Este mijlocul verii și poate că n-am apucat toți să plecăm în concediu, ba că am avut treabă, ba că încă n-am găsit destinația ideală. Mergem mereu la mare și în câteva regiuni bine cunoscute de la munte, iar la un moment dat te saturi să fotografiezi aceleași lucruri.

Deși suntem ocupați în a dezbate traiul posibil în România și situația politică, cred că putem cu toții admite faptul că țara noastră este una dintre puținele țări din Uniunea Europeană unde te poți duce lejer și la munte și la mare, între aceste două extremități aflându-se și zone pline de tradiții, castele medievale și fortărețe, precum Castelul Corvinilor din Hundeoara și peisaje superbe.

În plus, dacă ești nesigur în privința transportului, din cauza trenurilor cu bilete scumpe și condiții precare, TUI Travel este gata să-ți sară în ajutor.

În 2011 Grupul Eurolines a adus pe piața românească cel mai important jucător mondial din industria turistică, TUI Travel PLC. TUI operează în 180 de țări, având nu mai puțin de 30 de milioane de clienți anuali și peste 71.000 angajați. La nivel mondial, compania are trei departamente principale TUI Travel, TUI Hotels and Resorts și Cruises. Cifra de afaceri a Grupului TUI se ridică la peste 19 miliarde de euro, toate acestea pentru ca tu să beneficiezi de o vacanță pe cinste.

Dar, poate că cel mai bine ar fi să te lasăm singur să-ți faci o idee. Iată câteva dintre destinațiile fotografice din România, unde poți ajunge și petrece un sejur deosebit, datorită TUI Travel.

#1 Delta Dunării

tui travel

Delta este în zona cea mai de est a României, punctul acesta atingându-se în Sulina, localitate ce împărtășește numele cu unul dintre cele trei brațe ale Dunării, celelalte două fiind Sfântul Gheorghe și Chilia.

Delta este rezultatul celui mai mare fluviu din Europa, care formează împreună cu Marea Neagră, unde cele două se întâlnesc, gurile de vărsare. Creează o lume a peștilor, pe un tărâm al apelor, în țara păsărilor. Probabil că aceasta ar fi cea mai scurtă definiție care poate descrie varietatea viețuitoarelor de acolo.

Este o zonă ideală pentru fotografia wildlife, speciile de păsări fiind extrem de numeroase, dar și pentru proiecte documentare despre oamenii și comunitățile din zonă.

Delta Dunării însă nu se află în întregime la noi în țară, ci doar în proporție de 78%, restul trecând granița în Ucraina. Se spune că acesta este cel mai tânăr teritoriu al României.

#2 Timișoara

destinatii fotografice

Este amplasată în Câmpia Banatului și reprezintă un nod rutier și feroviar principal în vestul țării. Gara principală se află la 15 minute de centrul orașului.

De-a lungul timpului, Timișoara a devenit un loc important din punct de vedere istoric, cuprinzând și multe obiective turistice

Timișoara și-a câștigat de-a lungul timpului un loc important în istoria națională și pe harta României, dovada fiind numeroasele obiective turistice din cadrul orașului. Piața Victoriei de exemplu, este un loc de referință al orașului, fiind centrală și înconjurată de palate cu arhitectură deosebită a anilor 1900.

Catedrala Metropolitană Ortodoxă este simbolul orașului Timișoara și cea mai înaltă catedrală din țară, concepută într-un stil atipic, cu 11 turle impunătoare acoperite cu ceramică multicoloră. Piața Unirii iarăși este un loc demn de vizitat, conținând și aceasta monumente valoroase, Palatul Baroc și Domul Catolic fiind doar câteva.

Iar într-un oraș cu o arhitectură atât de interesantă, viața culturală este și ea diversificată și valoroasă. Vorbim despre: muzică, teatru, film, festivaluri în aer liber, expoziții și evenimente street art, recunoscute la nivel european.

Este un loc ideal pentru fotografia de stradă, arhitectură, fotografia de eveniment și multe altele. Cu siguranță în momentul în care vrei ajunge acolo, nu vei duce lipsă de subiecte de fotografiat.

#3 Târgu Mureș

Romania

Târgu Mureș este un oraș mic, cu o istorie ce-i întrece dimensiunile, păstrând atmosfera medievală prin bijuteriile arhitecturale și este situat în zona central-nordică a României, la intersecția a 3 zone geografice: Câmpia Transilvaniei, Valea Mureșului și Valea Nirajului.

Cetatea medievală ce domină orașul în prezent, datează din secolul al XVIII-lea, când avea un rol defensiv. Astăzi aceasta are doar un rol cultural, găzduind instituțiile teatrale.

În 1913 a fost construit Palatul Culturii, în stil secesionist și dispunând de vitralii superbe, dar și de o sală de oglinzi care-ți taie respirația. Palatul Administrativ este și el una dintre atracții, prin turnul înalt de 60m unde se poate admira întregul oraș.

Târgu Mureș este un alt loc ideal pentru fotografia de stradă sau arhitecturală, poate chiar și fotografia axată pe detalii, ușor abstractă, întrucât cu siguranță ai ce admira, de la un detaliu al cetății până la turnul înalt.

#4 Transilvania

Romania

Transilvania are o inimă multiculturală, cu influențe germanice și maghiare ce și-au lăsat amprenta asupra preparatelor culinare, arhitecturii, costumelor populare, muzicii și festivalurilor.

În această regiune poți profita de a te întoarce în timp, în perioada cavalerilor și a domnițelor. Vei găsi orașe și sate medievale, cu străzi pietruite și căsuțe multicolore în stil săsesc. Castelele și cetățile Transilvaniei sunt pline de mistere, iar de la Piața Sfatului din Brașov, la o plimbare prin Sighișoara și Sibiu poți trece chiar prin Cluj schimbând total atmosfera, mai ales pe timpul verii când au loc festivalurile Electric Castle și Untold.

Munții Carpați sunt și ei demni de explorat, cu pădurile lor de conifere, vârfurile înzăpezite și peisajele animate de viețuitoarele din jur. Pe lângă drumețiile pe care le poți face, poți profita de numeroase alte activități: ciclism montan, rafting, speologie, alpinism, pescuit, birdwatching și vizitarea Parcurilor Naturale Apuseni și Piatra Craiului. De asemenea, poți vizita peste 400 de peșteri ce s-au format în această zonă de-a lungul secolelor.

Având în vedere diversitatea locurilor din Transilvania, de la medieval la modern, cultură contemporană (Festivalul TIFF și multe alte evenimente), relaxare în natură, poți profita de o mulțime de situații de fotografiere. De la fotografia de stradă, la cea wildlife, la peisaj, arhitectură, eveniment. Mai tot ce-ți trece prin cap poate fi surprins în Transilvania.

#5 Bucovina

Romaniei
Aici peisajele, fotografiile de călătorie, imaginile surprinzând tradiții și obiceiuri, portretele localnicilor vor predomina în ceea ce privește fotografia.

Huțuli ale căror simboluri sfinte sunt libertatea, pădurea și calul, populează zona de nord a Bucovinei. Sunt una dintre cele mai misterioase etnii din țara noastră și ultima fărâmă a dacilor liberi slavizați ulterior.

Bucovina se suprapune cu jumătatea de nord a județului Suceava, începând de la pasul Mestecăniș, până la porțile Sucevei, de-a lungul bazinului superior al râului Moldova, Suceava și afluenții acestora.

Acest loc este și un tărâm al culorilor, fiecare mânăstire având culoarea sa dominantă. Dacă îți plac plimbările pe cărări de munte, munții Rodnei și Călimani îți pun la dispoziție multe trasee.

În Bucovina poți merge pe tot parcursul anului, oferind activități și atracții pentru fiecare anotimp. Cetatea de Scaun a Sucevei domină întregul oraș și merită să fie vizitată. În comuna Marginea există un atelier de ceramică neagră, o moștenire dacică, iar o mână de oameni încă mențin această tradiție vie.

Puțină lume a auzit de Muzeul Oului Vama din Suceava, unde se găsește cea mai mare colecție de ouă. Dacă te bate gândul să înveți să încondeiezi ouă, acolo este locul potrivit și cu siguranță vei obține și niște fotografii superbe.

Tu prin ce colțuri ale României plănuiești să faci fotografii anul acesta?
Lasă-ne un comentariu!