Dan Dinu și România Sălbatică - De la fotografie la videografie cu Nikon Z9

Dan Dinu – probabil un fotograf care nu mai are nevoie de nici o introducere. Este cu siguranță printre puținii români fotografi și videografi de natură care au reușit să transforme o pasiune într-un stil de viață și pare că și-a setat ca scop depășirea oricăror limite a ceea ce se poate face în domeniul fotografiei și videografiei românești.

Cu 3 premii Gopo, 1 Premiu al Publicului la TIFF și difuzarea proiectelor sale video pe una din cele mai mari platforme de streaming din lume: HBO Max, putem aprecia, chiar fără exagerare, că proiectul său de suflet ”România Sălbatică” este un real succes. Dacă mai punem la socoteală și numeroasele premii internaționale îndrăznim să credem că filmul ”România Sălbatică” produs împreună cu partenerul său, Cosmin Dumitrache, este una din cele mai reușite producții independente de film documentar 100% românești din toate timpurile.

Povestea România Sălbatică

Fotograf de peste 20 de ani și videograf de cel puțin 10 ani, Dan Dinu continuă să ne surprindă cu proiectele sale pornite dintr-o sinceră dragoste pentru natură. Pe lângă numeroasele sale parteneriate cu ONG-uri de mediu și fondarea alături de alți fotografi a unei asociații de conservare a naturii prin fotografie, FORONA, Dan Dinu, împreună cu echipa sa, au lansat anul acesta și primul Festival Internațional de Fotografie și Film Documentar de Natură ce a avut loc la Brașov.

Cu o asemenea experiență în spate, Nikon România a dorit să afle mai multe despre modul lui de lucru, ceea ce îl motivează, dar și despre cum a făcut trecerea de la fotografie la videografie.

Cum ai reușit să îți construiești propriul stil în fotografia de natură și ce sfaturi oferi celor care încă nu și-au definit propria ”poveste”?

Nici nu știu dacă am un anume stil, pentru că îmi place să las natura să mă inspire, așa că imaginile mele nu sunt cu ceva mai speciale decât este natura însăși. Nu îmi place să editez într-un stil anume și nu exagerez cu nimic realitatea. Las totul cât mai natural. Poate reușesc mai degrabă să surprind prin momentele pe care aleg să le fotografiez sau prin locurile mai deosebite prin care ajung, în rest, nu cred că fac altceva în plus față de alți colegi de breaslă.

Legat de sfaturi, eu zic că ar fi fain să nu ne definim niciodată povestea, să o lase la nesfârșit să curgă, să evolueze, să surprindă. Căutările noastre în natură ne fac ceea ce suntem. Ne inspiră. Ne provoacă. Asta ar trebui să facă și poveștile din spatele imaginilor.

Ce te-a determinat să experimentezi și partea video?

A fost o trecere oarecum firească în momentul în care am realizat că plăcerea mea cea mai mare nu este să fac imagini, ci mai degrabă să spun povești. Filmul te poartă și mai departe pe calea asta și îți oferă noi perspective. Te ajută să îmbini secvențe filmate, unele chiar cu valoare fotografică, cu sunet, muzică și comentariu, pentru a obține un întreg.

Este mult mai ușor să aduci astfel publicul în starea pe care ai simțit-o sau pe care vrei să o redai, decât o poți face cu o fotografie solitară. În plus, este mai ușor să comunici anumite idei și concepte. Am ales filmul și pentru uriașa lui valoare educativă.

Odată cu succesul documentarului nostru am înființat Asociația România Sălbatică, unde exact asta ne propunem, să educăm cât mai mult folosind fotografia și filmul. În felul acesta simt că putem da ceva înapoi naturii care ne oferă atât de multe.

Cât de diferite sunt cele două medii (foto-video) și care au fost principalele provocări în materie de video?

Sunt diferite tehnic, însă în rest se aseamănă destul de mult ca abordare. În ambele mai mult cari echipament în spate, decât filmezi sau fotografiezi. Acum trebuie să spun și că eu filmez relativ puțin, în mare parte, treaba asta cade pe umerii lui Cosmin Dumitrache, colegul meu. Pentru mine, munca principală este partea de documentare și scenariu, dar chiar și aici sunt ajutat de colega noastră Codruța Florea, sau partea de pus poveștile cap la cap în editare.

Cumva, deși fac câte ceva din toate, ponderea cea mai mică o are filmarea în sine. Sunt aproape mereu pe teren când se filmează, doar că nu fac asta tot timpul fizic. Este un proces interesant, mai ales că uneori poveștile din film se dezvoltă direct în teren, pe măsură ce le observăm, iar scenariul de acasă este mai mereu ajustat și transformat.

Ne place să arătăm experiența cât mai autentică, așa că improvizăm permanent. Cred că am adus în modul cum abordez filmul o mare parte din experiența fotografică anterioară. Și la filmare ai nevoie de mult noroc, de multă perseverență și de multe cunoștințe. Exact în ordinea asta. Degeaba ști foarte multe despre subiectul tău, dacă nu ieși suficient de des să încerci să îl surprinzi. Și degeaba ieși des dacă nu ai noroc să îl și găsești.

Ce tip de echipament te-a ajutat cel mai mult în această tranziție?

Normal că multe echipamente care ne-au ajutat au venit din zona de producție video, pentru că am avut nevoie de dronă, slidere, camera traps, carcasă subacvatică, sisteme de stabilizare și multe altele, însă pe partea de cameră video a fost cel mai interesant pentru mine.

Deși colegul meu lucrează cu camere video specializate, eu am filmat mai mereu cu Nikon. La început cu D5, iar acum cu Z9. Îmi era mai familiar decât să schimb mereu camera. Ce mi-a plăcut de fiecare dată este că aparatele astea două de la Nikon au un aspect foarte cinematic al filmării, nu este ca la alte camere foto care filmează și care parcă au mai mereu foarte mult sharpness. Aspectul final este ca al unei camere speciale de filmat.

Un alt avantaj aici, mai ales pentru unul ca mine care nu are experiența să miște camera foarte lin și cursiv pe trepied și să urmărească mereu scenele în timp ce mai trebuie să și facă focalizarea (care este mai mereu manuală la filmare), a fost să am focus automat. În special la Z9, cu sistemul de urmărire al subiectului, acest lucru mă ajută foarte mult.

Este însă bine că nu sunt singur pe partea de filmare, pentru că dacă nu ar fi și Cosmin și nu am filma în tandem, toate documentarele noastre ar fi foarte statice. Mie îmi plac cadrele de atmosferă sau imaginile în care creez anumite legături pentru a introduce povestea. Cosmin este omul de acțiune, cel care urmărește animalele și le surprinde în moduri mai dinamice. Așadar, ne completăm foarte bine.

Care a fost cel mai mare obstacol pe care a trebuit să îl depășești în producția video?

M-aș fi așteptat să vină în teren cel mai mare obstacol, dar a fost în altă parte. Și de fapt au fost mai multe, toate apărute odată cu documentarul România Sălbatică. Primul, a venit atunci când am realizat că am filmat zeci de ore și că trebuie să ne rezumăm la doar două ore de film. A fost o nebunie să selectăm tot și mai apoi să eliminăm o grămadă de material.

Al doilea obstacol a fost la scenariu, care a fost un adevărat puzzle. Cum nu am avut o idee foarte bine conturată de la început, am improvizat destul de mult pe parcurs, dar a ieșit totul foarte bine la final. Pe locul trei aș pune provocările de la montaj, urmate de lucrul cu echipa de sunet, muzică și colorizare. A fost un proces foarte creativ și filmul a căpătat o nouă dimensiune.

Am învățat extrem de mult în acest proces și mă bucur tare mult pentru asta. Așadar, toate aceste obstacole au fost de fapt un pas înainte pentru că m-au ajutat să înțeleg mai bine cum se creează un film, iar acum deja aplic toate aceste lucruri în proiectele viitoare.

Cum ai rămas motivat de-a lungul celor 10 ani de filmări?

Nu știu dacă pot da un răspuns elocvent la această întrebare. Pasiunea pentru natură m-a mânat mai departe, iar faptul că descopeream la fiecare pas câte ceva interesant m-a făcut să nu renunț. Probabil au contat foarte mult și oamenii din jur care au crezut în proiect la fel de tare ca și mine. Mă gândesc aici atât la echipa foarte faină pe care o avem și fără de care nu aș fi avut cum să termin, cât și la comunitatea strânsă în jurul nostru.

Ne-am dat seama foarte repede că putem să avem un rol important în educarea publicului în zona de conservare și protejare a naturii, și ne-am mai dat seama că proiectul nostru este o punte de legătură între profesioniștii din ONG-uri, sau de la parcurile naționale și naturale, și public.

Uneori putem facilita o comunicare mai ușoară prin imagini și filme, așa că ne-am asumat acest rol. Am simțit că suntem pe drumul cel bun când am văzut câtă lumea a făcut precomandă la albumul de fotografie și câtă lume a venit să vadă filmul. Acum, nici nu prea mai avem cum să facem pași înapoi, putem doar să continuăm cu ștacheta la fel de sus.

Suntem siguri că există mulți care visează să-și finalizeze proiectele, dar rămân blocați pe parcurs sau sunt descurajați de lipsa vizibilității. Cum ai reușit să oferi producțiilor tale o vizibilitate atât de mare?

Cred că a fost o conjunctură fericită. Dacă la promovarea albumului am folosit comunitatea care era strânsă deja în jurul proiectului, la film am beneficiat și de ajutorul colegilor de la distribuție care au promovat totul foarte profesionist. Motorul din spate a rămas însă comunitatea România Sălbatică.

Oamenii care de-a lungul a celor peste 10 ani de proiect au crezut în noi și ne-au fost alături. Iar în spatele acestei comunități stă echipa noastră mică, dar frumoasă. Ei sunt cei care au tras de noi să aducem povești din teren, să arătăm oamenilor din jur motivația noastră, să fim deschiși, să fim așa cum suntem. Cred că această creștere organică a comunității ne-a ajutat cel mai tare.

Puteți descoperi mai multe despre aventura lui Dan Dinu în lumea filmului, în documentarul de making of Povestea România Sălbatică.

Documentarul România Sălbatică se poate vedea pe platforma de streaming HBO max, iar dacă vreți să sprijiniți activitățile educative ale proiectului puteți vizita magazinul online, unde, pe lângă albumul de fotografie, mai puteți găsi și alte produse interesante. Click pentru a ajunge pe magazinul online.