Photo Talks – Fotografie și implicare socială cu Vlad Lodoabă
- F64
- 7minutes read
Începând cu 20 martie, am lansat proiectul Photo Talks, alături de fotografi cunoscuți din comunitate. În cadrul acestui proiect, abordăm teme diverse, din mai multe domenii, teme de actualitate, precum: fotografia documentară, fotografia ca terapie, fotografia de familie, tehnici de editare etc. Pe pagina de Youtube F64, puteți urmări videoclipurile cu toate evenimentele Photo Talks.
Continuăm seria de evenimente LIVE Photo Talks. Ne revedem vineri 22 mai, de la ora 21:00 pe pagina de Facebook a F64, alături de Vlad Lodoabă și Marius Tudor. Tematica acestei ediții este fotografia și implicarea socială. Pe lângă experiența vastă în fotografie, Vlad Lodoabă este în prezent voluntar SABIF. Din această prismă, vom descoperi în această ediție Photo Talks ce înseamnă să fii în prima linie și toate modalitățile în care fotografia se împletește cu implicarea socială.
Putem profita împreună de timpul în care stăm acasă pentru a învăța lucruri noi, pentru a ne dezvolta pasiunea pentru fotografie și videografie și mai ales pentru a rămâne conectați la comunitatea foto-video, lucru vital în această perioadă.
Vlad Lodoabă
Vlad Lodoabă a pus mâna pe aparatul foto prima dată în perioada când fotografia pe film se numea doar „fotografie”. La vârsta la care alți băieți se bucurau de imaginile explicite topless cu triburi exotice din National Geographic, el descoperea World Press Photo, fotografia de presă și imaginile explicite din războiul din Iugoslavia sau suferința cauzată de atentatele din Alger. Când era mic, după ce a visat să fie ninja când crește mare, a revenit cu picioarele pe pământ și și-a dorit să ajungă fotograf de război.
A lucrat o perioadă în presă, ca fotograf și editor foto și încă se gândește cu melancolie la luptele de stradă pe care le-a fotografiat, la nopțile petrecute în Belgrad la declararea independenței provinciei Kosovo, la protestele fotografiate în Londra sau București din 2008 până în prezent și la pachetele de țigări sudate cu colegi de breaslă în fața penitenciarelor așteptând cadre cu persoane atunci faimoase, acum uitate, intrând sau ieșind din arest.
Totuși, pentru că socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele de la târg, a ajuns încet-încet la fotografia de nuntă. Cu fotografia de nuntă a descoperit că indiferent de genul fotografic abordat, o fotografie bună este o fotografie bună.
Vă lăsăm mai jos câteva imagini realizate de invitatul nostru Vlad Lodoabă:
Vă așteptăm vineri, 20 mai de la ora 21:00 cu întrebări pentru invitatul nostru! Poți să le lași aici în comentarii sau direct în pagina evenimentului, pe contul nostru de Facebook.
Lasă-ne un comentariu cu ce vrei să afli de la Vlad Lodoabă, iar invitatul nostru vă va răspunde tuturor întrebărilor!