Fântânile Sudului – un proiect OMNIA PHOTO
F64- 14minutes read
Proiectul vizează necesitatea integrării fântânilor într-un circuit cultural performativ, care să activeze creativ fântânile comunitare funcționale și să faciliteze cunoașterea istoriei locului, a fântânilor vechi și a obiceiurilor legate de acestea. Prin acest proiect, fântânile din comuna Bobicești, Olt au fost puse pe o hartă și pot fi descoperite prin intermediul fotografiilor, poveștilor și a instalației video „Ce vede o fântână?”.
Cercetarea a fost defășurată de Cristian Bassa (fotograf), Roxana Deca (etnograf), Dorian Delureanu (fotograf), Cristina Irian (antropolog).
Harta fântânilor din Bobicești, Olt și traseul-circuit cultural al celor mai reprezentative monumente vernaculare cartografiate pot fi accesate prin broșura publicată aici și pe Google Maps.
Mai jos, prezentăm o parte din proiect și poveștile legate de crucea de la fântână.
Crucea de la fântână
Societățile arhaice și tradiționale concep lumea înconjurătoare ca pe un microcosmos, dincolo de hotarele acestei lumii fiind domeniul necunoscutului. În comunitățile sătești era spațiul locuit, organizat, iar în afara spațiului familiar era tărâmul necunoscut, adesea considerat a fi bântuit de forțe malefice. De aceea crucea, considerată simbol al centrului lumii, prin care se realizează comunicarea cu universul și care este percepută ca simbol al mântuirii, este omniprezentă în societatea tradițională, atât concretizată în creația crucerului, cât și sub aspectul său simbolic, al motivului decorativ prezent în întreaga cultură materială populară (pe piese de port, pe elemente de artă populară din lemn, precum stâlpi de prispă, lăzi de zestre, alte obiecte de uz casnic, pe țesături de interior, covoare, ouă încondeiate, ceramică etc).
Cruceritul, practicat în Oltenia sistematic până în anii 80, impunea niște restricții pentru meșterii cruceri, în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de moralitate (nu se puteau face cruceri cei în al căror neam existaseră hoți și criminali, acestea fiind considerate păcate „de neam”). Majoritatea crucilor erau lucrate din lemn de stejar sau din piatră și „se făceau pentru viața și moartea oamenilor”. Crucea, exceptând rolul îndeplinit în cadrul ritului funerar – crucea ca monument funerar definitiv, situată în cimitir sau cea din vecinătatea acestuia, cruci din lemn care sunt înfipte lângă gardul cimitirului în scopul medierii relațiilor dintre lumi, – se regăsește în satul tradițional și în afara cimitirului, în imediata vecinătate a fântânilor, la răscruci și la marginea drumurilor, căpătând valențe apotropaice, având rol de apărare. De aceea cele mai multe cruci și troițe au fost ridicate lângă fântâni, tocmai pentru că fântâna este și telurică, dar și subpământeană. Elemente creștine, apa, fântâna și crucea sunt asimilate simbolic izvorului vieții.
Crucea de la fântână se amplasează fie în dreapta fântânii, fie față în față cu fântâna, de cealaltă parte a drumului, asigurând astfel o corespondență directă între ele. Tot folclorul românesc este înțesat de cultul fântânilor, al apei și al crucii, astfel încât cele două simboluri rar se găsesc unul în absența celuilalt. Așa cum fântâna era de obicei construită pentru potolirea setei, crucea apare spre pomenire a celui care ctitorea fântâna de către călătorul însetat, sau de cei care își potoleau setea bând apă din fântână, în vederea iertării păcatelor. Crucile de pomenire, aflate pe stâlpul fântânii, construite din lemn, aveau, de regulă, notate numele decedatului în numele căruia se ridica fântâna și al rudelor acestuia.
În Oltenia troițele sau crucile de la fântână s-au construit din piatră și din lemn, spre sfârșitul secolului al XIX-lea fiind folosite și alte materiale, precum: fier, fontă, ciment, marmură. Și în prezent, cimitirele rurale și ulițele satului păstrează astfel de însemne. Lemnul folosit la crucile de fântână era lemn tare (stejar, gârniță, gorun). Trebuie menționat că Oltenia a avut numeroase centre de crucerit, astfel încât o cercetare actualizată a acestui meșteșug în zonă ar trebui să aibă continuitate.
Text și documentare: dr. Roxana Deca
