Review Olympus E-M10 Mark III, cu Sorin Voicu

Postat de: Sorin Voicu Sorin Voicu

Olympus
(c) Sorin Voicu

Seria M10 a fost lansată de Olympus la sfârșitul lunii ianuarie 2014. Primul E-M10 a obținut în testele dpreview.com un scor de 80% și medalia de aur. Se aprecia faptul că Olympus nu „restricționa” partea de „software”/facilități față de modelele superioare OM-D (la modul, dacă acestea sunt prezente în E-M10, atunci să fie implementate la fel ca pe modelele superioare). De reținut acest aspect, te rog. E-M10 Mark II a apărut undeva trecut ușor de mijlocul anului 2015, așadar la puțin peste un an față de primul model. Și acesta a primit un punctaj de 80%, dar doar medalia de argint (pe dpreview.com). E-M10 Mark III are pe același site același scor: 80% și aceeași medalie de argint. Așa cum am scris în scurtul test despre E-M10 Mark II, am apreciat printre altele obturatorul electronic. Acesta ar fi și unul din argumentele pentru care aș face un update în privința E-M10. Din păcate însă, inginerii de la Olympus au intervenit și au modificat modul cum poate fi folosit taman această „facilitate”. Dar despre asta afli mai târziu în articol.

Se spune despre Olympus E-M10 Mark III că este o variantă îmbunătățită a lui Mark II (cum altfel?). Depinde din ce punct de vedere privești. Dacă ne concentrăm asupra construcției, așa este. E-M10 Mark III este mai stilat și mai „mușchiulos”. Dacă ne luăm după caracteristicile pur tehnice, hm, nu prea. Ce m-a „durut” pe mine cel mai tare este obturatorul electronic (îmi cer scuze că tot aduc vorba despre acesta, dar este poate cea mai importantă „găselniță” față de primul model, pe lângă stabilizarea pe cinci axe). La Mark II, obturatorul electronic poate fi ales oricând prin intermediul alegerii modului de funcționare a obturatorului (nu se ține cont dacă te afli în prioritate de diafragmă sau de timp, de exemplu). La Mark III, funcția este disponibilă limitat, prin intermediul modului de fotografiere avansat (AP), unde nu poți alege direct timpul de expunere, aparatul oferind obturatorul electronic (silențios) într-un echivalent al modului P.

Din păcate, modul silențios nu salvează setările făcute, cum ar fi de exemplu punctul de focalizare. Dacă treci pe alt mod și apoi înapoi la „silențios”, o iei de la capăt cu setările. Se pare că producătorul japonez s-a gândit la obturatorul electronic preponderent pentru situațiile când nu vrei să se audă declanșarea și nimic altceva. Eu unul l-am folosit mai ales când am vrut să folosesc diafragma maximă în plin soare – adio filtre ND. Sunt optimist totuși: îmi place să cred că Olympus va scoate un update de firmware care să rezolve anumite lucruri „neplăcute”.

Pe de altă parte, Olympus a gândit E-M10 Mark III ca un aparat foto entry level pentru seria OM-D, simplificând opțiunile (asta în varianta Olympus – oricum Mark III are atât de multe funcții încât poate bulversa și un utilizator mai versat, neobișnuit cu setările și dotările specifice Olympus). Trebuie spus de la bun început: chiar dacă este un aparat entry level din seria OM-D, oferă mult mai mult decât o face concurența pe același segment.

Unii cataloghează E-M10 Mark III ca fiind de fapt un aparat foto de nivel mediu.

Caracteristici principale Olympus OM-D E-M10 mark III:

  • Senzor CMOS de 16 megapixeli (din care cred că s-a scos tot ce se putea, având în vedere că acesta a fost folosit pentru prima dată în E-M5 în 2012)
  • Stabilizare pe 5 axe prin deplasarea senzorului de imagine (oferă corecție de până la 4 stopuri)
  • Procesor nou, TruePic VIII
  • Filmare 4K cu stabilizare mecanică și digitală
  • Fotografiere în rafală cu până la 8,6 cadre pe secundă, 4,8 cadre pe secundă cu focalizare continuă
  • Vizor electronic cu o rezoluție de 2,36 milioane puncte
  • Ecran rabatabil cu o rezoluție de 1,04 milioane puncte

Construcție

E-M10 Mark III este o încântare. Un amestec de plastic și metal din care rezultă un corp foarte bine închegat. Senzația pe care o ai atunci când ții aparatul în mână este neașteptat de „solidă”. Când te uiți la dimensiunea lui nici nu îți trece prin cap cât de „dur” poate fi. Mânerul pronunțat și zona de sprijin a degetului mare, pronunțată și ea, contribuie din plin la o prindere fermă, confortabilă. Forma clasică este de necontestat. Este un corp care combină clasicul cu digitalul.

Zona de sprijin a degetului mare este mai generoasă, mai pronunțată decât la E-M Mark II, nu mai este acoperită total cu materialul cauciucat obișnuit, acesta acoperind acum numai fix zona de sprijin.

Dacă la M10 Mark II am scris că ecranul rabatabil pare mai fragil decât la prima variantă, la M10 Mark III construcția acestuia revine la ceea ce a fost odată: solidă, spate din metal, balama din metal, doar rama fiind în continuare tot din plastic (în comparație, la E-M10 Mark I totul este din metal). Chiar dacă are părți din plastic, ecranul nu are nici cel mai mic joc, indiferent de poziția în care este folosit.

Cele două rotițe selectoare (față și spate) sunt „redesenate”, la fel ca și selectorul de moduri și butonul de pornit/oprit. Toate în sensul bun. Rotițele de pe partea dreaptă oferă o aderență îmbunătățită și o acționare fermă, fără zone moarte. Butonul de pornit/oprit este și el cosmetizat, având o formă mai delicată. Per total însă poziția acestora a fost păstrată. Doar detaliile sunt „rescrise”, îmbunătățind totul acolo unde s-a putut.

Butonul din stânga comutatorului rotativ de pornit/oprit nu mai este considerat Fn3 (buton personalizabil numărul 3). Cu ajutorul acestuia poți accesa meniul specific fiecărui mod de fotografiere. Exemple: în modul „Art”, apăsarea butonului îți permite să alegi între diversele filtre, în modul filmare permite alegerea între rezoluția înregistrării, în modurile PASM afișează Panoul Super Control, având astfel un acces rapid la o multitudine de setări ajutându-ne și de ecranul tactil.

Vizorul electronic oferă aceeași rezoluție ca și cel existent pe Mark II. Oferă o mărire 0,62x, o valoare care oferă o acoperire de 100% a ceea ce se vede prin obiectiv, ceea ce se „traduce” printr-un câmp de vedere mai mare și mai precis decât unele vizoare optice din DSLR-urile din aceeași categorie de preț (cum ar fi de exemplu Nikon D5600). Vizorul optic este în măsură să ofere o imagine foarte exactă a ceea ce se va salva pe cardul de memorie în privința culorilor și a luminozității, ceea ce ușurează modificarea parametrilor în funcție de dorințele utilizatorului. Vizorul optic oferă de asemenea, informații suplimentare, cum ar fi grile, nivelă electronică, avertizări referitoare la expunere.

Ecranul LCD tactil este rabatabil la 90 de grade în sus și 45 de grade în jos. Acesta oferă aproape aceleași facilități ca și vizorul electronic. Lângă vizorul electronic se află un senzor care odată activat comută între LCD și vizor atunci când se duce aparatul la ochi. Dacă însă se rabatează ecranul, acesta este anulat, astfel încât senzorul să nu se declanșeze accidental în timpul utilizării, facilitate excelentă pe care nu am întâlnit-o la majoritatea aparatelor mirrorless produse de „concurență”.

Despre funcționalitate, direct și la obiect:

  • E-M10 Mark III are un meniu mai simplificat în comparație cu celelalte modele OM-D. Fiind obișnuit cu meniul „stufos” și învățându-i limba, nu sunt entuziasmat din cale afară de acest aspect. Ceea ce nu este valabil pentru ceilalți mai puțin familiarizați cu meniul Olympus. Dar chiar și așa vor fi cu siguranță voci care vor spune în continuare că meniul este prea complicat.
  • Olympus oferă posibilitatea de a alege punctul de focalizare folosindu-se ecranul tactil chiar și atunci când folosești vizorul electronic. Această abordare poate avea însă un neajuns: modificarea involuntară a punctului de focalizare la atingerea ecranului tactil cu nasul. Nu mi s-a întâmplat, dar am auzit că se poate, adesea taman când îți este lumea mai dragă. Olympus a venit însă cu o soluție: funcția de AF a ecranului tactil poate fi pornită sau oprită prin atingerea de două ori în succesiune rapidă a ecranului tactil. Cerință: să nu uiți ce ai ales.
  • Olympus a renunțat la posibilitatea de a controla blițurile TTL cu ajutorul blițului de pe aparat. Ca un „Olympusian” cu ștate vechi, nu pot decât să regret acest lucru.
  • Altă „simplificare”: nu mai poți salva „Setările mele”, adică MySet.
  • Dacă la celelalte OM-D-uri puteai converti RAW-ul în jpeg setând de exemplu balansul de alb sau culorile, acum „nema”/pa și la gară…
  • Când aparatul este pornit se simte și se aude sistemul de menținere în poziție a senzorului (mecanismul electromagnetic de plutire – indiferent dacă stabilizarea este pornită sau oprită). Când aparatul este oprit și îl clătinăm mai viguros, se aude mișcarea senzorului. Cu cât senzorul este mai mare, cu atât mișcarea este sesizată mai bine cu aparatul oprit (Pentax cu stabilizare în corp, de exemplu, zici că are o piatră înăuntru).
  • Stabilizarea poate fi setată doar în două moduri: activată și dezactivată. Dacă este activată (S-IS On), aparatul va detecta automat direcția de urmărire a subiectului și va adapta stabilizarea în mod corespunzător. Mai simplu nici că se poate.
  • În încercările mele de a stabili un timp de expunere cât mai lung ținând aparatul în mână, am atins 1/1s la 12mm (Obiectiv Olympus M.ZUIKO DIGITAL 12-40mm f/2.8 PRO).
  • În lumină artificială, viteza de împrospătare a vizorului optic (2,36 milioane de puncte) este mai slabă decât la vizorul primului E-M10 (a cărui rezoluție a vizorului este de „doar” 1,44 milioane de puncte). Nu înțeleg de ce.
  • Obturatorul electronic a fost foarte ciudat implementat în E-M10 Mark III. Am pierdut o groază de timp căutând unde să îl activez. Funcționează numai în modul silențios din meniul AP sau Scene. În manual se spune că elementele marcate cu romb utilizează obturatorul electronic, dar în modurile P, A, S și M folosește obturatorul mecanic chiar și când „pui” pe romb și nu am reușit în nici un chip să folosesc pe cel electronic.
  • Olympus E-M10 Mark III oferă o experiență de utilizare cât mai apropiată de un smartphone: are ecranul tactil cu răspundere promptă la comenzi și conectivitate prin WiFi. Datorită meniului simplificat și a funcțiilor orientate spre „amatori”, se adresează mai ales celor cărora aparatul foto de pe telefonul mobil nu le mai este suficient. De unde și funcțiile simplificate pe care eu unul le simt ca fiind o scădere față de modelul anterior, Mark II. Dacă încerci să privești lucrurile din această perspectivă, ceea ce a făcut Olympus, pare însă perfect logic.
  • Este destul de „vitezoman”: 8,6 cadre pe secundă în rafală, fără focalizare și măsurare TTL continuă și 4,8 cadre pe secundă cu AF continuu și măsurare continuă a luminii. Atunci când se folosește un card de memorie UHS-II, aparatul foto este în stare să salveze fișiere jpeg până când rămâi fără spațiu sau fără acumulator. Sau se salvează 22 de fișiere RAW după care aparatul încetinește.
  • Am apreciat în mod deosebit stabilizarea pe cinci axe. Atenție, dacă folosești obiective manuale va trebui să setezi manual distanța focală pentru ca sistemul de stabilizare să poată lucra eficient, în caz contrar sistemul de stabilizare va lucra inadecvat.
  • Din punct de vedere al conexiunilor, am apreciat în mod deosebit funcțiile prin WiFi cu aplicația Olympus Image Share (disponibilă atât pentru Android, cât și pentru iOS) și faptul că Olympus a renunțat la mufa dedicată, optând în schimb pentru un port micro-USB, ca la telefoanele mobile.
  • În ceea ce privește filmarea, Mark III este capabil de înregistrări 4K la 25 cadre pe secundă, cu posibilitatea de a extrage imagini la o rezoluție de 8 megapixeli. Se poate înregistra alternativ în format full HD cu până la 50 de megapixeli, chiar și cu încetinitorul la 120 cadre pe secundă în format HD (1280 x 720).
  • E-M10 Mark III are 121 de puncte de autofocalizare, „furate” de la OM-D E-M1 Mark II, dar sistemul de punere la punct folosește numai detecția de contrast, nu și pe cea de fază existentă la vârful de gamă. În consecință, nu are cum să ofere aceeași viteză de focalizare cu urmărirea subiectului. Punctele de focalizare acoperă aproape întreaga suprafață a ecranului. Se poate selecta un singur punct sau un grup de nouă puncte. Desigur, detectarea feței este prezentă, la fel și opțiunea de a focaliza pe ochii subiectivului.
  • Focalizarea este pur și simplu superbă pe subiecte care nu se mișcă. Funcția de focalizare la atingerea ecranului LCD este excelentă, atât în precizie, cât și viteză. La subiectele în mișcare, sistemul de autofocalizare specific mirrorless își spune cuvântul. Autofocalizarea continuă este ok dacă se alege rafală lentă și nouă puncte de focalizare. Se pot obține rezultate mulțumitoare. Pe de altă parte, pentru a obține fotografii reușite în mișcare trebuie să cunoști foarte bine aparatul și ce setări trebuie să faci. Nu este suficient doar setarea pe AF-C și rafală și gata, totul va merge brici. Depinde de ce obiectiv folosești, ce distanță focală, care este subiectul, ce timp de expunere este adecvat pentru subiectul în cauză etc. Este mai ușor să fotografiezi în rafală cu un obiectiv cu distanțe focale medii decât cu teleobiective la distanța focală maximă. Dacă ești fotograf în domeniul sportului, E-M10 Mark III s-ar putea să nu fie aparatul adecvat sportului.
  • Procesorul TruePic VIII ajută din plin la viteza de reacție a lui Mark III. Dacă se folosește obiectivul de kit, acesta necesită câteva secunde în plus până trece în poziția de lucru. Dacă se folosește în schimb obiective „normale”, viteza de pornire crește considerabil. Nu am avut de ce să mă plâng la capitolul viteza de reacție.
  • Modurile de expunere oferă soluții pentru toate gusturile: măsurare matriceală, măsurare preponderent centrală, punctiformă, punctiformă cu accent pe zonele luminoase (highlight), punctiformă cu accent pe zonele de umbră (shadow).
  • Reducerea zgomotului de imagine a fost ușor îmbunătățit față de modelul precedent, asta datorită firește noului procesor de imagine, TruePic VIII.
  • Nefiind o persoană care să filmeze mult, doar am încercat modurile de filmare. E-M10 Mark III oferă filmări 4K, combinate cu stabilizare pe 5 axe și culori specifice Olympus, o combinație ce oferă clipuri video deosebite. Chestiune care îl detașează de alte aparate foto din aceeași categorie. Mai ales că Mark III oferă un control complet manual asupra expunerii, cu control prin intermediu ecranului tactil (control focalizare și expunere).
  • Partea negativă: nu există mufă pentru microfon extern sau căști.
  • Din punct de vedere pur tehnic, senzorul de 16 megapixeli este surclasat de senzorul existent în majoritatea aparatelor foto din 2017 (24 de megapixeli). Cu toate acestea, datorită noului procesor, s-a reușit o îmbunătățire ușoară a calității. Are suficiente detalii pentru printuri de dimensiuni medii și se ține bine și la valori ISO mai mari.
  • Pentru fotografiat copii sau portrete în general, unde este esențial să focalizezi cât mai precis: folosește detectarea ochiului (experimentează toate posibilitățile: ochi stâng, drept, pe cel mai aproape – chiar funcționează și merită încercat).

Modul de fotografiere avansată (AP – Advanced Photography mode)

Este considerat de mulți cea mai bună idee pe care a avut-o Olympus pentru modelul E-M10 Mark III. Ce este acest mod? Ei bine, s-au adus la suprafață caracteristici care erau deja existente dar „ascunse” în meniu, grupate acum în acest nou mod de pe rotița de moduri: AP. Accesarea acestora devine foarte facilă odată selectat modul AP: se apasă butonul de scurtături al aparatului foto, butonul acela din stânga comutatorului de pornit/oprit. Se va afișa astfel un meniu drăguț cu imagini drept exemplu plus un text care explică ce face caracteristica respectivă. În AP putem alege între următoarele caracteristici: expunere dublă, HDR, mod de fotografiere silențios, bracketing autoexpunere și unele specifice Olympus, cum ar fi corecție de perspectivă, expunere în timp real și compunere în timp real (pentru expuneri lungi pe timp de noapte perfecte).

Filtrele artistice

  • Pop Art – se evidențiază culorile,
  • Focalizare fină (Soft Focus) – oferă imaginii o atmosferă mai „blândă”,
  • Colorit Pastel  (Pale&Light Color) – culori pastelate și o luminozitate mai mare,
  • Tonuri deschise (Light Tone) – cum spune și numele, se deschid toate tonurile, atenuându-se astfel umbrele, dar și zonele luminoase,
  • Granulație Monocromă (Grainy Film) – imagine alb-negru cu tonuri dure, granulate,
  • Stenopă (Pin Hole) efectul specific aparatelor foto vechi sau a celor de jucărie,
  • Dioramă (Diorama),
  • Procesare încrucișată I (Cross Process),
  • Sepia Pal (Gentle Sepia),
  • Ton Dramatic I (Dramatic Tone),
  • Key Line,
  • Acuarelă (Watercolor),
  • De epocă (Vintage),
  • Culoare parțială (Partial Color),
  • Ignorare albire (Bleach Bypass) – se ignoră luminozitatea, efectele se aplică doar zonelor închise și asupra culorilor (desaturare).