De ce Ricoh GR?
- Cristina Garlesteanu
- 41minutes read
În lumea fotografiei de stradă și a instantaneelor cotidiene, un lucru este clar: cel mai bun aparat foto este cel pe care îl ai mereu cu tine. În acest sens, Ricoh GR se remarcă printr-o combinație rară de portabilitate, discreție și performanță tehnică. Este un aparat care devine rapid o extensie a privirii și a creativității fotografului, pregătit să surprindă momentele trecătoare din jur.
Dar ce face din Ricoh GR un companion atât de îndrăgit pentru fotografi? În acest articol, câțiva utilizatori din România ne împărtășesc experiențele lor, explicând de ce au ales acest model și cum le-a transformat abordarea fotografică. De la portabilitatea care îl face ideal pentru utilizarea zilnică, până la funcțiile sale avansate precum Snap Focus și personalizarea extremă, Ricoh GR demonstrează că excelența se poate regăsi chiar și într-un format compact.
„Cel mai bun aparat foto este cel pe care îl ai cu tine, iar cel mai bun aparat foto pe care îl poți avea cu tine tot timpul este un GRIIIx. Mic, discret și performant, cu un obiectiv incredibil de sharp, încape în buzunarul de la blugi și este gata de acțiune în fracțiuni de secundă.
După două luni de utilizare, i-am găsit un singur minus: autofocusul, în condiții slabe de lumină, este destul de încet comparativ cu concurența. Totuși, cu ajutorul funcției Snap Focus, această limitare poate fi depășită cu ușurință.”
(c) Hajdu Tamas
„Când mi-am luat modelul Ricoh GRIII Street, m-am gândit la un aparat pe care să-l port cu mine zilnic, indiferent de situație, dar care să fie și tehnic foarte bun. Sunt destul de pretențios și mi-am dorit ca, în colecția mea tehnică, să nu am aparate cu senzor mai mic decât APS-C, deoarece prefer o granulație plăcută și cât mai puține artefacte.
Pe lângă plăcerea de a-l purta în buzunar, am observat că mă poate ajuta să mă apropii mai mult și mai inofensiv de personaje, contribuind la naturalețea cadrelor. Folosesc vizorul GV-1 Ricoh, prima versiune, cea cu 21 mm și 28 mm, pentru că pot vedea mai clar cadrul și ce este în afara lui, ca la un rangefinder. Este un aparat foarte personalizabil, în funcție de caracterul și preferințele utilizatorului. Vizorul optic și modul de lucru Snap Focus aduc foarte mult cu un aparat pe film rangefinder utilizat cu hiperfocală în fotografia de stradă.
Poți personaliza chiar și modul de lucru Snap Focus, astfel încât, în caz de expuneri în afara ariei presetate, să aibă prioritate în funcție de DOF (mai mare sau mai mic). Sistemul de autofocus este destul de bun și variat, fiind o unealtă potrivită inclusiv pentru profesioniști care doresc o cameră de backup ușoară și mică. Am destul de multă încredere în acest model, iar până acum nu m-a dezamăgit niciodată în ceea ce fac.
Personal, mi-am comandat un filtru UV, pe care l-am montat din primele zile ale achiziției aparatului, și nu am avut probleme cu praful pe senzor până în prezent. Versiunea de 28 de milimetri echivalent mă ajută, deoarece mă apropii mai mult de subiecte în general, dar prefer și un fundal cu mai multe detalii. Ca bonus, este mai rapid la autofocus. Sincer, mi-ar plăcea și versiunea de 40 mm echivalent, dar mi-e teamă că aș pune alte aparate din colecția personală deoparte. :))”
(c) Florin Ghebosu
Filozofia GR pornește de la ideea că esența fotografiei este confruntarea cu societatea, iar arta este doar rezultatul firesc al acestui proces. Atunci când întâmplarea se transformă în necesitate, o fotografie devine o operă de artă care transcende timpul. Calitatea imaginii și rapiditatea răspunsului camerei sunt instrumentele prin care aceasta se adaptează intențiilor fotografului, având rolul de a sprijini și de a pune în valoare viziunea acestuia. Fotografiile memorabile pot apărea în orice epocă, loc sau context, folosind orice echipament. Însă emoția pe care o transmit nu se pierde niciodată; dimpotrivă, ea devine mai puternică odată cu trecerea timpului. De aceea, cea mai importantă calitate a unei camere foto este să fie neutră. Ar trebui să se integreze natural cu ochii, mâinile și inima fotografului, devenind o extensie a creativității sale.
„Am avut ocazia să testez un Ricoh GR III al prietenului meu, Octavian Cărare, timp de câteva luni bune, și trebuie să recunosc că m-a surprins plăcut. Ca fotograf de stradă, apreciez un aparat care trece neobservat, iar dimensiunile reduse ale GR III îl fac aproape invizibil pe teren. Culorile și contrastul imaginii sunt un adevărat plus, iar feelingul pe care îl oferă acest aparat este unic – o combinație între control intuitiv și o libertate creativă greu de egalat. Totuși, autofocusul în condiții slabe de lumină m-a dezamăgit uneori. Iar la temperaturi ridicate, vara, s-a întâmplat ca aparatul să se supraîncălzească adesea. Atașarea unui vizor extern schimbă datele problemei, însă eu nu am avut unul. În schimb, sunt un fan al funcției Snap Focus care face ca aparatul să fie mereu pregătit pentru cadrele neașteptate, fără să pierzi timp ajustând focalizarea. Pe stradă, unde momentele se desfășoară într-o fracțiune de secundă, această funcție devine un avantaj.”
(c) Cosmin Gârleșteanu
„Fotografia de stradă implică adesea a merge pe jos ore întregi, fără o destinație precisă, urmărind lumina, urmărind viața. Pentru un fotograf de stradă, camera nu este doar un instrument; este un companion, o extensie a viziunii sale. Ea trebuie să fie mereu pregătită, să devină invizibilă atunci când e cazul, dar să te bazezi pe ea. Ricoh GRIIIx HDF, pe care am avut ocazia să îl testez în Zagreb, Croația, cu greutatea sa redusă și dimensiunile de buzunar, mi-a oferit libertatea de a explora fără povară. Cu un GR în buzunar, poți naviga prin piețe aglomerate, alei liniștite sau stații de tramvai ori metrou fără să atragi atenția în mode deosebit. Camera nu doar că bifează aspecte importante precum discreție, viteză, portabilitate și calitate excepțională a imaginii, dar se și aliniază cu nevoia fotografului de a se concentra pe moment, nu pe echipament. Focala de 40mm, cu care nu credeam că mă voi obișnui așa ușor, s-a dovedit foarte ok în final. E suficient de strânsă încât să izoleze subiectul, dar destul de largă încât să includă și contextul. Abia aștept să-l mai testez din nou sau chiar să îl adaug în trusa mea foto.”
(c) Cristina Gârleșteanu
Ocravian Cărare a avut de mai multe ori în trusa sa foto un Ricoh GR, iar în clipurile de pe YouTube de mai jos ne povestește și de ce, plus ce impresie i-a lăsat aparatul.
(c) Octavian Cărare
„Deși am cochetat cu achiziționarea unui Ricoh GR IIIx încă de la apariția lui, am devenit recent posesorul unui Ricoh GR IIIx HDF și îmi pare rău că am așteptat atât de mult. Prima impresie a fost „wow, ce micuț e!”, urmată apoi de „wow, ce sharp e!” și, în scurt timp, „wow, cât de mult îmi place!”
De aproape două luni a devenit cel mai bun prieten și, datorită portabilității, îl am întotdeauna cu mine. Este colegul de clasă bun la toate materiile: street, călătorie, peisaje, chiar și macro. Însă cel mai important lucru este acela că acest aparat mic, dar puternic, prin simplitatea lui, te îndeamnă să-l folosești zilnic și îți oferă sentimentul de bucurie atunci când o faci.
Pentru mine, aparatul mic a răsturnat aparatul mare.”
(c) Adi Hadade
„Am avut ocazia să testez Ricoh GR IIIx în diverse contexte: vacanțe cu familia, o nuntă și, cel mai intens, în cadrul unor ședințe foto de Crăciun. Experiența din studio a fost cea care m-a ajutat să înțeleg mai bine limitele și potențialul acestui aparat compact.
Fotografiile au fost realizate într-un cadru tematic, recreând atmosfera căsuței lui Moș Crăciun: brazi împodobiți, luminițe calde și accesorii rustice. Am păstrat iluminarea ambientală pentru a reda magia sărbătorilor, completată de o lampă SmallRig RC 100B cu un softbox de 30 cm, setată între 30 și 50 W. Am utilizat Ricoh GR IIIx la f/2.8, cu un timp de expunere între 1/100 și 1/125 și un ISO între 2500 și 3200. Toate cadrele au fost capturate în format RAW pentru a beneficia de flexibilitate maximă în post-procesare.
Dimensiunea compactă a aparatului s-a dovedit un avantaj enorm, mai ales în lucrul cu copiii. Fără echipamente voluminoase, am reușit să surprind expresii naturale, fără să intimidez micii subiecți. De asemenea, performanțele la ISO ridicat au fost excelente. La ISO 3200, imaginile au fost surprinzător de curate, cu un zgomot bine controlat, iar decorul, cu toate detaliile și culorile sale vibrante, a fost redat cu o fidelitate impresionantă. Aparatul a capturat cu precizie textura lemnului, reflexiile luminițelor și magia detaliilor festive, păstrând intactă atmosfera caldă a decorului. În plus, meniul intuitiv și dimensiunea redusă au permis o tranziție rapidă între cadre și o adaptare eficientă la pozițiile subiecților.
Totuși, Ricoh GR IIIx nu este lipsit de limitări. Sistemul de autofocus a fost lent în lumină scăzută, întâmpinând dificultăți, mai ales când subiecții, în special copiii, se mișcau rapid. Diafragma maximă de f/2.8, deși acceptabilă pentru un aparat compact, m-a forțat să folosesc un ISO mai mare decât mi-aș fi dorit. De asemenea, obiectivul de 40 mm (echivalent full-frame) a fost limitativ în unele situații, oferind cadre mai strânse decât mi-ar fi plăcut, ceea ce a făcut dificilă includerea întregului decor sau a mai multor persoane.
Ricoh GR IIIx nu este un aparat destinat fotografiei de studio, dar s-a descurcat admirabil în condiții provocatoare. Deși are limitări clare, punctele sale forte – discreția, calitatea imaginii și redarea culorilor – îl fac o opțiune surprinzător de bună pentru utilizatorii care caută un echilibru între portabilitate și performanță. Pentru fotografia de Crăciun, s-a dovedit un partener de nădejde, capturând magia sărbătorilor într-un mod neașteptat de plăcut.”
(c) Alex Păsărelu
Așadar, de ce Ricoh GR?
Ricoh GR nu este doar un aparat foto; este un partener de nădejde pentru orice fotograf care dorește să surprindă momente autentice, să creeze povești vizuale și să exploreze lumea cu un echipament ce se integrează natural în rutina sa. Portabilitatea sa îl face perfect pentru utilizarea zilnică, iar dimensiunile compacte îi permit să treacă neobservat, oferind libertatea de a captura cadre naturale, fără să intimideze subiecții.
Tehnic, Ricoh GR se remarcă printr-un senzor APS-C performant, culori vibrante și detalii impresionante, fiind completat de funcții inovatoare precum Snap Focus, care oferă un control rapid și intuitiv, esențial în fotografia de stradă. Deși are limitări, precum autofocusul mai lent în condiții de lumină scăzută, utilizatorii apreciază modul în care acest aparat devine o extensie a creativității lor, ajutându-i să vadă și să documenteze lumea dintr-o perspectivă unică.
Fie că este folosit pe străzile din București, Baia Mare sau Zagreb, ori pentru surprinderea unor momente intime de Crăciun, Ricoh GR demonstrează că un aparat mic poate produce rezultate mari. Este companionul ideal pentru cei care caută simplitatea, calitatea și o legătură autentică între viziune și tehnologie.
Dacă ți-a plăcut acest articol, s-ar putea să te intereseze și: