Eve Arnold povestită de Cristian Munteanu

Postat de: Cristian Munteanu Cristian Munteanu

Una dintre cele mai respectate fotografe din toate timpurile a avut prima ei expozitie solo în 1980, adică la venerabila vârstă de 77 de ani. Îi plăcea să citească Thomas Mann, Dostoievski și Tolstoi. Și să descopere. „Ce m-a determinat să merg mai departe de-a lungul zecilor de ani? Care a fost motivul principal? Dacă ar fi să folosesc un singur cuvânt, atunci acesta ar fi curiozitatea”.

Simplu, fără farafastâcuri. Dar nu simplist. Pentru că Eve Arnold chiar a fost un om curios. O demonstrează, în caz că nu avem încredere în cuvintele ei, multitudinea de subiecte abordate. Doar în anul 1978, face câteva portrete, lui Dirk Bogarde, actor, devenit ulterior Sir, Francisc Bacon, pictor, Anthony Quinn şi Irene Papas, actorii din Zorba Grecul, fotografii pentru reclamele de la Optrex, Pentax şi Rolex, proiecte despre evreii din Cochin şi despre membrii orchestrei filarmonice din Londra. O fotografă care încă mergea să facă proiecte chiar şi când depăşise vârsta de 70 de ani.

Fiind prima femeie care a fost acceptată de celebra agenţie Magnum, Eve Arnold se plia perfect pe stilul de fotografie editorială. Era conştientă de rolul femeilor fotograf, adeseori marginalizate şi sigur în minoritate, dar de asemenea ştia de impactul pe care-l aveau asupra lumii starurile feminine de film. Aşa că atunci aproape întreaga redacţie a Magnum a mers pe platourile filmului „Misfit”, al lui John Huston, Eve Arnold s-a concentrat pe misterioasa şi fragila Marilyn Monroe. Acestea au fost imaginie care au trecut testul timpului şi au ajuns până la noi. De altfel, Eve a fost prietenă nu doar cu Marilyn, ci şi cu Joan Crawford, Isabella Rossellini sau Marlene Dietrich. Însă, pe de altă parte, dincolo de amiciţiile ei cu celebrităţile vremii, a dorit să meargă şi în războiul din Vietnam, pentru a-l documenta, fiind însă refuzată. Aşa că s-a dus în Africa de Sud, acolo de unde s-a întors cu o nouă realitate pentru lumea civilizată, una pe care era greu s-o înduri şi eviţi. Şi acest sentiment al injustiţiei a fost cel care, alături de curiozitate, a generat impulsul necesar pentru ca Eve Arnold să nu se mulţumească niciodată. Întrebată dacă e satisfăcută cu ce a realizat, răspunde:

„Niciodată! Cred că dacă o să devin mulţumită, o să mă opresc. Frustrarea e cea care te motivează”.