Mulți dintre noi credem că explozia pe piață a telefoanelor cu touchscreen și diferența dintre un telefon și un smartphone a fost dată de Apple atunci când au lansat primul iPhone.

Explozia a fost întradevăr cauzată de Apple, dar nu pentru că au construit primul smartphone, ci doar pentru că au reușit că creeze un model care să fie în concordanță cu nevoile erei noastre.

smartphone

Primul smartphone, a apărut însă, în 1992, făcut de IBM, numele acestuia fiind Simon Personal Communicator.

Simon a fost disponibil pentru cumpărare din 1994, avea touchscreen și făcea mai multe lucruri decât să sune și să primească apeluri. Simon putea trimite/primi e-mail-uri și faxuri. Era dotat și cu multe dintre aplicațiile care ne sunt insidpensabile atăzi precum: calendar, ceas, programator de evenimente și task-uri, notepad și altele.

Revenind în 2017, iată ce trebuie să ai în vedere atunci când cumperi un smartphone special pentru a face fotografii:

  • Megapixelii
  • Rezoluția (care face diferența dintre importanța sau nu a megapixelilor)
  • Dimensiunea senzorului
  • Diafragma și calitatea lentilelor
  • Tipul de stabilizare
  • Memoria internă
  • Fotografiile cu telefonul și printatul lor

#1 Megapixelii

smartphone

Suntem încurajați să cumpărăm telefoane care au camere cât mai mulți megapixeli și chiar am menționat într-un articol trecut faptul că ei sunt importanți. Totuși, sunt mai multe aspecte de luat în vedere.

De exemplu, ce facem atunci când trebuie să alegem dintre două modele de telefoane, ale căror camere au același număr de megapixeli?

Să luăm pentru comparație telefoanele HTC DESIRE 820G Plus și Microsoft Lumia 640 XL care nu sunt nici foarte diferite ca preț. Observăm că deși Lumia are un display mai mare, de 5.7″ are o rezoluție a imaginii mai mică, de 1080×720 în timp ce HTC-ul cu un ecran de 5.5 vine cu o rezoluțiue de 1280×720 și poate filma la 1080 cu 30fps.

Ceea ce vreau să subliniez aici este că, dacă vrei un smartphone cu o cameră bună, nu te lăsa păcălit de cele care pormit foarte multe la un preț foarte mic, pentru ca riști de exemplu, să pățești și un alt lucru, să te bucuri că ai găsit cel mai tare telefon, nou apărut, cu o cameră de peste 10mpx, la un preț foarte accesibil și apoi să realizezi că un iPhone de o generație veche, cu cei 8mpx face fotografii mult mai bune. Este adevărat că sunt cazuri în care prețurile sunt umflate, dar calitatea cere automat un preț mai mare, în timp ce cantitatea vizează doar să fie înlocuită ca să poată compensa astfel.

#2 Rezoluția

smartphone

Un lucru foarte important, el se referă la numărul de pixeli dintr-o imagine digitală. 1mp= 1.000.000 pixeli, drept urmare, cu cât numărul de pixeli este mai mare, cu atât imaginea este mai clara și astfel, fotografiile vor putea fi printate în formate cât mai mari cu succes.

Totuși, există și aici o chichiță. Cele mai comune rezoluții acum sunt 1366×768 (1.5mp) și 1920×1080 (2.1mp) motiv pentru care fotografiile la o rezoluție de 12 și 13 mp au destui pixeli încât să satisfacă nevoile fiecăruia.

Mă vei întreba, atunci, de ce mai contează? Dacă acum telefoanele au avansat atât de mult încât rezoluția mare să fie ceva standard? Păi, este foarte simplu, rezoluția contează enorm când vine vorba de procesarea imaginii, unde diferența dintre 1366×768 și 1920×1080 poate fi uriașă, în sensul în care o imagine de 1366×768 nu-ți va permite să o manipulezi la fel de mult precum una de 1920×1080 sau mai mult.

Spre exemplu, fostul meu telefon, iPhone 4s avea o rezoluție a imaginilor de 3264 x 2448, la o cameră de 8mp, în timp ce HTC Desire Eye, actualul meu telefon are o rezoluție de 1080 x 1920 pixeli la o cameră de 13mp. Fapt care, la început, în necunoștință de cauză m-a făcut să stric câteva fotografii în procesare. Totuși el compensează prin alte lucruri, despre care vom vorbi imediat.

#3 Dimensiunea senzorului

smartphone

De câțiva ani a apărut o nouă specificație înscrisă lângă rezoluția camerei, care este marcată cu un număr și simbolul  „µm” reprezentând dimensiunea în microni (1.2µm, 1.55µm ș.a.m.d.).

1.55µm va fi capabil să fotografieze mult mai bine în lumină scăzută, prin comparație cu 1µm. HTC One, a adus pe piață conceptul de UltraPixel cu succes, demonstrând că nu doar megapixelii camerei sunt importanți. Dacă ții minte pe atunci, camera HTC-ului avea doar 4mp, dar compensa printr-o dimensiune a pixelilor de 2µm si o dimensiune a senzorului de 1/3″ (4.8mm x 3.6mm) cu o deschidere de f/2.0.

Acum deschiderea lentilei și dimensiunea senzorului sunt mai mult menționate de către marile companii de telefoane. Fotografia cu smartphone-ul prinde din urmă fotografia cu un aparat, cu pași mici, dar siguri, încă prezintă limitări.

smartphone

De aceea, pentru a le resimții cât mai puțin, trebuie să fii atent și la dimensiunea senzorului. Pentru a-ți oferi un exemplu, Google Pixel utilizeză cel mai bun senzor pentru telefoane de pe piață, în momentul de față și anume,  cu un obiectiv ce are o deschidere de f/2.0 (aceasta depinde de telefonul pe care este montat senzorul).

Sony, Samsung și OmiVision sunt în prezent cei mai cunoscuți producători de senzori pentru smartphone-uri și se pare că, momentan preferă rezoluțiile de 12MP, 13MP sau 16MP cu senzorul de dimensiuni cuprinse între 1/3.08 inch și 1/2.3 inch pentru telefoanele high end. Aceste specificații oferă imagini mai clare, cu mai puțin zgomot și luminozitate sporită în condiții nefavorabile de iluminare.

#4 Diafragma și calitatea lentilelor

smartphone

Cum recunoști o diafragmă deschisă? Este destul de simplu, iar asta îți va fi de folos și în cazul fotografierii cu un aparat. Cu cât numărul este mai mic, cu atât diafragma este mai deschisă. Samsung Galaxy S7 este un exemplu bun în acest caz, obiectivul său având 6 elemente care permit o pătrundere mai mare a luminii către senzor. Obiectivele formate doar din 5, direcționează mai puțină lumină.

f/1.7 oferă o profunzime de câmp mai îngustă, care dă acel efect de bokeh. Cu toate acestea, asta poate fi un impediment pentru fotografii pasionați de peisaje care sunt obișnuiți să capteze fiecare loc interesant prin care trec, mai ales pentru că au telefonul mereu la îndemână. Din această cauză, unele companii folosesc diafragme mai închise f/1.9 sau merg chiar până la f/2.2, care cresc performanța în lumină scăzută (că tot am spus mai sus că HTC-ul meu compenseanză prin altele, acesta ar fi unul dintre puncte. Spre deosebire de modelele mai vechi de iPhone, se descurcă excelent în lumina scăzută).

Ce ne spune asta? Ne spune că fiecare aspect este important: megapixelii camerei, rezoluția și diafragma, pentru că cele trei împreună, pot forma sau nu un echilibru și din păcate, nu le putem avea pe toate fără să fim dispuși să investim puțin.

#5 Tipul de stabilizare

smartphone
Care se împarte în două: Electronic Image Satbilization (EIS) și Optical Image Stabilization (OIS)

La ce te ajută stabilizarea? Ea elimină tremurul din imagini. Cu cât este mai bună cu atât îți va permite să realizezi fotografii cu clare, cu un timp de expunere mai lung, pe timp de noapte, printre altele.

Stabilizarea EIS se bazează pe software, pe corpuirea imaginii în funcție de mișcare. EIS folosește giroscopul telefonului pentru a determina mișcarea.

Stabilizarea OIS este integrata în senzor și este mai degrabă fizică, mutând lentilele în funcție de mișcarea telefonului, motiv pentru care acest timp de stabilizare este mult mai bun, fiindcă stabilizarea EIS poate deforma imaginea surprinsă.

Diferența se face mai ales prin faptul că stabilizarea OIS bună îți permite să capturezi expuneri lungi până la 1/8s sau 1/4s păstrând imaginea clară.

Există și un bonus – unele aplicații pentru cameră combină cele două tipuri de stabilizare pentru a oferi o imagine cât mai stabilă.

#6 Memoria internă

smartphone

Aici avem tot două categorii, memoria RAM și spațiul de stocare.

În mod evident avem nevoie de un spațiu intern de stocare cât mai mare pentru aplicațiile de procesare și un card SD pentru a păstra fotografiile.

Totuși, cea mai importantă este memoria RAM care influențează felul în care funcționează telefonul în întregime.

De exemplu, telefonul Navon MIZU D501 are doar 512mb RAM, în timp ce ASUS Zenfone C ZC451CG are tot o cameră de 5mpx, precum Navon, dar are în schimb 1gb RAM. Ambele nu depășesc 600RON ca preț, doar că având mai multă memorie RAM telefonul tău va fi mai rapid, va putea suporta mai multe aplicații funcționând în background dar și în timp real, va face față dacă manipulezi imaginile intens pe telefon. Adică dacă vrei să vorbești pe social media, să procesezi o imagine, să-ți verifici mail-ul și să te joci un joc, un smartphone cu mai puțin de 1gb RAM ori nu va face față ori îți va încetini mult activitatea (în funcție de cât de mult solicită aplicațiile pe care le folosești, telefonul).

Totuși, telefoanele de mai sus au servit doar ca exemplu, daca-ți cauți adevărate „rachete” ți le recomandăm pe acestea, dar sunt și multe altele foarte bune, aruncă o privire și prin secția noastră de telefoane mobile

#7 Fotografiile cu telefonul și printatul lor

smartphone

Aici este doar un mic reminder. Dacă ai luat în vedere toate cele menționate mai sus, nu uita, ca înainte să trimiți fotografiile la print să le deschizi în Photoshop și să le setezi la 300dpi.


Produse

OnePlus 2 64GB - negru

OnePlus 2 64GB - negru

indisponibil
13500lei

OnePlus 2 este unul dintre cele mai accesibile telefoane premium. Nivelul de echipare hardware de top include senzor amprenta, conector USB tip C - reversibil, LTE Cat4 150/50 Mbps, camera foto princi....

Vezi detalii
Apple iPhone 7 128GB, Rose Gold

Apple iPhone 7 128GB, Rose Gold

indisponibil
39500lei

iPhone 7 imbunatateste substantial cele mai importante aspecte care definesc experienta iPhone. Iti ofera noi sisteme avansate pentru camere. Cele mai bune performante si cea mai extinsa autonomie din....

Vezi detalii