(c) Alexandru Barbosa

FOCUS in The Park cu Fujifilm X-T3

Pentru fotografia de stradă vad în foarte multe locuri ca și recomandare aparatele foto Fujifilm, ( precum Fujifilm X-T3) fiind sisteme mirrorless, acestea au un corp mai mic, sunt mai ușoare si nu atrag atenția asupra lor. Pe lângă aceste aspecte, Fujifilm oferă o gamă variată de obiective, special concepute pentru senzorii APS-C, cele mai renumite fiind obiectivele cu o distanța focală de 23mm și 35mm F2 sau F1.4.

După ce am vrut să renunț la sistemele DSLR pentru fotografia de stradă am ales Fujifilm X-T10, dimensiunea redusă a body-ului combinat cu obiectivul Fujifilm 35mm F2, practic te fac invizibil atunci când ieși la fotografiat pe stradă.

Dar totuși pentru fotografia de concert X-T10 nu este un body care să iți ofere siguranța atunci când vine vorba de situații cu jocuri de lumini complexe sau atunci când artiștii si publicul se mișcă atât de repede, încât dacă clipim am pierdut un cadru care ar putea fi cel mai bun din carieră.

Pentru a doua ediție a festivalului FOCUS in the park, care a avut loc între 22 si 25 August 2019, am avut ocazia de a testa Fufjifilm X-T3, obiectivul de kit 18-55mm F2.8-4 R LM OIS XF și teleobiectivul Fujifilm 50-140mm F2.8 R LM WR OIS XF.

Festivalul are loc anual in parcul Sub Arini din Sibiu, o oază de liniște în centrul orașului. Acesta transformă o parte a parcului într-o lume plina de energie, bună dispoziție acompaniată de zone de street food, craft beer și cel mai important muzică de calitate. Printre multele surprize oferite de organizatori au urcat pe scenele festivalului peste 20 de artiști printre care Subcarpați, Vița de vie, Firma, Implant pentru refuz, Toulouse Lautrec și Jurjak.

Trecerea de la Fujifilm X-T10 la X-T3 pentru acest festival, a fost una surprinzător de ușoară, formatul aparatelor seria X-Tx0 față de seria X-Tx fiind foarte asemănător. Am reușit foarte repede să găsesc in meniu toate setările de care am avut nevoie, seria X a aparatelor foto oferind butoane și rotițe care imită aparatele foto cu film, avem rotiță pentru ISO, timpi de expunere, compensarea expunerii iar diafragma se ajustează cu inelul dedicat de pe obiectiv. Chiar daca am fotografiat ani la rând cu aparate foto DSLR și foarte puțin cu aparate foto cu film, aranjarea rotițelor și a butoanelor pentru setări este mult mai plăcută pentru mine atunci când fotografiez.

Când am început să fotografiez concertele, am rămas uimit de noul senzor X-Trans 4 care oferă 425 puncte de focalizare și viteze superioare de autofocus chiar și în situații de iluminare dificilă, aparatul focalizând fără probleme punctul selectat, zona selectată sau chiar si ochiul subiectului indiferent daca aceasta purta sau nu ochelari. Pe lângă aceasta, X-T3 oferă mod în module de fotografiere în rafală 11 cadre pe secundă utilizând obturatorul mecanic, 20 cadre pe secundă utilizând obturatorul electronic sau pana la 30 cadre pe secundă utilizând tot obturatorul electronic dar cu crop de 1.25x. Ecranul este rabatabil cu tocuh screen, care mi-a fost foarte util atunci când am fotografiat dintr-un unghi mai jos din photopit sau mai înalt din public.

Noul senzor X-Trans 4 cu o rezoluție de 26.1MP redă scena fotografiată într-un mod deosebit, iar simulările de film oferite în cameră oferă culorile clasice ale filmelor foto Fujifilm. Pentru acest festival am folosit 3 simulări de film în camera și pentru post procesare cu Capture One for Fujifilm, PROVIA, Velvia și ACROS.

Aspectul retro al aparatului îl face să fie mai prietenos atunci când fotografiez publicul, am primit chiar și întrebări de la diferite persoane dacă „trag pe film” atunci când m-au văzut fotografiind cu acesta.

Obiectivul de kit, mi-a permis să surprind fără probleme cadre largi cu festivalul sau publicul dar și cadre mai restrânse chiar dacă diafragma nu este una constantă, acesta este destul de luminos F2.8 în capătul wide iar F4 la 55mm, aici am crescut valoare ISO cu un stop de lumina pentru a nu crește timpul de expunere.

Teleobiectivul Fujifilm 50-140mm F2.8 se comportă excepțional chiar și în cele mai dificile situații, portretele realizate cu acesta au fost perfect focusate chiar și cu diafragma larg deschisă. Chiar dacă este un obiectiv voluminos atunci când îl montam pe body-urile Fujifilm, se simte foarte bine balansat pe aparat fiind foarte plăcut sa fotografiez cu acesta.

Acum ca am vorbit despre aspectele pozitive pe care le-am descoperit in cele 4 zile în care am fotografiat cu acest kit foto, am găsit si câteva puncte negative, primul fiind o problemă cunoscută la majoritatea aparatelor foto mirrorless, durata de viața a acumulatorilor aceasta fiind aproximativ 350 cadre. Al doilea si ultimul punct negativ pentru mine a fost gripul, body-ul fiind mai mic nu am reușit să am o priză confortabilă pe aparat dar pe body-ul X-T3 se poate adăuga un grip simplu sau un battery grip care mai adaugă încă 2 acumulatori.

Venind de la aparate DSLR si Fujifilm X-T10, am ramas uimit cât de rapid și precis poate să fie Fujifilm X-T3, chiar dacă exteriorul corpului este mai clasic, interiorul oferă performanță de ultimă generație. Kitul Fujifilm X-T3 și obiectivele menționate mai sus prezintă un pachet foarte atractiv pentru fotografia de festival și muzică.


Articol și fotografii de Alexandru Barbosa

S-ar putea să te intereseze și:

6 ponturi în fotografia de concert

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.