(c) Mihail Chirobocea

Review Nikon D7000 și Tokina 12-24mm f/4

Continuăm seria de review-uri premiate la concursul “Scrie despre echipamentul tău foto-video te premiem!”, cu Mihail Chirobocea care a scris despre aparatul DSLR Nikon D7000 şi obiectivul  Tokina 12-24mm f/4 AT-X124 PRO DX.

În cadrul concursului dedicat potențialilor colaboratori pentru Blogul F64, Mihail Chirobocea ne-a încântat cu materialul trimis și astfel, am decis să îl publicăm. Să-l descoperim împreună, mai jos:

O să încep prin a preciza că această combinație de aparat-obiectiv am folosit-o foarte mult timp, acestea făcând parte din echipamentul meu de bază. Le-am folosit în situații diverse și rareori m-au dezamăgit. Le folosesc și în prezent acestea fiind pentru mine o variantă foarte bună în raportul calitate-preț.

De remarcat este faptul că nici aparatul, nici obiectivul nu se mai fabrică, însă se găsesc în continuare la anumite magazine sau pe piața SH. Aparatul care îl înlocuiește în gama celor de la Nikon și cel mai apropiat ca specificații este Nikon D7200.

Aparatul are un design plăcut și rezistent. Butoanele sunt dispuse bine, astfel încât setările se pot face rapid. De asemenea, prezintă și un ecran în partea superioară în care sunt afișate setările. Printre modurile de expunere se află si U1, U2 care pot fi personalizate. Eu am ales să folosesc modul U1 pentru fotografiile cu subiect în mișcare (păsări, motociclete, avioane, câini etc.). Acest mod l-am personalizat ca fiind copie după modul aperture priority, cu ISO auto (viteza obturatorului mai scurtă de 1/320s și ISO maxim de 3200) și cu focus 3D, astfel încât eu trebuie să setez doar diafragma, restul setărilor fiind făcute automat pentru situația necesară mie.

Specificații Nikon D7000:

  • Senzor APS-C (crop 1.5x)
  • 16 megapixeli
  • 14 biți/pixel
  • ISO 100-6400 (extins până la 25600)
  • 6 fps (cadre pe secunda) în rafală rapidă
  • 1/8000-30s viteza obturatorului
  • 39 puncte de focus

Calitatea fotografiilor este pe măsură, redând fotografii clare pâna la valoarea ISO 3200, în anumite condiții chiar până la ISO 6400. În fotografia de interior, însoțit de un bliț extern are o calitate bună până la ISO 1200.

Focusul este destul de rapid. Aparatul vine cu două posibilități de focalizare, cu 39 de puncte de focus sau doar cu 11 puncte, caz în care focalizarea este mai rapidă. Pe lângă modurile standard de focus simplu, continuu și auto, acest aparat are și varianta continuu 3D care urmărește subiectul în mișcare. Modul de focus 3D este suficient de bun încât să poți fotografia fluturi în mișcare, asta desigur dacă nu îți iese fluturele complet din cadru.

Puncte forte:

  • Construcție solidă din aliaj de magneziu
  • Rezistent la umezeală și praf
  • Modurile personalizabile U1 și U2
  • 100% acoperirea vizorului
  • Focus 3D
  • Rafală de 6 fps (cadre pe secundă)
  • Timp scurt al obturatorului de până la 1/8000 s, pentru condiții de lumină foarte puternică

Puncte slabe:

  • Calitate ISO slabă
  • Rezoluție foto mică, doar 16 megapixeli
  • Puține puncte de focus și un focus lent în modul cu 39 de puncte

Despre Tokina AT-X Pro 12-24mm f/4 DX

Despre acest obiectiv este important de știut ca nu este compatibil cu full frame și nu are motor de focus, focusul auto putând fi folosit doar pe aparatele cu motor de focus încorporat (gama D7000 și D500).

Impresionant este că are o distorsiune foarte mică pentru un obiectiv wide (superangular), la o distanță focală mai mare de 15mm distorsiunea este sub +0,3%, iar la 24mm este foarte aproape de 0%.

Puncte forte:

  • Foarte sharp și uniform
  • Distorsiune mică
  • Raport calitate-preț foarte bun
  • Ideal pentru peisaj și arhitectură

Puncte slabe:

  • Foarte mare și intimidante bun
  • Lipsa unui motor de focus

Concluzie

Combinația foto Nikon D7000 și Tokina 12-24mm f/4 este excelentă pentru peisaj și arhitectură, obține rezultate bune în fotografia de interior și chiar în fotografia de stradă (dacă ignorăm mărimea obiectivului). Oferă într-un preț decent posibilitatea de a realiza fotografii de top.

Articol și fotografii de Mihail Chirobocea

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.