(c) Vlad Eftenie

Experiența de lucru cu monitorul BenQ SW270C

Colaborarea cu echipa BenQ Romania mi-a oferit începând cu 2017 ocazia să lucrez cu monitoare profesionale. Evaluarea modelului BenQ SW2700PT poate fi găsită aici

Am conștientizat de atunci importanța utilizării unui produs profesional, dedicat domeniului vizual. Iată ca după o perioadă de doi ani a venit un update foarte interesant, modelul BenQ SW270C, dedicat lucrului cu fotografii. Încă de pe ambalaj aflăm acest detaliu, prin inscripțiile cu adresa directă spre fotografi.

(c) Vlad Eftenie

Lucrul cu ecranele BenQ mi-a adus în primul rând un confort al privirii. Când editezi, în general clipești mai rar (fapt dovedit științific), iar ochii au tendința să obosească fără să îți dai seama. Intensitatea tonurilor deschise (în special a alb-ului), conturul fin de departajare a muchiilor, grija pentru redarea culorilor și multitudinea de setări posibile mi-au ușurat mereu “workflow”-ul. Am avut mereu bucuria ca ceea ce văd pe ecran să regasesc în print, în acest fel am avut mereu clienți mulțumiți. Nu am avut încă nevoie de o calibrare adițională, față de cea standard cu care vin monitoarele încă din cutie.

De această dată nu voi mai începe de la 1848 (ca în articolul precedent) și voi puncta direct elementele cheie ale noului monitor, pentru a vă ajuta să întelegeți mai bine tehnologia și necesitatea unei utilizări la parametri înalți. O observație trebuie însă punctată: cu aparatele foto există deja o direcție clară de producție și promovare. Nu se mai fabrică aparate ieftine sau slabe. În acest moment poți achiziționa cu o sumă de la peste medie, în sus, un aparat care poate fi utilizat deopotrivă de către entuziaști sau de către profesioniști. Piața s-a restrâns cu ținta spre calitate. E valabil și pentru telefoanele mobile, astăzi, care sunt promovate în primul rând prin abilitățile fotografice de care pot da dovadă.

Avem sau nu avem nevoie de un monitor profesional? Problema se poate pune astfel: într-o lume în care majoritatea stăm cu ochii în ecranul telefonului mobil, editarea mobilă a luat amploare, iar piața de PC sau MAC se orientează spre soluțiile portabile și puternice (gaming), avem nevoie de un ecran profesional, pe birou, conectat la un desktop PC? Răspunsul e ușor și este dat chiar pe cutia ecranului și în trendul de care spun. Atâta timp cât folosim un ecran, ideal este sa fie unul foarte bun, suficient de avansat tehnic și de confortabil, care să asigure un standard înalt al modului de lucru. Pe lângă nevoia de a reda o cromatică și un contrast cât mai performante, pentru o bună stăpânire a caracteristicilor imaginilor, pregătirea unui print pentru tipar cere o acuratețe absolută a modului de lucru, astfel încât între ce crezi tu că este imaginea, cum o afișează monitorul și cum apare la tipar să fie diferențe cât mai mici. Cei de la BenQ promovează monitorul cu sloganul “Relive the moment”. Promițător, provocator. BenQ SW270C, dedicat așadar editării cu acuratețe a fotografiilor, poate fi un companion de încredere, cel puțin dacă îi urmărim specificațiile.

(c) Vlad Eftenie

Punctele cheie

  • ecran de 27 inci, rezoluție nativă 2K QHD 2560×1440, max. 3840×2160 (4k x 2k)
  • tehnologie IPS, LED retro-iluminat
  • acoperire 99% a gamei Adobe RGB, 100% SRGB, 1.07 bilion colors
  • calibrare hardware, gama cromatică certificată Pantone, AQ
  • tehnologie HDR 10 (cu aplicare în editarea video)
  • tehnologie “Uniformity” de redare constantă a culorilor pe întreaga suprafață vizibilă
  • redare 10 biți, cu procesor dedicat LUT 16 biți
  • design intuitiv, parasolar, conectivitate diversă
  • telecomandă G2, de tip “puck”

Vom analiza fiecare caracteristică pe scurt, în cele ce urmează, pentru clarificări.

Modelul BenQ SW270C este impresionant încă de când sosește în cutie. Aceasta este de două ori mai mare față de modelul anterior, s-a renuntat la șabloanele din polistiren. Ca pachet este foarte bine organizat, cu mare grijă, despachetarea urmează pași intuitivi, montarea este foarte ușoară. Fiecare componentă este ambalată individual, cu grijă. În pachet găsim elementele care alcătuiesc ansamblul de susținere a ecranului, o telecomandă îmbunătățită, pentru acces rapid la anumite funcții, cabluri de mai multe tipuri, în functie de conectarea pe care o vom prefera (HDMI, DVI, etc), cd-ul cu drivere și manual (de la win7 in sus), fișe de calibrare din fabrică și parasolarul care asigură absența surselor parazite de iluminare.

(c) Vlad Eftenie

Conectivitatea multimedia se pastrează, regăsim mufele USB 3.0 și un cititor de carduri SD integrat. Cum bănuiam selectând cablurile, monitorul poate fi conectat la calculator în multiple moduri, și poate primi numoroase extensii. Există și mufă de casca, cititor de card. Butoanele de acces sunt pe panelul inferior, telecomanda cu lăcaș special e însă mai plăcut de folosit.

Materialele din care este construit sunt parcă mai robuste acum, se montează mai ușor, ergonomia este excelentă. Observăm imediat formatul “infinity”, fără ramă. Ecranul este antireflex. Nici de această dată nu am instalat parasolarul pentru că nu sunt obișnuit cu unul și în biroul unde lucrez este oricum lumina scazută, fără surse care să bruieze privirea. Designul e plăcut și inspiră încredere. Se simte evoluția în design și tehnologie față de modelul folosit anterior, Benq SW2700PT.

(c) Vlad Eftenie

Voi prezenta în continuare mai pe larg și mai explicit caracteristice tehnice ale modelului BenQ SW270C, proaspăt instalat pe noul meu sistem PC, care a suferit un binemeritat upgrade după o folosire de 10 ani (vechiul PC pe care am lucrat cu BenQ SW2700PT încă rezistă fizic, windows-ul xp însă a cedat și nu prea se mai mișcă). Știm foarte bine că de acuratețea redării este responsabilă și placa video și în general sistemul în ansamblu, ca performanța de bază. Computerul pe care lucrez acum este echipat cu procesor Intel I7, cu placa video NVidia 1060 cu 6gb video-ram. Știu că se poate și mai bine, însă o placă video care să redea nativ imagine pe 10 biți este încă destul de costisitoare.

Ecranul oferă o imagine încantătoare încă de la pornire, albul are o intensitate standard deloc  obositoare. Dacă cei 27 de inci păreau fără sfârșit, acum 2 ani, acum percep această dimensiune ca pe un standard. Formatul este 16:9, rez. 2560×1440 2K QHD, cu tehnolgie IPS.  Densitatea pixelilor este 109 pixeli/inci, unghiul de vizibilitate larg, de 178˚ pe ambele direcții. Luminozitatea maximă atinge 300cd/m2, cu un contrast 1000:1. Timpul de răspuns este de 5ms,  latitudinea cromatică nativă este de 10 biti.

Gama de culori Adobe RGB este acoperită în proporție de 99%, iar gama sRBG în proporție de 100%. Imaginea este astfel redată bogat d.p.d.v. cromatic, este vibrantă, foarte aproape de ceea ce poate percepe ochiul în realitate și de ceea ce arată imaginea foto originală.  De amplitudinea latitudinii cromatice (color depth) se ocupă un procesor dedicat, pe 10 biti, față de 8, câți vehiculează un monitor obișnuit.

Diferența în redarea diverselor moduri grafice se vede imediat, atunci când comuți între modurile de afisaj native ale ecranului, accesibile și cu telecomandă. Între sRGB si Adobe RGB este o diferență vizibilă cu ochiul liber, în avantajul ultimului mod. Nu mai există modul Standard, ca la modelul anterior. Imaginile sunt echilibrat redate, se percepe o gamă cromatică bogată. Se pastrează opțiunea de a viziona Alb-Negru, cu trei pre-seturi, pentru o mai bună gestionare a tonurilor de gri în fotografiile alb-negru. O plăcere pentru ochi, tonurile sunt consistente, profunde. Se pot face simulări de imagini alb negru, o opțiune foarte interesantă de lucru. Mai sunt prezente modurile Rec. 709, DCI-P3, Display P3 / M-book / HDR. Nu am nici cea mai vagă idee la ce folosesc primele două, dar M-book asigură compatibilitatea cu redarea culorilor sistemelor Mac, iar modul HDR este dedicat videografilor, pentru editări specifice. Sunt îmbunătățiri notabile.

Legat de acuratețea redării culorilor, vă reamintesc câteva date tehnice, și îmi pare bine că o pot face, pentru că o căutare pe Google a unor altor review-uri te cam lasă fara raspunsuri. Cei de la BenQ spun că monitorul atinge în tabelul de calibare LUT 3D 16 bit (modelul precedent se raporta la un tabel cu o valoare de 14 bit) o valoare lui delta E<2. Aceasta inseamnă ca diferența între tonurile adiacente ale unei culori este insesizabilă ochiului liber. Ecranul dispune de un procesor de calibrare integrat, prin care se adreseaza tabelul de calibare LUT 3D 16 bit. Folosind un dispozitiv extern de calibrare, setările nu vor influența placa grafică, ci direct ecranul.  Mai mult, noul model vine echipat cu tehnologia Uniformity, binevenită în redarea constantă și consistentă a tonurilor pe întreaga suprafață a ecranului. Numai fapte bune.

Există și un mod de afisare PiP (picture in picture) prin care se pot afișa simultan 2 imagini, din surse diferite. Se pot seta mai multe formate de redare, temperaturi de culoare diverse, intensitatea tonurilor închise.

(c) Vlad Eftenie

Telecomanda model G2 oferă funcții presetate personalitate și acces rapid la OSD, meniul monitorului. Există un meniu de input sursă, meniuri diferite pentru modurile de afișare, pentru luminozitate și pentru setări diverse (constrast, temperatură, gamma, claritate, etc) și alte setari generale de natură tehnică. Ecranul și afișarea se pot controla și personaliza în totalitate prin intermediul meniurilor.

Conectivitatea oferă diverse alternative, precum USB tip C, USB 3.0, card reader, etc.

Se poate instala un parasolar dedicat.

Recapitulare

Ce apreciez in mod deosebit:

montare facilă, conectare și reglare intuitivă

– ecran cu suprafață de lucru de 27 inci, robust, cu detalii atente de design, reglabil pe mai multe direcții, antireflex, fără ramă

rezoluție nativă 2K QHD 2560 x 1440, densitate 109 pixeli / inci, 1.07 bilions colors

gradul de acuratete a redarii culorilor cu adancime de 10 biti  prin dotarea hardware profesionala, cu procesor dedicat LUT 16 biti, acuratetea culorilor delta E<2

– interval cromatic acoperit in proportie de 99% a gamei Adobe RGB, multiple moduri de afisare cu aplicatie in domeniul fotografic, tehnologie Uniformity

– imaginea este perceputa ca fiind placuta, fara sa oboseasca ochiul, cu o cromatica si bogata si un contrast nativ echilibrat, cu certificari Pantone si CaiMAN

personalizarea facila a spatiului de lucru, setarile sunt usor de accesat prin meniul OSD, cu integrarea unor numeroase noi optiuni de afisare 

telecomanda “puck” G2 face ca anumite functii sa fie direct accesibile printr-un simplu click

– conectivitate extinsa si dotari multiple (USB tip-C, USB 3.0, cititor de card integrat, etc.)

– dotat cu parasolar 

(c) Vlad Eftenie

Ridic o sprânceană pentru că:

– pentru o utilizare în parametri optimi este necesară deținerea unei plăci video / sistem performante, pe măsură specificațiilor tehnice ale ecranului, capabil să susțină redarea profunzimii de 10 biti a culorilor. Și chiar să știi să reglezi fin o mulțime de detalii și profile de culoare, pentru un rezultat cât mai aproape de perfecțiune, bine strunit (atât pentru ecran, cât și în softurile de lucru).

Legat de acest aspect, cu siguranță de la un nivel în sus, nu mai se pot face compromisuri tehnice, editarea profesionala a imaginii necesitând o bună stapânire a unor detalii tehnice mai complexe, pentru a obține performante maxime.

În concluzie, monitorul  BenQ SW270C este un instrument de lucru foarte bine gândit și construit, cu multe noutăți și îmbunătățiri față de modelul precedent, în acord cu cerințele unui înalt nivel al calității vizuale și performanței tehnice, toate la un preț pe deplin justificat.


Articol și fotografii de Vlad Eftenie

 

 

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.