În inima Bucșoiului, cu Andrei Badea

Postat de: Andrei Badea Andrei Badea

E mijloc de septembrie. Într-o dimineață rece, doi drumeți se opresc în parcarea cabanei Gura Diham. Rucsacii li-s umezi de la stropii de ploaie ce-au răzbit prin copertina tractorașului turistic care i-a lăsat aici, scutindu-i de un drum monoton. Ploaia a stat. Cei doi își iau ranițele în spinare și iau în vârful bocancilor nemiloasa pantă din apropierea cabanei. O știți voi, aceea zisă și a Prostului. După primele cotituri ale potecii, urcușul se îndulcește și drumeții prind din nou glas, ba se și bucură de razele soarelui care a binevoit a-și scoate la iveală fața de sub norii dimineții.

Bucșoi
(c) Andrei Badea

Fără îndoială, Bucșoiul este stâpânul regatului nordic al Bucegilor. Forma sa masivă, piramidală și văile ce scapă vertical din cele două creste ale sale îl fac deosebit de atrăgător pentru iscoditorii în abrupt. Totuși, multe zone ale Bucșoiului au rămas insuficient scormonite de bipezi, fiind o lume de piatră în care doar caprele negre se încumetă a colinda după plac.

Despre Valea Pietrelor știam de ceva vreme, colecția de reviste „Munții Carpați”; și articolul lui Vasile Giurgiu cuprins într-unul dintre numere nescăpând atenției mele. Știam că este peștera activă situată la cea mai înaltă altitudine din țară și că este cea mai rece peșteră fără ghețari din România. Cumva, încă mintea-mi de atunci – căci revistele mi au căzut în mână în anii de școală – mi-am imaginat locul ca fiind unul tainic și aventuros.