Sony extinde gama de camere foto mirrorless APS-C și lansează două noi modele
Sony lansează Alpha 6600 cu stabilizator de imagine încorporat și cu o durată de viață mai mare a bateriei și îmbogățește gama prin introducerea modelului Alpha 6100.
Sony lansează două noi modele din seria de camere mirrorless α™(Alpha™) APS-C: Alpha 6600 (ILCE-6600) și Alpha 6100 (ILCE-6100). Aceste două camere foto integrează cele mai avansate tehnologii Sony în corpuri compacte și ușoare, inclusiv performanța funcției de autofocalizare, calitatea impecabilă a imaginii și cele mai recente tehnologii video. Camera Alpha 6600 a fost realizată în așa fel încât să răspundă, prin versatilitatea sa, nevoilor celor mai exigenți fotografi și videografi, fiind astfel potrivită pentru mai multe tipuri de utilizatori și pentru contexte de fotografiere variate. Modelul Alpha 6100 este dedicat celor care intenționează să facă trecerea către camerele foto cu obiective interschimbabile și își doresc să obțină imagini de înaltă calitate într-o varietate de situații.
Gama Sony APS-C a fost îmbogățită și prin lansarea a două noi obiective, E 16-55mm F2.8 G (zoom standard) și E 70-350mm F4.5-6.3 G OSS (super-teleobiectiv cu zoom). Astfel, gama de obiective Sony cu montură E ajunge la 54 de obiective.
„Strategia noastră ‘One Mount’ de extindere continuă a sistemului cu montură E –camere și obiective compatibile atât cu modelele full-frame, cât și cu cele APS-C, demonstrează că dorim să oferim o gamă foarte largă de produse captivante, din care utilizatorii să poată alege, atunci când selectează cel mai potrivit echipament pentru nevoile lor”, a declarat Yann Salmon Legagneur, Director Product Marketing, Digital Imaging, Sony Europe. „Piața APS-C este extrem de importantă pentru Sony, iar Alpha 6600 și Alpha 6100 sunt două camere care încorporează inovații tehnologice de ultim moment. Fie că realizează fotografii statice, fie că înregistrează video sau lucrează cu o combinație dintre cele două, avem încredere că utilizatorii vor fi extrem de mulțumiți de rezultate”.
Modelele Alpha 6600 și Alpha 6100 sunt echipate cu un senzor de imagine Exmor™ CMOS de 24.2MP, alături de cea mai recentă versiune a procesorului de imagine BIONZ X™ și un front-end LSI, implementat pe modelele Sony full-frame. Aceste trei elemente lucrează împreună pentru îmbunătăți semnificativ calitatea imaginii și performanța la nivelul întregului cadru foto și video.
Alpha 6600 și Alpha 6100 oferă un timp de autofocalizare extrem de rapid, de doar 0.02 secunde. Cu un sistem de detecție a fazei de 425 de puncte AF, acoperind aproximativ 84% din întreaga suprafață a imaginii, și 425 de puncte AF de detecție a contrastului, densitatea ridicată și acoperirea mare a sistemului AF asigură o focalizare sigură, chiar și în cele mai dificile condiții de luminozitate. Ambele modele beneficiază de funcționalitatea Sony „Real Time Tracking”, ce utilizează cel mai nou algoritm Sony, inclusiv recunoașterea obiectelor cu ajutorul inteligenței artificiale, pentru imortalizarea subiecților cu acuratețe, chiar și în cazul utilizării panoului tactil al ecranului dinspate. În plus, noile modele oferă funcția „Real-time Eye AF”, cea mai recentă versiune a tehnologiei Sony Eye AF. Aceasta folosește inteligența artificială pentru recunoașterea obiectelor, detectarea și procesarea datelor în timp real, oferind astfel acuratețe sporită, viteză și performanță de urmărire, atât pentru subiecții umani, cât și pentru animale și permițând fotografului să se concentreze exclusiv pe compoziție.
Atenție la detalii
Pe baza feedback-ului primit de la utilizatorii actualelor modele de camere Sony APC-S, modelelor Alpha 6600 și Alpha 6100 le-au fost adăugate noi funcții pentru perfecționarea experienței de utilizare, precum:
- Sistem îmbunătățit de reproducere a culorii; algoritmii inspirați din cei ai modelelor full-frame redau culori naturale, mai ales în cazul nuanțelor de piele
- Înregistrare video la rezoluție 4K, cu citirea completă a pixelilor și fără combinarea acestora în formatul Super 35mm, cu transfer ușor pe smartphone datorită aplicației mobile Imaging Edge™
- Funcția „Interval shooting (fotografiere la intervale de timp)” pentru videoclipuri spectaculoase accelerarea mișcării.
- Ecran LCD rabatabil, orientabil la 180 de grade, 3.0 cu 921 de puncte
- Intrare pentru microfon integrată, pentru sunet impecabil al înregistrărilor video.
Alpha 6600
Noul model Alpha 6600 oferă imagini superbe, de o calitate foarte ridicată, cu zgomot de imagine redus, într-un interval ISO de 100-32000 (cu posibilitate de extindere până la ISO 50 – 102400), chiar și în condiții de luminozitate scăzută. Prin reducerea zgomotului și optimizarea contrastului în fiecare zonă, funcțiile Area-specific Noise Reduction (reducere de zgomot pe zone specifice) și Detail Reproduction Technology reduc semnificativ zgomotul, păstrând, în același timp, rezoluția înaltă care contribuie la reproducerea precisă a texturilor, a umbrelor și detaliilor.
Alpha 6600 încorporează multe dintre inovațiile tehnologice prin care Sony s-a remarcat în segmentul camerelor full-frame high-end:
- Sistemul Sony de stabilizare optică pe 5 axe in-body, care permite timpi de expunere cu 5 trepte mai lungi
- Încorporarea, pentru prima dată pe o cameră APS-C, a acumulatorului Sony Z Battery care oferă o autonomie de top, de aproximativ 720 fotografii utilizând vizorul și de circa 810 fotografii folosind ecranul LCD
- Un design rezistent la la praf și umezeală, realizat din aliaj de magneziu.
- Real-time Eye AF pentru înregistrare video. Atunci când funcția este activată, ochiul subiectului este urmărit cu precizie și acuratețe sporită, iar fotograful se poate concentra, astfel, doar pe conținutul în sine, nu pe ceea ce este sau nu în focus. Funcționalitatea Touch Tracking va declanșa automat Eye AF atunci când este selectat un subiect uman
- Intrare pentru căști integrată ce permite utilizatorului să conecteze căști de înaltă calitate pentru monitorizarea precisă a sunetului înregistrat.
Înregistrare 4K
Alpha 6600 permite înregistrarea clipurilor video 4K în formatul Super 35mm, cu citirea completă a pixelilor și fără combinarea acestora, pentru a capta la o rată aproximativă de 2.4x informațiile necesare pentru realizarea filmelor 4K (funcționalitate oferită și de modelul Alpha 6100). Această supraeșantionare are ca rezultat înregistrări video spectaculoase, livrate în format XAVC S™, la o rezoluție incredibilă. Camera Alpha 6600 dispune de tehnologia HLG (Hybrid Log-Gamma) picture profile, permițând un flux de lucru HDR Instant. Videoclipurile înregistrate și redate ulterior pe un televizor compatibil HDR (HLG) vor fi realiste, fără umbre sau tușe de culoare nenaturale, fără nevoia de colorizare. Utilizatorii care doresc să colorizeze în post-producție, au la dispoziție profilele S-Log3 și S-Log2 Gamma.
Disponibilitate
Modelele Alpha 6600 și Alpha 6100 vor fi livrate în România începând cu luna octombrie 2019.