Alex Tudose este pasionat de fotografia aeriană și ai avut ocazia sa mai vezi imagini realizate de el pe Facebook-ul F64, la Fotografia serii. A corespondat adesea cu redacția noastră, așa că ne-am gândit să-i propunem un scurt interviu pentru a afla mai multe despre pasiunea sa pentru drone și dorința de a vedea lumea altfel, de acolo, de la înălțime.

 

De unde pasiunea pentru drone și fotografia aeriană? Povestește-ne puțin despre tine.

 

Pasiunea mea pentru fotografie a început în urmă cu 4 când ani mi-am cumpărat primul aparat de fotografiat, un bridge de la Fujifilm cu super zoom, pe care îl foloseam la ieșirile mele pe munte.

 

Fotografiam tot ce vedeam în fața ochilor, de la insecte la peisaje. Nu știam pe atunci de portrete sau fotografie de evenimente și cu atât mai mult, nu știam despre faptul că s-ar putea câștiga din așa ceva. Am început să le pun pe pagina mea de Facebook și văzând că lumea le aprecia, în special prietenii (m-au susținut enorm), am continuat.

 

De atunci nu mă pot despărți de această pasiune, tot timpul sunt cu rucsacul, cu aparatele și accesoriile în spate.

 

Apoi m-am înscris la un curs de fotografie unde am învățat cum să folosesc un aparat așa cum trebuie, nu doar pe modul Automat. Am învățat încadrările corecte, mai multe tehnici si cum pot fi procesate imaginile. După absolvirea cursului mi-am dat seama că acel bridge nu-mi mai satisface nevoile.

 

Așa am ajuns să-mi cumpăr primul DSLR un Canon EOS 600D, cu el am început să fotografiez majorate că să-mi pot permite alte obiective, trepiede și accesorii. Așa am ajuns să-mi cumpăr si un Canon EOS 70D pentru că voiam ceva mai mult.

 

Acum fotografiez nunți și alte cele. Pasiunea pentru drone a venit așa… peste noapte pot spune, pentru că mă uitam într-o seară pe internet, la un concurs de fotografie aeriană și din acel moment am început să mă gândesc încontinuu cum să fac să fotografiez din altă perspectivă, nu doar de la sol.

 

Am tot studiat până m-am hotărât să-mi cumpăr prima mea dronă, un DJI Phantom 3 Advanced.

 

De unde mă aprovizionez cu tot ce am nevoie? De la voi, din magazinul F64! De la cumpărarea acelui bridge și până în prezent, cred că este magazinul unde găsești tot ce vrei, la prețuri bune și, mai mult, primești mereu sfaturi utile de la angajați.

 

Este dificil să pilotezi drona și să faci fotografii? Tu cum ai învățat?

 

De pilotat nu este foarte dificil. Comenzile sunt la îndemână, foarte intuitive, iar dacă ești pasionat stai și aștepți cadrul perfect indiferent de vreme.

 

Am învățat să o pilotez singur, într-un câmp deschis butonând toate chestiile de pe telecomandă și din aplicație. Tot exersând și privind tutoriale pe YouTube am învățat să filmez, să o manevrez cu grijă și încet, fără mișcări bruște.

 

Spune-ne 3 sfaturi esențiale pentru oricine se află la început de drum și se gândește să învețe cum sa piloteze o dronă pentru a face fotografii și a filma.

 

  •  În primul rând, trebuie să ai propria dronă. Nu te poți risca să o iei pe a prietenului și să te joci cu ea, fiindcă s-ar putea să nu iasă bine. Dronele de la DJI Phantom 3 în sus nu cad singure. Dacă iei mâinile de pe comenzi rămâne în același punct unde ai lăsat-o. Dacă se termină bateria coboară singură, în locul unde se află. Nu știu dacă este valabil și pentru alte variante pentru că nu le-am studiat.

 

  • Trebuie avută multă răbdare și timp. Lucrurile bune nu se fac în grabă. Cel mai important la început – nu o ridica în centrul orașului, plin de entuziasm. Citește și legislația, află unde ai voie și unde nu ai voie să ridici o dronă. Trișăm cu toții când se poate, este adevărat, dar este important să facem lucrurile în cunoștință de cauză și, mai ales, să nu rănim pe nimeni din greșeală. Așa că ar fi util să începi exercițiile de pilotaj într-o zonă cât mai pustie, eventual la periferia orașului.
  • Folosește toate modurile dronei, follow me, point of interest etc. Acest lucru te va ajuta să găsești alte cadre pe care poate le ratezi sau nu le observi pe moment, din lipsă de inspirație.

 

Ce-ți place cel mai mult în fotografia aeriană?

 

Cel mai mult îmi place că vezi totul diferit, cu alți ochi și din altă perspectivă, totul pare mai frumos indiferent că filmezi sau fotografiezi. Ai mult mai multă libertate, poți sa-ți imaginezi exact ce văd păsările care zboară deasupra ta.

 

Planuri de viitor? Proiecte fotografice care implică drona?

 

Aș vrea să reușesc să strâng suficiente fotografii demne de un vernisaj, la care să adaug și un proiector pe care să ruleze filmulețele pe care le-am creat.

 

Echipamentul folosit pentru realizarea acestor fotografii: Drona DJI Phantom 3 Advanced + filtre ND 4-8-16 (pentru zonele în care este zăpadă).

 

Urmărește-l pe Alex.

Produse

Canon 600D+18-55 IS II

Canon 600D+18-55 IS II

indisponibil

Canon EOS 600D este un aparat foto dSLR cu senzor APS-C CMOS cu rezolutie 18 MPx, cea mai mare din clasa sa, si design intuitiv pentru utilizator. Aparatul este coordonat de un procesor de imagine Dig....

Vezi detalii
Canon EOS 70D body

Canon EOS 70D body

in stoc
35680lei

Canon EOS 70D a fost proiectat atat pentru fotografii entuziasti, cat si pentru cameramanii care lucreaza pe sistem video DSLR. Aparatul foto Canon EOS 70D inglobeaza tehnologii de ultima generatie de....

Vezi detalii