Cu SIGMA 24 mm F2 Contemporary DG DN pentru Sony la 2Creative Workshop Grecia

Ca fotograf la început de drum, mi-am găsit confortul în spatele obiectivelor cu distanță focală lungă. Am știut de la început ce-mi place să fotografiez, oameni și momente naturale fără să intervin în vreun fel în povestea lor. Din motivul ăsta, probabil, nunțile au devenit interesante pentru mine. Din spatele unui 70-200 mi se părea totul simplu. Puteam să fiu nevăzut, să mă așez într-un loc și să-mi gândesc o compoziție, după care să aștept până se întâmplă ceva în cadru. Strategia asta e potrivită pentru un introvert, pentru că la vremea aia găseam foarte dificil să fiu eu primul care deschide o conversație fără să cunosc potențialul subiect.

Nunțile m-au învățat să ies din zona mea de confort social, să mă apropi mai mult de oameni și să încep să fiu eu cel care deschide discuția. Iar când am prins mai mult curaj, am pus un 24 mm pe cameră și am început să pășesc către cercul de încredere al oamenilor, însă fără să deranjez. Apoi, cu timpul, mi-am dat seama că dacă sunt prezent tot timpul, oamenii uită că am o camera în mână și că o duc la ochi din când în când. În modul asta, m-am îndrăgostit de distanța asta focală.

De ce 24 mm și nu 35 mm? Nu știu dacă am o explicație, dar 35 mm e o perspectivă comună, pe când 24 mi s-a părut diferit, dar în același timp mai greu de utilizat. Un fotograf mai experimentat mi-a spus acum vreo 10 ani: “Dacă-ți place perspectiva de 24 mm, să știi că e una grea, care necesită antrenament zilnic. Trebuie să înveți unde să pui subiectul, cât de aproape să stai astfel încât să nu ai deformări și ce punct de stație să-ți alegi ca să-ți menți întotdeauna liniile drepte. Câteodată vei fi prea aproape, câteodată vei fi prea departe, dar cu timpul o să înveți care-i distanța potrivită. E o perspectiva frumoasă, diferită, iar dintr-un 24 poți să faci 35 fără să te miști un pas (se referea la crop).”

De curând, m-am uitat într-un catalog de lightroom în care aveam strânse imagini trase vreme de 5-6 ani și am observat că 85% dintre cadre au fost trase cu sau la 24 mm. Restul, 85mm sau distanțe focale între 24 și 70, pentru că timp de 1 an și jumătate am fotografiat nunți doar cu un 24-70 mm. Astăzi, m-am reîntors la vechiul kit: 24 și 85.

Pentru că-mi place perspectiva lui 24, mereu am fost curios să mă joc cu obiective cu focala asta de la toți producătorii. Multă vreme am fotografiat cu Canon 24 mm/1.4, apoi am trecut la Sony și m-am îndrăgostit de GM-ul lor cu 1.4, dar am pus pe camere și toate obiectivele de 24 de la SIGMA.

La sfârșit de aprilie 2022, în timpul 2Creative Workshop din Grecia, am primit provocarea din partea SIGMA de a testa obiectivele lor din gama Contemporary. Am insistat mai mult pe 24 (f/2) și 90 (f/2.8), iar acum o să va povestesc experiența mea cu 24 mm.

În timpul expediției, am avut sesiuni zilnice pentru ultima colecție de costume Tudor Tailor, deci l-am folosit mare parte pentru portrete.

O scurtă introducere

Acest obiectiv prime compact face parte din seria Sigma I, construit pentru sistemele de camere mirrorless, care se laudă cu o construcție premium din metal rezistent la intemperii, un capac metalic magnetic al obiectivului și un parasolar metalic. Despre capacul magnetic al obiectivului e de reținut că nu poate fi folosit cu filtru montat și este, de asemenea, destul de dificil de utilizat atunci când este montat parasolarul.

Dispune de 13 elemente în 11 grupuri, cu două elemente speciale cu dispersie scăzută (SLD) pentru a reduce aberațiile cromatice și fringing-ul, un element de sticlă FLD care ajută la corectarea aberațiilor cromatice axiale și două elemente asferice turnate cu sticlă de înaltă calitate pentru a reduce dimensiunea și greutatea obiectivului.

Motorul de focus automat este rapid, silențios și destul de precis, în timp ce inelul de focalizare oferă un control manual fin al focalizării (asta pentru videografi). Nu am experimentat prea mult „hunting”, focusul este precis atunci când subiectul nu este într-o zonă de contrast sau are zone mai puternic luminate în jurul lui. Inelul de diafragmă variază de la f/2 la f/22, cu o setare Auto disponibilă și pentru selectarea diafragmei din cameră. Am găsit inelul ăsta foarte util pentru modul meu de lucru.

Are o greutate de 360g și se simte bine pe o camera ca Sony A9 sau A9II, împreună având un aspect discret, ceea ce pentru mine reprezintă un avantaj.

Baioneta este construită dintr-un aliaj de cupru și zinc, iar cei de la SIGMA spun că este mai durabilă în timp decât o montură normală din alt metal. Dispune de o garnitură de cauciuc, încorporată în designul monturii, pentru a-l face rezistent la praf și apă. Pe față, montura pentru filtru este metalică și acceptă filtre de 62 mm.

Obiectivul nu dispune de stabilizare optică a imaginii încorporată, bazându-se în schimb pe sistemul de stabilizare al corpului camerei.

Aberații cromatice

Am remarcat aberații cromatice mai ales de-a lungul marginilor contrastante, acolo unde elemente din cadru se îmbină cu zone puternic luminate (spre exemplu marginile unui subiect proiectat pe cer – mai ales în contre-jour). Sunt văzute, de obicei, în culoarea mov.

Sharpness/claritate

Imaginile trase cu deschiderea maximă a diafragmei (la f/2) sunt foarte sharp în centru, dar își pierd din claritate către margini. Eu l-am folosit cel mai mult între f/2 și f/5.6 și am remarcat că la 5.6 există un echilibru între claritatea din centru și margini.

sharpness zoom 100 sigma 24 mm f2 contemporary sony 1
sharpness zoom 100 sigma 24 mm f2 contemporary sony 2

Bokeh

La deschiderea maximă, bloburile capătă forma ochiului de pisică spre colț, dar devin în mare parte circulare la f2.8. La f2 am observat texturi conturate și slabe în interiorul bloburilor, ceea ce nu este ideal, dar nu este surprinzător pentru un obiectiv de genul ăsta. Dacă sunteți în căutarea unui bokeh mai cremos și mai curat, va puteți îndrepta atenția către alte obiective (cu deschiderea maximă 1.4, spre exemplu).

Distorsiuni

Ăsta e poate cel mai deranjant aspect, pentru că distorsiunile sunt evidente. Mai ales la fișierele RAW. Mi-a fost destul de greu să mențin liniile drepte pe margini și a trebuit să fiu atent la toate cadrele să nu pun subiectul într-un punct care l-ar fi deformat și l-ar fi făcut să pară nenatural. Dar, astea sunt aspecte care pot fi corectate in post-procesare, însă pentru cei care nu vor să-și piardă prea mult timp cu asta (ca mine) poate deveni stresant.

Partea bună este că obiectivul nu are semne de vignetare, chiar și atunci când fotografierea se face la deschiderea maximă, la f/2. Deci, SIGMA trebuie lăudată pentru asta.

Am lăsat imaginile fără corecții de perspectivă ca să vă faceți o idee mai amplă despre distorsiuni.

Concluzie

Ar fi injust să compar acest obiectiv cu ce folosesc eu de obicei, adică Sony GM 24mm 1.4, dar după 3 zile de shooting cred că poate fi o alegere bună pentru cei care nu au un buget generos. E ușor, compact, cu o construcție solidă, cu un focus precis și rapid (aici cred că a ajutat și body-ul) și destul de sharp. Iar prețul este unul accesibil pentru orice buzunar de fotograf care a trecut mai departe de pasiune și are un business în domeniul ăsta. Eu am fost atent la ceea ce mă interesează pe mine, adică construcția, greutatea, rapiditatea și precizia focusului, aberațiile cromatice, claritatea, bokeh-ul și distorsiunile și mi se pare o opțiune bună dacă luăm în calcul calitatea oferită pentru prețul propus.

Alte imagini cu Sigma 24 mm f2 Contemporary DG DN pentru Sony trase la workshop

Produse recomandate

Tu folosești un obiectiv Sigma și dacă da, ce îți place la acesta? Lasă-ne un comentariu!

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.