Avem încă mulți oameni creativi în țară, chiar dacă cei cu potențial pleacă pe capete în alte locuri unde pot fi apreciați, unde se pot susține din pasiunea lor. Unul dintre oamenii aceștia creativi este Alex Axon. Suntem fani ai fotografiilor pe care le face, iar inițial căzusem de acord să ne trimită fotografii dintr-un alt proiect al său, și anume „Riding The Ghost Train”, dar ne-a surprins într-un mod foarte plăcut și cu „Falling Series”.

 

——————

Cam așa a pornit proiectul „​Falling Series​”, cu un actor principal mai mult decât dedicat și un fotograf cu un obiectiv clar: să pună proiectul acesta pe picioare indiferent de circumstanțe.

Logistica bine pusă la punct și un research atent au fost absolut esențiale pentru reușita proiectului. Aveam nevoie de “ceva” pe care personajul să se arunce la pământ, din picioare, fără să se lovească. Ceva care să absoarbă la maxim impactul unui om de 85kg care cade orizontal, direct cu fața sau cu spatele și fără să atenueze căderea cu mâinile. O saltea ar fi fost prea subțire, cred că ar fi durut. Vreo 20 de izoprene legate între ele ca să formeze un fel de saltea foarte groasă? Sau poate o saltea din aceea de burete pe care aterizează parașutiștii la punct fix. Aia ar fi ideală, absoarbe extrem de bine impactul unui om care cade de la câțiva metri buni, darămite de la 1-1.5m! Ok, dar de unde fac eu rost de așa ceva? În cele din urmă ne-am oprit la un bean bag extra-large, pe care aveam să îl cărăm cu noi prin tot Bucureștiul.

Stabilirea specificațiilor

A urmat apoi stabilirea tematicii vizuale a întregului proiect și, în funcție de asta, criteriile de selecție ale cadrelor plus alte chestiuni de care va trebui să ținem cont:

  • Fotografiile vor avea ca subiect principal un om care cade. Nu un personaj care levitează, sau care zboară. Cineva care cade.
  • Privitorul trebuie să simtă că în secunda următoare personajul se izbește de pământ, fără să aibă posibilitatea să se redreseze. De aici vor rezulta și pozițiile în care se va arunca.
  • Mediul va fi unul urban și suprafața pe care cade, asfalt sau ciment. Nu pământ, nu iarbă, nu nisip – ar fi scăzut mult dramatismul fotografiei.
  • Ideal ar fi ca să existe trecători în cadru, care să interacționeze vizual cu subiectul, pentru a crește veridicitatea. În același timp, cadrul să nu fie foarte aglomerat, deoarece ar fi putut face dificilă postprocesarea.
  • Toate pozele vor fi făcute pe o vreme înnorată, pentru ca lumina să fie extrem de difuză și moale. Scopul acestui criteriu ar fi absența umbrelor (care ar putea îngreuna postprocesarea) și iluminarea uniformă a subiectului.
  • Voi folosi doar lumina naturală, pentru a crește, din nou, autenticitatea imaginii.
  • Pozițiile vor trebui să fie cât mai diferite de la cadru la cadru și cât mai spectaculoase. Subiectul trebuie să fie cât mai aproape de sol, pentru a crește impactul vizual.  

Cum au fost făcute fotografiile?

Fiecare imagine finală este compusă din doua cadre: 1. Unul în care personajul se aruncă în bean-bag. 2. Al doilea cadru, gol, fără bean bag și fără personaj.  Ulterior, postprocesarea se face extrem de simplu prin suprapunerea celor doua cadre, eliminând bean bag-ul din prima imagine și luând din cea de-a doua zona de imagine care fusese ascunsă de bean bag-ul buclucaș.

Pare simplu, nu? Chiar este, însă trebuie ținut cont de mai multe aspecte tehnice:

  • Camera stă pe trepied (thanks, Captain Obvious) pentru ca suprapunerea celor 2 imagini să fie perfectă.
  • Focalizarea se face înainte de declanșare și apoi camera se setează pe focalizare manuală. Rezultă, astfel, un timp de declanșare mult mai rapid, element esențial pentru astfel de imagini în care trebuie să prinzi fix “acel” moment unic.
  • Trebuie să oprești funcția de reducere a vibrațiilor atunci când aparatul stă pe trepied. Scrie în manual!
  • Declanșarea cu ajutorul unei telecomenzi este necesară, pentru a fi sigur că aparatul nu este atins și nu își schimbă poziția, nici măcar cu jumătate de sfert de milimetru.
  • Intensitatea luminii se poate schimba rapid în timp. Temperatura de culoare a luminii se schimbă și ea. Astfel, fotografia cu personajul în aer trebuie să fie cât mai apropiată, în timp, de cealaltă pentru ca să nu existe diferențe de luminozitate sau culoare. Prefer să editez ulterior cât mai puțin, pentru a păstra cât mai mult autenticitatea.
  • Expresia personajului! Este destul de dificil să faci asemenea giumbușlucuri fizice și, în același timp, să păstrezi o expresie calmă, neîncordată, fără nicio grimasă. Aici am avut de lucrat și repetat cel mai mult.
  • Poziția în cădere trebuie să fie cât mai naturală, liberă, estetică, dramatică, dinamică. Și diferită de la poză la poză. Poți foarte ușor să obții niște poziții chinuite, chiar penibile și complet inestetice din punct de vedere vizual. Aici cel mai important este talentul personajului. Multumesc, Radu!

Pentru fiecare fotografie din proiect, ședința foto a durat aproximativ 2 ore și am tras în jur de 100 de cadre. Multe încercări nereușite, multe declanșări făcute prea devreme sau prea târziu, multe poziții neadecvate, multe grimase necontrolate.

Unul dintre lucrurile consumatoare de timp a fost căutarea și găsirea scenelor în care am făcut fotografiile. Fiecare cadru trebuia să respecte criteriile stabilite și, în același timp, să aibă impact vizual sau să fie o zonă ușor de recunoscut din București. Am petrecut destul timp gândindu-mă unde voi face următoarea fotografie, explorând orașul pe bicicletă și făcând poze cu telefonul.

Una peste alta, proiectul “Falling Series” s-a întins pe aproape 2 ani și însumează 11 fotografii. A fost o experiență de care îmi voi aminti mereu cu plăcere și sper ca rezultatele să nu mă încânte doar pe mine. Enjoy!

Un proiect fotografic realizat de Alex Axon.