World Press Photo, cea mai importantă expoziție globală de fotojurnalim, expusă în piețele publice din România

Cea de-a 65-a ediție a expoziției internaționale anuale World Press Photo va putea fi vizitată și anul acesta, la nivel național, în perioada mai – august 2022. Prezentă pentru a 11-a oară în România, expoziția va ieși din muzee și va fi expusă publicului larg în centrele a opt mari orașe din țară: București, Timișoara, Cluj, Brașov, Sibiu, Iași, Constanța și Oradea.

Nicicând lupta cu fake news-ul nu a fost mai dură ca acum, iar jurnalismul adevărat și fotografia de reportaj încearcă să aducă adevărul în fața privitorului în cel mai nealterat mod posibil. Este extrem de important să expunem aceste imagini și povești în locuri ușor de accesat și în forme simplu de consumat astfel încât societatea să vadă, cu ochii ei, evenimentele din întreaga lume. Din acest motiv, anul acesta am scos expoziția din muzeu și am mers direct către public, în inimile marilor orașe și, sperăm, în memoria cât mai multor oameni

Cristian Movilă, fondatorul fundației Eidos și reprezentantul World Press Photo în România

Cele 122 de fotografii vor fi însoțite și de un audio-tur gratuit, realizat în parteneriat cu aplicația Smartify, prin care vizitatorii vor putea asculta, pe propriile device-uri, povestea fiecărei fotografii câștigătoare.

E timpul să ne informăm corect, să ne verificăm sursele, să fim educați, să ieșim din ciclul știrilor locale și să ne îndreptăm privirea și către subiectele globale importante. Iar expoziția World Press Photo are această forță. Dorința noastră este ca cei care o văd să plece măcar cu un semn de întrebare, dacă nu complet schimbați.

Cristian Movilă

Timp de 35 de zile, 24 de ore din 24, fotografiile vor fi expuse simultan în perioada 1 mai – 4 iunie în București, Cluj și Timișoara, ca mai apoi să fie prezentate publicului din celelalte orașe din circuit. Detaliile fiecărui eveniment vor fi publicate pe pagina de Facebook a expoziției.

(c) Matthew Abbott
(c) Lalo de Almeida

Competiția World Press Photo recunoaște fotojurnalismul de calitate și premiază imagini și povești din întreaga lume. Anul acesta, din 64.823 de lucrări înscrise de către 4.066 fotografi din 130 de țări din întreaga lume, au fost selectați 241 de câștigători regionali și 4 câștigători globali:

 

  • Premiul „fotografia anului”: Kamloops Residential School de Amber Bracken, Canada, pentru The New York Times
  • Premiul „articolul anului”: Saving Forests with Fire de Matthew Abbott, Australia, pentru National Geographic/ Panos Pictures
  • Premiul pentru proiecte pe termen lung: Amazonian Dystopia de Lalo de Almeida, Brazil, pentru Folha de São Paulo/ Panos Pictures
  • Premiul pentru proiect multimedia: Blood is a Seed de Isadora Romero, Ecuador

 

Pentru prima dată în istoria World Press Photo, imaginea câștigătoare nu surprinde oameni. Fotografia lui Amber Bracken comemorează copiii care au murit în școala rezidențială indiană Kamloops, o instituție creată pentru a asimila forțat copiii indigeni și unde au fost descoperite 215 morminte nemarcate.

Amber Bracken
(c) Amber Bracken - Photo of the Year World Press Photo

Expoziția World Press Photo este adusă în România de Fundația Eidos în parteneriat cu Ministerul Culturii.

S-ar putea să te intereseze și următoarele articole:

Femei în fotojurnalism
John Moore câștigă premiul pentru Fotografia Anului la World Press Photo
World Press Photo, realitatea transpusă în imagini care scriu istoria

Tu ce fotografi urmărești? Lasă-ne un comentariu!

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.