Eye-dentity of León

Introdus in anul 1906 de catre fizicianul si inventatorul american Robert W. Wood, termenul fisheye descria in viziunea acestuia imaginea emisferica ultra-larga pe care ar avea-o un peste sub apa.
Prima intrebuintare practica a venit 14 ani mai tarziu, in meteorologie, studiindu-se formarea norilor. Din punct de vedere fotografic productia in masa a lentilelor fisheye a demarat la inceputul anilor ’60, fiind in general folosite pentru fenomenul unic de distorsiune pe care il ofera. Unghiul de vedere al unei lentile ochi de peste variaza intre 100 si 180 de grade, iar distantele focale depind de formatul filmului pentru care sunt destinate.
Incercand sa cunosc mai multe despre ochii pestilor, am aflat ca acestia sunt in general miopi, neavand nevoie sa vada la distante mari. Intr-o apa limpede, distanta la care poate sa vada un peste variaza intre 6 si 8m. Odata ce apa isi pierde din limpezime aceasta distanta nu depaseste 1-2m, fiind distinse doar formele. Ochiul unui peste are aceeasi structura ca ochiul uman, insa pestele focalizeaza miscand cristalinul inainte si inapoi, in timp ce la oameni cristalinul isi modifica forma. Pestii dorm cu ochii deschisi, intrucat nu au pleoape: corneele lor nu necesita sa fie umezite constant.
Cele 12 de fotografii de mai jos au fost facute in perioada mai 2012-ianuarie 2013, reprezentand o incercare timida de a vedea diferit orasul in care imi petrec o parte din viata: León, Spania.

Galeria completa aici.
Un articol de Iulian Marcu
Iulian Marcu s-a nascut si a crescut la Iasi, oras ce ocupa un loc special in sufletul sau. Tatal sau a practicat diferite meserii in timpul vietii, de la croitor la zugrav si de la electrician la fotograf amator. Cand avea 10 ani, lui Iulian i s-au explicat primele notiuni de fotografie: “din ce imi amintesc acum, retin doar ca imi spunea ca daca e soare puternic afara, trebuie sa pun un punct de pe obiectiv in dreptul numarului 11. Mai erau cateva indicatii in interiorul cutiei de carton care “invelea” tubul de plastic in care venea filmul, dar atunci nu le dadeam importanta.” Cu mari sacrificii financiare, tatal sau a reusit sa transforme o debara intr-un mini-laborator foto, astfel ca Iulian a crescut in miros de revelator si fixator.
Sase ani mai tarziu, intr-o tabara la Busteni, Iulian se indragostea de o fata din Sibiu. Nu exista internet, calculatoarele erau inca “straine” de oamenii obisnuiti, astfel ca singura modalitate de a comunica cu imagini, ramanea fotografia clasica. Iulian isi aduce aminte ca a luat Zenit-ul tatalui sau si a plecat la fotografiat ce considera reprezentativ din Iasi. (Fotografiile pot fi vazute aici).
Iulian a inceput sa lucreze din timpul facultatii, mai intai in diverse posturi locale de radio, trecand apoi in domeniul vanzarilor. La sfarsitul lui 2008, cand criza incepea sa-si arate primele semne, a trebuit sa faca o alegere serioasa in privinta viitoarei profesii. Fotografia a venit ca o optiune destul de naturala, avand in vedere copilaria sa, desi stia ca va intra intr-un domeniu in care concurenta era deja mare. A fost un pas pe care nu il regreta deloc, in ciuda obstacolelor care au aparut si vor aparea. Sunt doua lucruri care il motiveaza sa mearga mai departe: sa fie propriul lui sef, elev sau profesor si stie ca tatal sau ar fi incantat si mandru ca mainile sale se aseaza uneori peste ale sale. Acel Zenit E reprezinta legatura lor dintre lumi.