Trepiedul foto – un accesoriu mai mult decat util.

Înainte de toate nu ar strica o prezentarea pe scurt a „istoriei” trepiedului (denumit şi stativ). Cum nu există o dată certă pentru apariţia trepiedului ca obiect modern, se vor găsi cu siguranţă argumente pro şi contra. Mica prezentare de mai jos are rolul de a oferi informaţii, utile cred, celor care nu au idee de ceea ce a însemnat şi înseamnă trepiedul pentru noi.

Trepiedul ca şi cuvânt este folosit pentru a descrie un obiect cu trei picioare, folosit în general ca platformă de susţinere. Cuvântul îşi are originea în limba greacă, tripous, în traducere liberă „trei picioare”. Un trepied oferă stabilitate atât pe orizontală, cât şi pe verticală.

Trepiedul în forma cea mai apropiată aşa cum îl ştim noi astăzi a fost atestat pentru prima dată în Anglia în secolul al 17-lea, cu mult timp înaintea apariţiei fotografiei (cea mai veche fotografie care s-a păstrat până în prezent este datată 1826 sau 1827 şi reprezintă imaginea unei curţi interioare văzute de la fereastra francezului Joseph Nicéphore Niepce. Expunerea cadrului respectiv s-a făcut în decursul a 8 ore.). Stativul, sau trepiedul, a fost folosit pentru diverse situaţii cu mult înainte de a sluji fotografia. Grecii şi chinezii au folosit trepiedul ca ornament, trofee, altare de sacrificii, pentru vasele de gătit şi pentru susţinerea vaselor ceramice ca podoabă.

În fotografie, trepiedul este folosit pentru prevenirea mişcării involuntare a aparatului foto şi pentru stabilitate. Accesoriu indispensabil la începuturile fotografiei, când aparatele foto erau cutii mari si grele din lemn, a devenit în zilele noastre un obiect facultativ, cum ar crede unii (mai ales datorită sistemelor de stabilizare moderne).

Un trepied bun ar trebui să facă parte din orice trusă a fotografului ambiţios. Noile modele de trepiede avantajează utilizatorul, oferind greutate redusă şi stabilitate sporită. Stabilitatea trepiedului şi calitatea acestuia contribuie din plin la obţinerea unei fotografii de o claritate maximă. Subapreciat de mulţi, trepiedul poate oferi realizarea de fotografii la care poate mulţi doar visează.

Trepiedul aduce cu sine multe beneficii fotografiei. Permite fixarea aparatului foto într-un anumit loc, ideal pentru a obţine o compoziţie precisă, ajută decisiv la o aliniere perfectă faţă de orizontală şi verticală. La fotografia de portret permite construirea unui raport mai personal între fotografi şi model – fotograful nu mai este o persoană „ascunsă” în spatele aparatului). În general, există multe genuri de fotografie care depind de trepied, de o poziţie fixă a aparatului foto – de la expunerile multiple pentru generarea unui HDR (că tot este la modă), fotografia de lungă durată (cum e cea pe timp de noapte) şi până la mişcarea precisă a aparatului pentru crearea de panorame şi, de ce nu, chiar şi pentru fotografia de vacanţă, când dorim să fim în acelaşi cadru cu întreaga familie sau cu prietenii (şi mai ales dacă se doreşte realizarea de portret pe timp de noapte, un mod presetat existent la majoritatea aparatelor foto compacte şi DSLR).

Sarcina principală a unui trepied este evitarea mişcării aparatului, lucru esenţial pentru obţinerea de fotografii clare la timpi de expunere lungi. Riscul de a reduce claritatea unei fotografii datorită mişcării aparatului foto există chiar şi la viteze moderate ale obturatorului.

Fotografierea la timpi scurţi de expunere nu este posibilă tot timpul. Sau nu este dorită, mai ales atunci când se urmăreşte redarea mişcării într-o fotografie. Există, de asemenea, situaţii când se vrea evitarea cu orice preţ a creşterii valorii ISO, valoare ce ar putea afecta negativ calitatea unei fotografii. Sunt de altfel şi situaţii când fotograful alege o diafragmă cât mai închisă pentru un câmp de profunzime cât mai mare, lucru care duce la timpi de expunere lungi. Un trepied este indispensabil în toate aceste situaţii.

Dar când putem considera o viteză a obturatorului suficient de lungă pentru impunerea folosirii unui trepied? Răspunsul nu este unul simplu. Trebuie să luăm în calcul mai mulţi factori, printre care cel mai important este lungimea focală.

Dacă folosim un teleobiectiv cu zoom, atunci când mărim distanţa focală nu apropiem numai subiectul, ci amplificăm şi mişcarea aparatului foto. Cu cât creşte distanţa focală, cu atât timpul de expunere ar trebui să devină mai mic pentru a contracara mişcarea.

Regula de bază pentru evitarea unei fotografii mişcate este: timpul de expunere trebuie să fie cel puţin egal cu distanţa focală folosită. Să luam de exemplu obiectivul de kit uzual, cu o distanţă focală de 18-55mm. Din punct de vedere al timpului de expunere, pentru a fi siguri că imaginea nu va ieşi mişcată, luăm ca reper distanţa focală cea mai lungă, în cazul de faţă 55mm. Conform regulii de bază, timpul de expunere ar trebui să fie de cel puţin 1/60s. Dar să nu uităm factorul de crop, factor dat de dimensiunea senzorului faţă de cadrul de film de 35mm, sau senzor full-frame. La Canon, factorul de crop este de 1,6x, la Nikon 1,5x, La Olympus 2x.

Vom fi nevoiţi aşadar să folosim timpi de expunere de 1/60s înmulţit cu factorul de crop respectiv, viteza obturatorului ajungând până la 1/120s pentru o distanţă focală de 55mm.

Mai trebuie să cunoaştem şi timpii de expunere clasici pentru cele mai uzuale situaţii:

  • om în mişcare lentă 1/30 – 1/60s
  • om mergând repede 1/125s – 1/250s
  • om alergând în viteză 1/250 – 1/500s

Folosirea trepiedului intervine în momentul în care lumina ambientală este aşa de slabă, încât avem nevoie de timpi de expunere mai lungi. La timp de expunere de 1/30s şi la o distanţă focală de 55mm ne putem folosi de stabilizarea de imagine a obiectivului sau al corpului aparatului. Dar pentru rezultate optime şi 99% sigure va trebui să recurgem la stativ. De ce? Pentru că sistemul optic de stabilizare nu este 100% sigur la subiectele în mişcare şi la depăşirea unor timpi de expunere la care sistemul pur şi simplu nu mai face faţă. Un stativ ales corect nu dezamăgeşte. Trepiedul poate fi cel mai bun prieten în situaţii limită. Mai ales atunci când se folosesc teleobiective sau se fotografiază macro.

Să ne oprim asupra teleobiectivelor (sau asupra aparatelor foto compacte sau bridge cu superzoom). Majoritatea vin cu stabilizare de imagine (optică sau mecanică). La prima vedere stabilizarea pare mai mult decât suficientă. Dar în situaţii mai „delicate” îşi arată limitele. Aici intervine trepiedul.

Dar care este factorul care mişcă cadrul?

Să luăm ca exemplu stabilizarea optică pentru că este cea mai în măsură să ne explice fenomenul pe înţelesul nostru, al tuturor, împreună cu o distanţă focală de 300mm, când stabilizatorul optic lucrează cel mai vizibil.

Ducem aparatul la ochi, zoom până la 300mm. Observăm mişcarea cadrului, indiferent de cât de sigură ne este mâna. Apăsăm declanşatorul până la jumătate. Aparatul focalizează şi remarcăm totodată intervenţia sistemului de stabilizare. Imaginea îngheaţă. Acum urmează partea cu acel „ceva” care face deosebirea între cadru mişcat şi unul nu. Chiar dacă cadrul „îngheaţă” în vizor, noi suntem factorul principal de mişcare în momentul în care apăsăm declanşatorul pentru imortalizarea cadrului (apăsarea până la capăt). Dacă apăsarea este rapidă, „violentă”, stabilizatorul de imaginea s-ar putea să nu mai facă faţă mişcării rapide şi scurte. Apăsarea de la jumătatea cursei trebuie făcută cât mai fin, cât mai lin. Iar dacă subiectul este şi el în mişcare, adio cadru nemişcat la timpi de expunere mai lungi (pe de o parte datorită ieşirii din cadru a subiectului sau datorită mişcării de urmărire, moment în care sistemul de stabilizare încearcă din nou să „îngheţe” imaginea). Trepiedul însă nu are componente în mişcare, nu trebuie să contracareze mişcările noastre. Pur şi simplu le absoarbe. Singurul lucru la care trebuie să fim atenţi atunci când folosim un trepied este alegerea acestuia în funcţie de scopurile noastre şi în funcţie de aparatul şi obiectivele pe care le folosim sau pe care le vom folosi la un moment dat. Dacă trepiedul este destul de solid pentru echipamentul nostru va trebui numai să ne asigurăm că elementele cheie ale acestuia sunt destul de bine strânse, astfel încât să nu avem surprize ulterioare: clemele de la picioare, coloana centrală, prinderea capului de corpul trepiedului. Mânerul care împiedică mişcarea liniei orizontului trebuie de asemenea strânsă bine. Singurul mânerul pentru mişcarea stânga dreapta şi sus jos poate rămâne mai slab pentru a ne permite orientarea aparatului foto şi eventuala urmărire a subiectului. Aşa cum s-a mai spus, principala mişcare care determină neclaritatea unei fotografii este cea pe verticală. atunci când apăsăm declanşatorul. Un trepied destul de solid va absorbi această mişcare pe verticală, mult mai bine decât o poate face o stabilizare optică sau mecanică. În cazul subiectelor în mişcare, singurele noastre preocupări sunt încadrarea şi sincronizarea urmăririi subiectului (pentru aceasta avem nevoie de un cap de trepied de calitate, care să permită mişcarea cât mai fluidă şi… multă îndemânare din partea noastră, îndemânare care se câştigă exersând).

Dacă avem de gând să fotografiem subiecte statice folosind teleobiectivul, trebuie să ne asigurăm ca întreg ansamblul să nu se mişte absolut deloc. Se recomandă de asemenea folosirea unei telecomenzi şi posibilitatea de mirror lockup sau anti-shock – ridicarea oglinzii înainte de expunerea propriu-zisă a senzorului la lumină pentru evitarea apariţiei de trepidaţii datorită „lovirii” oglinzii la ridicare (în funcţie de aparatul foto folosit, aceste moduri pot fi sau nu prezente sau pot fi prezente sub altă denumire).

Lucrurile devin şi mai complicate la folosirea aparatelor compacte sau bridge, unde îngheţarea mişcării de către sistemul de stabilizare al aparatului nu este vizibilă aşa de uşor. Noi vedem cadrul şi apăsăm declanşatorul, în majoritatea cazurilor chiar repede, „violent”. Pe timp de zi nu avem probleme decât foarte rar.

Principiu: dacă o fotografie făcută cu un compact sau superzoom iese mişcată nu este vina aparatului, ci a noastră. Apăsăm declanşatorul mult prea violent (mai ales că nu există posibilitatea de sprijinire pe care o oferă un aparat mai mare şi mai greu). Şi nu urmărim apariţia micii iconiţe de pe ecran care ne avertizează „atenţie stabilizare depăşită” (de cele mai mult ori sub formă de mână în mişcare).

Să fim sinceri, care dintre noi nu se bazează pe sistemul de stabilizare al aparatului (de genul: am aparat cu stabilizare optică, îmi ies toate pozele clare, nemişcate). Cu atât mai mare ne este surpriza când descărcăm fotografiile de vacanţă şi constatăm cu mâhnire că unele poze au ieşit mişcate. Şi tocmai cele mai interesante, cu apus sau răsărit de soare, fotografii de noapte, etc. Şi nu vă lăsaţi „păcăliţi” de ecranul aparatului. O imagine puţintel mişcată apare pe ecranul încorporat frumos, dar totuşi mişcată pe monitor.

În fotografia macro, trepiedul este un accesoriu indispensabil. Şi asta nu atât datorită mişcării involuntare pe verticală, cât mai ales mişcarea în plan (înainte şi înapoi). Chiar dacă există suficientă lumină care să ne permită aplicarea regulii de stabilire a unui timp de expunere suficient de scurt pentru a garanta o fotografie nemişcată, datorită câmpului de profunzime foarte mic, orice mişcare involuntară înainte sau înapoi duce la rezultate nesatisfăcătoare. Fotografia macro este o fotografie de precizie. Focalizarea trebuie făcută într-un anume punct. Folosind trepiedul se evită acea mişcare a noastră înainte şi/sau înapoi, astfel încât putem alege cu exactitate punctul de focalizare.

Dar destul cu teoria şi să vedem cum stau lucrurile în practică!

Timp de expunere: 1/10s • ISO 100 • Distanţă focală: 24mm (CU TREPIED)

Timp de expunere: 1/10s • ISO 100 • Distanţă focală: 24mm (FARA TREPIED)

Foto: Bogdan Zop (Canon EOS 50D + Sigma 10-20mm)

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

  • ei nici chiar asa, imaginea fara trepied de la 24mm cu 1/10 e miscata intentionat, la 24 mm cu 1/10 e un timp bun si suficient pentru a obtine o imagine perfecta handheld fara alte mijloace de stabilizare.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.