Close up, macro sau micro? Care e diferența dintre ele?

Termenii de macro și micro sunt utilizați cu precădere atunci când vine vorba despre fotografie și fac referire la același lucru, a face un subiect mic să pară mare. Sunt trei termeni importanți când vine vorba despre fotografierea în detaliu a unui obiect, dar uneori poate fi o provocare să distingem diferențele între acestea. Să descoperim, așadar, care e diferența între fotografia micro, macro și close up. 

Diferența principală între cele trei tipuri de fotografie vine de la gradul de magnificare și de claritatea detaliilor care pot fi surprinse în imagine. 

CLOSE UP

Close up-ul se referă la fotografierea de la o mică distanță față de subiect. Pentru acest proces nu este necesară o lentilă specială, ci apropierea fizică față de obiectul pe care dorești să îl surprinzi. Un close-up cu un obiectiv normal (non-macro) va face subiectele mici să pară mai mari. Cu toate astea, dacă recreezi aceeași fotografie cu un obiectiv macro, acesta va mări foarte mult subiectul făcțnd vizibile până și cele mai mici detalii. 

MACRO

Când vine vorba despre fotografia macro, aceasta este o fotografie de 1:1 al subiectului, ceea ce înseamnă că dimensiunea imaginii pe senzor este identică cu dimensiunea subiectului în viața reală.

Fotografia macro poate fi realizată cu orice cameră digitală, nefiind obligatoriu un echipament dedicat. Camerele digitale vin de obicei cu opțiunea macro care poate fi găsit în setări. Cu toate astea, fotografia macro de calitate implică un echipament special pentru a scoate la iveală toate detaliile subiectului.

De obicei subiectul este reprezentat de flori și insecte, picături de apă sau bule de săpun, detalii pe care nu le observăm cu ochiul liber. Acest stil de fotografie este foarte util și în fotografia de produs atunci când vine vorba de produse mici precum monede de colecție sau bijuterii.

Pentru a obține o fotografie cu adevărat macro, trebuie utilizate obiectivele dedicate pentru acest tip de fotografie care de obicei sunt menite să ajungă până la 10x mărirea subiectului surprins. Mai mult, după cum deja ți-ai dat seama, un element important al fotografiei macro este lumina. Pe lângă lumina naturală este ideal să folosești alte surse de lumină care îmbunătățesc expunerea și creează un cadru artistic. 

MICRO

Când vine vorba despre fotografia micro primim un indiciu de la cuvântul microscop. Fotografia micro este concretizată prin mărirea unui subiect care nu este vizibil cu ochiul liber, fiind vizibil la nivel microscopic, precum particule de praf, bacterii sau insecte prea mici pentru a fi descoperite cu ochiul liber. Aceasta este utilizată cu precădere în scopuri academice, dar poate fi și o provocare pentru a crea un context creativ pentru ceva atât de mic. 

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.