André Kertész – Poetul melancolic al modernismului

Postat de: Anca Cernoschi Anca Cernoschi

André Kertész
(c) André Kertész

Moartea lui Henri Cartier-Bresson a marcat sfârşitul unei ere. El a fost ultimul dintre pionierii generaţiei care în anii 20 şi 30 au realizat fotografii lirice şi oneste asociate cu camera Leica de 35mm. Pentru mulţi el personifică ideea fotografului ca observator intuitiv, care cu ajutorul luminii şi a ochiului format, a putut captura esenţa vieţii într-o fracţiune de secundă. Dar Bresson nu a fost primul care a practicat genul de fotografie de stradă care este asociat cu el. Pe bună dreptate, onoarea îi revine lui André Kertész ale cărui fotografii erau publicate şi expuse pe când Henri era student la pictură.

Kertész nu l-a influenţat numai pe el ci şi pe Brassai, de asemenea emigrant ungar, ale cărui fotografii cu Parisul anilor 30 pe timp de noapte se datorează aptitudinilor tehnice deprinse de la Kertész.

Întrebat despre el, Bresson şi-a arătat admiraţia spunând: „Cu toţii îi datorăm ceva. Orice am făcut noi, el a făcut înaintea noastră. De fiecare dată când apasă shutterul, îi simt inima bătând.”. Brassai a rezumat ceea ce îl face un bun fotograf: „Andre Kertész are două calităţi: o curiozitate insaţiabilă asupra lumii, oamenilor, vieţii, şi un simț precis al formei.”.

Însă reputaţia acestuia nu a egalat-o niciodată pe a discipolilor săi, în parte din cauza împrejurărilor şi a situaţiei materiale dificile şi în parte din cauza personalităţii sale dificile. De-a lungul carierei sale de 70 de ani, a fost descris ca fiind „soldatul necunoscut” care lucrează în culisele scenei fotografice şi rareori a fost menţionat. Nu a luat niciodată în considerare discutarea subiecţilor, s-a rezumat la a-i captura, nu a avut o agendă politică şi nu a oferit o reflecţie mai profundă asupra fotografiilor sale. Probabil acestea sunt motivele pentru care opera sa a fost deseori trecută cu vederea. Arta sa are un ton nostalgic şi o senzaţie de intimitate, iar simţul atemporalităţii a făcut să-i fie, inevitabil, recunoscută valoarea doar după moartea sa.

Aclamat ca unul dintre cei mai importanţi fotografi ai secolului XX, a lucrat intuitiv, capturând poezia vieţii moderne urbane cu incidentele sale deseori trecute cu vederea, ocazional comice sau cu juxtapunerile bizare. S-a străduit să „dea sens tuturor lucrurilor’ şi ‘să facă fotografii ca o reflexie în oglindă, nemanipulate şi directe ca în viață”. Combinând această spontaneitate aparent lipsită de artistic cu o înţelegere sofisticată a compoziţiei, a creat un „dialect” fotografic care celebrează observarea banalului vieţii de zi cu zi. Nici suprarealist, nici un fotojurnalist strict, a infuzat, cu toate acestea, cele mai bune imagini ale sale cu dogme stricte ale amândurora. El explică că „nu vezi lucrurile pe care le fotografiezi ci le simţi.”.

André Kertész
(c) André Kertész

Născut Kertész Andor pe 2 iulie 1894 la Budapesta, după moartea tatălui său se mută împreună cu mama şi cei doi fraţi la unchiul său în Szigetbecse. Copilăria petrecută în peisajul pastoral îi va marca cariera.

Fotograful de origine maghiară este cunoscut pentru contribuţiile sale inovatoare în compoziţie şi eseul fotografic. Din cauza unghiurilor neobişnuite şi a stilului său neortodox, la începutul carierei, opera sa nu a fost recunoscută.

Spre deosebire de opera altor fotografi, cea a lui Kertész oferă o privire în viaţa sa privată, o ordine cronologică a locurilor în care îşi petrecea timpul, de exemplu multe dintre fotografiile sale din perioada franceză sunt din cafenelele unde îşi aştepta inspiraţia artistică.

Fire rezervată, a rămas constant credincios convingerilor şi originilor sale. Opera sa, care a primit recunoaştere întârziată începând din anii 60, întotdeauna a atras atenția asupra vieții sale personale, însă nu a alunecat într-o autobiografie.

Cariera sa este împărţită în patru perioade, în ordine cronologică: maghiară (1912-1925), franceză (1925-1936), americană (1936-1985) şi internaţională.

Perioada maghiară

Deşi familia îşi dorea să lucreze ca broker, Andor a ales fotografia, şi-a cumpărat prima cameră în 1912 şi a învăţat ca autodidact, iar primele lui fotografii au fost publicate în reviste, o mare piaţă a acelor ani. Se crede că prima sa fotografie este Băiat dormind, 1912, în care stilul său distinct şi matur este deja evident.

La începutul anilor 20 a fotografiat ţăranii maghiari din jurul său, încapsulând atmosfera, dar şi rezolvând probleme compoziţionale, legând forma de conţinut. Claritatea stilului şi conexiunea emoţională cu subiecţii sunt evidente de la început.

În aceeaşi perioadă a mai fotografiat ţigani sau peisaje din pusta maghiară şi a realizat compoziţii cu fraţii săi în rolurile principale, în posturi dramatice sau atletice.

Când a fost înrolat în 1914 şi-a luat camera cu el, dar fotografiile sale par mai degrabă un jurnal personal decât un raport al frontului deoarece s-a focusat pe găsirea compoziţiilor frumoase şi a experienţelor personale cu alţi soldaţi şi viaţa lor zilnică în timpul războiului, oferind o perspectivă neobişnuită a Primului Război Mondial. Imaginile au fost surprinse cu o cameră uşoară, Goerz Tenax (spre deosebire de corespondenţii de război care aveau camere uriaşe montate pe trepiede), dar majoritatea au fost distruse în timpul violenţelor Revoluţiei Maghiare din 1919.