Joyce Tenneson – graţia mitologiei personale

Postat de: Anca Cernoschi Anca Cernoschi

Joyce Tenneson
(c) Joyce Tenneson

Joyce Tenneson este o fotografă de fine-art considerată a fi printre cele mai influente 10 femei din istoria fotografiei. Stilul său eteric, meditativ, mistic dar şi obsedant şi răscolitor cere o reacţie emoţională intensă şi complexă din partea privitorului, lucru care a făcut-o să fie una dintre cele mai respectate fotografe contemporane. Critica o descrie ca fiind unul dintre cei mai interesanţi portretişti ai figurii umane, opera sa este o alchimie misterioasă de senzualitate şi spritualitate.

Născută în Weston, Massachusetts pe 29 mai 1945, a crescut alături de surori la o mânăstire unde lucrau părinţii săi, un mediu misterios – ca într-un film de Fellini – încărcat de simbolism, ritualuri, frumuseţe dar şi de imagini tulburătoare suprarealiste. Cufundată într-o lume spirituală, înconjurată de femei, nu este de mirare că opera sa reflectă sensibilitate feminină, uimire şi acea componentă inefabilă: graţia.

„Dacă ar trebui să aleg un singur cuvânt care să îmi descrie fotografiile aş spune ‘secrete’. Copil fiind am avut mereu o lume secretă, iar cartea mea preferată era ‘O gradină secretă.’ Ca artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter intim, ceea ce mă emoţionează este conexiunea cu oamenii. Ceea ce încerc să fac în spatele camerei este să arăt ceva secret despre ei. Ca să fac asta trebuie să aibă încredere în mine. Dacă sunt norocoasă, ceva nou şi inexplicabil apare în fața obiectivului. Sunt mereu surprinsă de misterul procesului prin care îmi apar cele mai bune imagini. Entuziasmul şi şocul descoperirii face ca viaţa mea în acele momente să fie un dar.”

Joyce Tenneson
(c) Joyce Tenneson

În tinereţea sa a explorat partea auto-biografică a fotografiei făcându-şi sute de autoportrete, de atunci însă, opera sa a devenit mai metaforică, reflectându-i călătoria interioară.

„Primele autoportrete au apărut fără efort şi păreau echivalențe ale emoţiilor mele profunde. Mulţi critici au remarcat că imaginile aveau o prezenţă aproape din altă lume care le bântuie. Pentru mine au fost doar realitatea mea personală în acel moment din viaţă. Ceea ce încercam să descopăr era propriul suflet în complexitatea sa fragilă. Fără să ştiu, încercam să înlătur straturile care ne învăluiesc şi ne leagă strâns când ne luptăm să ne dezvăluim sinele autentic. Toată viaţa mea artistică a fost devotată externalizării celor mai profunde emoţii. Pe măsură ce am îmbătrânit, opera a devenit mai directă, probabil reflectând faptul că pentru prima dată în viaţă, mă simt cu adevărat liberă. Am fost fascinată toată viaţa de aripi, am avut mereu o obsesie pentru transcendental, nevoia de a împinge lucrurile înainte şi de a zbura metaforic.”

Portretele sale trec dincolo de înregistrarea aparenței subiecţilor săi, fotografiile sale fiind o combinaţie de portretistică şi mitologie deoarece este interesată mai ales de arhetipurile ființei noastre. Stilul său – semnătura constă în polaroide imense de 50x60cm realizate cu o cameră gigantică, care emană o sensibilitate mistică, încercând să dezvăluie persoana ce se află în spatele faţadei:

„Vreau să le permit celorlalţi să descopere şi să celebreze aspecte personale care sunt de obicei ascunse. Camera mea este un martor. Îmi iluminează subiecţii pentru a-i ajuta să îşi simtă esenţa proprie şi a le da curaj să colaboreze la înregistrarea acestor revelaţii. Ador sentimentul că deschid lumi noi pentru oamenii care nu au timp să exploreze aceste lucruri ei înşişi. Cred că dacă te întorci la rădăcinile tale, dacă explorezi acel teritoriu interior, vei scoate la suprafaţă ceva absolut autentic, care îţi aparţine la fel ca o amprentă şi va avea stilul tău personal pentru că nu mai există nimeni la fel ca tine.” spune ea. 

Joyce Tenneson
(c) Joyce Tenneson

Figurile nude sau parţial acoperite de materiale transparente, reprezentând bărbaţi şi femei de diferite vârste, individual sau în compoziţii de grup, plasate în fata fundalurilor picturale sunt lipsite de orice referinţe concrete. Corpul este expus şi ascuns în acelaşi timp prin folosirea diferitelor texturi. Chiar dacă fotografiile care înfăţişează femei tinere prezintă fragilitatea frumuseţii, sunt neliniştitoare în sensul că o figură umană plăcută poate fi percepută ca fiind falsă sau ireală din cauza unei perfecţiuni excesive. Talentul său stă tocmai în distragerea atenţiei privitorului de la suprafaţă către spaţiile interioare: dezbrăcat de referinţele sale zilnice, acoperit cu material sau văzut prin ecrane înceţoşate, corpul gol în sine devine un simbol al interiorităţii. Nuditatea este pentru fotografă „un fel de fereastră spre psihic, spre sinele interior”.

Deşi a fotografiat şi bărbaţi, copii sau obiecte, cele mai cunoscute imagini ale sale reprezintă forma feminină, deseori fragmentată sau învăluită în materiale transparente şi având o strălucire parcă din altă lume. Aceste fotografii abundă de feminitate luxuriantă şi o vulnerabilitate cu un substraț de strălucire interioară.

„Este ceva cu care m-am luptat multă vreme. Am încercat în mod conştient să fotografiez femei şi bărbaţi în număr egal, dar când se ajunge la selecţie, rămân în mare parte cele cu subiect feminin, celelalte nu prea trec de acest prag. Probabil are de-a face cu aspectul autobiografic al operei mele pentru că o mare parte din ea este un fel de autoportet, în sensul larg al cuvântului. Am auzit de multe ori că opera artiştilor buni este într-un final un autoportret, chiar dacă abstractizat. Simt că opera mea este foarte mult din cine sunt eu. Nu am încercat să o fac aşa, pur şi simplu aşa este, reflectă cine sunt şi interesele mele.”

Joyce Tenneson
(c) Joyce Tenneson

Figurile prezentate sunt neutre, mistice şi atemporale, acoperă părul ca să nu distragă atenţia, izolează fața şi se concentrează pe ceea ce se întâmplă în interiorul subiecţilor săi. Înainte de a le face portretul, încearcă să afle cât poate de multe despre cei pe care îi fotografiază, să le descopere istoria personală şi să se deschidă universului lor pentru a le capta esenţa interioară şi unicitatea.

„Mereu am fost fascinată de ciclul vieţii, de felul în care pielea se transformă de-a lungul timpului. Sunt hipnotizată de piele şi de aceea am fost atrasă de nud. Cred că oamenii îşi expun sufletul când sunt dezbrăcaţi fizic. Se întâmplă ceva miraculos când relaţionăm la acel nivel şi eu sunt interesată de acea adâncime. Este adevărat că sunt atrasă de oameni şi îmi plac oamenii, dar în lucrările mele merg mai departe de atât. Caut să descopăr straturile ascunse, să le îndepărtez ca să ajung la centru, ca la o anghinare. Sau să mă uit în oglindă, orice dispozitiv care îmi permite să ajung la miezul misterios. Câteodată acesta este, ca la o scoică, o perlă. Dar câteodată, ca în cazul anghinarii, chiar înainte să ajungi la inimă sunt ţepi şi te poţi răni dacă nu ştii cum să îi eviţi. Bănuiesc că acela îi este farmecul.”

Joyce Tenneson
(c) Joyce Tenneson

Oamenii fotografiaţi au între 7 şi 97 de ani, acoperind întreg ciclul vieţii aşadar. Portretele ei surprind puterea din spatele privirii directe a fiecărei persoane.

„Un portret adevărat nu ascunde niciodată viaţa interioară a subiectului. Este interesant că în cultura noastră ascundem şi acoperim corpul dar fața este mereu descoperită. Privind figura cuiva putem vedea totul, istoria şi adâncimea vieţii sale, dar şi conexiunea sa cu spiritualitatea universală, dovada unei prezenţe primare universale. Mi-am dedicat viaţa şi energia creativă capturării acestor momente transcedentale, care depăşesc limita realităţii, în care o conexiune apare între subiect, fotograf şi privitor.”

Pentru cartea Wise Women, un best-seller care celebrează a treia etapă a vieţii, a intervievat şi fotografiat peste 300 de femei. Tenneson spune că în seriile Transformations din 1992, Light Warriors din 2002 şi Wise Women din 2004, a vrut să prezinte doar acea parte a muncii sale care avea energia potrivită pentru a crea o lume spirituală, atemporala. Şi-a dorit ca expoziţiile să fie simţite ca sanctuare calme, luminoase, intime.

„De-a lungul timpului am fotografiat mii de oameni, nu am încetat niciodată să fiu curioasă şi să încerc să descopăr lumi noi. Mi-am folosit camera ca o oglindă pentru subiecţi. Am fost mereu obsedată de pătrunderea în psihicul feminin, atunci când fotografiez sunt ca o tornadă, nu stau jos, nu iau pauze, nu mănânc, mă concentrez pe capturarea acelui moment de revelaţie, de înţelegere, de semnificaţie, de pregnanță. Am descoperit că vreau să fiu prietenă cu aproape toate femeile pe care le-am intervievat pentru că toate au îşi închideau cercul călătoriei lor şi aveau un soi de înţelepciune care venea din vieţile lor lungi. Îmi amintesc că fotografiam o femeie de 80 de ani pentru proiectul Wise Women care mi-a spus că a trecut multă vreme de când cineva a fost interesat să o ‘vadă’ sau să o fotografieze. Când a privit imaginea a izbucnit în lacrimi. A găsit ceva în acea fotografie, o frumuseţe interioară şi un suflet pe care le credea de mult pierdute.”

Joyce Tenneson
(c) Joyce Tenneson

Perspectiva pe care Tenneson o propune în fotografiile ei se bazează tocmai pe problematica chestiune a frumuseţii, inerentă în asemenea transformări ale corpului. Spre deosebire de alţi fotografi contemporani ale căror figuri îmbătrânite sunt în opoziţie clară cu standardele circulate în mass media, fotografiile sale radiază o frumuseţe canonică neobişnuită. Lucrând cu mai multe tipuri de stereotipuri – de la modelele religioase şi seculare din istoria artei, la clişeele din industria frumuseţii – ea creează o estetică bazată pe o percepţie stranie a modelelor vizuale care ne tulbură felul obişnuit de a vedea. Într-un fel diferit faţă de fotografia documentară, imaginile sale ne sugerează că fotografia de artă poate redefini noţiuni precum vizibilitatea, vizibilul sau viziunea. În consecinţă, faptul că încorporează categorii percepute convenţional ca fiind negative provoacă chiar modelele estetice pe care acestea le implică. Asocierea pe care o face între vârstă şi estetică poate fi folositoare în înţelegerea percepţiei noastre asupra structurilor temporale şi integrarea experienţei corporale fabulelor identităţii noastre.

Joyce Tenneson
(c) Joyce Tenneson

O tensiune particulară hrăneşte fotografiile sale. În timp ce aluziile spre modele din artă sau poziţiile construite atent dau un caracter statuar figurilor, tehnicile care par să le dizolve le deconstruiesc într-un anume grad. Efectele pe care le foloseşte transmit o gamă de influenţe care integrează forme de frumuseţe atât convenţională cât şi neconvenţională într-un continuum al percepţiei subiectului. Corpurile rotunde, emaciate, ridate sau prea netede devin pătrunzătoare tocmai datorită dinamicii dintre imobilitate şi mişcare, dintre diverse emoţii asociate corpului în schimbare şi imaginilor pe care le putem avea despre el.

Tenneson aduce laolaltă două sensuri opuse ale frumuseţii, precum şi două versiuni ale esteticii fotografice: frumuseţea convenţională, cu retorica sa comercială şi canoanele istoriei artei. Oricum figurile sale ies puțin din canoane. În ciuda aparentei transparențe, concepţia lui Joyce despre frumuseţe dezvăluie şi deformări ascunse. În contururile care se dizolvă, în puritatea fundalurilor sale, citim o ezitare a formei, ca şi cum ambivalența frumuseţii s-a deschis către suprafaţa imaginii ca o cicatrice. Dezvăluie ce poate fi respingător în formulele canonizate, cum fixată în stereotipuri, frumuseţea poate deveni o formă moartă sau o formă a morţii. Traversând limitele dintre cele două abordări ale frumuseţii poate explora transformările corpului individual împreună cu modurile convenţionale de reprezentare ale acestuia în timp. Critica însumează aceste preocupări ale sale cu percepţia şi reprezentarea schimbărilor fizice prin portretizarea sarcinii, al trupului masiv al vârstei a doua sau a corpului emaciat al bătrâneţii cu graţie, acceptare şi afecţiune.

Joyce Tenneson
(c) Joyce Tenneson

În unele fotografii atinge un prag al reprezentării fotografice folosind lumina într-un mod special. Vălurile cu care îşi acoperă modelele sunt transformate în corpuri de lumină în seria sa Light Writings din cartea Transformations. Aici corpurile sunt înconjurate de tunet, aură sau globuri luminescente materializate ca lumină. Ştergerea contururilor figurii este un alt mod de a elibera corpul. Lumina purifică corpul pentru a crea o nouă configuraţie estetică la limita dintre figurativ şi abstract. Transformă efectele distructive ale luminii asupra pielii cu care industria cosmetică se luptă cu înverşunare într-un câmp creativ în care diversele texturi creează realităţi optice intrigante. Pielea este material brut pentru Tenneson:

„Ador momentul în care lumina trece peste piele, o transformă, se contopesc. Joaca cu: este piele, este piatră, este material textil sau este lumină? mă fascinează.”

Fotografia ei nu este aşadar o înregistrare a unei stări corespunzătoare unui moment din trecut ci o configrație de momente, înregistrarea unui proces, spectacolul creării sinelui. În loc să fie un mediu pasiv care înregistrează experienţe, corpul este prezentat ca un element din experienţa de transformare. Acesta este un raţionament care apare propus, sub diverse forme estetice, în lumea fotografică a ultimelor trei decade.

Joyce Tenneson
(c) Joyce Tenneson

Michelangelo spunea că oglinda este cel mai bun profesor. Tenneson o foloseşte în opera sa ca să descopere straturi psihice, deseori fețele din oglindă sunt distorsionate deci sunt mai mult decât simple reflexii, pot apărea secrete fără ca noi să ştim sau să ne dăm acordul.

„Oamenii stau în centrul operei mele şi mereu voi fi interesată de vieţile lor interioare. Caut ceea ce stă sub frumuseţea de suprafaţă, ceea ce mă interesează sunt complexităţile intime umane – întunericul, cât şi lumina. Trebuie să fiu deschisă şi prezentă cu adevărat, şi dacă sunt norocoasă, am parte de un moment de graţie. Cele mai bune fotografii se întâmpla prin graţie, sunt o colaborare sinceră, iar când se conectează şi privitorul, cercul este complet.”

Îşi găseşte subiecţii peste tot – la metrou, la bancă, la vernisaje sau cafenele, oameni de vârste variate, cu diferite culori ale pielii sau forme ale corpului. Într-o zi, la metrou a descoperit o fată slabă, fragilă, cu părul blond pe care a văzut-o ca un alter-ego. Această tânără, Suzanne, va apărea în multe dintre fotografiile sale de-a lungul următorilor 10 ani. Tenneson consideră aceste imagini ca fiind cele mai bune ale sale.

Unul dintre portretele sale favorite, numit The Queen, prezintă un nud al unei femei cu o constituţie masivă care poartă o coroană din hârtie confecţionată de Joyce, fiind opusul lui Suzanne aproape în toate privinţele: solidă, pământească şi matură.

Joyce Tenneson
(c) Joyce Tenneson

Spune că nu planifică niciodată un proiect, îl lase să se întâmple. Una dintre fotografiile din Light Warriors o înfăţişează pe asistenta ei, căreia a vrut să îi facă un portret de ziua ei. I-a cerut să îi spună un secret despre ea şi aceasta i-a mărturisit că îi place să ajute păsări mici rănite pentru că se simţea una dintre ele. Cum Joyce obişnuieşte să colecţioneze obiecte găsite şi îşi realizează singură recuzita şi fundalurile, fotografia a fost realizată pe moment, cu o aripă de pasăre găsită şi o bluză neagră cu glugă pe care tocmai o cususe.

Unele fotografii se simt ca o ceaţă. Pentru a obţine acest efect foloseşte lumini speciale şi o tehnică anume de printare pe care a dezvoltat-o ea însăşi. Creează iluzia adâncimii chiar în lipsa contrastelor puternice, fotografiile sale color au puţine tonuri, par decolorate dar îşi păstrează strălucirea. Cele mai multe modele din Grace: Unseen Polaroids sunt înfăşurate în materiale simple albe sau parţial dezbrăcate. Caută atemporalitatea în acest mod, înlătură chiar şi părul pentru a nu le plasa într-o perioadă anume. Spune că nu este o alegere conştientă, o face din cauză că nu este atrasă de lucrurile care nu sunt reduse la forme simple într-un mod sau altul. Figurile atemporale sunt însoţite deseori de recuzită elementară, primordială, precum scheletul de şarpe pe care Suzanne îl ţine la spate, ca simbol al transformării.

Joyce Tenneson
(c) Joyce Tenneson

După ce a încheiat seria Wise Women s-a simţit atrasă de flori, subiect care o fascina de multă vreme. Fotografiază şi florile la fel ca oamenii, cu acelaşi respect, înregistrându-le frumuseţea exterioară dar şi dimensiunile emoţionale pentru că nu le vede ca pe nişte decoraţiuni ci ca personalităţi distincte. În urma experienţelor anterioare, a abordat subiectul într-un mod cu totul nou: recunoaşterea fiecărei etape a vieţii lor e captivantă, dacă ne oprim îndeajuns ca să o vedem cu adevărat. În fiecare zi florile dezvăluiau aspecte diferite ale personalităţii lor, în drumul de la naştere la moarte şi ea le-a fotografiat la mult timp după ce ar fi fost aruncate de altcineva, descoperind o frumuseţe extraordinară chiar şi în această etapă. Cartea sa, Flower Portraits, the Life Cycle of Beauty, este o mărturie a acestor explorări.

„Nu am căutat anumite şcoli, nu am avut mentori cu adevărat, doar am făcut ce mi s-a părut autentic. Am mereu aceleaşi teme, doar modul în care le exprim se schimbă, este în creştere. Cred că opera mea este polarizantă, oamenilor le place mult şi sunt atinşi de ea sau nu o înţeleg deloc. Nu este accesibilă tuturor la acelaşi nivel.”

Joyce Tenneson
(c) Joyce Tenneson

Deşi a lucrat şi pentru industria frumuseţii şi munca sa nu diferă tehnic prea mult de lucrările sale fine-art, rareori fotografiile sale comerciale au acea muchie psihologică, acea aură stranie pe care clienţii săi o evită în mod deschis. În mod ironic, portretele sau fotografiile de fashion sau publicitate se adresează ‘religiei’ frumuseţii care promite, conform revistei Vogue, „să şteargă timpul, să altereze percepţia, să creeze o nouă realitate”, dar în realitate asta fac fotografiile sale de artă.

Având o viziune unică, a creat o lume subtilă şi intrigantă, ceea ce face fotografiile ei uşor reconoscibile. Cu peste 150 de expoziţii în toată lumea, autoare a 16 cărţi, a obţinut numeroase premii de-a lungul carierei şi lucrările i-au fost expuse în muzee şi galerii importante. Portretele ei au apărut pe coperţile revistelor Time, Life, Newsweek, Premiere, Esquire şi The New York Times Magazine.

Joyce Tenneson
(c) Joyce Tenneson

„Cel mai important lucru este să te bucuri de viaţă deoarece nu ştii niciodată când se sfârşeşte. Dacă te trezeşti dimineaţa şi ai de ales între a spăla rufe şi a face o plimbare în parc, mergi la plimbare. Ar fi păcat să mori şi să realizezi că ţi-ai petrecut ultima zi spălând rufe.”

Surse citate: Joyce Tenneson: An Aesthetics Of Aging – Anca Cristofovici




test - array(0) { }

Lasă un comentariu

Adresa de E-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Top