Inscrie-te la cursul "Fotograf PRO in 8 saptamani"

F64 instruiește o nouă generație de fotografi profesioniști! În această toamnă cursul FOTOGRAF PRO în 8 SAPTAMANI revine. Cursul este structurat în 2 module iar în urma parcurgerii lor integrale obtineți diploma de fotograf acreditat, recunoscută atât în Romania, cât și pe teritoriul Uniunii Europene.

Cele două module compun un curs complet de fotografie și sunt alcătuite din 15 sedințe. Primul modul, DSLR Start, cuprinde ABC-ul pentru a vă descurca cu succes în situații curente în procesul de fotografiere, așadar este dedicat celor pentru care pasiunea este primul dascăl. Urmează apoi, ca pe parcursul celor 6 ședințe ale moduluilui DSLR Pro să va insușiti teme mai complexe, pentru a acoperi zona comercială a fotografiei.

Satisfacțiile în urma cursului F64 FOTOGRAF PRO in 8 SAPTAMANI nu vor întarzia sa apară. Veți putea realiza atunci proiecte de fotografie profesională, de la portrete și evenimente, până la fotografie de nunta, de produs sau arhitectură. 

Cel de la care veți învata toate acestea este fotograful profesionist Radu Grozescu, de la care veți desprinde cu ușurință și profesia-pasiune de fotograf. Perioadele de desfășurare pentru cele 2 module sunt urmatoarele:

1) DSLR Start: 03 Septembrie – 03 Octombrie 2013
2) DSLR Pro – 08 – 22 Octombrie 2013

Examenul final va fi programat la începutul lunii decembrie 2013. Iată ce conțin cele 2 module:

DSLR Start:

1. DSLR-ul, funcționare, manevrare, setările aparatului.
2. Obiectivele, accesoriile obiectivelor.
3. Expunere, timp, diafragmă
4. Moduri de expunere, focalizare
5. Flash-ul, utilizare, accesorii.
6. Aspectul imaginii, declansarea, gestionarea imaginilor.
7. Portrete în exterior și interior
8. Fotografia de eveniment
9. Fotografia de călătorie, peisaj, arhitectură
10. Fotografii nocturne și macrofotografie

DSLR Pro:

1. Flash-uri multiple, ministudioul transportabil
2. Fotografia de produse și food
3. Fotografie de interioare
4. Portrete cu flash-uri multiple în exterior și interior
5. Fotografie de nuntă: căsătorie civilă, ședință foto, cununia religioasă, restaurant
6. Recapitulare, pregătire pentru examen

Echipa F64 este motivată până la capăt în a aduce bucurie prin știintă pasionatilor de fotografie profesională și are încredere că și pe viitor cursul FOTOGRAF PRO în 8 SAPTAMÂNI va avea reacții pozitive ca cele primite până acum. Iată ce ne-au transmis foștii cursanti, actuali profesioniști ai domeniului:

„Tocmai am terminat cele două module și sunt pe deplin mulțumită de alegerea facuta. “Fotograf pro in 8 săptămâni” nu e genul de curs care iți îmbogățește palmaresul, ci unul foarte practic. Am învățat ușor și repede noțiuni de tehnică fotografică fără fiu nevoită să rețin formule matematice complicate 🙂 Totodată dl. Grozescu îți arată cum să aplici teoria în practică și cu putină implicare reusești să faci și tu fotografii bune. Intreabă și ți se va răspunde, fie că ești amator pasionat de fotografie sau vrei să profesezi, acesta este un curs interactiv la care fiecare va primi sprijin și va pleca cu o părere obiectiva asupra a ceea ce vrea să obțină. La mine rezultatele se vad clar: fotografiile mele arată mult mai bine și sunt foarte apreciate de cei din jurul meu.

Ana

„Cursul a depășit cu mult așteptările mele. Este foarte bine structurat, materialul stufos, partea teoretică îmbinată cu exemplificări live, iar cursanții sunt incurajați să aducă fotografii pentru a fi studiate și să pună întrebări, ceea ce tranformă cursul într-unul interactiv. Experiența pe care o are domnul Radu Grozescu este împărtășită cu extrem de multă răbdare (și cu simțul umorului) și într-un stil pedagogic deosebit. Recomand cu căldură cursul tuturor! Mulțumesc domului Radu Grozescu si F64!„

Dan

[products ids=125007065,125003518]

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

  • Incepator sau avansat, e limede ca esti pasionat de fotgrafie, din moment ce iti face cu ochiul acest curs. Daca te intrebi daca merita sau nu investitia, sunt cateva lucruri pe care ar trebui sa le stii. Din punct de vedere financiar, este echivalentul unui DSLR entry level la mana a doua. Daca crezi ca nu ai timp sa ajungi la curs, mi-e tare greu sa cred ca nu gasesti o varianta din cele pezentate.
    Tocmai am terminat acest curs, avand un program foarte dificil la serviciu. Am avut de ales diintre sedintele ce se tin cu 2 grupe paralele in cursul saptamanii seara, sau duminica. Astfel la unele sedinte am avut norocul sa vin de 2 ori.
    Nu-i asa ca te chinuie unele intrebari legate de echipamentul foto sau de tehnica fotografierii la care nu ai raspuns? Aici este locul potrivit. "Nu exista intrebari banale", obisnuia sa spuna indrumatorul nostru Dl.Radu Grozescu. Orice intrebare e binevenita. Chiar daca unora li se va parea banala, raspunsul obtinut va fi cu siguranta folositor celor care nu au indraznit sa intrebe, din teama de penibil.
    In ceea ce ma priveste, acum ca am terminat acest curs, sentimentul este asemanator celui din ultima zi de scoala, cand iti era ciuda ca te desparti de colegi si profesori. Toate cele bune fostilor mei colegi, toata aprecierea D-lui Radu Grozescu, la adresa caruia am numai cuvinte de lauda. Cu o dictie impecabila, cu o gramatica ce satisface si pe cei mai exigenti dintre noi, cu mult umor fin, a reusit sa ne transmita o multitudine de cunostine prin ceea ce eu numesc cea mai eficienta metoda de studiu, comunicarea. Au fost intrebari si raspunsuri, povesti, probe practice, o gramada de material scris si ilustrativ. Nu avea pace nici macar in pauzele dintre ore, asaltat fiind de intrebari, isi gasea mereu rabdarea si timpul de a raspunde.
    Multumesc F64 pt. oportunitate, multumesc Radu Grozescu pt. metoda excelenta de a preda.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.