Electric Castle vazut prin obiectivele Sigma
Fără îndoială, Electric Castle înseamnă libertate, relaxare și multă muzică bună, iar noi ne-am numărat printre cei privilegiaţi. Va deveni cu siguranţă, o obişnuinţă ca vara să ajungem în Bonțida, la castelul Bánffy pentru cel mai umed festival de muzică al anului. Ploaia este electrizantă, poveștile horror sunt uneori exagerate pentru că pălesc în fața sentimentului pe care ți-l oferă oamenii ce înconjoară castelul. E un loc pentru oricine își dorește să se întoarcă încărcat de energie pentru un an întreg, este locul unde timpul se dilată și practic pășești într-o lume paralelă în care oamenii sunt mai aproape unii de alții.
Anul acesta am ajuns la Castelul Electric și nu pot spune decât că mi-aș dori să dau timpul înapoi, să mă aflu încă acolo. Am plecat la drum, ajutat de prietenii de la F64 cu Sigma 120-300mm F/2.8 DG OS HSM Sports, Sigma 15mm F/2.8 și Nikon DF, dar mai aveam în ghiozdan un Nikon D600, plus obiectivul Nikon AF-S Nikkor 24-120mm F/4G ED VR.
Mi-am propus să acopăr o plajă focală cât mai largă cu ajutorul celor trei obiective. Am fotografiat în interiorul festivalului mai mult decât la scene deoarce mi-am dorit să rămân cu chipurile oamenilor din jurul castelului și să îmi amintesc vibe-ul de la Electric Castle. Este precum o vibraţie care rămâne în tine, chiar şi după ce te-ai întors acasă şi ţi-ai reluat activităţile.
Sigma 120-300mm F/2.8 DG OS HSM Sports
L-am luat cu mine în cele 3 zile în care am fost prezent la festival, pentru a capta exact ce iubesc cel mai mult, portretele. L-am folosit destul de puțin în fața scenei, deoarce nu am avut inspirația de a căra după mine și monopiedul, extrem de util luând în considerare greutatea acestei lentile, aproximativ 3.5kg fără aparat.
De când l-am atins am rămas impresionat de construcția solidă și de calitatea materilalelor folosite de Sigma, cred că în momentul de față pentru categoria lui de preț și pentru ce poti face cu el este cea mai bună alegere în materie de teleobiective.
Cel mai mare avantaj este cu siguranță deschiderea F/2.8 pe toată plaja focală și surprinzător este îndeajuns de sharp la F/2.8, lucru la care nu m-am așteptat. Este protejat împotriva apei și prafului, lucru imperios necesar în interiorul Castelului Electric, are un bokeh extraordinar, face o trecere fină între subiect și fundal.
Sistemul de focalizare este foarte silențios, precis şi sincer, aș compara focalizarea cu cea a unui obiectiv de brand pentru că diferențele nu sunt atât de mari, există dar nu sunt de luat în seamă, vin în ajutor cele două moduri de stabilizare SO1 care reprezintă stabilizare generală și SO2 perfectă pentru subiectele în mișcare. Este obiectivul pe care îl vreau în trusa mea foto, dacă ar fi să acord o notă acestui obiectiv pe o scară de la 1 la 10, merită 9.5 din punctul meu de vedere, iar cele 0.5 puncte le scad doar pentru greutatea lentilei, dar având în vedere ca are mai multă sticlă decât alte materiale e de înţeles.
Sigma 15mm f/2.8 EX DG Fisheye
Cu toţii cunoaștem perspectiva fabuloasă oferită de obiectivele de tip fisheye. Sigma ne oferă un fisheye extraordinar, cu o lentilă tratată foarte bine, o focalizare excelentă și F/2.8. Pot spune că e genul de obiectiv pe care l-aș păstra tot timpul pe un body doar pentru el.
Distorsiunile și perspectivele exagerate îl transformă într-un mic artist. Este construit foarte bine și are dimensiuni reduse. Voi aduce în această ecuație și distanţa minimă de focalizare de doar 15cm, lipsa ghostingului și a flare-ului deranjant. Am tras cu el atât în faţa scenei cât și către public, iar de un lucru sunt convins, dacă atingi această lentilă, te îndrăgostești iremediabil.
Nikon DF
Este un aparat care întoarce capete datorită aspectului de aparat pe film pe care îl deţine. Am rămas plăcut surprins de faptul că îți oferă posibilitatea de a controla toate setările de pe cadranele și butoanele pe care le întâlnești la aparatele pe film.
Construit foarte bine, metal cu o greutate redusă, ideal pentru prime-uri sau dacă îţi dorești un aparat pe care să îl porţi mereu cu tine. Vine cu un senzor Full Frame de 16MP, același din D4. Este excepţional în condiții slabe de iluminare având un ISO cuprins între 100 – 12800 (expandabil 50 – 204,800), dar este cu adevărat deranjantă, modalitatea în care au fost înghesuite punctele de focus în zona centrală, la fel ca la D600 şi D610. Aparatul merită un grip datorită acumulatorului mic cu care vine EN-EL14a. Mi-aș fi dorit să întâlnesc pe el și un slot SD dublu.
Nu aș vrea să insist foarte mult pe tehnica acestor echipamente deoarce deja avem o mulţime de review-uri și teste precise, având în vedere că sunt niste echipamente apărute de ceva vreme.
Îmi doresc să vă las cu o imagine bună despre Electric Castle cu ajutorul cadrelor mele și de ce nu, la anul sa ne vedem acolo!
Un articol si fotografii de Rusu Dumitru Costinel.
[products ids=10107450,1051929]