La stele

Ieşim din casă, bloc, cort, terasă, crâşmă sau mai ştiu eu ce şi, mai întâi, ochii ne cad pe trotuarul din faţa noastră. E un comportament, probabil, normal. Mai sunt unii oameni care, atunci când ies afară, se uită, mai întâi, în sus. Fie ziua dar, mai ales, noaptea. Vorbim despre cei pasionaţi de cer şi de ce se întâmplă deasupra capului nostru, dincolo de poluarea luminoasă a marilor aşezări urbane.
Şi, pentru că nu toată lumea are acces la un cer curat şi negru (din păcate, nu mulţi au curiozitatea asta), eu şi alţi astrofotografi încercăm să arătăm cerul tuturor. Ne „pierdem” nopţi întregi sub cerul liber, de multe ori la temperaturi cu un mare minus în faţă. Ne întoarcem acasă cu cardurile pline de fotografii, postprocesăm şi vă punem cerul pe monitor iar, în cazurile mai fericite, pe hârtie.



În august, am fost într-o tabără de astronomie organizată împreună cu alţi prieteni astronomi amatori. Nu toţi astrofotografi. Tabăra se cheamă AstRomania şi, trebuie să recunosc, e puţin elitistă. Adică, invităm pe cine credem noi de cuviinţă. Evident, există şi tabere accesibile oricui. Anul ăsta, l-am invitat şi pe Canon EOS 5D Mark III, iar F64 a fost de acord ca el să mă însoţească la stele. Camera nu a venit singură. Împreună cu ea, a sosit şi un obiectiv Canon EF 17-40 f/4L.

În astrofotografie, se poate utiliza orice cameră foto. Însă, cu cât aceasta e mai avansată, cu atât rezultatele vor fi mai bune. De pildă, cu o compactă putem fotografia, fără probleme, conjuncţii între diverse corpuri cereşti (Conjuncţia este apropierea, aparentă, pe cer, a două sau mai multe corpuri din Sistemul Solar). Dar, nu vom putea obţine imagini spectaculoase cu galaxii sau nebuloase. Pentru asta, avem nevoie de un DSLR. Unul cu zgomot redus la valoare mare a sensibilităţii relative (ISO) e ideal.

Şi aşa, vom avea o problemă. DSLR-urile „normale”, cumpărate din magazin, au în faţa chip-ului fotosensibil un filtru care taie din lumina infraroşie. Pe lângă asta, taie şi dintr-o lungime de undă (lungimea de undă a Hidrogenului alfa, dacă sunteţi curioşi) în care majoritatea nebuloaselor emit foarte puternic. Există două opţiuni. Ori cumpărăm un DSLR special dedicat astrofotografiei (momentan, numai Canon fabrică o asemenea cameră – EOS 60Da), ori modificăm un DSLR obişnuit şi îl transformăm într-unul astronomic.

Nu am avut de gând să modific camera primită de la F64, aşa că am făcut astrofotografie în care să nu primeze emisia în H-alfa. Asta înseamnă că am făcut multă astrofotografie scenică, dar şi o imagine mai tehnică.
Astrofotografia scenică presupune îmbinarea elementelor terestre cu cele de pe cer. Sunt imagini, poate, mai artistice şi nu au un succes extraordinar printre astronomii mai tehnici. Însă, cu siguranţă, sunt imaginile cu cel mai mare impact la public. Astrofotografia scenică se face, de cele mai multe ori, de pe trepied, iar timpul de expunere nu depăşeşte 30 de secunde. Asta pentru că Pământul se învârte, iar stelele nu ar mai părea puncte, ci dungi, în fotografie. Pentru a obţine imagini cât mai spectaculoase, în care să putem vedea şi Calea Lactee în toată splendoarea, într-un timp atât de scurt, e nevoie să lucrăm la valori mari ale sensibilităţii relative (ISO).
Pentru fotografiile scenice, am folosit ISO 6400. Imaginile rezultate sunt foarte curate şi suportă, lejer, măriri mari, fără a aplica un filtru prea agresiv de reducere a zgomotului. Îmi amintesc de imaginile pe care le obţineam, atunci când fotografiam cerul pe film. Chiar şi folosind diapozitive de 400 ISO, obţineam un nivel al zgomotului cu mult, mult mai mare decât ce am obţinut la ISO 6400, acum. Şi, ca să nu comparăm mere cu pere, cu siguranţă Canon EOS 5D Mark III oferă cea mai curată imagine la ISO ridicat dintre toate camerele digitale cu care am lucrat vreodată. Vorbesc, aici, strict de domeniul astrofotografiei; în alte domenii nu am făcut teste de zgomot.



A fost puţin deranjantă colorarea în magenta a colţului imaginii aflat în zona bateriei, dar nu a fost imposibil de scos la postprocesare. Mi-am fotografiat prietenii observând sau fotografiind stelele, l-am fotografiat pe Orion răsărind maiestuos deasupra brazilor şi, evident, am fotografiat meteori, pentru că tot a fost maximul Perseidelor. Am avut noroc şi am prins un meteor destul de fotogenic, pe lângă alţi n mai puţin interesanţi.
Am făcut şi o fotografie didactică, o imagine ce arată că Pământul se roteşte în jurul axei sale. Camera pusă pe un trepied solid, ISO 100, diafragma 8 şi un timp de expunere de aproape două ore. Am avut grijă să includ în câmpul fotografiat şi Steaua Polară. În imagine, observăm cum stelele descriu arce concentrice în jurul Polului Nord Ceresc. Camera a rezistat cu brio acestui test de expunere lungă. La fel cum am spus şi mai devreme, zgomotul sau, mai bine zis, absenţa lui m-a impresionat.


În ultima noapte de tabără, am fotografiat Marea Galaxie din Andromeda. Galaxia asta se vede cu ochiul liber ca o mică pată luminoasă, neclară, în direcţia constelaţiei Andromeda. Fotografiată printr-o lunetă de 80mm diametru şi 600mm focală, Galaxia din Andromeda ne oferă o cu totul altă privelişte. Asta pentru că o cameră foto achiziţionează informaţia în timp şi nu are o percepţie instantanee asupra lumii, aşa cum are ochiul uman. Fotografia galaxiei e compusă din mai multe imagini cu diferiţi timpi de expunere pentru a obţine o latitudine dinamică (dynamic range) mai mare.
E imposibil pentru orice cameră foto să fotografieze corect Galaxia din Andromeda de la nucleu până la margine. Diferenţa de luminozitate e de vreo 10 diafragme. De asemenea, tehnica suprapunerii mai multor cadre şi efectuarea de diverse operaţii matematice între ele duce la o imagine finală cu un zgomot mai redus. Timpul total de expunere pentru imaginea finală a fost de aproape 3 ore şi jumătate. Tot efortul a meritat, obţinând una dintre cele mai bune astrofotografii făcute de mine vreodată.

În concluzie, nu cred că pot reproşa ceva camerei, cu excepţia filtrului care taie lungimea de undă a Hidrogenului alfa. Fără îndoială, în acest moment, un Canon EOS 5D Mark III modificat este cel mai bun DSLR pentru astrofotografie. Şi nu sunt unul care să se entuziasmeze prea uşor.

Cer senin!

Un articol de Alex Conu.

Echipament utilizat:
[products ids=1047484,101904]