Review Fuji X-20

ERGONOMIA

Aparatul beneficia de o presă foarte bună, l-am cumpărat tocmai pentru că promitea să rezolve bug-urile modelului precedent X10, ce a fost revoluţionar însă avea unele deficienţe, atât din proiectare (nu era certificat pt. Eye Wi, vizorul optic nu oferă indicaţii) cât şi faimosul „white orbs”.

Tocmai de aceea l-am luat pe X20, care nu este ieftin, pentru că este o versiune incrementală, corectivă! Nu încearcă să crească nici rezoluţia, nici factorul de zoom, ci să remedieze problemele. Este o camera aşteptată de mai bine de un an, de aceea mi se pare firesc să încep cu aspectele negative ale aparatului, cele pozitive fiind de la sine înţelese, menţionez aici ce NU mi-a plăcut la el!

– Dimensiunea este de “catâr”, e mai mare decât o savoniera obişnuită aşa ca nu mai încape în buzunarul de la piept sau în haină, dar considerabil mai mic ca un DSLR, deci nu se potriveşte perfect în geanta pentru DSLR.

– Clipsurile pentru cureaua de prindere. Montarea lor este laborioasă, durează. Nu ai imediat un aparat funcţional, ca la savonierele obişnuite unde se pune imediat cureluşa de mână.

– Capacul nu are filet, se fixează ferm pe obiectiv, dar numai când acesta este în poziţia închisă. Capacul nu are gaură, ca să fie legat cu aţă de corpul aparatului, trebuie să îl ţii în mână!

– Conectoarele (USB şi HDMI) nu au nici uşiţă cu balama, şi nici element de cauciuc pentru etanşare, ca la alte aparate. Mufele sunt acoperite de acelaşi plastic negru, grunţuros, care este pe corpul aparatului – stilul retro îmi aduce aminte de aparatul sovietic Fed, de exemplu. Pot fi probleme cu etanşarea conectoarelor, aparatul are aspect semi-profesionist, ar fi trebuit să reziste la ploaie.

– Afişarea din vizorul optic este sumară şi greu lizibilă. Este un pas înainte faţă de X10, care nu avea nimic, însă mai e de lucru! Teoretic îmi spune, ba chiar îşi schimbă culoarea din negru în verde, respectiv în roşu dacă este ceva nasol, în practică indicaţiile sunt tare greu de citit… poate dacă  în loc să fie chiar la partea de jos a vizorului, se afişau în overlay în mijlocul imaginii, era mai bine! Oricum afişorul digital este transparent, indicaţiile nu perturbă imaginea pe care o vezi în vizor.

– Reglajul dioptriilor la vizorul optic este greu de folosit. Rotiţa verticală de ajustare este chiar lângă vizor, dacă am ochiul lipit de vizor, cum  fac reglajul?!

– Bateria are capacitate redusă. Din fericire, mai aveam un Fuji, tot cu baterie NP50(A). Este necesar să dispui de două încărcătoare şi cel puţin două baterii! O singură baterie nu ţine decât la 250 de cadre, insuficient pentru o zi întreagă., deci este necesar să ai intotdeauna o baterie plină cu tine , ca rezervă. Încărcarea durează două ore, deci chiar când eşti acasă şi ai încărcătorul la  îndemână, trebuie să dispui de o baterie de schimb, almintere aparatul devine indisponibil pentru câteva ore. Am zis de DOUĂ încărcătoare, ca să nu trebuiască să îl mai plimb mereu cu mine, unul este la serviciu, celălalt acasă!

– Sigur, asta nu este vina aparatului, ci a bateriei folosite. Şi observati vă rog că eu am făcut foto în condiţii normale de primăvară – temperaturi de 10… 20^oC. La frig, capacitatea oricărei baterii scade, aşa că iarna, autonomia aparatului se va reduce drastic! Cu atât mai mult cu cât, din cauza dimensiunilor, nu poţi să îl ţii în buzunarul interior, la căldură. Repet, o baterie de schimb, încărcată, pe care o ai cu tine, este o necesitate, nu un lux. Un card de memorie de numai 4GB poate stoca aproape o mie de fotografii (dacă nu foloseşti RAW), dar bateria ţine numai pentru 2-300 de imagini!

– Bug de firmware sau problemă în Windows 7 pe 64 de biţi? Apare o întârziere la descărcarea imaginilor de pe cameră în calculator! Vreau să descarc pozele, conectez aparatul la calculator cu cablul din pachet (dacă ar fi fost primul meu Fuji, aş fi înjurat cablul non-standard, cu mufă micro-USB ce este specifică numai acestei firme, din fericire sunt la al cincilea aparat Fuji, aşa că, deşi am pierdut un cablu de conectare, mai am destule!) şi… nu se întâmplă absolut nimic! Trebuie să scot cablul din aparat şi să îl mai bag o dată pentru ca Windows să detecteze noul echipament şi să instaleze cu succes driverul pentru el.

– Modul de pornire/oprire prin răsucirea obiectivului necesită un pic de obişnuinţă. Nu spun că este rău, dimpotrivă! Se elimină complet posibilitatea închiderii sau pornirii accidentale a aparatului, doar că uneori nu merge din prima! Neplăcut este când se închide automat ca să reducă consumul – pentru repornire, trebuie răsucit la dreapta, apoi din nou la stânga!

– Inconvenient minor: apăs butonul de Macro. Îmi apare un meniu, firesc ar fi fost ca opţiunile să fie Off (funcţionare normală, fără macro), Munţi (peisaj, focalizarea la infinit, opusul lui macro), Macro şi Super-macro. Opţiunea „peisaj” lipseşte, desigur că pot sa selectez focalizare Manuală şi să reglez distanţa pe infinit, dar este mai laborios şi mai lent! Iar dacă ies de pe implicitul Off, prima opţiune ce îmi apare nu este macro, cum ar fi firesc, ci Supermacro! Dacă vreau doar Macro, trebuie să mai apăs o dată butonul…

– Sunt pe fotografierea la lumină naturală, cu bracketing de expunere. Aparatul face trei foto succesive, cu expuneri diferite. Inăuntru sau într-o zonă puternic umbrită, vreau să folosesc bliţul. Nu este de ajuns să ridic bliţul, nici să apăs butonul cu „fulger”! mai trebuie să intru în meniul de fotografiere multiplă şi să dezactivez funcţia bracketing, ca să poată fi activat bliţul.

– Din software sunt impuse unele limitări ciudate, astfel în modurile de lucru cu prioritatea de diafragmă sau de timp, viteza maximă a obturatorului este de numai  1/1000, ceea ce e prea puţin! Desigur, aparatul merge până la  1/4000, dar numai în modul Full Manual. 1/4000 este foarte bine, îmi permite să exploatez pe deplin avantajele diafragmei foarte largi, de f/2.0, ce se menţine la un remarcabil f/2.8 chiar şi la capătul tele al zoomului, la focala de 112mm!

– Dacă veni vorba de diafragma foarte deschisă – mă deranjează că NU include filtru neutru (ND)! Filtrul neutru incorporat NU este un moft, ci o necesitate, mai ales la un aparat din această categorie de preţuri şi care oferă o diafragmă de 1:2! Sunt compacte cu hyperzoom ce nu au niciodată diafragma mai deschisă de 1:5,6 aşa că acolo problema este că intră lumină prea puţină, dar aici la deschiderea maximă intră prea multă lumină, un filtru neutru intern ar fi fost necesar. Filtrul neutru este cu atât mai mult o necesitate cu cât ISO minim la X20 este de 100 – la Canonul A70 din 2003 aveam şi opţiunea ISO 50, dar aici sensibilitatea minimă este de 100!

Wish List

Ce aş mai vrea, desigur la un model mai costisitor:

– ecranul LCD nu mai mare, dar cu rezoluţie mai ridicată, şi rabatabil pe ambele axe, ca la Canon, nu doar pe verticală, ca la Fuji, Sony şi alţii.

– acelaşi obiectiv excelent, dar cu gamă focală mai largă, atât la capătul wide  (28mm este necesar, dar 24mm ar fi fost super!), cât şi la capătul tele, în măsura posibilului, şi desigur cu o diafragmă mai mică de 1-2.

– vizorul optic să aibă un Digital Trans Panel mai vizibil şi cu informaţii mai apropiate de cele afişate cu generozitate pe LCD. Degeaba afişează info, dacă sunt amplasate jos de tot, degeaba îşi schimbă culoarea din negru în verde sau în roşu, dacă nu reuşesc să văd asta!

– nu pricep de ce vizorul optic nu acoperă decât 85% din cadrul imaginii reale?!

– Mai mulţi pixeli rezoluţie? Un aparat cu 16 sau 20 M pixeli la calitate optică identică ar fi bun, însă nu cred că este posibil! Inevitabil senzorul, deci şi obiectivul, ar trebui să fie mai mari, sau zgomotul la ISO mare ar deveni inacceptabil! Fuji a procedat foarte bine când a păstrat aceeaşi rezoluţie de 12 M pixeli …

De bine:

– Se ţine corect în mână, chiar dacă nu are grip propriu-zis, sunt elemente ce asigură o priză bună.

– Are butoane şi rotiţe pentru funcţii, nu trebuie să faci totul din meniuri, ca la alte savoniere sau bridge-uri. Iar meniurile sunt bine structurate şi uşor accesibile!

– Afişajul LCD oferă o multitudine de informaţii! Nu este nici foarte mare, are doar 2.8 inci, nici de rezoluţie ridicată (460.000 de pixeli este satisfăcător, însă cele profesioniste au peste un milion!) însă este clar, şi vizibil la lumina zilei. Afişajul prezintă o grilă de încadrare de 6×4, valorile pentru diafragmă, timp de expunere şi sensibilitate, histograma în timp real. Două elemente utile, ce nu le-am întâlnit până acum la alte aparate , sunt orizontul artificial (denumit nivelă electronică) şi indicatorul de distanţă, ce ilustrează grafic planul de focalizare. O linie roşie indică distanţa de punere la punct, iar o zonă albă, profunzimea! Când reglezi diafragma, vezi cum se modifică profunzimea – mi se pare fascinant, nici la DSLR-ul entry-level nu am aşa ceva. În anii 1960 erau în cărţile despre fotografie tabele cu profunzimea în funcţie de diafragmă si reglajul distanţei, dar acum pentru prima dată pot să văd pe viu „adâncimea de câmp” a aparatului!

– Inelul de zoom manual este corect dispus şi uşor de utilizat. Doar că necesită DOUĂ mâini! Ce e rău în asta? Păi,  din 2003 m-am obişnuit cu savoniere, la care zoomul motorizat era acţionat de contactele din jurul declanşatorului!  În plus, o mână o ai totdeauna ocupată cu capacul de la obiectiv, care nu are sfoară ca să îl laşi să atârne liber…

– Obiectivul este excelent, mă refer în special la deschiderea f/2.0-2.8 ce se menţine pe tot intervalul de zoom de 4x (utilizatorii de DSLR-uri cu obiective performante vor zice ca asta este ceva normal, însă după ce ai avut o mulţime de savoniere la care diafragma era de 1:3.5 la capătul larg pentru a scădea la 6-7 la capătul tele, apreciezi mult performanţa lui X20!)

– Carcasa metalică este solidă, fără a fi voluminoasă sau greoaie

– Aparatul este foarte rapid, conform promisiunilor timpul de pornire este de doar 0.5 secunde iar întârzierea la declanşare numai 0.01 secunde. Şi închiderea se face rapid, prin răsucirea obiectivului spre dreapta. Precizarea vi se pare stranie?! Menţionez delay-ul la oprire pentru că am avut un Fuji F10 ce se lăuda că este foarte rapid la pornire şi la focalizare, pentru savonierele din clasa lui. Afirmaţia era perfect reală, dar incompletă – aparatul era rapid la pornire şi la fotografiere normală, dar avea întârziere mare la ÎNCHIDERE, iar focalizarea în modul Macro, era lentă.

– X20 are focalizare rapidă (foarte rapidă!) şi fermă, chiar în condiţii de lumina slabă. Evident, dacă vrei sa pui claritatea pe nori, fum sau cerul albastru fără detalii, vor fi probleme.

– Montura obiectivului are filet, poţi ataşa filtre, parasolar sau alte accesorii. Desigur, trebuie să cumperi un adaptor, nu ai cum să înşurubezi direct filtre de 52mm.

– In poziţia Închis, obiectivul nu este proeminent, aparatul cu tot cu obiectiv este mic.

– Are şi vizor optic, şi blit incorporat, şi patină pentru bliţ extern! Ce ai putea dori mai mult? Cu câţiva ani în urmă apăruseră aparatele mirrorless, apreciam la Olympus PEN ca are blit incorporat şi patină, pe care poţi pune de exemplu un vizor optic – altele nu aveau nici blit, nici vizor, aşa că nu ştiai ce să pui mai întâi pe patină!

– Da, am remarcat – pe poziţia superangular, în colţul din dreapta jos al vizorului este vizibil obiectivul. Este ceva inevitabil la unghi aşa larg, şi unde să pună vizorul optic? Chiar dacă ar fi existat loc în cutia aparatului, dacă vizorul era deplasat mai la stânga, distanţa faţă de axul optic al obiectivului creştea, aveam deci eroare de paralaxă!

– Poţi seta direct valoarea ISO „cum vrea muşchii tăi”, însă nu prea are sens. Funcţia „ISO Auto” merge excelent, îţi permite să setezi: ISO de pornire (100), ISO maxim (800 sau 1600) şi timpul de expunere minim pe care aparatul va încerca să îl asigure (1/30 sau 1/60).

– Am făcut mai multe foto la ISO3200, iar rezultatele sunt slabe. Dezamăgire? La un senzor aşa de mic, era de aşteptat! Este foarte important să ştii exact care valoare de sensibilitate este admisibilă şi care nu! De aceea, las în general aparatul pe Auto ISO 1600. Aparatul prelucrează bine zgomotul, şi tratează corect sensibilitatea, este foarte dificil să fii mai deştept decât X20 şi să obţii rezultate perfecte reglând manual sensibilitatea la fiecare imagine.

– Funcţia Auto ISO este bună şi pentru că permite un reglaj fin al sensibilităţii, când eu impun diafragma sau timpul de expunere.

– Fostul buton Raw de la X10 este denumit acum Q, pentru că se foloseşte la accesarea meniului rapid.

– Quick Menu afişează pe LCD o matrice de 4×4 iconuri,  16 parametrii ce pot fi uşor modificaţi, precum sensibilitatea, balansul de alb, modul de lucru, etc. Fiecare din ei poate fi ajustat rapid şi uşor din meniul rapid, cu ajutorul rotiţelor de navigare – este aproape ca şi cum ar avea ecran touch!

– Filetul pentru trepied este situat excentric, ceea ce nu deranjează absolut de loc la un aparat aşa de mic. La un aparat DSLR full-frame, la care îi ataşezi un obiectiv de 10 kg, desigur că sunt alte cerinţe, dar pentru X20, montura trepiedului este chiar „overkill”: filetul este metalic, şi e amplasat departe de compartimentul pentru cardul de memorie şi baterii, deci poţi să schimbi memoria sau să înlocuieşti bateria  cu aparatul montat pe trepied! Este o funcţie avansată, deoarece există  şi DSLR-uri entry-level ce nu au această facilitate.

– În afară de clasicul Macro, are şi setarea Super-macro, ce îţi permite să te apropii până la 1 cm de subiect! Este chiar prea mult, sub 5 cm nu numai că bliţul incorporat este inutilizabil, dar corpul aparatului şi obiectivul umbresc subiectul, chiar dacă eşti afară în plin soare…

– Bliţul, situat pe colţul din stânga, minimizează efectul de ochi roşii, şi se ridică prin acţionarea manuală a butonului. Canon avea un model la care bliţul se ridica automat la pornirea aparatului, lucru extrem de enervant, pe care s-au grăbit să îl corecteze …

– Butonaşul de ridicare a bliţului este dispus pe faţa dinspre tine a aparatului. Este foarte bine, la F660 EXR butonul era chiar pe colţ – comod pentru acţionare, însă noaptea când vroiam să fac foto cu expunere mai lungă sprijinind aparatul de un pom sau altă suprafaţa verticală, inevitabil apăsam butonul şi ieşea bliţul!

– Reglarea manuală a distanţei este uşoară, chiar dacă nu acţionezi mecanic inelul obiectivului! LCD-ul prezintă detaliul mărit pentru verificarea clarităţii, iar scala din josul LCD-ului afişează fără echivoc distanţa de focalizare, atât în regim manual cât şi automat. Eu am ochelari, în anii 70-80 aparatele reflex sovietice ce NU dispuneau de raster cu microprisme mi se păreau dificil de reglat, aşa că apreciez foarte mult reglarea manuală a clarităţii la X-20!

Ilustraţii

Cutia – aparatul este făcut în Japonia, nu în China:

Capacul pentru conectori nu are balama, este făcut din acelaşi plastic ce acoperă corpul metalic al aparatului:

Vedere de jos – filetul pentru trepied şi uşiţa cu balama şi zăvor a compartimentului bateriei şi cardului de memorie:

Capacul obiectivului – fără posibilitatea de a fi legat de corpul aparatului sau de urechile de prindere!

Încărcătorul pentru bateria NP-50 este mic şi versatil, poate fi introdus direct în priză sau se poate folosi un cordon de alimentare standard (cu două fire, fără împământare).

Încărcătorul cu bateria înăuntru, la ISO 3200, imagine micşorată bateria

Crop imagine cu ISO 3200, zgomotul este vizibil!

Autobuzul 123 în staţie, noaptea – alt crop de imagine cu ISO 3200:

Zgomotul este puternic, dar nu hidos, ci mai degrabă pictural – sistemul de reducere a zgomotului acţionează agresiv şi reduce rezoluţia efectivă, imaginea apare mozaicată, „poantillistă”.

Tot cu 3200, dar pe macro:

Afara, ISO 200 – strada Lânăriei. Imaginea micşorată şi crop imagine full:

Un articol de Cristian Malide, client F64

Echipament utilizat:
[products ids=125003323]