Interviu și sfaturi foto cu Tiberiu Mînzu, fotograful „Prima casă pentru căței”
Dacă despre campania generală ”Prima casă pentru căței” v-am povestit aproape totul în articolul precedent, acum intrăm în detalii.
Stăm de vorbă cu Tiberiu Mînzu, fotograful care ne-a ajutat să realizăm ședința foto de la adăpost, și aflăm despre ce implică o astfel de ședință de studio, o serie de tips & tricks legate de fotografiatul animalelor de companie, dar și despre nevoia de implicare pentru a schimba ceva.
Să îl ascultăm/citim așadar pe Tibi:
#1 Cine este Tibi Mînzu și cum a devenit pasionat de fotografie. Spune-ne câte ceva despre tine.
M-am întâlnit cu fotografia în 2004 când cel care mi-a arătat-o, din client la service-ul auto unde lucram, mi-a devenit profesor de fotografie. Nu am să-i pomenesc numele, dar în ciuda divergențelor actuale nu pot să nu-i atribui meritul pe care îl are în a-mi arăta o lume și un limbaj de comunicare noi pentru mine la acea vreme. Mi-a arătat cum să scriu cu lumina.
Așadar, timp de patru ani mi-am făcut ucenicia și în 2008 am avut curajul să dau ușa de perete și să spun: sunt fotograf, dați-mi bani pentru fotografiile pe care vi le livrez. Așa am devenit fotograf freelancer și de atunci trăiesc din fotografie. Mie mi-e bine așa.
#2 Să povestim puțin despre provocarea „Prima casă pentru căței”. Cum ai descrie experiența cu câinii de la adăpost? Cum s-au desfășurat lucrurile în studioul amenajat la fața locului?
Despre proiectul “Prima casă pentru căței” am auzit prima dată pe când împreună cu Ana Măreșescu, jucându-ne de-a profesioniștii, am mers cu o zi înainte în recunoașterea traseului unui maraton de ciclism cross country (Prima evadare). Sincer, nu m-a atras proiectul cât m-a atras pasiunea cu care îmi vorbea Ana despre el, pasiune care m-a făcut să mă gândesc la oamenii care tac și fac.
Privit din afară, un astfel de proiect poate părea o picătură într-un ocean de probleme în sistemul medical și de învățământ, de corupție dusă la nivel de aparat de stat, de politicieni belicoși, de mizerie morală în general, dar cum oceanul e format din picături, acesta merită limpezit așa picătură cu picătură, proiect cu proiect. În concluzie am spus fără ezitare: I’m in!
Proiectul a demarat cu o recunoaștere (de ce nu mă mir?) la adăpostul celor de la Asociația Robi, când ne-am dat seama că nu aveam la dispoziție o sursă de curent electric și ca atare, pentru ședința foto, trebuia să gândim fie o setare fără lumini, fie una în care să folosim lumini cu sursă proprie de alimentare. Cum aveam două variante, am ales-o pe cea mai simplă și ieftină și anume am decis să folosim blitzuri speedlight pe care să le comandăm cu ajutorul unui kit radio. De asemenea, am hotărât să folosim și un fundal negru și pentru că spațiul ne permitea să improvizam, am acoperit “studioul” cu o pânză neagră pentru a evita lumina directă de la soare, rezultând astfel un soi de cort.
Deși era caniculă, eu unul nu am simțit decât căldura oamenilor care au sărit să ne ajute. Am avut parte de ajutorul unor voluntari atât de la F64: Dana, Mihaela, Ana, Mihai, cât și de la Asociația Robi, care s-au organizat atât de bine și cu atât de puțină vorbă, încât mi-au creat senzația că sunt o echipă cu mulți ani de experiență împreună, dar iată că aceștia sunt oamenii care tac și fac la care m-am dus cu gândul când am auzit pentru prima dată de proiect. Și au fost multe lucruri de făcut și de impovizat din mers.
După ce am aranjat “studioul” și am făcut setările de lumini (prin încercări pornind de la o singură constantă, timpul de expunere 1/250s, care a fost impusă de viteza de sincronizare a kitului radio avut la dispoziție cu blitzurile speedlight) am constatat foarte repede că e imposibil să convingem “modelele” să stea în locul și în felul în care ne doream.
După un moment de uluială generală în care mi s-au succedat în minte mai multe scenarii posibile printre care și cel conform căruia ar trebui să demontăm “studioul” și să încerc să urmăresc cățeii la fel că pe sportivi pe terenul de joc, cineva(Ana) a venit cu ideea salvatoare ca voluntarii să susțină “modelele” în poziția dorită de noi și în felul ăsta nu numai că am rezolvat cea mai grea problemă, dar am și introdus factorul uman și ideea că bietele ființe au nevoie de ajutor punând în cadru două mâini protectoare.
De aici încolo lucrurile s-au desfășurat firesc, cu o sincronizare plăcută ochiului și repet, cu puține cuvinte, perindandu-se prin fața aparatului patruzeci de animăluțe care mai de care mai drăgălașe având personalități și povești diferite. Căței minunați care își pun speranța în oameni minunați
Nu știu despre ceilalți participanți la acest proiect, dar eu unul am simțit oboseala unei zile petrecute în soare abia în mașină, în drum spre casă.
#3 Ce echipament foto și accesorii sunt potrivite pentru un astfel de shooting foto? Tu ce ai folosit?
Când m-am apucat de fotografie, unul din primele lucruri pe care le-am aflat a fost acela că cel mai bun aparat foto este creierul fotografului așa că am ales, la întâmplare, să lucrez cu Canon.
Pentru acest proiect am folosit echipamente din trusa personală și echipamente puse la dispoziție de F64.
Camera folosită a fost Canon 1D Mark IV, o cameră care, deși e în format APS-H (factor de crop 1.3), mă ajută atât la fotografierea de acțiune cât și la cea statică de studio sau de produs. Este o cameră de care mă voi despărți foarte greu.
Am ales să folosesc obiectivul Canon EF 70-200mm f/2.8L IS USM, gândindu-mă că trebuie să păstrez o oarecare distanță față de modelele necuvântătoare evitând în felul acesta un factor suplimentar de stres pentru acestea. De asemenea, deși am avut la dispoziție ISO 50, am fost nevoit să atașez la obiectiv un filtru de polarizare circulară pentru a putea să scad una, două trepte de lumină (f-stops) având în vedere faptul că ședința foto se desfășura în plin soare. Dacă aș fi avut la dispoziție, pentru același scop aș fi putut folosi și un filtru ND.
Am folosit trei blitzuri Canon Speedlite 580 EX II, unul ca lumină principală pe care l-am setat la 1/8 din putere și două ca lumini de contur setate la 1/8 + 0.7 (sau 1/4 – 0.3 fiind același lucru). Am scris și mai sus că am ajuns la aceste setări prin încercări.
Pentru că am avut nevoie ca lumina de la blitzuri să fie bine direcționată am ales să folosesc pentru lumina principală un RoundFlash Dish, iar pentru cele două lumini de contur câte un sistem grid portabil pentru blitzuri SpeedLite, toate acestea fiind ușor de montat și de transportat.
Pentru a comanda blitzurile am folosit un kit Phottix Strato II Multi.
Blitzurile au fost montate pe trei stative Giottos LC325.
Cu fundalul negru, stativele și bara de susținere ne-a ajutat F64.
#4 Dar pentru o sesiune în lumină naturală? Ce ne-ai recomanda?
Pentru o sesiune foto în lumină naturală aș recomanda un singur lucru și anume înțelegerea cu adevărat a expunerii în fotografie. Nu mă hazardez cu alte sfaturi generale pe această temă nefiind locul și momentul legat de proiectul nostru. O voi face cu mare drag în alt cadru.
#5 Dă-ne niște sfaturi generale pentru fotografii reușite cu animăluțele de companie. La ce să fie atenți cei din spatele camerei foto?
Legat de fotografierea animalelor de companie eu unul aș ține cont de următoarele aspecte:
- Întotdeauna imaginile în care apar copii sau animale stârnesc emoții puternice și aș profita de acest fapt la maximum ținând cont și de expresivitatea naturală, nestudiată și neforțată a acestora.
- M-aș “împrieteni” atât cu stăpânul cât și cu animăluțul astfel încât acesta din urmă să se simtă în largul său în prezența mea.
- Aș ține cont de faptul că în general animalele de companie sunt de talie mică și aș intra în lumea lor pozitionandu-mă astfel încât să evit “postura turistului japonez” fotografiind de la nivelul acestora.
- Cum eu sunt de părere că o imagine reușită este 80% despre fundal (background), 10% despre cunoștințele fotografului, 8 % despre talentul acestuia și 2 % despre echipamentele folosite aș alege cu mare grijă cadrul de fotografiere.
- De asemenea, cred că e nevoie de răbdare și de înțelegerea faptului că unui animăluț nu-i poți spune cum și când să stea la pozat și mi-aș îmbunătăți cunoștințele despre fotografierea cu subiectul aflat în mișcare, aceasta putand fi subiectul unui întreg workshop.
#6 Câteva cuvinte de încheiere petru cititorii noștri?
În încheiere nu vreau să fac niciun apel cu privire la soarta animalelor fără stăpân, dar vreau să vă invit să meditați asupra faptului că implicându-ne în proiecte de genul acesta, indiferent în ce domeniu și având alături un partener credibil și cu mare forță de promovare precum F64, așa cum spuneam mai sus, picătură cu picătură, ne putem curăța pe noi curățându-ne țara.
#LaF64FotografiaFaceBine
foto making of: Ana-Maria Bălan
foto cu Tibi din copertă: Vlad Craioveanu
2 Comments
Este usor sa vorbesti de profesionalism atunci cad lucrezi cu scule de mii de euro.
[…] te uiți la ochii candidaților suprinși atât de bine de Tiberiu Mânzu, jur că n-ai cum să treci pur și simplu mai departe. […]