Alb-negru vs Color în fotografie: ce cred fotografii români

Cromatica este și va fi întotdeauna un aspect important în fotografie. Preferințele fotografilor pentru modul în care se exprimă țin însă de mecanisme interne sau externe diverse și, de la caz la caz, povestea este una mai mult sau mai puțin diferită.
Pornind de la această idee, am rugat câţiva fotografi români să ne povestească despre ce îi determină pe ei să aleagă alb-negru sau color.

Iată ce au spus fotografii români despre fotografia alb negru vs. fotografia color

Mirela Momanu:

De ce predominant alb-negru în cazul meu? Mister, atmosferă, poveste și mult impact. De multe ori mă trezesc că îmi imaginez cadrul în alb-negru încă de când surprind o scenă, un moment sau o poveste. O expresie anume este parcă mai profundă atunci când este prezentată în alb-negru, sau poate induce o stare de meditație. De multe ori mi s-a întâmplat să înclin balanța în favoarea unei editari în alb-negru dacă nu exista o culoare puternică, dominantă, în cadrul surprins. Simplitate, eleganță, concentrare și impact – elemente cheie ale unei fotografii alb-negru.

Fotografia alb negru vs. fotografia color

Cristian Munteanu:
Ted Grant avea o vorbă: „Cand fotografiezi oamenii color, le surprinzi hainele. Când îi fotografiezi în alb-negru, le surprinzi sufletele”. Implacabilitatea ei nu mi se pare deloc inspirată. Dacă ne vom uita fie și numai la munca lui Steve McCurry, vom înțelege că sufletele unor oameni au o multitudine de culori. Majoritatea fotografiilor mele sunt color, din rațiuni simple. În primul rând, țin ca imaginea să fie cât mai aproape de adevăr, de cum și ceea ce vad. Apoi, știm că transformarea în alb-negru adauga imaginii, de cele mai multe ori, stare, atmosferă, dramatism. Iar oamenii ar putea fi tentați să reacționeze la aceste trăsături căpătate, și să treacă mai ușor cu vederea ansamblul de elemente din care e alcatuit cadrul. Asa că prefer color, cu excepția cazurilor cand tocmai culoarea e cea care împiedică o fotografie să se dezvăluie cu mai multă claritate. Atunci, aleg să o trimit în lume cu cât mai puține haine pe ea.

Fotografia alb negru vs. fotografia color - ce cred fotografii romania

 
Mirela Bichigeanu:
Fotografia alb-negru este captivantă, iar eu o consider cea mai pură formă de exprimare. Alb-negru reduce fotografia la elementele sale vizuale esențiale, pune accent pe formă, textură și subiect. Mult mai aplicată față de fotografia color, cea alb negru atrage atenția asupra subiectului, compoziției de ansamblu și perspectivei, scoțând în evidență și elementele grafice ale cadrului. Îmi place fotografia alb-negru pentru că o consier “atemporală”, iar o imagine alb-negru are o calitate suprarealistă, de vis, fiind curată și mult mai „adâncă” decât o imagine color.
Fotografia alb negru vs. fotografia color - ce cred fotografii romania
Emilian Chirilă:
De ce îmi place fotografia alb-negru ? O consider mai subtilă, mai fină și mai provocatoare. Fotografia trebuie să transmită subiectul doar din jocul formelor, contrastelor și al tonurilor, fără un ajutor suplimentar dat de culoare.
Asta implică o provocare suplimentară pentru fotograf, dar și o implicare mai profundă pentru privitor.
De ce mă exprim doar în alb- negru ? Fotografia alb- negru se potrivește cel mai bine cu subiectele care mă atrag și pe care vreau să le transmit. În plus mai este ceva interior, nedefinit, care m-a atras tot timpul spre alb-negru, fie că e vorba de fotografie, film, desen, grafică sau pictură.
Fotografia alb negru vs. fotografia color
 
Andrei Baciu:
Fotografia alb-negru, se știe, esențializează, elimină culorile din fața obiectivului și reduce lumea la linii, suprafețe, texturi, forme și nuanțe de gri – dar și la străluminări ale acelui altceva de dincolo de vălul maya al aparențelor. Poate că aceasta mă fascinează, fie și la nivel subconștient, la acest tip de exprimare vizuală, anume capacitatea de a revela, în chip anamnetic, ideea, arhetipul, adică o parte din instrumentarul Arhitectului divin. Mai mult decât orice, mă farmecă darul său de a mărturisi Lumina și felul în care aceasta se răsfrânge în lume.
Acesta este, socotesc, și motivul pentru care atât de poeticul paradox al fotografiei alb-negru reprezintă, în aceeași măsură, un detoxifiant foarte necesar. Căci, într-adevăr, fotografia alb-negru e cât se poate de reală, nefiind însă conformă cu imediatul perceptibil, pe care, deși pare a-l trăda, îl explică de fapt; e autentică, fără a fi, la o primă parcurgere, adevărată; în fine, pare a fi incoloră, dacă nu de-a dreptul lividă emoțional, dar are potențialul de a deștepta izvoare de curcubee sufletești pe care nu le bănuiai a adăsta în tine.

Fotografia alb negru vs. fotografia color - ce cred fotografii romania

Eli Driu:
Ca iubitoare a fotografiei de stradă, îndrăgesc imaginile a/n care aparţin acestui gen fotografic. Îmi amintesc de clasicii lui precum Henri Cartier-Bresson, Robert Doisneau, de perfecţiunea artistică atinsă de aceştia. Fotografiile de stradă a/n le găsesc nostalgice prin aura lor atemporală care mă proiectează parcă în trecut. Astfel percepţia mea asupra imaginilor a/n este cu siguranţă romanţată şi uşor idealizată, dar cu un grad mai mare de sensibilitate şi atenţie la detalii decât în alte condiţii. În lipsa culorilor e mai uşor de trecut dincolo de aparenţe pentru a pătrunde în lumea luminilor şi umbrelor unde emoţiile, imaginaţia şi gândurile se simt cel mai în largul lor. Deşi ador să văd fotografii de stradă a/n, pe cele pe care le fac eu caut să le păstrez color. Merg, văd, declanşez după o regulă simplă : intervenţie minimă asupra celor găsite, văzute şi fotografiate! Acesta regulă se aplică şi în cazul prelucrării imaginilor respective. Nu intenţionez să le îmbrac într-o mască cu valenţe artistice, nu vreau să atrag sau să distrag atenţia asupra unui anume element din cadru, nu caut să maschez forma pentru a evidenţia mai bine fondul. Vreau doar să las libertate deplină privitorului să vadă şi să înţeleagă după bunul plac cele întâmplate în momentul şi locul fotografierii. Fotografiile mele sunt un simplu martor ocular al unor întâmplări la care iau parte de cele mai multe ori pur întâmplător şi caut să le păstrez o cât mai mare acurateţe, deşi impulsul de a fotografia şi modul lui de acţiune sunt cu siguranţă subiective şi mi le asum ca atare.
Fotografia alb negru vs. fotografia color - ce cred fotografii romania
 
Gina Buliga:
De când am început fotografia, acum mulți ani, am fost atrasă de fotografia alb negru și în timp mi-am dat tot felul de răspunsuri. Am un prieten foarte bun care mi-a spus văzându-mi foarte multe cadre alb-negru care ar fi trebuit să fie super colorate ( cazul imaginilor cu copii ) că eu văd alb-negru și visez alb-negru , că lumea mea este alb-negru și că ar fi minunat să văd și în culoarea curcubeului. În timp am tras și color, dar întotdeauna m-am întors la alb-negru… Chiar am două proiecte la care lucrez și adaug din când în când fotografii: ”Away from the sun” și ”Frame of mind”, unde majoritatea cadrelor sunt alb-negru.
Îmi place foarte mult să lucrez în alb-negru și e adevărat că unele imagini le fac foarte contrastate. Așa le simt eu. În general știu cum voi prelucra din momentul în care am realizat cadrul. Sunt foarte multe povești, imaginile vorbesc foarte mult și atunci când vrei să transmiți un mesaj mai puternic renunți la culoare, asta e viziunea mea. Asta transmit eu mai departe și îmi place ce transmit…îmi plac mult poveștile în imagini.
Fotografia alb negru vs. fotografia color - ce cred fotografii romania
 
Cristina Țintă:
Unul dintre motivele pentru care prefer alb-negrul este faptul că o imagine color ne va distrage de cele mai multe ori atenția de la aspectele importante ale fotografiei: contraste, tonalități, texturi, forme etc. Cineva care fotografiază în alb-negru trebuie să învețe să folosească toate aceste elemente pentru a crea o imagine de neuitat. Apoi, fotografia alb-negru implică o anumită versatilitate. Fie că este vorba despre peisaje, portrete, fotografie de arhitectură, texturi etc., toate acestea pot arăta bine în alb-negru. În plus, mediul alb-negru se adaptează bine și la diversele condiții de iluminare. Este mai permisiv. Iar privitorul va rămâne concentrat pe subiect, culorile ne mai distrăgându-i atenția.
Un alt aspect care m-a atras la fotografia alb-negru este subtilitatea contrastelor. Constrastul alb-negru este diferit de contrastul color. Mai mult, reducând informația despre culoare, se poate induce uneori o stare aparte, se poate crea o atmosferă puternică, încărcată. Iar limbajul luminii este omniprezent atunci când înlăturăm culoarea.
Pe de altă parte, există anumite situații în care tocmai culoarea este cea care aduce un plus de valoare imaginii finale. Atunci nu se justifică alb-negrul. E o chestiune de alegere până la urmă, în funcție de ce simți și ce vrei să transmiți.
Fotografia alb negru vs. fotografia color - ce cred fotografii romania
Dragoș Ioneanu:
Pentru mine, fotografia alb-negru înseamnă compoziție, formă, detaliu, atmosferă și lumină. Și acestea sunt elementele pe care încerc să le evidențiez în imaginile mele. Fascinația mea pentru alb-negru vine probabil din perioda clasicilor gen Ansel Adams și Henry Cartier-Bresson, fotografia lor monocromă fiind asociatîă cu excelența în acest domeniu. Alb-negru înseamnă mult mai mult decat lipsa culorii. O imagine alb-negru de calitate trebuie să ofere o gamă bogată de tonuri între alb și negru, contraste tonale bune, separație și adâncime. Deși fotografia mea este preponderent monocromă, câteodată îmi prezint imaginile în culori. În aceste cazuri, folosesc culoarea ca element compozițional sau ca legătură într-o serie fotografică.
Fotografia alb negru vs. fotografia color - ce cred fotografii romania
Dorin Bofan:
Alegerea referitoare la cromatică vine cumva de la sine după ce înveți să recunoști subtilitatea tonurilor, care-i desigur influențată de lumină. Astăzi e ușor să-ți dai seama de relația lumină-tonalitate dacă experimentezi un pic în etapa de editare, putând mai apoi să mergi pregătit pe teren. Însă joaca editarii nu te poate duce mereu la imaginea finală. Trebuie să faci alegeri conștiente încă dinainte de a declanșa. Decizi în funcție de proiectul la care lucrezi, în funcție de potrivirea sentimentelor tale față de subiect cu lipsa sau prezența culorilor. Alb-negrul îl aleg în general când se întrunesc simultan două condiții: nevoia de simplificare, când culorile distrag atenția de la subiect sau de la alăturarea grafică de elemente care spun povestea imaginii, și prezența unui contrast tonal puternic în scenă.
Fotografia alb negru vs. fotografia color - ce cred fotografii romania
 

Alți fotografi au mai citit și:

5 Comments

  • Sveta Butko trebuie sa invete deci ca e mai bine alb negru… sau romanii sa faca poze color?…
    Eu cred ca fiecare stil isi are scopul lui. Insa alb-negru nu ar trebui sa existe ca alternativa pentru ca ai ratat culorile/compozitia/lumina.

  • Eu sunt incepatoare si nu mi se pare ca e un articol pro doar alb-negru. Mi-a placut mult. Mai astept si alte articole similare, chiar e interesant sa stii ce cred fotografi pe care ii admiri d epe diverse forumuri sau de pe facebook.

  • Practic, prin acest articol si alegand aproape exclusiv fotografi apropiati de gusturile autoarei, ati facut mai degraba o pledoarie pro alb negru decat o analiza alb negru vs color. Eu, ca incepator, nu trag decat o singura concluzie din articol: "Trebuie sa fotografiez alb negru. Alta cale nu prea exista."

    • Buna Bogdan, invitatia a fost facuta catre mai multi fotografi, din pacate nu toti au reusit sa ne raspunda la timp. Nu stiu de ce o vezi ca pe o pledoarie pro alb-negru. Pana la urma, fiecare a povesttit despre propria viziune/propriile preferinte. Sunt si fotografi care au vorbit despre color, vezi Cristian Munteanu sau Eli Driu. Sunt si fotografi care au scris de preferinta pentru alb-negru, dar ei fotografiaza destul de mult si in color…vezi Andrei Baciu (http://www.andreibaciu.ro/gallery/). Cu ceva vreme in urma a existat un articol despre cromatica, mai urmeaza unul si luni :).

  • PHOTO ALB-NEGRU SIMBOLIZEAZĂ TRECEREA TMPULUI….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.