John Moore câștigă premiul pentru Fotografia Anului la World Press Photo
Pe 11 aprilie au fost anunțați la Amsterdam câștigătorii celei mai importante competiții de fotojurnalism. În mai expoziția va fi prezentată în București. Selecția este adusă în România de Fundația Eidos, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și Muzeul Național de Artă, la sediul căruia va fi deschisă pentru public de pe 7 mai.
Fotografia anului aparține lui John Moore, corespondent special Getty Images.
Aceasta a fost realizată pe 12 iunie 2018 în Texas, USA, la granița cu Mexicul și are in prim-plan o fetiță și mama ei care sunt luate separat în custodie de autoritățile americane. După ce imaginea a apărut în publicații internaționale funcționarii au recunoscut că cele două nu au fost singurele separate, ci alte câteva mii de familii au trecut prin aceeasi procedură.
Vernisajul din București va avea loc pe 6 mai, de la orele 19.00 la Muzeul Național de Artă al României. Expoziția va putea fi vizitată până pe 26 mai, de miercuri până duminică, între 10.00-18.00. De asemenea, va fi inclusă în circuitul de vizitare pentru Noaptea Muzeelor, pe 18 mai, 2019 în intervalul orar comunicat de MNAR.
Competiția anuală premiază fotografii pentru cele mai bune imagini ale anului trecut. Este cel mai important concurs mondial prentru fotografi de presă, fotojurnaliști și fotografi de documentar.
În acest an au participat 4378 de fotografi din 129 de țări cu 78.801 imagini înscrise.
În anul 2019 au fost nominalizați 43 de fotografi din 25 de țări: Australia, Belgia, Canada, Cehia, Egipt, Franța, Germania, Ungaria, Iran, Italia, Mexic, Olanda, Norvegia, Filipine, Portugalia, Rusia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Siria, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite și Venezuela.
Pentru actualizări vă invităm să urmăriți pagina de Facebook World Press Photo România și pagina evenimentului.