Expoziția Photo Inquam, în Cluj-Napoca
- F64
- 5minutes read
Refugiați ucraineni fugind din calea războiului, oameni care aprind lumânări pentru persoanele care și-au pierdut viața în incendiul de la Clubul Colectiv, protestatarii din Piața Victoriei, doctori, asistente, victime ale pandemiei Covid deopotrivă, politicieni sau sportivi, toți se regăsesc în imaginile de pe fluxul agenției. Cele 40 de fotografii expuse la Muzeul de Artă din Cluj Napoca sunt doar o parte din cele 400 reunite în primul album de fotojurnalism editat de agenția de presă Inquam Photos și primul editat de o agenție de presă în ultimii 9 ani.
”Acest album sintetizează primii ani de activitate ai agenției și, deși nu constituie un material exhaustiv de studiu pentru istoria recentă, reprezintă angajamentul nostru pentru readucerea atenției asupra fotojurnalismului de agenție, asupra respectării dreptului de autor, asupra informației coerente, corecte şi, mai ales, angajamentul nostru că vom continua să facem exact ce stă ascuns în partea latină a numelui agenției, inquam: vom spune”. Acesta este mesajul cu care agenția deschide albumul care poate fi răsfoit în cadrul expoziției, până sâmbătă, 5 noiembrie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în intervalul 10-17.
Despre Inquam Photos
Agenția Inquam Photos a fost construită de Ovidiu Micsik și Octav Ganea în plin declin al presei din România, reușind să înțeleagă de la bun început atât nevoile editoriale cât și lipsurile financiare ale redacțiilor. Fotografiile furnizate de agenție acoperă toate zonele de publishing, indiferent că vorbim de lideri de piață pe plan național sau televiziuni locale, de publicații cu tradiție sau ziare județene, de web-site-uri cu milioane de vizitatori unici sau bloguri de opinie.
Despre Fotopia Collective Festival
Asociația Fotopia a luat naștere în 2016, din dorința de a promova fotografia documentară. Principalul proiect al asociației este Fotopia Collective Festival, un eveniment dedicat fotojurnalismului, fotografiei și filmului documentar, ce aduce la Cluj-Napoca fotografi români și internaționali, printr-o serie de expoziții, proiecții, dezbateri și evenimente speciale. Anul acesta, festivalul continuă să promoveze proiecte și povești care ne fac să înțelegem mai bine lumea în care trăim