3 x Sigma Art la… Nude Art

Calitatea imaginii, mai ales în gama de zoom 35-50 mm, este foarte apropiată de ceea ce îmi oferă 50-ul Art din dotare – prima lentilă pe care o recomand atunci când cineva îmi adresează întrebarea: ce obiectiv bun să-mi iau? Față de 50, 24-70 are mai puține aberații cromatice, dar și o granulație și un bokeh mai puțin plăcute. Să ne înțelegem: mai puțin plăcute decât în cazul lui 50 mm Art, în nici-un caz neplăcute! La fel ca orice 24-70, obiectivul propus de Sigma deformează atungi când tragi wide (sub 35 mm) și începe să vigneteze când treci peste 50 mm, progresiv între 60 și 70 mm. Din fericire, softurile de editare remediază printr-un singur click aceste neajunsuri.

Îmi pare rău că nu am avut ocazia să testez Sigma 24-70mm F2.8 OS DG HSM Art și în studio, la fotografia de produs (acolo unde ar trebui să se simtă cu adevărat în elementul său), dar trăgând linie și adunând  la experiențele de la Atelierul Foto Artistic Nud și un preț excelent, îmi rezultă că este foarte posibil ca bătrânul meu Nikon să fie pensionat de acest obiectiv!

Plusuri

• Sistemul OS foarte bun
• Aberații cromatice reduse
• Excelent raport calitate/preț de achiziție
• Rezistența la intemperii
• Focalizarea rapidă
• Bokeh plăcut
• Greutatea și dimensiunile mai reduse comparativ cu omoloagele Nikon și Canon

Minusuri

• Diametrul mare al lentilei frontale presupune achiziția unor filtre mai scumpe
• Deformarea și vignetarea prezente la extremitățile zoom-ului
• Parasolarul foarte mic (aici mi-ar fi plăcut să-l copieze fără emoții pe Nikon)

Sigma 135mm F1.8 DG HSM Art – demn de luat în seamă

Sunt fotograf de 15 ani și, deși iubesc nudurile la nebunie, primele mele cadre în această artă exclusivistă le-am realizat abia în urmă cu șase ani. Îmi plac nudurile deoarece consider că nimic nu este mai frumos pe acestă lume decât rotunjimile unui corp uman. Tocmai de aceea sunt atras de obiectivele din gama tele: deși modelele preferă mai degrabă să fie fotografiate cu – să spunem – 35 mm, deoarece le subțiază, eu prefer să mă apropii sau să sar de 100 de mm pentru că aceste obiective fac exact opusul – pun în evidență rotunjimile. Deși am pornit și eu la fel ca orice alt fotograf – alegând întâi obiective zoom, calitatea oferită de un obiectiv fix nu te mai lasă să tragi cu altceva. 50 mm este, în acest context, cel mai versatil obiectiv, dar consider că e pistol cu apă pe lângă ceea ce îți oferă un 135 mm! Anul trecut, ca o coincidență – tot la Atelierul Foto Artistic Nud organizat în Bulgaria – am avut ocazia să „butonez” un 105 mm Art, obiectiv care a lăsat impresii plăcute asupra mea și care a devenit obiectvul favorit al partenerei mele. De atunci și până acum i-am tot repetat: stai să vezi cum e 135! Acum aveam ocazia să-i demonstrez că e mai bun decât 105.

Nu e! Las la o parte faptul că oferă o diafragmă maximă de „doar” 1.8 față de 1.4   cât oferă majoritatea celorlalte obiective fixe din gama Art, soluție la care specialiștii Sigma au ajuns deoarece ieșea mult prea mare la 1.4 (cine a ținut în mână un 105 mm Art știe despre ce vorbesc). Focalizare, bokeh, granulație a imaginii, culori – la toate aceste aspecte Sigma 135mm F1.8 DG HSM Art nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor mele – cei drept – foarte, foarte mari! Mai mult, la multe dintre aceste aspecte a cam fost bătut de Sigma 85mm F1.4 DG HSM Art.

Pe lângă calitatea foarte bună de fabricație, dar și a imaginilor oferite, în contextul unui preț de achiziție decent, succesul seriei Art de la Sigma a fost propulsat în principal – opinie personală – de bokehul pe care îl oferă aceste obiective la diafragma maximă. Cuplate mai ales la body-uri mirorless, care prin funcțiile avansate de Auto îi ajută pe fotografii începători și entuziaști să obțină imagini aproape comparabile cu ale greilor în domeniu grație bokeh-ului oferit de f1.4. Și pentru că foarte mulți dintre aceștia nu coboară sub f1.4, m-a îndemnat să folosesc și eu, predominant, diafragma maximă. Este adevărat că 135 mm Art oferă maxim f1.8, dar cei doi pași pe care trebuie să-i faci în spate față de încadrarea cu un 105 sau vreo șase în cazul lui 85 compensează acest lucru și conduc – cel puțin teoretic, la o profunzime de câmp comparabilă. Ei bine – nu… Profunzimea de câmp oferită de 135 mm Art este mai mare la diafragmă maximă decât în cazul lui 85. Același lucru este valabil și la f4, diafragma la care îmi place mie să fotografiez, așa că nu m-am putut abține să nu trec prin ea. La f4, decuparea subiectului de pe fundal este excelentă fără a exista riscul ca – spre exemplu – punctul de focus să migreze de pe ochiul care trebuie pe celălalt. În cazul 135-ului testat, în pofida fine tune-ului din aparat, am avut ceva rateuri de focus, atât la f1.8 cât și la f4, pe ambele mele aparate (Nikon D3 și Nikon D810) dar și pe un body D7200 de la f64. Concluzie: obiectivul era decalibrat sau fusese recalibrat de un fotograf, anterior perioadei mele de testare.

Pentru astfel de cazuri, Sigma oferă un dock USB de calibrare computerizată, un accesoriu indispensabil oricărui fotograf care are în trusa personală obiective Art. Al meu, din păcate, rămăsese acasă, așa că nu am avut posibilitatea să calibrez 135-ul pentru body-urile mele. De menționat că aceste body-uri au și ceva vechime și ceva kilometri la bord așa că nu pot fi luate chiar drept cel mai bun etalon!

În ceea ce privește granulația imaginii, 24-70 s-a apropiat destul de mult de ceea ce oferă 135 mm, de la care voiam ceva mai mult. Același lucru este valabil și la culori. În schimb, a fost și un capitol la care Sigma 135mm F1.8 DG HSM Art a fost cel mai bun: aberația cromatică este mult-mult mai mică decât la 105, 85 și – mai ales – 50 mm Art. Un alt atu al lui 135 este reprezentat de dimensiunile și greutatea mai reduse decât ale lui 85, fapt care îl face mult mai prietenos în exploatare.