Olympus OM-D E-M5 Mark II – opinia utilizatorului

Se ia un fotograf oficial al Festivalului Naţional de Teatru 2015, adică eu, un aparat foto Micro Four Thirds, adică Olympus, se mulţumeşte celor de la F64 şi MGT Educational, distribuitorul Olympus pentru România, se amestecă bine şi rezultă ce o să vă prezint eu în rândurile şi imaginile următoare. Toate cadrele făcute de mine și postate în acest articol sunt jpeg-uri direct din aparat, pentru a da posibilitatea de a se vedea exact capacitatile aparatului.
Cred că am fost unul dintre primii utilizatori de aparat foto care am crezut în utilitatea şi succesul aparatelor mirrorless, cam de când au apărut. În cei 5 ani şi jumătate de când fac fotografie, am avut un DSLR şi două mirrorless-uri, din motive care nu fac neapărat subiectul acestui articol. De aceea, şi acum am avut curaj să merg pe un Micro Four Thirds la un eveniment atât de important, unde era musai să performam, eu şi aparatul, în aşa fel încât să evidenţiem munca uriaşă a tuturor celor implicaţi în FNT 2015. Dar, recunosc, am avut două semne de întrebare cu privire la Olympus OMD E-M5 Mark II. Primul, legată de viteză autofocusului, dat fiind că am fotografiat şi în timpul pieselor de teatru, şi al doilea, referitoare la zgomotul de imagine care ar putea apărea în urma folosirii unei valori ISO de peste 3200 la un senzor de 17.3 x 13 mm, care are 16 mpx. Şi, în cazul în care OMD E-M1 ar fi avut la aceea dată opţiunea de Silent Shutter, adăugată ulterior, dacă nu greşesc, printr-un upgrade de firmware, probabil că aş fi ales acel model, fiind vârful de gamă al celor de la Olympus. Însă cum era vitală această funcţie, pentru a nu deranja nici spectatorii, nici actorii, am mers pe OM-D E-M5 Mark II.  Însă înainte de a povesti despre Oly, să aducem aminte câteva dintre caracteristicile modelului în discuţie.
Specificaţii OM-D E-M5 Mark II:

  • Aparat Mirrorless cu senzor Micro 4/3 (17.3 x 13 mm, factor crop 2x)
  • Rezoluţie senzor: 16 megapixeli (40MPx în modul extins)
  • ISO 200 – 12.800 (extins 100-25.600)
  • Stabilizare integrată pe 5 axe (sensor-shift)
  • Procesor de imagine TruePic VII
  • 81 de puncte de focus
  • Ecran LCD rabatabil-lateral, sensibil la atingere
  • Vizor electronic cu acoperire 100% a cadrului
  • Timp de expunere: 1/16.000 – 60s (max 1/8000 cu obturatorul mecanic)
  • Patină pentru bliţ extern, conector X-Sync
  • Timp de expunere pentru sincronizare cu blitzul: 1/250 sec
  • Fotografiere în rafală cu până la 10fps (5fps cu Continuous L)
  • Filmare full HD 1920 x 1080 (60p, 50p, 30p, 25p, 24p), format MPEG-4, H.264, max. 77Mbps
  • Autonomie aprox 310 cadre
  • Acumulator BLN-1
  • Greutate 470g (body)
  • Dimensiuni body: 124 x 85 x 45 mm

Om-D E-M5 mk II micro 4/3 mirrorless
 
Design şi construcţie
Cei mai mulţi dintre amicii mei fotografi, când spun Olympus, spun clasă. Spun atenţie la detalii, la design, la materialele folosite, la formele butoanelor, la geometria body-ului. Par să deţină mai mult decât o cameră, născându-se acea simbioză cu aparatul, necesară unora pentru a se simţi bine atunci când fotografiază. Deşi eu sunt, şi o repet, parte dintr-o altă categorie de fotografi, axată mai degrabă pe produsul final, şi anume fotografia, şi nu pe mijloacele cu care o realizez, trebuie să spun că, într-adevăr, Olympus OMD E-M5 Mark II arată atât de bine, încât dacă-l uiţi pe masă unei cafenele, oamenii s-ar putea să înceapă să-l fotografieze. Şi asta în special când are ataşat un M. Zuiko 17mm f/1.8.  Un alt plus la şi aşa look-ul deosebit al lui Oly este senzaţia că întreg body-ul a fost făcut dintr-o singură bucată de metal. Body-ul este construit din aliaj de magneziu, ceea ce face din acest model unul protejat împotriva prafului şi picăturilor de ploaie, lucru verificat pe propria-mi piele.
Cele patru butoane customizabile, FN1, 2, 3 şi 4, devin, graţie sistemului „2×2”, care se poate vedea în imaginile de mai sus, în dreapta viewfinderului, opt, fiecare dintre ele putând îndeplini două funcţii, acţionabile pe rând. De asemenea, şi cele două rotiţe, care ajustează diafragma sau timpul în functie de programul de lucru ales, pot fi folosite şi pentru a schimba valoarea ISO şi WB, de exemplu, cu ajutorul butonului din dreapta viewfinderului.
Dimensiunile lui Olympus OMD E-M5 Mark II sunt 124 x 85 x 45 mm, ceea ce, în mâini mari, îl poate face să se simtă cam “de jucărie”. De fapt, eu cred că el îşi asumă şi această eventuală categorisire, pentru că nici nu are de ce să aibă complexe. 470 de grame, cu tot cu baterie, este o categorie light, însă Oly loveşte, şi o să vedem asta, mult mai puternic decât am crede. De asemenea, acum se poate să se blocheze rotiţa de alegerea a modului de lucru, fapt care se poate dovedi extrem de important când se lucreza în locuri aglomerate, unde, din greşeală, se poate atinge şi schimbă din, de exemplu, manual în prioritate de diafragmă sau de timp, fapt care sigur ar deranja.
Singurul lucru care cred, şi ar trebui, îmbunătăţit la body-ul lui Olympus OMD E-M5 Mark II este gripul. În condiţiile în care ai un obiectiv M. Zuiko 17mm f/1.8, şi mergi câteva ore pe stradă, aproape sigur nu te va deranja lipsa gripului. Însă, în condiţiile în care ai montat pe aparat un M. Zuiko 40-150mm f/2.8, şi trebuie să stai cu el în mâini mai bine de o oră, pe întreg parcursul piesei de teatru, devine incomod la un moment dat. Nu obositor, doar incomod. Gripul este, însă, extrem de bine lucrat la fratele mai mare, OMD E-M1, şi cred că este unul care rivalizează cu cele de pe DSLR-uri.  Butoanele lui E-M5 Mark II sunt şi ele foarte sensibile la atingere, o îmbunătăţire făcută la sugestia utilizatorilor, care nu au fost foarte încântaţi de modul în care se comportau butoanele la modelul anterior.
Senzaţia de compact vine şi din faptul că Olympus a ales o metodă cel puţin interesantă de a livra blitz-ul clienţilor săi. Acesta nu este încorporat, ci vine ca unitate separată, desigur, în acelaşi preţ, iar japonezii s-au gândit să îi confere flash-ului capacitatea de a se roti, dacă tot nu e construit în body.
Olympus
Ergonomie şi feeling
O altă diferenţă semnificativă faţă de Olympus OMD E-M5, şi unul dintre lucrurile care mi-a plăcut în mod deosebit, este dispunerea celor două rotiţe cu care se controlează timpul şi diafragma în modul Manual, care facilitează, și datorită greutăţii reduse a camerei, ajustarea lor cu o singură mână (la nevoie). Având un obiectiv fix ataşat body-ului, Olympus OMD E-M5 Mark II, îţi dă senzaţia că vrea în fiecare zi să te scoată la fotografiat. Şi asta doar din cum arată. E o cameră a cărei atracţie, exercitată asupra unor fotografi pe care îi cunosc, am înţeles-o abia după câteva zile în care am lucrat cu ea. Schema de amplasare a butoanelor este una logică, destul de uşor de învăţat şi folosit.
Pentru că micul OMD E-M5 Mark II este plin de funcţii care mai de care mai utile, am învăţat să-l folosesc în două etape. Avându-l la îndemână cu doar 2 zile înainte de începerea FNT 2015, am customizat ceea ce era esenţial pentru ce-mi dorea, şi am reuşit fără prea multe bătăi de cap. Ca utilizator al altui sistem, am găsit, însă, destul de dificilă a doua etapă de învăţare a aparatului, probabil şi presat de timp, şi anume aceea în care să scot cât mai mult din ceea ce putea Oly. Şi, ca să ilustrez şi mai clar ceea ce am spus mai sus, seara deschiderii Festivalului Naţional de Teatru m-a prins cu o mare dilemă. Cum fac să scap de focusul manual, care, surpriză, se instalase confortabil în setările aparatului meu. Simplu, s-ar zice. Se schimbă tot din menu. Pardon, nu, pentru că deja încercasem. Şi încercasem şi alt obiectiv, trecusem de la M. Zuiko 40-150mm f/2.8, la M. Zuiko 12-40mm f/2.8. Şi schimbasem şi fotoliu în care stăteam, şi tot nimic. Cu vreo 10 minute înainte ca directorul festivalului, doamna Marina Constantinescu, să înceapă speech-ul de deschidere, eram gata să mă şi rog. Însă, din fericire mi-a venit ideea salvatoare. L-am sunat pe Hajdu Tamás, cunoscut fotograf român şi utilizator/îndrăgostit de Olympus. A stat câteva secunde, nu m-a întrebat dacă am încercat din setări, dacă l-am restartat, dacă am reinstalat windows-ul, cum se mai recomandă, şi apoi şi-a dat seama ce nu apucasem să învăţ. „Cristi, vezi că de la fiecare obiectiv se poate schimba modul de focalizare dacă tragi în faţă de inelul de focus”. Hajdu, mulţam încă o dată, cu prima ocazie dau berea promisă.


Aş vrea să zic ceva şi despre greutatea aparatului, dar, păstrând proporţiile, aproape că nu-l simţi în mâini (470 de grame cu tot cu acumulator) mai ales dacă lucrezi cu un obiectiv fix, iar asta-l face ideal pentru fotografii de stradă. Ceea ce s-ar putea dovedi o problemă pentru aceştia, şi nu numai, este durata de viaţă destul de redusă, în comparaţie mai degrabă cu a unui DSLR, a acumulatorului. Oficial, se pot face 310 cadre, în condiţii de laborator, dar există moduri de a face mai multe. Primul este Sleep Mode, care „adoarme” cameră dacă nu este apăsat niciun buton vreme de 1 minut până la 10 minute (în funcţie de alegerea utilizatorului). Al doilea este Power Save Mode, care se activează dacă vreme de 10 secunde nu este apăsat niciun buton. Acestea sunt modalităţile clasice, dar există şi un al treilea mod, mai puţin cunoscut, prin care se poate reduce consumul acumulatorului. Dacă se fac imagini ziua, pe lumină bună, ceea ce permite timpi scurţi de expunere, atunci sigur nu aveţi nevoie de Stabilizarea de imagine (Image Stablization), aşa că ea se poate dezactiva.
Eu nu am folosit decât Sleep mode, şi astfel am putut trage în jur de 400 de cadre cu fiecare acumulator, cu menţiunea că aparatului îi trebuiau în jur de două secunde până se „trezea”.

Navigare meniu
Gradul ridicat de opţiuni care pot fi schimbate, customizate, precum şi dorinţa celor de la Olympus de a face cât mai personală experienţa folosirii unei astfel de camere, ar putea fi puţin prea mult pentru cineva care nu are mult timp la dispoziţie pentru a învăţa meniul sau dacă nu este vechi utilizator Oly. Însă, să fim serioşi, în condiţii normale nu te poţi plânge de faptul că un aparat foto îţi oferă prea mult control asupra lui. Da, celor care îşi achiziţionează pentru prima dată un astfel de sistem le va fi greu, la început, să înţeleagă toate opţiunile din menu, care uneori pare şi el sufocat de gradul de complexitate pe care-l propune. Însă camera merită fiecare minut petrecut pentru a descoperi ce poate face, pentru ca utilizatorul să-şi poată îmbogăţi experienţa şi să ducă la maximum performanţele aparatului.
Opţiunea care am înţeles că dă multe bătăi de cap cumpărătorilor, mai ales amatorilor, de Oly este „Release priority”, în modul AF-C, care vine aşa setată din fabrică. Pe scurt, asta înseamnă că atunci când apăsam butonul de declanşare, Olympus E-M5 Mark II face fotografia indiferent dacă este sau nu focalizată. Mulţi se plâng pentru că imaginile lor nu sunt clare, şi nu ştiu că este nevoie să schimbe pe „Focus priority” pentru că aparatul să nu permită declanşarea decât atunci când focalizarea este făcut.
De ce m-am lovit eu la început, dar nu pentru mult timp, este faptul că nu există confirmare vizuală atunci când schimbi o opţiune. Dacă apeşi butonul „OK”, adică cel care trebuie, sau, fără să ştii, apeşi tot butonul „Menu”, cel care anulează modificarea, camera se comportă identic. Sigur, după două încercări greşite, în care nu se întâmplă ce doreşti de la cameră, îţi dai seama ce trebuie să faci pentru ca aparatul să-şi modifice setările.
Chiar dacă butoanele sunt mai mult decât suficiente pentru a avea acces rapid la funcţiile de bază, dar, în cazul în care doriţi să vedeţi toate setările camerei dintr-un moment dat, există funcţia „Super Control Panel”, care permite ajustări extrem de rapide şi utile, precum ISO, WB, Sharpness, Contrast, Modul de focus, Modul de expunere, fişier Raw sau Jpeg, formatul imaginii etc.
5
Vizor si ecran
Acum mulţi ani, am pus la ochi un Olympus Pen, nu mai retin modelul, iar vizorul electronic, proprietarul isi luase unul extern, nu m-a convins deloc. Ştiam că Olympus E-M5 Mark II o să fie mult peste, dar am descoperit nu numai asta, ci şi că este un vizor extrem de reuşit, identic cu acela de pe OMD E-M1. Rezoluţia este de 2,36 milioane de puncte, faţă de doar 1,44 la precedentul model, Olympus E-M5, fiind sharp şi fără lag, ceea ce-l face să fie extrem de aproape de calitatea vizoarelor optice ale unor DSLR-uri entry level. Suportă o rezoluţie de 1024×768 pixeli, mult peste cea de 800×600 pixeli de la precedentul model, iar acest lucru se simte mai ales atunci când vrei să vezi cât mai multe detalii din ceea ce doreşti să fotografiezi.  Cele 81 de puncte de focus ocupă o mare parte din vizor, făcând fotografierea, fără a te folosi strict de punctul de focus din centru, foarte plăcută şi uşoară.
Ecranul OLED este şi el îmbunătăţit substanţial, de la 610.000 de puncte, la vechiul Olympus E-M5, la 1,037,000 la noul Olympus E-M5 Mark II. Dincolo de aceste aspecte tehnice, care subliniază progresul de netăgăduit al celor de la Olympus, ţin să subliniez faptul că ecranul este tactil, fapt care permite unui fotograf de stradă, şi nu numai, să poată face imagini foarte lesne, mai ales dacă se foloseşte şi funcţia de Silent Shutter. Ecranul se poate roti la 180 de grade, pentru amatorii de selfie, iar Oly a implementat şi funcţia de „Selfie Assist” care îţi permite să te fotografiezi doar apăsând pe un buton care apare pe ecranul OLED.

Calitatea imaginii
Înainte de a începe să vorbim despre calitatea imaginii la Olympus E-M5 Mark II, trebuie să spun că fotografierea cu un Micro Four Thirds, pentru prima dată, este o provocare. Acest lucru se întâmplă pentru că, aşa cum îi spune şi numele, senzorul este diferit ca dimensiuni şi format de cel APS-C sau Full Frame. Trebuie să îţi schimbi, foarte repede în cazul meu pentru că după doar două zile de la primirea aparatului am şi mers la Festivalul Naţional de Teatru în calitate de fotograf oficial, modul în care percepeai fotografia. Deşi schimbasem setarea aparatului din format 4:3 în 3:2, imaginea pe care o vedeam pe vizor era, desigur, tot 4:3. Cum eu aveam nevoie de fotografii în formatul standard, trebuia să compun văzând imaginea în 4:3, dar gândind-o în 3:2. Un exerciţiu bun şi binevenit pentru atenţia la detalii, la ce laşi şi cât afară din fotografie.
Calitatea imaginii este una deosebită, şi n-am greşit când am ştiut că nu poate dezamăgi. Senzorul de 16 mpx oferă, mai ales atunci când se foloseşte formatul Jpeg, imagini clare, luminoase, care nu lasă de dorit nici în zona de detalii, asta, desigur, raportat la dimensiunile sale. În cadrul FNT 2015, n-am tras prea multe imagini în format Raw, pentru că nu aveam timp ca să le pot edita, dar cele câteva zeci de imagini făcute pe stradă mi-au spus că, deşi nu e o diferenţă semnificativă între formate, fişierul Raw are, desigur, o mai mare maleabilitate atunci când vine vorba despre editare.
Inovaţia cu care vine Oly la calitatea imaginii este modul „Multi-shot High Res”. Acesta utilizează excelenta stabilizarea camerei în 5 axe şi mişcă puţin senzorul camerei între fiecare expunere, practic „scanând” scena fotografiată la rezoluţii mai mari, adică la 40 mpx! Pentru că aparatul suprapune 8 imagini diferite pentru a ajunge la un fişier de 40 mpx, modul „Multi-shot High Res” nu poate fi folosit la fotografierea subiectelor în mişcare, însă pentru fotografia de peisaj sau de portret este mai mult decât recomandat.
olympus
Culori, saturatie, WB
Un adevărat test al acestor trei caracteristici cred că se face în primul rând în lumina reflectoarelor. Aşa că am lăsat White balance pe auto, şi am luat teatrele la rând, Naţional, Bulandra, Odeon, Comedie, Nottara. Setarea de bază, care este activată atunci când se foloseşte auto WB, este „Keep Warm Color”, ideală pentru fotografia de afară, dar care devine mult „caldă” pentru fotografia de teatru, în special, unde reflectoarele, de obicei, vin şi ele cu culori roşii, galbene îndeosebi. Dar „Keep Warm Color” poate fi şi off, iar imaginile rezultatele sunt sensibil mai „reci” cu o nuanţă vizibilă de cyan. Cel mai bine s-a descurcat, deloc surprinzător în condiţiile date, setarea „Incandescent”, care menţinea un echilibru bun între culorile reci şi calde. Afară însă, în lumină naturală, auto white balance este de încredere, fără să dea greş în mai toate situaţiile. Poate, dacă vii după un alt sistem, cum e cazul meu, să îţi pară o uşoară tentă de maro care se face simţită în unele imagini, dar este posibil să fie doar o problemă de obişnuinţă.
Culorile sunt fidel redate, poate având nevoie de un pic mai multă saturaţie, asta dacă se lucrează în modul default al camerei că saturaţie, contrast şi sharpness, fapt care se poate face foarte uşor ori din setările aparatului, ori dintr-un program de editare.
Zgomotul de imagine
După cum spuneam şi la începutul acestui articol, un semn de întrebare l-am avut aici, la cât de zgomot de imagine poate apărea la valori ISO de peste 3200, pentru că îmi trebuiau şi timpi suficient de scurţi pentru a capta ceea ce se întâmplă pe scene. Senzorul de 17.3 x 13 mm, pe care sunt cam înghesuiţi 16 mpx, al lui Olympus OM-D E-M5 Mark II a fost în mintea mea încă din prima seară, atunci când nu tot timpul scenă a fost bine luminată, aşa că a trebuit să ridic ISO la 5000 pentru a avea timpi decenţi. Un mare ajutor l-am avut şi din partea a două obiective despre care am să vorbesc la sfârşitul acestui articol, şi anume M. Zuiko 40-150mm f/2.8 şi M. Zuiko 12-40mm f/2.8.
Oly oferă patru setări pentru „Noise filter”, aşa cum apare în meniu, şi anume Off, Low, Standard şi High. Ştiind că nu trebuie să pierd prea mult timp la procesare, am setat „Noise filter” pe Low, de la jumătatea primei piese, din două motive. Primul, ca să văd diferenţele, al doilea, din precauţie.
Ajuns acasă, am fost foarte curios să văd rezultatele şi m-am uitat imediat la fişiere Jpeg. Ei bine, cei care mai au dubii că sistemul Micro Four Thirds nu este suficient pentru a fotografia în condiţii de lumină slabă, fără a fi comparat cu un sistem Full Frame, desigur, le pot lăsa la o parte. Olympus E-M5 Mark II îşi merită toţi banii din acest punct de vedere, producând imagini bune, chiar foarte bune, judecând şi mărimea senzorului, la valori ISO mari, de 4000, în general. Mai mult, diferenţele între cadrele făcute cu Noise filter dezactivat şi cu această setare în modul Low, sunt vizibile, în ideea în care zgomotul de imagine este „curăţat” bine, fără a se pierde semnificativ din detalii.
Am fost plăcut surprins de performanţele lui Oly E-M5 Mark II, acest sistem depasindu-mi aşteptările în ceea ce priveşte modul în care s-a descurcat la valori ISO ridicate. După prima seară la FNT 2015, am căpătat încredere deplină, atât de necesară, în ceea ce poate face procesorul de imagine TruePic VII în privinţa zgomotului de imagine, aşa că am urcat ISO şi la 6400, iar rezultatale au fost satisfăcătoare chiar şi în aceste condiţii. Trebuie să menţionez că alternanţa de lumină (redusă), în care, de obicei, se găsesc actorii şi, implicit, se face expunerea şi întuneric de pe o scenă de spectacol este cea care pune la încercare capacitatea unui sistem de a genera un noise cât mai redus. În lumină decentă se poate creşte ISO foarte mult, iar rezultatele să fie bune. Singura problemă e că nu aşa se testează un aparat.

 Autofocus
Bun, am ajuns şi la al doilea semn de întrebare pe care l-am avut în privinţa lui Olympus E-M5 Mark II. Şi asta pentru că, spre deosebire de OMD E-M1, nu are un sistem de focus hibrid, adică puncte de detecţie de fază + puncte de detecţie de contrast. Ori lumina slabă şi sistem AF doar cu detecţie de contrast nu se prea înţeleg, şi ştiam asta din experienţă. Cele 81 de puncte de focus acoperă aproape tot cadrul, iar în lumină naturală se comportă fără greşeală, după cum am remarcat din prima zi de când l-am scos pe stradă, având ca obiectiv M. Zuiko 17mm f/2.8.
Prima seară de FNT, piesa „Mein Kampf”. După primele 15 minte, în care am fost concentrat la setări aparatului, pentru a mă familiariza şi împrieteni cu el, în care n-am auzit mare lucru din replicile actorilor, am realizat că n-am avut nicio problemă de focus (utilizasam M. Zuiko 12-40mm f/2.8) ! Uitasem complet de acest aspect, fapt care îmi permisese să mă concentrez pe alte lucruri. Pe măsură ce mă mai obişnuiam cu tot, aparat, actori, spectatori, fiind pentru prima dată fotograf al unei piese de teatru, am încercat să văd până unde se poate descurca AF-ul. Am schimbat modul de focalizare, din AF-S în AF-C, pentru a mă axa şi pe actorii cu un rol mai dinamic. Aici există două mici lucruri care trebuiesc ştiute. De una dintre ele mi-am dat seama lesne, pe cealaltă n-am dibuit-o decât târziu. În modul AF-C este imperios necesar să fie selectat „Focus priority”, şi nu „Release priority”, care este, din păcate, by default. Astfel se va putea declanşa doar când camera focalizează, ceea ce poate dura puţin mai mult, dar rezultatul este o suită de imagini clare. Navigând prin menu, am găsit această setare şi am activat-o aşa cum trebuia. Ce n-am ştiut, decât spre jumătatea FNT 2015, este că atunci când camera este setată să producă 10 fps, un alt feature foarte bun al lui Oly, nu va putea focaliza continuu, chiar dacă modul de focus selectat este AF-C! Pentru a beneficia de focusul continuu, trebuie să se schimbe modul de focalizare în Continuous L, ceea ce permite doar 5 fps, dar asigură refocalizarea între cadre. Cum n-am făcut niciodată 10 cadre în rafală, nu am avut parte de imagini nefocalizate, din fericire.
AF-ul doar pe bază de detecţie de contrast n-a fost unul perfect, şi nici nu cred că se aştepta cineva la asta. În cazul pieselor unde lumină a jucat un rol şi mai puţin important, cu obiectivul M. Zuiko 40-150mm f/2.8 (80-300 în format FF) pe aparat, am întâmpinat ceva probleme, aparatul făcând un focus hunting destul de deranjant atunci când vrei să prinzi mimici deosebite. Datele tehnice spun că din momentul în care se apasă pe butonul de declanşare, AF, AF-S mode, cu punctul de focus din centru activat, şi până la captarea imaginii trec fix 0.137 secunde.
Sigur, nu puteam trece cu vederea stabilizarea în 5 axe, care mi-a permis să fac cadre la timpi de 1/80 la 300mm şi 1/30 la 200mm!
Plusuri:

  • Body rezistent la picăturile de apă și praf
  • Stabilizarea în 5 axe
  • Silent Shutter
  • Obiective excelente
  • Plajă uriașă de obiective
  • Ecran rabatabil la 180 grade
  • Ecran tactil
  • Zgomot de imagine redus
  • Focus extrem de rapid când este folosită opțiunea „Face detection”
  • Imagini de 40 mpx
  • Lipsa lag-ului
  • Capacitate mare de configurare
  • Viewfinder cu o rezoluție deosebită
  • Timpul de pornire al camerei

Puncte care pot fi imbunatățite:

  • Rotițele de schimbare a timpul si a diafragmei sunt prea sensibile
  • Gripul prea mic, însă poate fi atașat și un grip suplimentar pentru situațiile în care simțiți că e de ajutor
  • Calitatea imaginii nu mult îmbunătățită față de modelul precedent
  • Modul AF-C în cazul subiectelor care se miscă repede
  • Se „trezește” greu când optiunea „Sleep mode” este activata
  • Meniul poate fi prea alambicat și greu de înțeles, mai ales de către începători. Pe de altă parte aparatul se adresează fotografilor entuziaști sau avansați, fiind un produs complex

Mai multe fotografii cu Olympus OM-D E-M5 Mark II:


Un articol si fotografii de: Cristian MunteanuÎl găsești și aici.
[products ids=125017262,125017703,125009225,125014753,125009223,125017193]

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

  • Multumesc, Daniel, ma bucur ca iti plac 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.