clădire. EF 16-35mm f4 L USM nu mi-a făcut probleme până acum (inclusiv autofocalizare). A trebuit să las aparatul să facă clar pe partea de jos a imaginii. Lumina existentă se poate vedea în imaginea de mai jos, unde aparatul a ratat clarul.
Am ținut să testez capacitatea aparatului de a focaliza pe subiecte în mișcare ceva mai rapidă, în rafală și cu urmărirea subiectului. Noaptea, la lumina stradală.
Sistemul de focalizare a funcționat așa cum a fost dezvoltat, presupun. În vizor nu am avut informații cum că aparatul nu poate focaliza, imaginile obținute însă au „ieșit” mișcate, dar NU din cauza sistemului de focalizare, ci datorită propriilor greșeli. În primul rând, trebuia să folosesc un monopied pentru a combate mișcările pe verticală. Cum aparatul nu are stabilizarea în corp, iar obiectivul folosit, EF 16-36mm IS a fost creat pentru o anumită montură, cu mult înainte de apariția mirrorless Canon, nu cred că sistemul său de stabilizare poate face față 100% folosirii pe mirrorless.
Fotografia cu ambulanța a fost luată în grabă, aparatul fiind deja depozitat în geanta lui. A trebuit să îl scot destul de repede și să îl folosesc tot așa de repede.
Următorul test a fost cu pești în acvariu, de la distanța minimă a obiectivului folosit. Fotografiez pești în acvariile mele de ceva vreme, cu sau fără bliț cu sau fără lumină suplimentară. Pot spune că am oarecare experiență în așa ceva. Am folosit atât obiective macro, cu sau fără autofocalizare, cât și obiective „normale”. R10 s-a descurcat bine, în condițiile în care nu am folosit nici un fel de bliț, doar lumina dată de lampa de acvariu. Problema cu peștii nu este autofocalizarea în sine, ci menținerea acesteia pe subiect și declanșarea la momentul oportun. Aici am încercat modul de detectare al animalelor și da, sistemul de pe R10 focalizează atât pe corpul peștilor, cât și pe ochii acestora! Și o face bine. 🙂
Obiectivul din pachet – Canon RF-S 18-45mm F4.5-6.3 IS STM
În general, pot spune, fără să greșesc, că 18-45mm se încadrează perfect în linia de obiective Canon destinate a fi oferite sub formă de pachet împreuncă cu corpul aparatelor de fotografiat. Față de deja clasicul Canon EF-S 18-55mm F4-5.6 IS STM, acesta pare inferior (datorită tipului constructiv). EF-S 18-55mm arată ca un obiectiv clasic, în timp ce 18-45mm arată, în poziția „parcat”, ca un obiectiv fix. Vechiul EF-S, chiar dacă este plastic din cap și până în picioare, are butoane de AF-MF și de Stabilizare pornită-oprită. Arata ca un obiectiv zoom clasic. 18-45mm arată ca un obiectiv zoom „înghesuit”. Faptul că trebuie deblocat din poziția de „parcare” mi se pare un mare minus la capitolul construcție. La capitolul controale, la fel, alt mare minus, neavând nici un buton dedicat. Faptul că este din plastic la fel ca mai bătrânul EF-S, nu mă deranjează. La capitolul optică, la 18mm, în primele cadre trase, colțurile întunecate le scoți doar cu „mascații”, asta dacă poți. Pentru a nu face greșeli, am folosit două programe de editare: Lightroom și DxO PhotoLab 6, cele mai noi versiuni, care au profilul aparatului și al obiectivului.
Cât privește DxO, chiar dacă profilurile pentru aparat și obiectiv au fost încărcate, am scăpat de vignetare numai în modul manual, dar cu prețul unui rezultat „dubios”:
Nu mi-a dat pace citirea datelor de către cele două programe de editare. Așa că am descărcat Digital Photo Professional 4 de pe site-ul Canon. Instalarea a decurs mai repede decât îi trebuie programului să accepte și să salveze o singură imagine. Este atât de lent încât îți apar fire albe de păr în nas. Rezultatul aceleiași imagini trecute prin cele trei programe este foarte diferit.
Pentru cineva care cumpără Canon R10 ca prima achiziție de aparatură foto, nu existăm decât o singură alternativă pentru a ocoli 18-45: Canon RF-S 18-150mm IS STM. Mă refer la obiectiv zoom „nativ”. O alternativă ar fi cumpărarea adaptorului Canon EF la Canon RF și un obiectiv Canon EF (nou sau folosit).
Singurul avantaj pe care îl văd la combinația R10 cu RF-S 18-45 este greutatea și dimensiunile reduse. O combinație perfectă pentru călătorii de tot soiul și pentru vloggeri.
Zgomotul de imagine
Când vine vorba de zgomotul de imagine, îmi place să folosesc programele de editare a fișierelor RAW despre care știu cum lucrează cu zgomotul de imagine. Nu folosesc și nu iau în calcul programul de editare RAW propriu mărcii, asta pentru că acesta lucrează aproape identic cu algoritmul de reducere a zgomotului folosit de aparat pentru fișierele jpeg.
Personal nu îmi fac griji de zgomotul de imagine până la ISO 10.000. Pare exagerat, dar depinde și de calitatea luminii existente. Imaginile pot fi acceptabile și la ISO mai mare de atât, dar depinde de gusturile fiecăruia. La ISO foarte mare și la o reducere a zgomotului de imagine mai agresivă se pierd detalii, uneori destul de mult. În astfel de cazuri prefer mai bine existența „granulării” decît lipsa de detalii.
Imaginile de mai sus puteau fi luate și cu alte setări (timp de expunere mai lung, de exemplu). Autovehiculele în cauză au cea mai închisă culoare posibilă, într-o lumină aproape de chioară. Cinste organizatorilor!
Mai jos un exemplu la ISO 32.00 cu poate cea mai agresivă reducere a zgomotului de imagine (plus decupare generoasă):
Concluzie
Canon a reușit să ofere un aparat de fotografiat excelent pentru prețul cerut. Nu cred că poate fi considerat entry level în adevăratul sens al cuvântului. Din cel puțin două motive: sistemul de focalizare și faptul că oferă joystick.
Un alt mare plus: adaptorul EF la RF. Poți folosi obiectivele „vechi” EF pe montura Canon mirrorless fără probleme.
Modul de asistență la punerea la punct cu obiectivele native RF este una dintre marile surprize ale lui R10.
Călcâiul lui Ahile este acumulatorul mic. Dat fiind dimensiunile mici ale corpului, nu văd cum ar fi putut încape un acumulator mai mare. Achiziționarea unui al doilea acumulator este inevitabilă.
Un alt aspect care ar putea fi considerat negativ: lipsa stabilizării în corpul aparatului de fotografiat. Cu obiectivul nativ avut la dispoziție, 18-45mm, care are stabilizare, am putut reuși, cu oarecare dificultate, să obțin cadre nemișcate la 1/5 secunde atât la o distanță focală de 18mm, cât și la cea de 45mm (surpriză). La 18mm, sub 1/5 imaginile ies mișcate. Nu și la 45mm, unde am coborât până la 0,5 secunde. Se vede treaba că sistemul de stabilizare din acest obiectiv lucrează mai bine la capătul lung decât la capătul larg. Atunci când se folosește adaptorul și obiective cu montură EF, lucrurile stau diferit. Cu obiectivele cu stabilizare pe care le am, un Canon superangular și un Tamron supertele, situația nu este una cu efect „WOW”. Motivele: adaptorul modifică distanța dintre spatele obiectivului și planul senzorului. Stabilizarea obiectivului este creată pentru o altă montură (distanță). Nu pot decât să ghicesc: stabilizarea obiectivelor RF face față mai bine pe R10 decât obiectivele EF plus adaptor. Nu cred că diferența este una chiar așa de „catastrofală”, dar poate fi un criteriu pentru persoanele care, din diverse motive, nu au o mână stabilă.
Un alt minus, din punctul meu de vedere, mai ales în fotografia de aproape, este dat de imposibilitatea legării modului de măsurare a luminii „punct” de punctul de focalizare.
Cu toate aceste minusuri, mă simt obligat să subliniez faptul că R10 este un aparat de fotografiat care m-a surprins. Nu mă așteptam la așa ceva, în cel mai pur sens pozitiv!
R10 este aparatul potrivit pentru orice începător, pentru oricine fotografiază în vacanțe și călătorii cu aparate de fotografiat și nu cu telefonul mobil, pentru vloggeri și pentru oricine se filmează singur (să nu mai vorbesc de intrarea de microfon dedicată). Sistemul de autofocalizare își face treaba, calitatea imaginii este bună, corpul este compact și prețul corect.
La final, câteva galerii cu fotografii realizate cu obiectivele avute la dispoziție.
