Cursuri F64: Care este povestea fotografiilor tale?
Se spune că în artă totul este permis, tu ce părere ai?
De la pasiune la acțiune este doar un pas, iar această teorie se aplică în orice domeniu în care dorim să excelăm. Acțiunea determină rezultatele, iar pasiunea generează combustibilul necesar pentru a crea și a te reinventa. Exact cum ai anticipat, la fel se întâmplă și în cazul fotografiei, important este să faci primul pas – cel de la pasiune la acțiune.
Cu ajutorul fotografiei creezi povești din simple momente, culori. Este un fragment de timp oprit pentru o amintire care va dăinui peste ani.
Poate nu te-ai gândit până în acest moment, exact cum să ajungi de la pasiune la acțiune, însă tocmai de aceea, te ajutăm apelând la imaginație: îți mai amintești prima întâlnire cu fotografia? Primul aparat? Primul cadru care te-a făcut să zâmbești? Prima apreciere din partea unei persoane fotografiată de tine? Dar motivația din spatele acestor pași, ce te-a determinat să ajungi până aici?
Toate aceste răspunsuri sunt piese importante care alcătuiesc începutul poveștii tale. Poate ești la început sau poate ai deja experiență, însă în fiecare zi descoperi lucruri noi care pot face diferența în rezultatele pe care le obții.
Deși suntem tentați să credem că învățarea se oprește după primele portofolii, realitatea ne arată că un profesionist se pregătește continuu, adăugând un plus de creativitate în fiecare etapă a carierei. Învățarea continuă indiferent de etapa de dezvoltare, acceptarea noilor idei și adaptarea la noile trenduri denotă maturitate și profesionalism.
Te invităm pe această cale în lumea cursurilor F64, descoperind împreună noutățile din domeniu, exersând și învățând pentru a ajunge la rezultatele dorite.
Pentru început îți povestim despre cele 3 categorii principale de cursuri:
#1 Cursuri pentru începători
Categoria pentru începatori a fost gândită pentru a oferi suport atât persoanelor care au achiziționat recent un aparat Nikon, Canon sau Sony, cât și pentru persoanele dornice să-și descopere o nouă pasiune.
#2 Cursurile acreditate
Aceste cursuri complexe ca structură, dar și ca volum de informații, sunt concepute pentru a acoperi atât nevoile unui fotograf începător, cât și nevoile unui fotograf care are cunoștințe de bază în ceea ce privește fotografia.
Trebuie să știi că avem 2 tipuri de cursuri acreditate:
- Cursul foto acreditat – tehnică fotografică (care cuprinde: funcționalitățile aparatului, tipuri de fotografii, compoziție, etc.)
- Cursul acreditat de editare foto (care cuprinde: introducere în Photoshop, editare de portret, metode avansate de skin retouching, etc.)
#3 Cursuri de specializare
În completarea celor 2 categorii detaliate mai sus am creat o categorie de cursuri dedicată persoanelor care au experiență în utilizarea aparatului foto, dar care încă nu au reușit să-și aleagă un tip de fotografie în care să se specializeze.
Categoria aceasta cuprinde:
- fotografia culinară,
- fotografia newborn,
- fotografia de portret,
- tehnici de iluminare în studio,
- fotografia macro, etc.
Fotografia este o formă de artă unde se poate excela prin talent, însă nu și fără viziune, plus studiu, multe experimente și muncă. Când fotografiezi, te poți baza pe aptitudinile native sau pe principiile din artă și design, însă a ști de la început: compoziție, cromatică, tehnici, poate reprezenta un avantaj. Cunoașterea face diferența dintre un amator și un profesionist.
De asemenea, un ultim lucru foarte important, poate cel mai dificil, este acela de a-ți menține vie pasiunea. Ea este prezentă mereu în interiorul tău, trebuie doar să o explorezi.
Pentru sfaturi, întrebări sau sugestii, poți trimite e-mail la adresa: seminarii@f64studio.ro și nu uita că, în curând ne vei putea urmări și pe pagina de Facebook dedicată cursurilor F64!
Iar în cazul în care te întrebi dacă vei primi un răspuns automat, ei bine nu, îți vom răspunde cu drag noi: Oana și Gabriela. 🙂
Citește și restul articolelor despre cursuri:
- Interviu: Crina Popescu și noul workshop din portofoliul F64
- Workshop și expoziție Apertureka la F64!
- Introducere în tehnici foto, cu Radu Grozescu
- Fotografia de nou-născuți – un curs foto cu Andreea Velican
- Fotografierea cu drone – workshop de bază cu Tavi Isăilă
Tu ai participat la vreun curs F64? Dacă da, lasă-ne un comentariu!