Tu mergi la B-fit in the street?

Postat de: F64 F64

B-fit in the street, în caz că nu ai auzit deja de el, este Festivalul internațional de teatru de stradă, din București, ce are loc în perioada 13 iulie – 5 august 2018!

Prima ediție a avut loc în 2007, o ediție pilot care a întrunit în capitală 15 teatre din străinătate (Letonia, Marea Britanie, Lituania, Italia, Franța, Bulgaria, Israel și Statele Unite ale Americii) și 2 teatre din țară (Craiova și Sibiu).

Din 2007 și până-n 2018, acest festival a tot continuat, promovând teatrul și animând străzile Bucureștiului cu lucruri deosebite.

În 2018, B-fit in the street a ajuns la ediția a X-a așa că hai să vedem unde ne vor purta actorii anul acesta și să admirăm fotografiile realizate în primul weekend al festivalului.

Peste 400 de artiști internaționali au venit deja în București și vor rămâne aici până pe 5 august, pentru ediția aniversară de 10 ani a B-fit in the street, dar și a Centenarului Marii Uniri, venind și cu cea mai mare selecție de producții românești de până acum. Organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, festivalul are un program mai eclectic și mai dinamic ca niciodată.

Intitulată „O poveste românească în Anul Centenarului”, ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București se numără printre cele mai de amploare evenimente din anul Centenarului cu patru weekenduri ce cuprind peste 40 de spectacole din 12 țări participante și zeci de reprezentații în zone cheie din București.

Program B-fit in the street

Weekend #1

  • Vineri, 13 iulie 2018 începând cu ora 19, în Piața Universității a avut loc deschiderea oficială, urmată de:
  • Collective Strings – o instalație interactivă din Danemarca.
  • Mirror Family – din Slovacia, a urmat apoi, cu un număr de pantomimă.
  • Toboșarii din Spania, Batucada Timba și Aquamarin, o trupă de dansatoare de cabaret au făcut un adevărat spectacol!

Cum însă Bucureștiul este destul de mare, festivalul a început ușor, ușor să se extindă și în alte zone. Astfel, a urmat circul mobil, Celebration Parade din Slovacia, în Piațeta Odeon, urmat de o altă trupă de toboșari din aceeași țară. Orange Drummers ne-au încântat la Cercul Militar.

La Teatrul Național, Colored People din Franța au susținut un spectacol mobil, trecând și prin locațiile menționate anterior. Strada Lipscani a fost mai apoi animată de circul mobil Celebration Parade, din Slovacia, reluând trupele participante de mai devreme, tot în Centrul Vechi.

Odată reveniți în Piața Universității, spectatorii i-au putut admira pe Sbandieratori di alba, o trupă de stegari din Italia, urmați apoi, în Piața Revoluției, de In Between Worlds, un spectacol din Portugalia, cu păpuși gigant. Batucada Timba, toboșari din Spania au readus după pe Lipscani spectatorii, urmând  reluarea tuturor trupelor mai sus menționate cu noi surprize interesante.

Sâmbătă, 14 iulie 2018 și duminica 15 iulie, tot începând cu ora 19 trupele mai sus menționate au pătruns și în alte zone ale Bucureștiului, începând tot din Piața Universității și mergând apoi în: Piața Sf. Anton, Strada Smârdan, Parcul Cișmigiu – Podul de Nuc (unde a avut loc un atelier de percuție pentru copii, organizat de Drum up Circle, din România), Parisian Street Cabaret a încântat apoi spectatorii în ritmuri de dans, urmați de White World, cu un spectacol mobil, tot din Franța.

În Piața George Enescu, Sonics In Wish, din Italia, au susținut un spectacol de acrobații aeriene, în premieră mondială. Apoi, a început parada, marșând spre: Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Parcul Cișmigiu – Lac (unde a avut loc un spectacol pe apă, din Franța, organizat de Water Fools).

Weekend #2

Sâmbăta aceasta, pe 21 iulie 2018, urmează:

  • 19:00 – 20:30 Piața Roma, Strada Lipscani – Strada Eugen Carada, Caged Foam din Franța ne vor întâmpina cu un spectacol vizual.
  • 19:00 – 20:00 Piața Universității, Descovery Planetario din Italia, ne așteaptă cu multe surprize,
  • 19:00 – 21:00 Parcul Cișmigiu – Podul de Nuc, va avea loc un atelier de clovnerie pentru copii, organizat de Clovnerie & Commedia Dell’Arte, din România.
  • 20:00 – 20:55 Piața Universității, Collective Strings ne așteaptă cu o nouă reprezentație.
  • 21:15 – 22:00 Piața George Enescu, Hotel Watercage din Belgia, ne vor întâmpina cu acrobații aeriene,
  • 22:00 – 23:00 Parcul Cișmigiu la lac, va avea loc un spectacol pe apă, organizat de Grand Nocturnal Aquatic Parade, din Franța.

Duminică, 22 iulie 2018

  • 19:00 – 20:30 Piața Roma, Strada Lipscani – Strada Eugen Carada, Caged Foam vor deschide ultima zi a weekend-ului 2.
  • 19:00 – 20:00 Piața Universității, ne vom întâlni din nou cu Collective Strings și Discovery Planetario.
  • Simultan de la 19:00 – 21:00 în Parcul Cișmigiu la Podul de Nuc, va avea loc un atelier de creație pentru copii, organizat de Hodoronktronk’s World, din România.

Weekend #3

Sâmbătă, 28 iulie

  • 19:00 – 20:30 Piața Universității, va avea loc musicalul “Mateloții. Întoarcerea pe mare.”,
  • 19:00 – 21:00 Parcul Cișmigiu la Podul de Nuc, va avea loc un atelier de experimente științifice pentru copii, urmat apoi de un atelier de mers pe catalige pentru copii, simultan cu atelierul de marionete, tot pentru copii.
  • 20:00 – 20:55 Piața Universității, Collective Strings ne vor întâmpina,
  • 21:00 – 21:25 Piațeta Odeon, Drum’N’Fire, din România vor face un spectacol de foc.
  • 21:15 – 22:05 Piața George Enescu, Eterfeel din Franța, vor pune la cale un număr de acrobație aeriană.

Duminică, 29 iulie 2018

  • 19:00 – 20:30 Piața Revoluției, ne va întâmpina Bâlciul, un spectacol de teatru de stradă, din România.
  • 19:00 – 21:00 Parcul Cișmigiu la Podul de Nuc, va avea loc Magitot, un atelier de magie pentru copii, simultan cu atelierul de acrobație și cel de marionete.
  • 20:00 – 20:55 Piața Universității, Collective Strings ne vor intâmpina cu o alta reprezentație,
  • 21:00 – 21:25 Piațeta Odeon, Drum’N’Fire ne vor bucura cu un nou spectacol de foc.

Weekend #4

Ultimul weekend va fi cu totul deosebit.
Sâmbătă 4 august 2018

  • 19:00 – 19:30 Piațeta Odeon, Bubble Street Cirkus, din Italia vor susține un  spectacol de jonglerie și echilibristică,
  • 19:00 – 19:45 Piața Universității, Russian Folk Stilt Walkers din Rusia vor face acrobații pe catalige.
  • 19:00 – 19:45 Strada Lipscani, stegarii Historical Acrobatic Flag Wavers, din Italia ne vor întâmpina cu un spectacol.
  • 19:00 – 21:00 Parcul Cișmigiu la Podul de Nuc, Continuu, vor organiza un atelier de actorie, urmat de cel de pantomimă pentru copii, simultan cu atelierul de păpuși și Atelier Shades.
  • 19:20 – 20:00 Piața Revoluției, Passage din Portugalia vor susține un spectacol-instalație,
  • 19:45 – 20:30 Piața Universității, toboșarii Batucada from Canary Islands, din Spania, ne vor aștepta cu un spectacol fain, alături de Les Lilas, dansatoarele de cabaret din aceeași țară,
  • 20:00 – 20:45 Strada Lipscani, statuile vivante Strigătele Parisului ne vor întâmpina.
  • 21:00 – 21:25 în Piațeta Odeon ne vom întâlni cu Drum’N’Fire,
  • 20:00 – 20:50 Piața George Enescu, Transition din Germania, vor pune la cale un spectacol nocturn,
  • 21:40 – 22:20 Piața George Enescu – Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Piața Universității, va avea loc parada alături de toate trupele de mai sus.
  • 22:20 – 23:00 Piața Universității penultima zi de festival se va încheia cu un Harap-Alb, un spectacol de marionete gigant.

Duminică, 5 august 2018

  • Se va relua în mare parte programul de sâmbătă, excepția celor de la “Noi” care începând cu ora 20:00 – ne vor aștepta cu un spectacol-paradă, cu ocazia Centenarului.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, în zilele de 14, 21, 28 iulie 2018 și 4 august 2018, între orele 22.00-22.30, se va restricționa traficul rutier pe Calea Victoriei (tronsonul cuprins între Piața George Enescu și Bd. Regina Elisabeta) și pe Bd. Regina Elisabeta (tronsonul cuprins între Str. Ion Brezoianu și Piața
Universității).
Rute ocolitoare:

  • Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Gheorghe Magheru – Bd. Lascăr Catargiu;
  • Str. Buzești – Str. Berzei – Splaiul Independenței.

Tu mergi la B-fit in the street? Trimite-ne fotografii pe blog@f64studio.ro menționând din ce Weekend al festivalului sunt realizate, și ai ocazia de a fi selectat pentru galeria cititorilor!




test - array(0) { }

Lasă un comentariu

Adresa de E-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Top