Am folosit o perioadă modelul Sigma 85mm f/1.4 EX DG HSM și nu pot spune că s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele, așa că am zis că ar fi cazul să testez varianta Art.

De ce? În primul rând, datorită construcției foarte solide. Faptul că are 1300g poate reprezenta un minus, însă eu am tratat asta ca pe un avantaj și anume o stabilitate foarte bună, echilibrându-se perfect cu un Canon 5D Mark III.

Pe lângă construcție, care a reprezentat primul contact cu obiectivul, acesta mi-a depășit așteptările odată pus „la treabă”. Am fost foarte curios să văd cum se descurcă la deschiderea maximă a diafragmei, deoarece modelul anterior prezenta diferențe foarte mari între diverse deschideri. N-am simțit nevoia să închid diafragma decât pentru o mai mare precizie sau pentru un câmp de profunzime mai mare.

Fiind o focală excelentă pentru portrete mi-am zis că este o situație bună de test. Mi-am propus să îi testez atât precizia și viteza de focalizare cât si comportamentul acestuia în diferite situații de lumină naturală.

Chiar dacă elementele optice sunt în număr mai mare decât la echivalentul Canon (14 elemente optice vs 8), calitatea nu lasă de dorit. Este un obiectiv foarte bine corectat, iar exemplarul testat de mine nu a prezentat nicio problemă de tipul front/back focus.

Aberațiile cromatice nu lipsesc, însă am fost surprins să constat că nu se arată atât de ușor pe cât mă așteptam, iar atunci când apar sunt ușor de corectat.

Odată cu acest cadru am vrut să văd si cât de bine se menține sharp-ul spre extremitatea imaginii față de centrul acesteia. Și de această dată am fost plăcut surprins de cât de curată este imaginea, profilul aparatului fiind setat pe Neutru, astfel încât Sharpness-ul, Contrastul, Saturația si Color Tone-ul au fost pe 0.

Am testat acuratețea obiectivului poziționând subiectul în spatele unor crengi de salcie care se mișcau ușor datorită vântului. Primul cadru a fost reușit, perfect în focus, însă după ce am făcut al doilea mi-am zis că i-am găsit un minus. Tragând mai multe cadre în care focusul mergea pe frunze mi-am dat seama că obiectivul nu face decât să focalizeze ceea ce are la dispoziție agățând practic instantaneu focusul, neavând nici cea mai mică tentativă de a face hunting.

Specficatii Sigma 85mm Art:

  • Distanța focală: 85mm
  • Diafragma maximă:f/1.4
  • Diafragma minimă: f/16
  • Montură: Nikon și Canon
  • Compatibil Full Frame
  • Unghi de cuprindere: 28.6°
  • Distanța minimă de focus: 85 cm
  • Construcție: 14 elemente în 12 grupuri
  • Lamele diafragmă: 9, rotunjite
  • Filet Filtru: 86mm
  • Dimensiune: 94.7 x 126.2 mm
  • Greutate: 1300g

Puncte forte și slabe

Puncte forte:

  • construcție solidă
  • calitate excelentă a imaginii
  • imagini sharp
  • precis
  • rapid

Puncte slabe:

  • destul de greu
  • lipsa stabilizării de imagine

Concluzie

În concluzie, Sigma 85mm f/1.4 Art este un obiectiv exceptional, la fel ca și celelalte obiective din această gamă, cu o construcție solidă și cu optică excelentă. Recomand atât pentru portrete cât si pentru fotografii de eveniment, fiind o unealtă pe care te poți baza in orice condiții de fotografiere.


Produse

Sigma Art 85mm f/1.4 DG HSM - Canon EF

Sigma Art 85mm f/1.4 DG HSM - Canon EF

indisponibil
56230lei

Sigma 85mm 1.4 DG HSM Art a fost construit pentru a oferi o calitate impresionanta a imaginii, cu un nou design optic si componente premium precum 2 elemente de sticla FLD si un element cu dispersie p....

Vezi detalii