Mândrie și Beton: Un webdocumentar în zece capitole și o nouă carte de fotografie

Marius Băltărețu
5minutes read

După 10 ani, fotograful Petruț Călinescu lansează rezultatele deocumentării unei noi etape din evoluția schimbărilor pe care migrația le-a provocat în satele din nordul țării, în special Țara Oașului. Prin adăugarea unei noi decade de documentare, proiectul Mândrie și Beton (2010-2023) realizează cea mai lungă documentare vizuală a unui fenomen social din România de până acum.

Despre „Mândrie şi beton”

„Mândrie și Beton” (2010-2023) este un proiect CdFD, cofinanțat de World Press Photo, Robert Bosch, Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de Arhitectura (OAR) și Administrația Fondului Cultural National (AFCN). De-a lungul timpului, a fost publicat atât în presa națională, cât și în presa internațională – Sunday Times (UK), 6Mois (FR), Bloomberg Business Week (USA), New Statesman (UK), Alternatives Internationales (FR), Southern People Weekley (China).

Deși a trecut o pandemie și a izbucnit un război chiar la granița de nord a țării, ulițele betonate de oameni pe banii lor se blochează vara în “bușoane” (blocaj în trafic în franceza oșenească) de mașini cu numere străine la fel ca în urmă cu un deceniu.

Casele albastre din lemn, devenite magazii de materiale de construcții pentru noile vile de beton, au dispărut pe măsură ce s-au terminat șantierele, pe ulițe gonesc în continuare mașini decapotabile, pe costumele populare a crescut numărul de cristale Swarovski, la gât miresele oșence au început să poarte globuri de Crăciun, au apărut cizme tradiționale în culori aprinse, pălinca nu se mai bea din sticle în formă de Tour Eiffel și nu mai vezi deloc căpițe de fân făcute de mână, ci doar baloți cilindrici, scuipați pe câmp de utilaje agricole moderne.

Unii dintre oamenii intervievați acum 10 ani, nu mai sunt. S-au dus și au rămas acasă, mărturii ale viselor lor, case la roșu înghițite de iederă. Pe străzile din Negrești Oaș tinerii vorbesc între ei în limbi străine, bătrânii își sorb nepoții și strănepoții din priviri, dar nu înțeleg o boabă din ce spun.

Cele mai multe construcții s-au terminat. Satul arată ca o suburbie a unui oraș occidental. Ce nu se vede, dar se aude aproape în orice casă, este că viața „afară” s-a așezat. Oșenii și-au cumpărat case pe pământ la Paris, le-au spart, le-au renovat, au umplut grădinile de flori. Acolo la Paris se știe care sunt case de români. Numai la noi vezi case așa de îngrijite și grădini care dau pe-afară de flori. (Cotroș, com. Certeze, Negrești-Oaș)”.

Recent, o fotografă azeră, Rena Effendi a câștigat o serie de premii cu un reportaj intitulat “Built on grass” – despre viața cotidiană a țăranilor din Maramureș. În fotografii regăsim un Maramureș atemporal, idilic, unde țăranii poartă costume tradiționale, femeile spală la râu iar pâinea se coace în casă. În același timp, în pline restricții cauzate de criza Covid 19, aeroporturile din nordul țării aranjau zboruri pentru emigranții români vitali economiei vestice. Aceste două lumi diferite există și co-există, aceasta fiind și intenția esențială a proiectului: de-a le surprinde împreună, cât timp mai conviețuiesc.