Iarna în România, surprinsă cu DJI Phantom 4 Pro
Suntem în plină vară și temperaturile se joacă cu noi, așa că dorul de răcoare și de iarnă e din ce în ce mai mare. Vrem să vă ajutăm să vă amintiți de vremurile în care Moș Crăciun ne aducea cadouri prin zăpadă dintr-o poveste cu România și DJI Phantom 4 Pro, relatată de Stanly Ok.
Cea mai mare parte a iernii am călătorit în toată țara pentru a filma cele mai frumoase peisaje montane și locuri istorice pentru un clip scurt. Phantom 4 Pro se lansase chiar în acel moment, iar cei de la F64 mi-au permis să o folosesc și astfel am reușit să filmez cu această dronă în călătorie.
Am avut experiența din trecut de la filmul despre Transilvania și acum mi-a fost ușor să aleg câteva dintre cele mai cunoscute locuri din țară. Așa că am pornit la drum cu Phantom 4 Pro și două baterii!
Cea mai mare provocare din această aventură a fost frigul din acea perioadă. Atunci când temperatura de afară scade la -20°C, nici mâinile și nici aparatura foto nu te mai ajută. Este foarte important să păstrezi bateriile într-un loc călduros, dar și dispozitivul de pe care monitorizezi drona.
Eu am folosit un iPad mini care obișnuia să se închidă automat la frig. Așa că am folosit un iPhone de rezervă, care avea deja aplicația DJI pornită, în cazul în care se închidea iPad-ul.
Primul lucru pe care îl observi la câteva momente după ce ai pus mâna pe telecomandă este calitatea imaginii chiar și la un ISO ridicat. Mulțumită senzorului mare, zonele cu umbră au mai multă latitudine, iar atunci când este cazul să supraexpui, punctele de luminozitate maximă te vor lăsa să faci asta cât mai subtil.
Obiectivele cu o diafragmă ajustabilă sunt un element interesant la această cameră, pentru că îți oferă șansa de a seta expunerea. Astfel am reușit să filmăm scene pline de contrast, cu zăpada albă și copacii întunecați, fără să pierdem prea multe detalii și având suficient motion – blur.
Am preferat să folosesc D-Cinelike cu unele corecții, imaginea fiind plată, dar fără să-i lipsească informații de culoare.
De cele mai multe ori, prefer să controlez eu zborul pentru cadrele premeditate, însă m-am distrat și cu Intelligent Flight Modes. Este bine de știut că DJI Phantom 4 Pro este capabilă să zboare singură dacă este nevoie. Bateria și-a crescut capacitatea de încărcare și te lasă să zbori cu 10% mai mult timp. Am apreciat faptul că o baterie rezistă chiar și două zboruri în locuri diferite.
Dar părțile bune nu se termină aici. Atunci când vine vorba de montajul final, culorile sunt esențiale. Compresia video h.265 și viteza de redare de 100mbps de la Phantom 4 Pro redau o calitate foarte bună a imaginii. Felul în care poți recupera detaliile din umbre este fascinant! Poți chiar să experimentezi cu scalarea imaginii și aplicarea unor efecte.
Am folosit cu mare drag noua dronă Phantom 4 Pro pentru clipul nostru. Îl consider un device ușor de folosit care ne-a livrat imagini profesioniste.
Sper să vă placă cum arată iarna în România, văzută de la înălțime.
Frozen Romania from Stanly on Vimeo.
[products ids= 125032014]