Ceai​ ​negru​ ​cu​ ​lapte​ ​-​ ​universul​ ​din​ ​cană

“Ceai negru cu lapte – universul din cană” este al doilea proiect de Alex Axon pe care îl găsești pe blogul F64. Colaborarea noastră a început odată cu “Falling Series”, un proiect fotografic care ilustrează oameni în cădere și a cărui realizare a durat 2 ani. Astăzi, Alex vine cu o serie cu totul diferită, un concept ce poate părea banal, întrucât mulți dintre noi ne începem dimineața cu un ceai în locul cafelei, mai ales după căderea frigului.

Așa că hai să vedem ce ne-a pregătit fotograful și de această dată:
​
După​ ​4​ ​minute​ ​de​ ​așteptare,​ ​scot​ ​din​ ​cană​ ​pliculețul​ ​de​ ​ceai​ ​negru​ ​Earl​ ​Grey.​ ​Iau​ ​cutia​ ​de​ ​lapte și,​ ​cu​ ​ochii​ ​cufundați​ ​în​ ​lichidul​ ​întunecat,​ ​torn​ ​puțin​ ​în​ ​ceai.

Un​ ​gest​ ​banal,​ ​făcut​ ​de​ ​zeci​ ​de​ ​ori,​ ​poate.​ ​Însă​ ​de​ ​data​ ​asta,​ ​ceva​ ​diferit​ ​s-a​ ​întâmplat​ ​în univers,​ ​deoarece​ ​am​ ​văzut.​ ​Am​ ​văzut​ ​nori​ ​albi​ ​cum​ ​se​ ​formează​ ​și​ ​dispar,​ ​râuri​ ​tumultuoase​ ​de lavă,​ ​găuri​ ​negre,​ ​explozii​ ​solare.​ ​Am​ ​văzut​ ​o​ ​întreagă​ ​lume​ ​cum​ ​se​ ​naște​ ​și​ ​moare​ ​în​ ​câteva secunde.​ ​O​ ​lume​ ​pe​ ​care​ ​am​ ​vrut​ ​să​ ​o​ ​imortalizez​ ​imediat​ ​ce​ ​am​ ​conștientizat-o.

(c) Alex Axon – Strange Jellyfish

(c) Alex Axon – Smoke Gust

(c) Alex Axon – Sharp Teeth

(c) Alex Axon – Rising Lava

Planificare​ ​și​ ​decizii

Brusc,​ ​creierul​ ​meu​ ​intră​ ​în​ ​modul​ ​“planificare”:​ ​îmi​ ​trebuie​ ​un​ ​obiectiv​ ​macro;​ ​îl​ ​împrumut​ ​sau închiriez?​ ​Mai​ ​există​ ​și​ ​inele​ ​de​ ​macro…​ ​or​ ​fi​ ​bune?​ ​Ce​ ​bine​ ​că​ ​trepiedul​ ​meu​ ​știe​ ​să​ ​facă​ ​poze în​ ​jos!​ ​Va​ ​trebui​ ​să​ ​produc​ ​cel​ ​puțin​ ​un​ ​litru​ ​de​ ​ceai.​ ​Ba​ ​nu,​ ​doi,​ ​vor​ ​fi​ ​multe​ ​încercări.​ ​Oare​ ​nu​ ​ar fi​ ​mai​ ​bine​ ​să​ ​folosesc​ ​un​ ​pahar​ ​de​ ​sticlă​ ​pentru​ ​ca​ ​lumina​ ​să​ ​vină​ ​din​ ​toate​ ​părțile?​ ​Și​ ​neapărat un​ ​bliț,​ ​altfel​ ​nu​ ​o​ ​să​ ​am​ ​lumină​ ​suficientă​ ​pentru​ ​ce​ ​vreau​ ​să​ ​obțin.​ ​Nu​ ​am​ ​softbox,​ ​dar improvizez.​ ​Ah,​ ​trebuie​ ​să​ ​aștept​ ​să​ ​se​ ​răcească​ ​ceaiul,​ ​altfel​ ​se​ ​aburește​ ​lentila​ ​obiectivului. Dar​ ​de​ ​ce​ ​să​ ​aștept,​ ​mai​ ​bine​ ​pun​ ​oala​ ​cu​ ​ceai​ ​în​ ​chiuveta​ ​cu​ ​apă​ ​rece,​ ​să​ ​grăbesc​ ​procesul.

Până​ ​la​ ​urmă​ ​am​ ​făcut​ ​rost​ ​de​ ​un​ ​adaptor​ ​care​ ​îmi​ ​oferă​ ​posibilitatea​ ​să​ ​montez​ ​invers obiectivul​ ​standard​ ​de​ ​50mm.​ ​Ghici​ ​ce,​ ​un​ ​astfel​ ​de​ ​obiectiv​ ​montat​ ​invers​ ​pe​ ​aparat​ ​este​ ​o soluție​ ​de​ ​macro​ ​decentă!​ ​Dacă​ ​vrei​ ​să​ ​intri​ ​într-o​ ​relație​ ​serioasă​ ​cu​ ​fotografia​ ​macro,​ ​probabil această​ ​improvizație​ ​nu​ ​îți​ ​va​ ​conveni,​ ​însă​ ​pentru​ ​proiectul​ ​meu​ ​era​ ​perfectă.

Pierzi​ ​creierul​ ​camerei,​ ​așa​ ​că​ ​folosește-l​ ​pe​ ​al​ ​tău

Odată​ ​montat​ ​invers,​ ​obiectivul​ ​nu​ ​mai​ ​comunică​ ​cu​ ​camera,​ ​deci​ ​pierzi​ ​toate​ ​funcțiile​ ​automate cu​ ​care​ ​ești​ ​obișnuit.​ ​Nu​ ​mai​ ​există​ ​autofocus.​ ​De​ ​fapt,​ ​singura​ ​modalitate​ ​de​ ​a​ ​focaliza​ ​este​ ​să miști​ ​camera​ ​înainte​ ​și​ ​înapoi​ ​până​ ​când​ ​subiectul​ ​dorit​ ​este​ ​în​ ​planul​ ​de​ ​focalizare.​ ​De asemenea,​ ​nu​ ​mai​ ​poți​ ​să​ ​controlezi​ ​din​ ​cameră​ ​deschiderea​ ​diafragmei.​ ​Vei​ ​folosi​ ​inelul​ ​de diafragmă​ ​de​ ​pe​ ​obiectiv,​ ​dacă​ ​acesta​ ​deține​ ​așa​ ​ceva.​ ​Dacă​ ​nu​ ​are,​ ​atunci​ ​nu​ ​vei​ ​putea controla​ ​diafragma​ ​deloc.​ ​Aceasta​ ​va​ ​sta​ ​deschisă​ ​la​ ​maxim,​ ​ceea​ ​ce​ ​nu​ ​prea​ ​este​ ​de​ ​dorit​ ​la fotografia​ ​macro,​ ​din​ ​cauza​ ​câmpului​ ​foarte​ ​mic​ ​de​ ​claritate​ ​ce​ ​va​ ​rezulta.​ ​

Așa​ ​că​ ​un​ ​obiectiv​ ​cu inel​ ​de​ ​diafragmă​ ​este​ ​mai​ ​util,​ ​iar​ ​o​ ​diafragmă​ ​închisă​ ​îți​ ​va​ ​asigura​ ​un​ ​câmp​ ​de​ ​claritate​ ​mai mare.​ ​ Nici​ ​expunerea​ ​nu​ ​mai​ ​este​ ​măsurată​ ​automat,​ ​așa​ ​că​ ​parametri​ ​precum​ ​timpul de​ ​expunere​​ ​și​ ​ISO​ ​trebuie​ ​setați​ ​și​ ​ei​ ​manual,​ ​din​ ​cameră.

Trepiedul​ ​este​ ​absolut​ ​esențial​ ​în​ ​tot​ ​acest​ ​plan​ ​deoarece​ ​este​ ​extrem​ ​de​ ​complicat,​ ​dacă nu​ ​imposibil,​ ​să​ ​ajungi​ ​cu​ ​camera​ ​în​ ​acel​ ​punct​ ​unic​ ​în​ ​care​ ​subiectul​ ​dorit​ ​este​ ​în​ ​focus.​ ​Așa​ ​că, odată​ ​ajuns​ ​acolo,​ ​asigură-te​ ​că​ ​nici​ ​subiectul​ ​și​ ​nici​ ​camera​ ​nu​ ​mai​ ​zic​ ​nici​ ​pâs​ ​și​ ​nu​ ​se​ ​mai mișcă​ ​nici​ măcar ​un​ ​micron.​ ​Am​ ​folosit​ ​trepiedul​ ​meu​ ​de​ ​încredere,​ ​un​ ​Giottos​ ​Silk​ ​Road​ ​YTL​ ​9354,​ ​ce oferă​ ​o​ ​mare​ ​flexibilitate​ ​în​ ​poziționarea​ ​camerei.

Ca​ ​sursă​ ​de​ ​lumină,​ ​în​ ​afară​ ​de​ ​lumina​ ​naturală​ ​din​ ​cameră,​ ​am​ ​folosit​ ​un​ ​flash​ ​Nikon​ ​SB-800 Speedlight​ ​și​ ​o​ ​coală​ ​albă​ ​A4​ ​pe​ ​post​ ​de​ ​soft-box,​ ​precum​ ​se​ ​vede​ ​în​ ​poza​ ​de​ ​setup.

Toarnă​ ​lapte​ ​și​ ​declanșează

(c) Alex Axon – Boiling Waters

(c) Alex Axon – Burning Sun

(c) Alex Axon – Creamy Clouds

(c) Alex Axon – Milky Blow

Cu tot​ ​aranjamentul​ ​făcut,​ ​acum​ ​nu​ ​mai​ ​trebuia​ ​decât​ ​să​ ​umplu​ ​paharul​ ​cu​ ​ceai negru,​ ​făcut​ ​și răcit​ ​în​ ​prealabil,​ ​să​ ​torn​ ​puțin​ ​lapte​ ​și​ ​să​ ​declanșez.​ ​Am​ ​variat​ ​timpul​ ​scurs​ ​din​ ​momentul​ ​în​ ​care laptele​ ​a​ ​ajuns​ ​în​ ​ceai​ ​și​ ​până​ ​în​ ​momentul​ ​declanșării​ ​între​ ​câteva​ ​sutimi​ ​de​ ​secundă​ ​și​ ​1-2 secunde​ ​pentru​ ​a​ ​surprinde​ ​acel​ ​univers​ ​fantastic​ ​în​ ​diverse​ ​stagii​ ​de​ ​viață.​ ​După​ ​nici​ ​30​ ​de reumpleri​ ​ale​ ​paharului,​ ​turnat​ ​lapte​ ​și​ ​declanșat​, ​ceaiul​ ​s-a​ ​terminat​ ​și​ ​ședința​ ​foto​ ​a​ ​luat​ ​sfârșit.

Aceasta​ ​a​ ​fost​ ​povestea​ ​acestui​ ​mic​ ​proiect​ ​foto,​ ​născut​ ​într-o​ ​clipă​ ​și​ ​executat​ ​în​ 2​ ​ore.​

Articol și fotografii de Alex Axon.