iOS vs Android – Cine câștigă titlul de “Cel mai bun sistem de operare pentru device-uri mobile” ?

Dacă ar fi să facem ad-hoc un top 3 al marilor competiții, duse la nivel mondial de giganții tech ai erei noastre, nu am putea trece cu vederea o bătălie care durează de mai bine de 10 ani, pe una dintre cele mai dinamice piețe ale momentului: device-uri mobile. 

Așa că, fără a mai prelungi această așteptare, vorbim astăzi despre o competiție pe cât de acerbă, pe atât de benefică pentru noi toți, consumatorii finali ai acestor produse uimitoare. 

Evoluția absolut galopantă a modului în care utilizăm astăzi tablete, telefoane mobile, plus o listă întreagă de device-uri smart, este împinsă de la spate de o super-concurență: iOS vs Android.

Îți propunem să vorbim împreună despre acest topic, rămânând ca la final să ne punem întrebarea firească: “Așadar, ce sistem de operare sa aleg, Android sau iOS?” 

iOS vs Android – Scurtă recapitulare a ultimilor 7 ani 

Pe piață există mai mult de 10 sisteme de operare pentru device-urilor mobile, însă toată lumea vorbește doar despre iOS și Android, cele mai importante nume din această industrie. 

Cu miliarde de useri la nivel global, cele două sisteme de operare pentru iPhone, Samsung, Xiaomi (iar lista poate continua) se diferențiază la anumite capitole, așa cum vom vedea împreună puțin mai jos.

Dar până acolo, să aruncăm o privire în trecut, pentru a vedea care a fost evolutia celor două sisteme de operare, în ultimii 7 ani: 

 

LANSARE 

iOS

LANSARE Android iOS BEST FEATURE Android BEST FEATURE
iOS vs Android 2012 iOS 6  4.1 Jellybean Siri Bară de notificări extensibilă
iOS vs Android 2013 iOS 7  4.4 KitKat Touch ID Wear OS pentru smartwatch
iOS vs Android 2014 iOS 8  5.0 Lollipop Apple Music, Apple Pay Smart Lock
iOS vs Android 2015 iOS 9  6.0 Marshmallow Low Power Mode Android Pay
iOS vs Android 2016 iOS 10 7.0 Nougat Ștergere aplicații built-in Split Screen
iOS vs Android 2017 iOS 11  8.0 Oreo Realitate Augmentată Bara de jos se poate ascunde
iOS vs Android 2018 iOS 12  9.0 Pie ScreenTime, Siri shortcuts Smart Reply in mesaje

O simplă privire asupra modului în care lucrurile au evoluat în ultimii 7 ani, atât de o parte, cât și de cealaltă, relevă o dorință clară de atragere și fidelizare a userilor, prin implementarea unor sisteme de operare flexibile, cu funcții din ce în ce mai intuitive și aplicații menite să ofere o calitate a vieții ridicată. Însă un lucru este cât se poate de sigur: asistăm la o competiție din care noi, ca useri și consumatori finali a acestor produse, nu avem decât de câștigat. 

Iată care sunt principalele diferențe dintre cele două sisteme de operare: 

iOS vs Android – Cine cui vinde telefoane? 

La nivel global, Android acoperă cea mai mare cotă de piață, fiind un sistem de operare regăsit pe telefoane mobile extrem de accesibile utilizatorilor din țări cu venituri mici, sau țări în curs de dezvoltare. La polul opus, cei care își cumpără device-uri mobile Apple se încadrează într-un tipar tipic de utilizatori: 

  • Persoane cu venituri medii spre mari;
  • Absolvenți a unor instituții de învățământ superior; 
  • Useri care identifică un iPhone cu un anumit statut social;
  • “Big spenders” în privința achiziționării de aplicații; 

Din punct de vedere al împărțirii pe sexe, bărbații peste 25 de ani preferă sistemul de operare Android, însă pe două eșantioane de vârstă, acest sistem de operare pierde acest avantaj considerabil:

  • Bărbați sub 25 de ani; 
  • Bărbați peste 65 de ani. 

iOS vs Android – Cât de rapid se transferă fișierele 

În privința transferului rapid de date, de pe device-ul mobil pe un Mac, utilizatorii au parte de o libertate extraordinara de miscare, indiferent de sistemul de operare utilizat. Acest transfer de date presupune simpla conectare a telefonului într-un port USB de la PC. 

La Android, mutarea poate fi realizată la fel de simplu, prin funcția drag and drop, pusă la dispoziție de sistemul de operare prezent pe telefoane. O funcție asemănătoare se regăsește și în meniul versiunilor mai noi de iOS, telefoanele utilizând în mod automat aplicația deja instalată iTunes. 

În cazul în care discutăm despre un transfer de date dintre un device mobil cu iOS și un PC cu Windows, utilizatorii sunt nevoiți să descarce (și să instaleze) programul iTunes, pentru a transfera apoi: poze, clipuri, sau alte formate. 

iOS vs Android – Povestea butonului de “Back”

Telefoanele cu Android îl au, iPhone-urile, NU. Butonul de “Back” îți permite să te întorci rapid la fereastra accesată anterior, și chiar dacă exista butoane in-app, puse la dispoziție de iOS, mulți utilizatori sunt de părere că butonul fizic (Android) este mult mai simplu de utilizat. 

În cazul aplicațiilor in-app, prin care se poate accesa butonul de “Back”, acesta poate fi amplasat oriunde, pe display-ul telefonului. Însă această libertate aparentă de a accesa butonul de “Back” de oriunde am vrea, contravine oarecum poziției cu care userii sunt obișnuiți, deci nu se poate spune că ar îmbunătăți experiența de utilizare. 

iOS vs Android – Magazinele de aplicații 

Chiar dacă majoritatea aplicațiilor de iOS funcționează fără probleme atât pe modele de telefon mobil, cât și pe tablete, există și un segment de aplicații, dedicate unui singur tip de device. La polul opus, aplicațiile deschise prin sistemul de operare Android sunt compatibile cu o gamă variată de device-uri, indiferent de configurația presetată, sau de tipul de memorie utilizat: CPU, RAM etc 

Din acest motiv, cei care au în buzunar un telefon mobil pe Android, trebuie să treacă printr-o personalizare mult mai detaliată, determinată de specificul device-ului respectiv. Dacă în Google Play, există o gamă variată de categorii, cei de la Apple au mizat (cel puțin, până în acest moment) pe căutările realizate în timp real de utilizatori, direct în App Store. 

Însă analizând ultimele versiuni de iOS, avem suficiente motive să credem că iPhone-urile vor permite același sistem de aplicații împărțit pe categorii, asemănător celui pus la dispoziție de Google.  

iOS vs Android – Switch-ul  “Sonerie” / “Silențios”

Cu toate că ultimele modele de iPhone nu mai dispun de mufă pentru căști, cei care își vor cumpăra un iPhone XS MAX vor putea observa că celebrul comutator fizic “ MOD Sonerie / MOD Silențios” este încă prezent în structura telefonului. 

Chiar dacă fanii de device-urilor Apple sunt obișnuiți cu acest buton, unui user de Android, care ar face trecerea pe un device cu iOS, i s-ar putea părea ciudată prezența acestui buton în hardware. Și spunem asta, deoarece device-urile pe sistemul de operare Android se bucură de o funcție în software, ce face rapid switch-ul între Sonerie și Silențios. 

iOS vs Android – Spațiul de stocare disponibil 

La capitolul “Sloturi hardware”, telefoanele mobile cu Android permit mai multă flexibilitate, datorită faptului că există și o gamă mult mai mare de device-uri, ce funcționează cu acest sistem de operare. 

Cele mai multe telefoane mobile cu Android dispun de un slot pentru introducerea cardurilor microSD, în timp ce smartphone-urile Apple nu au acest loc special pentru spații de stocare suplimentare. Memoria internă a unui iPhone este singura resursă de memorie de care dispun, pentru a stoca pozele, clipurile, muzica, sau alte formate. 

iOS vs Android – Politica de confidențialitate 

Să nu uităm că în spatele acestei competiții dintre cele mai bune sisteme de operare, se află doi giganți TECH: Apple(iOS) si Google(Android). În privința sistemului de operare iOS, americanii de la Apple susțin că politicile lor de confidențialitate se traduc prin mai puține stocate în Cloud și o pondere mai mare, rămasă în telefonul userului. Mai mult decât atât, o serie de informații specifice, precum interogările de căutare sau destinațiile marcate pe hartă, sunt într-adevăr colectate, însă sub incidența anonimatului. 

Această colectare cu un caracter anonim a datelor personale determină o imposibilitate de targetare a indivizilor care utilizează device-uri mobile Apple. Cei din conducerea companiei afirmă că datele personale, la care aceștia pot avea acces,  “transmit modele de comportament generale, nu specificații care ar putea trimite cu exactitate către un user sau altul.”. 

Google, în schimb, adună cat mai multe informații despre toți care utilizează smartphone-uri cu Android, însă într-un mod responsabil și cât se poate de eficient. Acest lucru permite construirea unor servicii personalizate de căutare, de o acuratețe mult mai bună, cu ajutorul asistentului Google. 

iOS vs Android – Notificările primite 

Userii de iOS care descarcă aplicații noi în device-urile Apple, nu sunt întrebați despre viitoarele notificări, pe care vor (sau nu) să le primească de la aplicația respectivă. În cazul telefoanelor mobile cu Android, la momentul descărcării unei aplicații noi din Google Store, aceștia sunt întrebați dacă vor (sau nu) sa primească notificări ulterioare. Pentru asta, userii de Android trebuie să treacă manual printr-o serie de pași.

Diferențe dintre cele două sisteme de notificare sunt sesizabile și atunci când ecranul telefonului mobil este închis. La un device cu Android, notificările vor apărea chiar și pe fundalul negru al display-ului, iar odată deblocat, acesta le va afișa sub forma unor mici pictograme, în bara de notificări din partea dreaptă. În cazul sistemului de operare iOS, dacă nu a fost permisă afișarea notificărilor pe ecranul de blocare, acestea nu vor fi vizibile, atunci când smartphone-ul va fi blocat. Excepția de la această regulă: extinderea în jos a barei care prezintă istoricul notificărilor. 

Iată care sunt principalele diferențe dintre cele două sisteme de operare – iOS și Android – prezente pe cele mai bune telefoane mobile ale acestui moment. Dacă vrei să cumperi un telefon cu iOS sau unul cu Android, te așteptăm la noi pe site cu o gamă mai mult decât variantă de device-uri mobile, cu prețuri acceptabile pentru absolut orice buget. 

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.