(c) Emmet Gowin

Despre intimitate în fotografia de nud partea I – Emmet Gowin

Întrebarea care mi se pune cel mai des nu este despre conceptul fotografiilor mele ci despre cum reuşesc să îmi apropii modelele astfel încât să ajung la rezultatul dorit. Aş vrea să spun că este uşor şi la îndemâna oricui, dar adevărul e că este mai complicat de atât. Da, este greu de ambele părţi ale camerei, dar este mai greu să fii în faţa ei, mai ales dacă tu eşti cel fotografiat cu adevărat. Tu, cel real, nu o imagine pe care ţi-o creezi, nu un rol pe care îl joci la cererea celui din spatele camerei. Aici începe să se vadă adevăratul curaj. Sau lipsa lui.

În epoca social media, în care viața privată este din ce în ce mai nedefinită, ce înseamnă intimitatea? Răspunsurile pot fi în mod evident variate. Unele imagini ilustrează viața personală a fotografului sau surprind un moment privat între străini; altele marchează momente importante în dezvoltarea fotografului sau prezintă o legătură intensă între fotograf și subiect. Toate se străduiesc însă să evoce legătura emoțională, misterioasă care leagă spectatorii de fotografii.

Emmet Gowin
(c) Emmet Gowin

Intimitatea reală este ceva diferit. Înseamnă a fi noi înșine

Intimitatea înseamnă abandonarea a ceea ce știm despre noi înșine și oferirea acesteia altora. Înseamnă a ieși în afara noastră. Astfel, fotograful se îndreaptă păşind pe vârfuri, în lumea intimității ca martor, chiar în inima a ceea ce face modul lui de a vedea atât de frumos. O intimitate care dezvăluie dragostea pe care o simte pentru arta sa – și pentru oameni.
Fotografii sunt oameni care descoperă intimitatea. Prin modul în care se uită la lume, oameni și obiecte, prin dorința lor de a fi martori și de a transmite lucrurile pe care le experimentează. Uneori, această intimitate le scapă și totuși este acolo, inconştient credincioasă misterului său. În alte momente, ea izvorăște, uneori, când apar emoții excesiv de violente sau dureros de blânde. Intimitatea este atunci prizonierul imaginii sau dezvăluie o întâlnire neaşteptată între două moduri de a vedea.

Povestirea vizuală intimă este o modalitate de a pune în prim plan alchimia puternică între durere, cicatrizare și utilitate. Adesea brută și pasională, fotografia intimă constituie un curent major în fotografia de azi și se numără printre cele mai expresive. Adoptată de artiști, este şi o practică folosită de amatori. Există şi fotografi pentru care intimitatea a devenit marca lor: Nan Goldin, Robert Mapplethorpe, Emmet Gowin, Francesca Woodman, Carrie Mae Weems, Sally Mann, Alessandra Sanguinetti și mulți alții.

Emmet Gowin
(c) Emmet Gowin

Curatorul Pauline Vermare a scris într-un eseu în revista Camera:

“Pentru unii, fotografierea intimă a subiecților este un instinct, pentru alții este mai mult o dorință de moarte. Este ‘canapeaua psihanalistă’, după cum a sugerat Henri Cartier-Bresson, și au existat fotografi care au folosit-o ca un punct de plecare pentru a-și pune în aplicare fanteziile sau cele mai periculoase dependențe. În albume de familie, așa cum sunt ele, cu tandrețea și melancolia trecerii timpului, intimitatea este dezvăluită la maximum. Jacques Henri Lartigue a fost primul fotograf care a făcut din el însuși și din familia sa obiectul muncii sale. Larry Clark dezvăluie aceeași obsesie în Tulsa (1971) și Teenage Lust (1983). În cazul său, munca lui povestește disfuncții în familie și în societate, dar nu este atât de îndepărtată de curentul major al acelei perioade. Noutatea revoluţionară se află în subiectul și în rolul fotografului, care nu mai era doar povestitorul, ci și actorul și regizorul propriei realitati-fictiuni.”

Emmet Gowin
(c) Emmet Gowin

Din punctul nostru de vedere actual, este greu de apreciat cât de nouă era această realizare. Fotografiile de familie, la vremea respectivă, erau limitate la albumele foto frumos împachetate, aşezate pe un raft unde ar aduna praful până când vor fi coborâte în mod ceremonial și trecute prin mâna celor prezenţi. Au existat totuşi câteva excepţii notabile: fotografiile fermecătoare pe care Alfred Stieglitz le-a făcut soției sale, Georgia O’Keeffe; sau Edward Weston soției sale, Charis; și imaginile pe care profesorul lui Emmet Gowin, Harry Callahan, le-a făcut soției şi fiicei sale. Dar, din păcate, fotografii serioși rareori se gândesc să-și întoarcă camerele spre cei mai apropiați de ei. Gowin s-a apropiat totuși de familia sa cu aceeași reverență pe care o generație anterioară o avusese atunci când a fotografiat peisajele din sud-vest sau fermierii migranți care fugeau de la Dust Bowl și şi-a saturat imaginile cu o greutate spirituală egală. Imaginile sale sunt aclamaţii pentru frumusețea vieții domestice.

Emmet Gowin
(c) Emmet Gowin

Una dintre cele mai intime fotografii este o imagine a unei femei care stă în ușa unei vechi magazii de tutun, îmbrăcată într-o cămaşă de noapte transparentă, urinând pe podeaua de sub ea. Imaginea lui Gowin este făcută în Danville, Virginia, în 1971, iar femeia în cauză este soția sa, Edith. Imaginea este atât de intimă, încât pare dificil de privit. Acest lucru nu se datorează faptului că privitorul se simte ca un intrus sau deoarece fotograful ar fi arătat ceva care nu este de văzut, ci pur și simplu pentru că pare să se apropie prea mult de forța vitală a legăturii umane. Este prea ascuţită, prea vie. Mai degrabă decât pur şi simplu să evite clișeele – despre dragoste și intimitate, despre artist și muză, despre public și privat – imaginea pare să le respingă, precum o amuletă respinge spiritele rele. Clişeele apără împotriva complexității și intensității experienței directe, instrumente folosite pentru a ne distanța de realitate, dar această fotografie aduce dragostea atat de aproape încât să simțim respirația ei fierbinte.

Emmet Gowin
(c) Emmet Gowin

Emmet Gowin (născut în 1941 în Danville, Virginia) este un fotograf american care îşi făcuse un nume în lumea artei anilor ’70 cu portretele intime ale familiei sale și mai ales ale soției lui, Edith. Munca sa timpurie s-a concentrat asupra soției și familiei sale, care trăiau în Virginia rurală. Aceste fotografii sunt marcate de un sentiment de intimitate rară și de onestitate relaxată, de afecțiune profundă nealterată.

În anii 1960, Gowin a studiat cu Harry Callahan la școala de design din Rhode Island și, asemenea lui Callahan, care și-a fotografiat soția Eleanor, Gowin şi-a găsit muza în propria sa soție. Fotografiand-o în mod regulat pe parcursul vieții lor cotidiene, imaginile cu Edith sunt un rezultat (și o înregistrare parțială) a interacțiunilor lor continue.
Callahan a considerat că nu este nevoie să cauţi transcendentalul decât în propriul mediu. Ce subiect, la urma urmei, îl cunoaşte cineva mai intim? Gowin înţelege asta ca fiind “poezia lui Harry Callahan despre senzație și intimitate – și despre revelarea unei dimensiuni secrete și necunoscute a locurilor familiare”. A fost o lecție care a devenit centrală pentru viziunea sa.

În acest sens, Gowin se abate de la fostul său profesor, al cărui accent a căzut mai mult pe aspectele formale și abstractizare. Totuși, în timp ce soția lui Gowin este frecvent subiectul fotografiilor sale, libertatea sa de exprimare este mai mare; în mai multe fotografii el îi include pe fiii săi și pe alte rude, urmărind o viziune mai largă asupra vieții de familie, deoarece el transmite treptat un sentiment al aparţinerii unui loc prin relațiile subiecţilor săi cu mediul lor.

Emmet Gowin
(c) Emmet Gowin

Imaginile arhetipale ale membrilor familiei sale și dinamica lor au fost palpabile, puternice și dureroase. Cu toate acestea, Gowin a reușit să prezinte aceste imagini cu o calitate eterică și o moliciune care te face să crezi că ai putea simți greutatea și auzi liniștea fiecărui moment.

“Am călătorit în jurul lumii căutând un loc interesant şi până la urmă mi-am dat seama că locul în care eram era deja interesant.”

În 1960, el a întâlnit-o pe Edith Morris la un dans YMCA. “Atracția noastră unul față de celălalt a fost o alchimie dincolo de puterea mea de înţelegere”, spune Gowin.

S-au căsătorit în 1964. S-a maturizat fotografic imortalizând familia soției sale. “Mi-am dat seama că propria mea familie – familia lui Edith – era la fel de miraculoasă ca și cei mai îndepărtați oameni din lume și erau, în același timp, cei mai disponibili pentru mine și, probabil, disponibili numai pentru mine. Nu am realizat că arta ar putea fi făcută pur și simplu spunând povestea propriei vieți, a experienței fiecăruia.”

Emmet Gowin

Gowin este unul dintre acei oameni care vorbește despre viața sa folosind pronumele “noi”. De asemenea, îi place să spună: “Dacă nu m-aş întâlnit și m-aş fi căsătorit cu Edith Morris, n-ai fi auzit niciodată de mine.” Există o anumită cantitate de modestie demonstrativă în această afirmație, dar este, de asemenea, probabil, adevărat. Edith este văzută în centrul unei constelații, orbitată fiind de unchi și mătuși, nepoți, nepoate și vecini, în Virginia rurală. Ea a fost inima colecției de fotografii pe care Gowin le-a făcut familiei sale extinse în anii 60 și 70, lucrări care i-au adus prima recunoaștere și care rămân cea mai mare parte a operei sale. În ele, ea emană constanța și măreția unui copac sequoia.

Lucrările sunt infuzate de inocentă și afecțiune pentru loc, pentru rudele sale și de o încercare de introducere a vocii artistului în dialog cu eroii lui în istoria fotografiei. Se simte în portretizarea lui Edith o mare parte din Stieglitz fotografiind-o pe O’Keeffe la Lacul George. Edith Gowin pare conștiența, chiar și devreme în eforturile lor împreună, că poate privi sobru la aparatul de fotografiat, așa cum a făcut Georgia, cu gura strânsă și pomeți puternici și cu aceeași seriozitate față de demersul fotografic.

Emmet Gowin
(c) Emmet Gowin

Acestea nu sunt fotografii care ar fi putut să fie făcute de altcineva care s-ar fi întâmplat să fie acolo. Ele rezultă din intimitatea particulară a soţilor, în acel loc, în acel moment, în acea lumină și ca răspuns la propria lor atracție. Fotografiile lui Edith o identifică ca fiind jucăușă și spontană. Există, de asemenea, o sexualitate făţişă în aceste imagini care radiază încredere și sensibilitate. Ea este tratată cu căldură, dar niciodată într-o manieră directă. Nu se fac fotografii ale trecerii clipei, acestea nu sunt schițe sau notații rapide. Sunt momente de reflexie încremenită. Edith poate intensifica momentul cu un gest, cu postura sau cu o expresie animată, dar asta nu îi face mai puțin contemplativi.

Emmet Gowin
(c) Emmet Gowin

Multe dintre fotografiile cu Edith sunt destul de revelatoare. Emmet a afirmat că lumea lor în care făceau fotografiile a fost mai întâi o lume privată. Cu timpul însă, ceea ce fusese privat a fost mutat în domeniul public. Edith a fost destul de puternică din punct de vedere emoțional pentru a sta în afara imaginilor. Ne-am dat seama că nu există nici o cale prin imagini, către ea. Demnitatea ei sau chiar intimitatea ei, nu au fost niciodată la dispoziția publicului. Doar ei înşişi au avut cheia pentru o înțelegere personală a acestor fotografii.

“Ce este minunat este faptul că imaginea este deja luată înainte ca ea să devină publică. Este în secret. Încrederea care se dezvoltă dintr-un astfel de obicei provoacă riscuri și îți dai seama că nu ești la fel de vulnerabil pe cât crezi. Odată ce te simți confortabil cu a fi mai onest despre cine ești, cu atât mai ușor este, şi cu atât devii mai mândru. Acesta este modul în care s-a desfășurat pentru noi. “

Emmet Gowin
(c) Emmet Gowin

Unele dintre primele imagini ale lui Edith sunt riscante, în timp ce ea își arată sânii goi la aparatul de fotografiat, aflată în spatele bunicii ei în vârstă. Nuditatea are sens în contextul anilor ’60, dar nu pare să explice puterea reziduală a fotografiilor. Mai degrabă, privirea ei pătrunzătoare, care a fost captată de domnul Gowin, este cea care încă îl atrage pe spectator. Când i s-a sugerat că poate inteligența strălucitoare din ochii lui Edith – mai degrabă decât figura ei drăguță – a dat putere imaginilor, a răspuns:

“Nimeni nu mi-a spus exact asta înainte. E atât de demn. Vă pot sublinia doar că nu numai că este o citire corectă, dar există o voință puternică în ea, cuplată cu inteligență. Are o intuiție puternică, care nu ratează foarte des. A fost doar sentimentul că ea poate vedea prin lucruri.”

Emmet Gowin
(c) Emmet Gowin

“Am făcut de 10 ori mai multe imagini decât ceilalți studenți”, spune el despre primii ani. “Am distrus toate aceste negative, cu excepția câtorva. Am făcut-o ca o reamintire că nu îţi poți permite să pierzi timpul, trebuie să o iei în serios.”

De fapt, dorința de a rămâne deschis posibilităților vieții a devenit forța motrică din spatele evoluției sale ca artist. Întrebat dacă șansa și intuiția au fost fundamentele pentru cariera sa, el a răspuns: “Ei bine, pusă simplu problema, da”.

De-a lungul timpului, a afirmat el, a învățat că: “Trebuie doar să fii răbdător cu tine însuți, să nu judeci, să păstrezi pentru tine ideile mari și să fii atent la ceea ce se întâmplă în jurul tău. Și veți obține niște indicii. Unele dintre ele par a fi atât de concentrate de și relevante pentru tine personal, încât cred că te-ai simți rău dacă nu ai acţiona. Foarte curând, faci ceva, și spui, aproape surprins: cred că acolo voiam să ajung, dar nu știam la acea vreme.”

Emmet Gowin
(c) Emmet Gowin

Emmet Gowin este un om contemplativ, iar contemplarea este o activitate solitară care necesita liniște, timp și concentrare. El crede că legăturile dintre lucruri nu sunt întotdeauna vizibile. Gowin continuă să manifeste interes față de nuanță, în distincții subtile, în analizarea și identificarea stărilor sufletului. Lumea, spune el, este ceea ce pare a fi, dar este și mult mai mult.

“Întotdeauna lucrezi la limita a ceea ce nu înțelegi”, a concluzionat Gowin. “Acesta este singurul loc în plină expansiune. Să ilustrezi doar ceea ce știi deja este condescendent și o pierdere de timp. Fotografia este un instrument care ne ajută să relaţionăm cu lucrurile despre care știe toată lumea, dar la care nu participă. Fotografiile mele sunt destinate să reprezinte ceva ce nu vedeți. Toate imaginile importante încorporează ceva ce încă nu înțelegem. Provocarea fotografiei este de a arăta lucrul fotografiat astfel încât sentimentele noastre să fie trezite și aspectele ascunse să ne fie descoperite. Bineînțeles, acesta este unul din lucrurile cu adevărat importante despre artă, că puteți face mai mult decât înțelegeți în momentul în care lucrurile se fac. Dar decalajul dintre ceea ce recunoaștem în noi înșine – sentimentele noastre – și capacitatea noastră de a avea încredere în noi înșine și de a ne încrede în a ne expune la aceste idei, poate fi mare.”

Emmet Gowin
(c) Emmet Gowin

De-a lungul anilor ’70 și ’80, se observă o profunzime mai mare în portretizarea lui Edith. Emmet pare să ceară mai multă înțelegere și sensibilitate cu fiecare nouă fotografie adăugată în portofoliu. Pe măsură ce Edith îmbătrâneşte, nu pare nici mai puţin naturală în fața camerei, nici mai puțin dispusă să fie văzută, nici mai puțin iubită de către soțul ei. În ultimii ani, Gowin a făcut mai puține fotografii ale soției sale. Deși în fiecare an apar unele noi, el simte presiunea de a nu se repeta. Imaginea de succes a lui Edith este din ce în ce mai greu de atins, deoarece el a ridicat în mod constant standardul.

“Ar putea să ne ia o viață pentru a afla ce trebuie să spunem. Dar frumusețea acestei incertitudini ar fi că, în procesul de epuizare a tuturor posibilităților, s-ar putea să ne împiedicăm în mod inconștient de recunoașterea a ceva care este util pentru noi, care vorbește despre o nevoie profundă în noi înșine. În același timp, îmi place să cred că pentru ca oricare dintre noi să facă cu adevărat ceva nou, nu putem ști exact ce facem. Autentic este să-ți urmezi inima, instinctul, emoțiile. Dacă te blochezi într-o idee, viața ar fi trăită foarte trist. Imaginea este ca o rugăciune, o jertfă și, sperăm, o deschidere prin care să căutăm ceea ce nu știm sau să știm deja și ar trebui să luăm în serios. Simt că orice imagine pe care o face artistul este în parte o imagine a lui însuși – o chestiune de identitate.”

Emmet Gowin
(c) Emmet Gowin

Opera lui Emmet Gowin este romantică, iar romantismul său este influențat de conștiința contemporană a timpului; contopirea, dizolvarea, modul în care se lipește de noi. Obiectele vechi, clădirile vechi, bătrânii, meșteșugurile vechi, își dezvăluie lui splendidă decadenţă. Grădini italiene, orașe accidentate, ruine străvechi, curţi de ferme transformate în praf, câmpuri părăginite; o natură fecundă, trecută de vremea ei; toate îl atrag cu o evocare profundă a trecutului.

După cum indică unele dintre subiectele ulterioare – Irlanda, Nevada – subiectul operei lui Gowin s-a diversificat și abordarea sa a fost modificată de-a lungul anilor. Într-un fel, opera sa a rămas intrinsec familială și grijulie; doar că familia se extinde mai departe de viața domestică.

Emmet Gowin
(c) Emmet Gowin

În mare parte, proiectul lui Gowin a constituit fundamentul pe care se întemeiază acum recenta istorie a intimității fotografice. De exemplu, “Immediate family” a lui Sally Mann, cronica ei imposibil de frumoasă și controversată a vieții de familie din Virginia rurală, i se datorează lui Gowin cu certitudine. “Sentimental Journey” a lui Nobuyoshi Araki, cronica sfâşietoare a vieții și a morții soției sale, Yoko, rezonează şi ea. Idem fotografiile lui Lee Friedlander făcute soției sale, Maria. Nan Goldin în “The Ballad of Sexual Dependency”, jurnalul ei vizual plin de tristeţe al vieţii boeme din New York, a extins conceptul de familie pentru a cuprinde un întreg mediu social, dar are totuși o parte din ADN-ul lui Gowin. O mică istorie a fotografiei ar putea fi scrisă doar prin exploatarea acestui filon.

“Sunt pesimist cu privire la puterea unei imagini de a fi emisarul unui singur lucru. Ceea ce sper ca imaginea să spună este “Iată-mă, așa sunt eu”, iar persoana care priveşte imaginea să răspundă “Știi foarte multe, dar nu știi jumătate din ceea ce știu eu.”

Emmet Gowin
(c) Emmet Gowin

Care va fi oare soarta acestui tip de intimitate fotografică în epoca Instagram, când utilizatorii sunt încurajați să împărtășească detaliile experienței lor, momentele cele mai intime, dar pe o platformă guvernată de like-uri și click-uri? Impulsul din spatele acestui tip de împărtășire nu poate fi mai departe de cel care l-a condus pe Gowin să-și facă imaginile de neuitat. Ele nu au fost făcute cu intenția de a transmite o imagine idealizată a dragostei lui Gowin pentru Edith și familia sa, ci ca parte a evoluției acelei iubiri.

“Dacă v-ați propus să faceți poze despre iubire, nu se pot face”, a spus Gowin. “Dar poți face poze și poți fi îndrăgostit. În acest fel, oamenii simt autenticitatea a ceea ce faci. “

Un articol de Anca Cernoschi.

Citește și alte articole de acest autor:

 

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.