Bill Brandt – lumini şi umbre
F64- 31minutes read
Fotografia nu este un sport. Nu are reguli. Totul trebuie îndrăznit și încercat.
“Negrul este o forță” a spus Henri Matisse, care știa câte ceva despre culoare şi avea o atitudine deosebită față de acesta. În fotografiile lui Bill Brandt, cerul poate fi negru precum smoala. Întunericul are mai mult decât o atracție estetică pentru Brandt. Pentru el, farmecele sale sunt metafizice. Stabilizează o lume plină de hazard și acordă respect misterelor sale.
Născut la Hamburg, Germania, în 1904, fiul unui tată britanic și al mamei germane, Bill Brandt a crescut în timpul primului război mondial. Din cauza apariţiei nazismului și pentru că a fost hărțuit ca elev după primul război mondial, el a renunțat mai târziu la originea sa germană, pretinzând că s-a născut în sudul Londrei. Era un emigrant neobișnuit prin faptul că era eliberat de suferințele tradiționale ale nostalgiei și pierderii rădăcinilor. El nu s-a mai întors în Germania după 1933 și a refuzat să vorbească limba sa maternă.
În anii 1920, Brandt a fost trimis la un sanatoriu din Davos, Elveția, pentru a primi tratament pentru tuberculoză. Probabil că atunci a început să fotografieze ca amator, petrecând o mare parte din tinerețe, mai exact patru ani, în sanatorii.
Apoi a călătorit la Viena pentru a se trata prin psihanaliză. Acolo a fost luat sub aripa sa de către Eugenie Schwarzwald, scriitoarea şi pionierul austriac al educației feminine, care i-a găsit de lucru într-un studio de portrete local.
Pentru orice tânăr fotograf în acea perioadă, Parisul era centrul lumii. Acestea au fost primele zile interesante când poeții și suprarealiștii francezi au recunoscut posibilitățile fotografiei.
Când Ezra Pound a vizitat reședința Schwarzwald, Brandt i-a făcut portretul. Drept mulţumire, Pound s-a oferit să îl prezinte lui Man Ray, în al cărui studio din Paris, Bill a lucrat timp de aproximativ 3 luni în 1930. Aici a învățat multe despre arta pariziană a perioadei, despre picturile lui Salvador Dali, a asistat la perioada de glorie a filmului suprarealist și a surprins noile posibilități poetice ale fotografiei. Opera sa din acest moment arată influenţa fotografiilor lui Eugene Atget și Andre Kertesz. Brandt a învățat, de asemenea, mai multe procese tehnice de la Man Ray – precum utilizarea grain-ului extrem pentru a obţine un efect grafic și folosirea crop-ului radical. Brandt a fost în mod clar influențat de convingerea lui Man Ray că, în fotografie, rezultatul final justifică orice mijloace pe care un fotograf alege să le folosească. Şi se pare că a mai învățat ceva de la maestru, pentru că mare parte din opera sa are un aer straniu.
O influență și mai mare a fost Brassai. Când flash-urile pentru camera foto au apărut pentru prima oară în jurul anului 1930, Brassai a profitat de ele, folosind exploziile de lumină în mijlocul întunericul urban pentru cartea sa Paris by Night. Brandt s-a mutat la Londra pentru a deveni ceva similar, un portretist intim al acelui oraș. Aceste fotografii, publicate în două cărți clasice, The English at Home și A Night in London, au lansat cariera sa.
Marea Britanie
Este darul de a vedea viața în jurul lor în mod clar și viu, ca ceva care este interesant în sine. Este un dar înnăscut, variind în intensitate în funcţie de temperamentul și mediul individului. Prin temperamentul meu nu sunt excesiv de impresionabil și cu siguranță nu mă grăbesc să declanșez. Mă gândesc de două ori înainte de a o face și, de cele mai multe ori, nu declanşez deloc. După standardele profesionale nu irosesc multe filme; dar după standardele multora dintre colegii mei probabil ratez câteva oportunități. Totuși, ca regulă, lucrurile pe care le urmăresc eu nu se grăbesc.
Pentru majoritatea imaginilor sale, momentul în care au fost capturate este esențial pentru că ele ne pot plasa în acea perioadă. Imaginile lui Brandt din anii 1930 au luat naștere din perspectiva sa specială: Londra așa cum se vede din Paris și Viena. Dar din nou, istoria artei ne arată modul în care viziunea extraordinară a unei culturi a devenit una tipică.
Deși a călătorit în toată Europa, a ales să locuiască în Marea Britanie și aici şi-a produs cele mai bune lucrări. Cunoscut pentru imaginile incisive ale britanicilor, atât din înalta societate cât şi ale clasei muncitoare, iar mai târziu, pentru imagini ale Londrei aflate sub asediu în timpul celui de-al doilea război mondial, portretele şi peisajele sale distinctive, extrem de contrastante au fost frecvent prezentate în reviste precum Picture Post, Lilliput şi Harper’s Bazaar.
Contrastul social extrem, în acei ani de dinainte de război, a fost, din punct de vedere vizual, o mare inspiraţie pentru mine. Am început să fotografiez în Londra, West End, suburbii şi mahalale. Este o sarcină a fotografului să vadă mai intens decât majoritatea oamenilor. El trebuie să aibă și să păstreze în el ceva din receptivitatea copilului care privește pentru prima dată lumea sau a călătorului care intră într-o țară ciudată.
În anii 1930, Brandt a fost atras de ritualurile și obiceiurile vieții de zi cu zi, cu ceea ce el a văzut ca pe căile profund inconștiente în care oamenii își stabilesc rolurile sociale și pozițiile de clasă. Ca un outsider, el părea să vadă comportamentul englezesc ca fiind învecinat cu automatizarea pasivă. Într-un timp foarte scurt, Brandt a format ideea de bază a primei sale colecții, The English At Home. Structura cărții este o serie de contraste între bogăție și sărăcie. Pe paginile din stânga sunt scene din viața rudelor sale înstărite, pentru partea dreaptă a fotografiat cerșetori, țigani și bețivi.
În introducerea sa la aceasta carte, criticul Raymond Mortimer a scris despre fascinația fotografului pentru viața engleză temperată: “Domnul Brandt se arată a fi nu numai un artist, ci şi un antropolog. Se pare că a rătăcit în Anglia cu curiozitatea detașată a unui om care investighează obiceiurile unui trib îndepărtat și nefamiliar“.
Parlourmaid and under-parlourmaid ready to serve dinner are mai multe roluri. Uneori se folosește pentru a ține locul tuturor lucrărilor lui Brandt; este considerată o piatră de hotar în fotografia documentară și în acelaşi timp în fotografia de artă; și este văzută ca un document ilustrativ al vieții în anii 1930. A apărut la trei ani după ce a fost făcută, în prima lui carte The English at Home (1936). Coperta frontală a cărții arată o mulțime de oameni care urmăreau cursele la Ascot în hainele lor fine, în timp ce coperta din spate arăta soțiile și copiii minerilor în în+6căperile lor înghesuite.
Dacă există o metodă în felul în care fac poze, cred că se află în asta: vedeți mai întâi subiectul, nu încercați să-l forțați să fie o imagine a acestui lucru, a aceluia sau a celuilalt. Staţi departe de el. Atunci se va întâmpla ceva. Subiectul se va dezvălui.
El era conștient de regulile estetice și tehnice pe care şi le impuneau anumiți fotografi. Dar spre deosebire de faimoşii săi contemporani, Brandt a experimentat liber cu lumina artificială, crop-ul și fotomontajul. L-a folosit pe acesta din urmă, combinând porțiuni de negative într-un singur print. Un exemplu frapant poate fi găsit în prima sa carte. Pescăruşul, imposibil de fotografiat cu claritate în condiții de lumină atât de scăzută, a fost montat peste o scenă a râului Tamisa în ceață. Câțiva ani mai târziu, Brandt a adăugat şi un soare de dimineață.
Portretele
Întotdeauna fac portrete în mediul familiar al subiectului. Mă concentrez foarte mult asupra imaginii în ansamblu și las mai mult subiectul cu sine însuşi. Vorbesc foarte putin și abia mă uit la el.
Deşi cariera de portretist a lui Brandt a început cu siguranţă, cu cel făcut lui Ezra Pound, portretul a devenit centrul carierei sale abia în anii 1940.
Cyril Connolly a descris portretul lui Francis Bacon că este “un simbol al disperării generației sale“. Este cu siguranță un portret tipic Brandt, cu aspectul bântuit al lui Bacon, însoțit de ceea ce nu vede în spatele lui: copacii amenințători de la orizont, drumul într-o perspectivă imposibilă, felinarul înclinat aparent preluat dintr-un film expresionist german.
Nu sunt foarte interesat de unghiuri extraordinare. Ele pot fi eficiente în anumite ocazii, dar nu simt nevoia lor în munca mea. Într-adevăr, simt că cea mai simplă abordare poate fi adesea cea mai eficientă. Un subiect plasat direct în centrul cadrului, dacă atenția nu este distrasă de la el prin împrejurimile încărcate, are o demnitate simplă, ceea ce îl face cu atât mai impresionant.
A făcut portrete deseori în următorii 40 de ani. Deşi motivaţia lui era în mare parte financiară, accepta comenzi doar pentru portretele oamenilor care erau într-un fel creativi: scriitori, muzicieni, pictori, actori și regizori de film.
Mulți fotografi folosesc un punct de staţie inferior în stilul Citizen Kane, transformându-și subiecții în figuri conturate amenințător. Cu toate acestea, pentru artiștii portretizaţi de Brandt, expresiile solemne nu sunt doar un clișeu, în mod repetat, el surprinde elementul depresiv, arătând disperarea care întotdeauna urmărește perfecționistul.
Activitatea sa documentară socială timpurie a fost redată aproape în întregime în tonuri subtile. Doar mai târziu în mai faimoasele sale nuduri și peisaje, el a folosit contrastul puternic. Fiecare dintre imaginile sale binecunoscute are ca scop să depășească descrierea vizuală, conţinutul are o încărcătură dramatică și o densă rezonanță psihologică.
În 1948 a scris: “Spre sfârșitul războiului, stilul meu s-a schimbat complet. De multe ori am fost întrebat de ce s-a întâmplat asta. Cred că mi-am pierdut treptat entuziasmul pentru reportaj. Fotografia documentară devenise la modă. Toată lumea o făcea. În plus, tema mea principală a ultimilor ani dispăruse; Anglia nu mai era o țară cu un puternic contrast social“.
În lipsa contextului, este ușor să considerăm portretele şi activitatea sa documentară socială timpurie ca preludiu pentru munca sa mai influentă din anii ’50, ’60 și ’70. În realitate, el ar fi fost un fotograf important chiar dacă s-ar fi oprit din fotografiat înainte să realizeze nudurile sale.
Munca sa în fotojurnalism a lăsat loc unei viziuni mai abstracte pe măsură ce cariera sa s-a dezvoltat. După război, și-a concentrat atenția asupra corpului uman, folosind perspective neobișnuite pentru a transforma trupul în peisaje abstracte. Pe parcursul unei cariere lungi a cuprins o mare varietate de subiecte și stiluri, şi a permis privitorilor să vadă lumea cu “un sentiment de uimire“, așa cum a spus el.
Nudurile
În loc să fotografiez ceea ce am văzut, am fotografiat ceea ce vedea camera. Am intervenit foarte puțin și obiectivul a produs imagini și forme anatomice pe care ochiul meu nu le-a observat niciodată.
Originalitatea nudurilor lui Brandt începe cu pasiunea sa pentru inovații tehnice. Nuditatea însăși pare adesea mai puțin importantă pentru el decât posibilitățile de a fotografia o figură într-o cameră. Inspirația lui Brandt nu a venit de la maeștrii anteriori ai fotografiei de nud, ci din numeroasele invenții ale celui mai important film din viața sa. El a recunoscut cu entuziasm influenţa cinematografiei cu unghi larg şi cu focalizare în profunzime, precum cea a filmului lui Orson Welles “Citizen Kane” (1941). Într-un documentar realizat la sfârșitul vieții sale, Brandt a rezumat impactul filmului: “Când a fost prezentat pentru prima oară Citizen Kane, nu văzusem niciodată un film în care erau folosite camere reale și puteai vedea totul, tavanul și perspectiva fantastică. Era destul de revoluționar, am fost foarte mult inspirat de el și m-am gândit: “Trebuie să fac fotografii în felul ăsta”. Şi astfel a lăsat în urmă convențiile documentarului social din anii 1930.
Bill Brandt a experimentat cu nudul în anii 1930 și începutul anilor 1940, dar a făcut o descoperire decisivă în 1944 când a cumpărat o cameră specială Kodak dintr-un magazin de aparate foto second-hand în Covent Garden, Londra. Camera a fost concepută pentru a permite personalului de poliție neinstruit să fotografieze scenele crimelor. Aceasta i-a permis să vadă, așa cum spunea el, “ca un șoarece, un pește sau o muscă“. Pentru a exploata pe deplin posibilitățile de focalizare, Brandt a făcut un pas înapoi în privinţa tehnologiei și a început să lucreze cu acest Kodak: “Avea focalizare fixă, fără obturator și putea să facă o panoramă completă a unei încăperi cu o singură expunere. Am aflat că aparatul de fotografiat a fost folosit la începutul secolului de către case de licitații, pentru inventare fotografice și de către Scotland Yard pentru înregistrările poliției. A fost fascinant de urmărit efectul lentilei care a creat o fantastică iluzie a spațiului și o perspectivă abruptă nerealistă, și în curând am descoperit că ar putea produce imagini anatomice fantastice pe care nu le-am mai văzut până acum “.
Pe măsură ce războiul s-a apropiat de final, Brandt s-a îndreptat spre studiile nudului feminin, pentru care şi-a dorit cel mai mult să fie amintit. Fotografii englezi au contribuit puțin la acest gen, nu era clar la acel moment cum ar arăta un nud englez. Brandt a început o lungă explorare a nudului feminin, transformând corpul prin obiectivului camerei și unghiul folosit. La fel ca Picasso, el a explodat pur și simplu forma umană, dezasamblând-o în imagine și transformând cel mai constant companion al nostru, corpul, în terra incognita.
Este esențial ca fotograful să cunoască efectul lentilelor sale. Obiectivul este ochiul său și îi creează sau distruge imaginile. Un simţ al compoziției este un mare avantaj. Cred că este vorba de instinct. Poate fi dezvoltat, dar mă îndoiesc că poate fi învățat. Dacă un fotograf nu găsește ceea ce îl entuziasmează, care este lucrul acela care îi provoacă un răspuns emoțional, este puțin probabil să-și realizeze cea mai bună lucrare. El trebuie să-și descopere propria lume.
În multe dintre nudurile lui Brandt din anii 1940 ochii modelului îi întâlnesc pe cei ai observatorului, dar privirea sa este greu de citit. Starea ei poate fi diferită dar ceea ce niciodată nu transmite este seducţia, ea dorește întotdeauna să se mențină emoțional la distanță. Două dintre calitățile tradiționale ale nudului feminin lipsesc: disponibilitatea sexuală și frumusețea afișată ca posesie masculină.
Mai târziu Brandt a experimentat din ce în ce mai mult cu fotografierea nudurilor. Modelele sale au adoptat de multe ori poziţii contorsionate inspirate din opera sculptorului britanic Henry Moore. Nudurile evoluează spre o abstractizare tot mai pronunţată pe tot parcursul carierei sale lungi.
Numai fotograful însuși ştie ce efect îşi doreşte. El ar trebui să știe prin instinct, bazat pe experiență, ce subiecte sunt avantajate de iluminarea dură sau de cea moale, de lumină sau întuneric.
În timp ce fotografia nud a lui Brandt a progresat și a evoluat ca stil, a devenit mai fragmentată și mai incoerentă. În loc ca privitorul să vadă caracteristicile recognoscibile ale unei femei goale, el a mărit părțile specifice ale corpului atât de mult încât au devenit aproape inumane și de nerecunoscut. Acest lucru poate fi văzut în close up-urile picioarelor și mâinilor – părțile corpului par disociate și separate de întreg. El depersonalizează modelele prin omiterea oricăror trăsături distinctive și, în schimb, creează forme abstracte. El se concentrează atât de mult asupra câtorva aspecte particulare ale modelelor care distrag atenţia de la modelul însuși încât în loc să vedem o ființă întreagă, ni se dau doar curbele și umbrele unei zone. Liniile corpului par să se amestece cu peisajul natural al dealurilor și pietrelor de pe plajă.
Simplitatea aproape fără efort îi caracterizează stilul. Nu are nevoie să folosească altceva decât o cameră pentru a transforma nuduri în imagini abstracte. Un alt factor care face ca nudurile sale să fie atât de unice este că el nu și-a permis să se limiteze la regulile sau convențiile altor fotografi.
Abstracția asemănătoare visului din lucrările sale creează o senzație de evadare – noi, ca spectatori, suntem îndepărtați de realitate și suntem cufundaţi într-un tărâm creat exclusiv de camera lui Brandt. Nu are nevoie de procese suplimentare sau de editare, ci doar prin utilizarea compoziției, formei și tonurilor creează ceva frumos și parcă din altă lume.
Fotograful competent va produce o imagine bună de fiecare dată, indiferent de subiectul său. Dar numai atunci când subiectul său face apel direct la propriile sale interese, el va produce o lucrare extraordinară.
Influența lui Brandt asupra lumii fotografice a început în anii 1960, când a pornit într-o călătorie pentru a găsi un nou limbaj vizual. Stilul-semnătură al lui Brandt, cu obiecte extrem de texturate, care contrastează cu perspectiva aplatizată a imaginilor, a creat o abordare unică. Folosind un obiectiv superangular, de multe ori cu un prim-plan distorsionat, a reușit să producă o serie de imagini grafice remarcabile, atât în interioare cât și din natură.
Nudurile sale dezvăluie cunoașterea intimă a Şcolii de la Paris – în special a lui Man Ray, Picasso, Matisse și Arp – cărora se adaugă şi admirația lui pentru Henry Moore. A publicat albumul Perspective of Nudes în 1961. Acesta conținea nuduri în interioare și studiouri, pe plajele din East Sussex și din nordul și sudul Franței. Folosea un Hasselblad cu obiectiv superangular pentru fotografiile de pe plajă. Majoritatea nudurilor pe care le-a fotografiat în anii 1940 nu sunt prezente în cartea sa Perspective of Nudes. Acest lucru se datorează faptului că acestea erau mai comerciale și vizează publicul revistelor. Totuși, acestea erau neobișnuite și se abăteau de la normele vremii.
În 1977 – 1978, Brandt a adăugat și alte nuduri, publicate în Nudes 1945 – 80. Pentru nuduri, Brandt a folosit modele profesioniste, dar uneori şi familia și prietenii. Multe dintre lucrările sale au o rezonanță poetică, nudurile sale sunt dinamice, intense și puternice.
Puțini fotografi au trecut de la fotojurnalism la un adevărat efort artistic la fel de complet precum Bill Brandt. Cu toate acestea, jurnalismul lui Brandt nu era niciodată strict reportaj: toată opera lui reflectă un scop artistic clar. Calitățile sale ca artist, recunoscute de toți colegii săi ca fiind remarcabile, nu au fost niciodată mai bine exprimate decât în seria de nuduri.
Un fotograf trebuie să fie pregătit să prindă și să păstreze acele elemente care dau o distincție subiectului sau îi creează atmosfera. Oricât s-ar juca cu tonurile sau tipul de hârtie, nimeni nu poate transformă o fotografie comună în altceva decât o fotografie comună.
Când a scris despre munca sa, el a evitat detaliile unor imagini specifice sau circumstanțele particulare în care au fost făcute. Din perspectivă psihanalitică, acest comportament are rolul de a distrage publicul de la realitatea imaginii și de a-l atrage în lumea de vis pe care a capturat-o în acel moment, astfel încât spectatorul să-şi poată trage propriile concluzii și interpretări ale operei. Acest lucru este evidențiat în imaginile din ce în ce mai fragmentate și, de asemenea, în titlurile minimale, non-descriptive ale nudurilor sale. În plus, putem percepe reticența lui Brandt de a spune în ce perioadă au fost create ca și negarea propriei mortalități.
“Într-adevăr, o parte semnificativă a artei lui Brandt o reprezintă faptul că expunerea negativului era, pentru el, doar începutul. În multe privințe, fiecare print este unic, deoarece modul său de a retușa, de a corecta și de a intensifica, cu o varietate de instrumente – înseamnă că rar găsești două printuri prezentate într-o manieră identică.” spune Sarah Hermanson Meister, curator la MoMA. “Privind printurile mai vechi, se poate vedea o schimbare de la sfârșitul anilor ’40 până la mijlocul anilor ’50, pornind de la tonuri de gri, care persistă chiar și după război, până la un contrast ridicat.” În anii 60 a început să-și imprime negativul cu mai multă asprime, sacrificând tonurile medii pentru blocurile grafice mai la modă de negru și alb. Informațiile descriptive bogate din printurile lui au fost absorbite, și chiar eliminate în noua lui estetică. Cărțile sale din acea perioadă sunt tipărite cu extreme grafice în alb şi negru. Antologia de format mare Shadow of Light (1966) a selectat fotografii care se întind pe parcursul carierei sale. Aceasta a fost cartea care l-a plasat în poziția pe care o ocupă în arta secolului al XX-lea.
Ca și în cazul multor fotografi care au fost descoperiți de o audiență largă mai târziu în viață, Brandt a fost privit ca o “figură din trecut” și ca artist contemporan în același timp. Brandt a fost un “artist documentar” cu toate paradoxurile și dificultățile interpretative pe care le implică asta. Nu ar putea exista o distincție simplă între arta sa și descrierea sa documentară. Cele două sunt inseparabile și nu ne oferă răspunsuri clare. Și în cele din urmă, aceste tensiuni sunt în centrul operei și al succesului său.
Brandt este unul dintre puținii fotografi britanici a căror operă a fost văzută și apreciată în întreaga lume. Expoziţiile sale la V&A (2004) și la MoMA din New York (2013) au cimentat o reputație deja consacrată ca mare fotograf de artă și documentarist. Fotografiile sale de stradă din nordul industrial al Angliei, peisajele sale sublime de iarnă și studiile despre englezi la ei acasă, precum şi nudurile inovatoare au pus un accent pe o țară care a produs puțini fotografi de acest calibru. Luată în ansamblu, opera sa constituie unul dintre cele mai variate și mai vii documente sociale ale Marii Britanii, producând un corp de lucrări fotografice care variază de la un realism strict și un comentariu social la abstracție pură și suprarealism. Opera lui Brandt a influențat totul, de la scenele de stradă ale lui Robert Frank la nudurile agresive ale lui Helmut Newton.
Brandt a murit la Londra în 1983.
Cei mai mulți fotografi ar simți o anumită jenă în a admite public că poartă în ei un sentiment de mirare, dar fără el nu ar produce munca pe care o fac, indiferent de domeniul lor particular.
Articol scris de Anca Cernoschi.
