1. Generalitãţi

Prezentul articol, primul dintr-o serie privitoare la filtrele optice folosite în fotografia digitalã, este alcãtuit din urmãtoarele paragrafe:
A. Notiunea de filtru optic
B. Criterii de clasificare a filtrelor
C. Firme producãtoare de filtre
D. Filtre optice vs filtre digitale
E. Filtre optice realmente necesare fotografiei digitale
F. Sisteme de fixare a filtrelor pe aparatele digitale
G. Efectul de flare sursã de degradare a imaginii
H. Metode de diminuare a efectului de flare

A. Noţiunea de filtru optic

Orice discutie în legãturã cu captarea, înregistrarea si redarea imaginii pe cale fotograficã ajunge mai devreme sau mai târziu la problema filtrelor,
Notiunea de filtru exprimã în mod nemijlocit ideea de selectivitate, ideea de divizare a unui amestec într-o parte retinutã si o parte cãreia i se permite trecerea, criteriul de selectivitate fiind o proprietate fizicã a componentelor amestecului.
Spre deosebire de filtrele mecanice care separã componente cu stãri de agregare sau dimensiuni diferite, de filtrele electrice care separã semnale electrice cu frecvente diferite, chiar de filtrele folosite în fotografie (numite fotografice) fac parte din categoria celor optice, actionând , asupra radiatiilor electromagnetice aflate în zona vizibilã a spectrului si în zonele care o încadreazã în imediata vecinãtate.
Cu alte cuvinte, filtrul optic este un element care transmite partial radiatiile electromagnetice incidente, fie reducând în aceiasi proportie componentele sale , fie reducând diferit radiatiile în functie de lungimea lor de undã (?). Majoritatea filtrelor folosite în fotografie (în special în cea clasicã, conventionalã, argenticã sau “cu film fotosensibil”) absorb în mod preferential unele radiatii fiind numite selective si având de obicei un aspect colorat. În fotografie se folosesc si filtre care au o actiune uniformã asupra diferitelor radiatii, indiferent de lungimea lor de undã. Acestea se numesc neselective si au un aspect cenusiu, gri, numite si de “densitate neutrã” (Neutral Density sau ND). Filtrele mentionate pânã acum servesc realizãrii unor imagini fotografice cât mai fidele subiectului fotografiat. Existã însã si o altã categorie de filtre care, dimpotrivã, modficã realitatea si actioneazã potrivit imaginatiei creatoare a autorului viitoarelor imagini fotografice. Acestea poartã denumirea de filtre pentru efecte speciale. Printre acestea au fost asimilate si lentilele pentru fotografia de aproape (close-up) precum si prisme multiplicatoare de imagine, etc.
În categoria filtrelor fotografice propriuzise existã si alte piese optic.

B. Criterii de clasificare a filtrelor

Marea diversitate a filtrelor disponibile în prezent necesitã , pentru evitarea confuziilor si, în consecintã, a unor rezultate nesatisfãtãoare, datoritã utiilizãrii lor eronate, un studio sistematic al acestora. Acest studiu, nu poate fi efectuat fãrã o clasificare cât mai riguroasã a filtrelor. Datoritã însã, numeroaselor puncte de vedere din care pot fi evaluate filtrele, este aproape imposibil sã se alcãtuiascã o clasificare unicã.
În cele ce urmeazã se vor enumera principalele criterii conform cãrora pot fi grupate filtrele. Acestea sunt:

• Faza procesului tehnologic de ralizare a imaginii. Din acest punct de vedere se disting filtre folosite în faza de captare a imaginii (atât la fotografia cu film cât si la cea digitalã) si filtre folosite în faza de prelucrare a imaginii în laborator (numai în cazul fotografiei clasice);
• Tipul de material fotosensibil. . Conform acestui criteriu se poate vorbi de filtre pentru film alb-negru, de filtre pentru film color, de filtre cu actiune mixtã, atât pentru film alb-negru cât si pentru color ca si de filtre atît pentru senzorul (CCD, CMOS) al aparatelor digitale cît si pentru film;
• Efectul urmãrit. In functie de ceea ce doreste fotograful sã sã obtinã, reproducerea optimã a realitãtii sau, dimpotrivã, deformarea ei artisticã se pot folosi filtre de corectie, de conversie, de compensare sau filtre pentru efecte speciale;
• Domeniul radiatiilor electromagnetice . In functie de zona spectralã în “lumina” cãreia se lucreazã, se produc filtre pentru domeniul vizibil, pentru domeniul ultraviolet si pentru domeniul infrarosu.ATENTIE: În cazul filtrelor destinate lucrului în zonele uv si IRapar unele confuzii privind nomenclatura acestora. Astfel filtrul uv (Kodak Wratten nr 1) folosit aproape permanent în fotografia obisnuitã, mai ales pentru protectia antiuzurã a lentilei frontale a obiectivelor, este un filtru care blocheazã radiatiile ultraviolete împiedecându-le sã acceadã la sensor si nu are nici-o legãturã cu fotografia în domeniul ultraviolet unde trebuie sã se foloseascã un filtru care, dimpotrivã blocheazã radiattile vizibile si permite trecerea doar a celor uv. .Acesta din urmã este alcãtuit din asa numita sticlã Wood si în cadrul “colectiei” celor peste 100 de filtre Kodak este denumit Wratten 18A . In schimb denumirea de filtru IR se referã la un filtru tocmai potrivit pentru fotografia în IR. Filtru care blocheazã cea mai mare parte a radiatiilor spectrului vizibil permitând simultan trecerea radiatiilor apartinând zonei infrarosu apropiat, cea exploatabilã în fotografie. Cel mai frecvent filtru IR folosit este Wratten 89B cu echivalentii R72 la Hoya si 007 la Cokin;
• Amplasarea filtrului. Din acest punct de vedere, exisã filtre care se plaseazã pe obiectiv, filtre care se plaseazã în fata sursei de luminã si filtre care se plaseazã în fata ochiului celui care capteazã imaginii pentru evaluarea contrastului iluminãrii scenei. Acestea din urmã poartã numele de filtre de interpretare.
• Fenomenul fizic care stã la baza actiunii filtrului. Marea majoritate a filtrelor actioneazã prin absorbtia selectivã a lumnii. Existã si o categorie de filtre, care actioneazã potrivit fenomenului de interferentã în straturi transparente subtiri. Acestea se numesc filtre interferentiale sau dichroice. Pe acelasi fenomen se bazeazã si tratamentul antireflex al obiectivelor si filtrelor fotografice.
• Materialul din care este alcãtuit fltrul. La dispozitia celui care capteazã imaginea se aflã filtre de gelatinã, de sticlã opticã si din sticlã organicã.

C. Firme producãtoare de filtre opice cu aplicaţii în fotografie

În prezent, existã relative putine firme producãtoare de filtre fotografice.
Cele mai consacrate sunt:
– Kodak (SUA) si Lee (Marea Britanie) pentru filtre de gelatinã
– Tiffen (SUA), Heliopan, B&W (Germania) si Hoya (Japonia) pentru filtre de sticlã opticã
– Cokin (Franta) pentru filtre din sticlã organicã si sticlã opticã

D. Filtre optice vs filtre digitale

În cazul fotografiei conventionale, bazatã pe film fotosensibil, filtrele optice denumite filtre fotografice (spre deosebire de alte filtre optice, cum sunt de pildã ochelarii de soare) sunt folosite atât pentru a modifica continutul spectral si intensitatea luminii utilizate pentru iluminarea subiectelor fotografice cât si pentru generarea unor efecte speciale. Cu alte cuvinte scopul lor este, fie realizarea unor reproduceri fotografice cât mai fidele realitãtii, fie deformarea fotograficã a acesteia, în conformitate cu imaginatia creatoare a fotografului amator sau profesionist.
În fotografia digitalã modificãrile de culoare pot fi lesne dobândite în aparatul fotografic, prin intermediul balantei de alb. De asemenea, în timp ce în fotografia conventionalã, se folosesc filtre pentru “încãlzirea” (warming) “rãcirea” (cooling) imaginii sau pentru eliminarea dominantei verzi a imaginii de pe film în urma iluminãrii subiectului cu luminã fluorescentã, în fotografia digitalã se obtin aceleasi rezultate prin manipularea internã a datelor digitale.
Existã totusi o serie de filtre al cãror effect nu poate fi reprodus în nici-un chip în camerele digitale sau, dupã cum se va arãta mai departe, în cazul în care se pot obtine rezultate similare apar o serie de restrictii si limitãri.
Fanii filtrelor optice (care pot fi denumite pe drept cuvânt elemente de PREPROCESARE) sustin cã si în cazul în care se pot obtine rezultate identice pe cale digitalã tot utilizarea filtrelor optice este mai avantajoasã. În acelasi timp firmele producãtoare de filtre optice si-au adaptat sortimentul produs la specificul fotografiei digitale producând de exemplu sisteme de fixare pe aparat a filtrelor speciale pentru aceasta. Fruntasã în acest domeniu este firma Cokin producãtoare a unor sisteme de fixare unice prin ingeniozitatea lor. Firma Cokin aduce urmãtoarele argumente pentru folosirea filtrelor optice:

• este eliminatã necesitatea folosirii calculatorului si a unui soft de postprocesare a imaginii, scumpe si nu usor de asimilat de toti amatorii de fotografie;
• rezultatele se obtin pe loc si pot fi previzionate pe LCD-ul aparatului foto digital;
• nu se mai consumã timp pentru postprocesare, unele simulãri digitale ale filtrelor optice solicitând chiar multe ore de muncã;
• existã o mare suplete de utilizare, filtrele putând fi combinate si pozitionate între-o infinitate de variante;
• creativitate este nelimitatã datoritã existentei a peste 200 de filtre COKIN diferite.

Pe de altã parte, existã si adversari ai filtrelor optice montate în partea frontalã a obectivelor fotografice, adversari atât în “lumea” filmlui cât si în cea a CCD-ului.
Acestia sustin, si nu sunt deloc departe de adevãr, cã filtrul este un potential frunizor de degradãri ale imaginii finale. Aceasta chiar în situatia în care a fost confectionat în conditii de maximã precizie, El, filtrul, adaugã douã noi inerfete aer-sticlã si sticlã-aer amplficând efectul nedorit de Flare. Acest effect va fi explicat în paragraful D al acestui articol. La aceastã conditie implicitã (default) de afectare a imaginii se adaugã o sumedenie de pericole datorate unor manipulãri neglijente ale filtrelor, cum sunt zgârierea, murdãrirea suprafetelor si “amprentarea” suprafetelor acestora. Combaterea acestor pericole este efectuatã prin manipularea îngrijitã a filtrelor prin curãtarea lor cu precautie cu materiale adecvate si, la nevoie, prin înlocuirea lor cu altele noi aflate în perfectã stare de curãtenie si “neuzurã”.
Modul de combatere cît mai avansatã a Flare-ului este prezentat în paragraful H.

E. Filtre optice realmente necesare fotografiei digitale

Dupã numeroase discutii, analize si experimente, specialistii în domeniu au ajuns la concluzia cvasiunanimã ca fotografii “digitali” trebuie sã fie dotati totusi cu un numãr de minimum 5-7 filtre optice diferite. Aceastã situatie este reflectatã în documentatia majoritãtii firmelor producãtoare de filtre care cuprinde prospecte ce se referã numai la cîteva filtre care realmente sunt necesare în zona digitalã. Este vorba de:

• filtrele uv
• filtrele de polarizare
• filtrele de densitate neutrã (gri)
• filtrele degradé gri
• filtrele color pentru fotografia a/n
• lentilele close-up (foto de aproape)
• filtrele pentru fotografia în domeniul IR
• filtre pentru fotografia în domeniul ultraviolet
• unele filtre pentru efecte speciale

1. Filtrele UV

Acestea au proprietatea de a absorbi radiatiile ultraviolete eliminînd pericolul aparitiei unei dominante albastre la fotografierile în zone cu exces de ultraviolete cum sunt zonele de vârf ale muntilor înalti, sau plajele mãrilor si oceanelor.
Afirmatia de mai sus este adesea însotitã de controverse, dar filtrul uv are cu sigurantã avantajul cã, fiind incolor, fãrã a afecta expunerea, asigurã protectia lentilei frontale a obiectivului pe care este montat. El este mult, mult mai ieftin decât obiectivul pe care îl protejeazã si, în caz de uzurã sau murdãrire poate fi înlocuit fãrã prea mari eforturi financiare.

2. Filtrele de polarizare

Polarizoarele reprezintã cazul tipic ce nu poate fi reprodus cu nici-un program de postprocesare digitalã. Este adevãrat cã, de exemplu softul Farm-tools 55 mm, se laudã cu faptul cã poate închide albastrul cerului, asa cum face filtrul de polarizare, scotând în relief norii albi. Dar eliminarea reflexelor suprafetelor nemetalice si chiar metalice (acest ultim efect va fi detaliat într-un articol separat dedicat special filtrelor de polarizare) nu poate fi realizatã în nici-un chip pe cale digitalã. Aceasta ca sã nu mai vorbim de alte efecte spetaculoase realizabile cu filtrul de polarizare, de reproducerea imaginilor în relief cu ajutorul polarizoarelor sau de aplicatiile stiintifice de vârf ale fotomicrografiei în luminã polarizatã, de exemplu.

3. Filtrele de densitate neutrã

Acestea sunt numite si filtre gri si pot fi considerate ca OCHELARII DE SOARE ! ai aparatului digital
Ele reduc cantitatea de luminã fãrã a afecta continutul spectral (temperatura de culoare) a acesteia. Fltrele gri se folosesc în conditii de ilminare intensã pentru a permite, de exemplu folosirea unor diafragme deschise, furnizoare a unor profunzimi de cîmp reduse care scot în evidentã, de exemplu, centrul de interes redat clar si proiectat pe un fond flu.

4. Filtrele gri degradé

Filtrele respective sunt necesare când intervalul dinamic al scenei ce se fotografiazã depãseste capabilitãtile aparatului digital de a înregistra atât detaliile din “umbre” cât si pe cele din “lumini”. Un caz tipic îl reprezintã scenele care cuprind atât un peisaj cu zone mai putin luminoase proiectat pe un cer luminos. Fitrele degrade vor fi discutate mai în detaliu într-un articol separat. Din acest motiv aici se face doar precizarea cã filtrele degradé se plaseazã la fotografiere, cum este si firesc, cu zona mai densã pe fondul cerului luminos, cu zona de trecere treptatã sau mai bruscã de la gri la transparentã maximã, în dreptul orizontului si cu zona de transparentã maximã în dreptul peisajului.

5. Lentilele close up

Acestea pot fi echivalate cu “ochelarii de vedere” ai aparatului digital. Dacã acesta este deja prevãzut cu o facilitate macro lentila produce un raport I(magine)/O(biect) si mai mare. Este mult mai preferabil ca redarea cât mai mãritã a subiectelor, de regulã de dimensiuni mici, sã fie asiguratã din faza de captare a imaginii si nu în faza de postprocesare unde orice ” zoom-are” duce în mod automat la cresterea inacceptabilã a zgomotului.

6. Filtre pentru fotografia în domeniul infraroşu

Fotografia IR reprezintã, de asemenea, un caz explicit unde la fotografiere filtrele opotice sunt indispensabile. Acestea au rolul de a bloca lumina vizibilã si a permite, în consecintã, trecerea cãtre senzor doar a radiatiilor “interesante” pentru aceastã tehnicã si anume cele infrarosii. Aceasta ca sã nu mai vorbim de un alt filtru optic plasat de aceastã datã, în aparatul digital chiar în fata senzorului si care are rolul invers de a bloca radiatiile IR în conditiile normale de fotografiere în “vizibil”. Norocul amatorilor de foto IR consta în faptul cã filtrul intern mai “scapã” ceva radiatii IR cãtre sensor, de cele mai multe ori, suficiente pentru obtinerea de imagini IR “civilizate”. ªi tehnicii de fotografiere digitalã în IR i se va dedica un articol special. De aceea aici se face doar precizarea cã cel mai indicat filtru pentru cei care doresc sã “atace” acest domeniu este cel produs de firma francezã Cokin având codul 007 (echivalent cu filtrul IR Kodak Wratten 89B), întrucât producãtorul livreazã, de asemenea, cel putin douã sisteme de fixare a lui 007 pe aparatele compacte, care sunt cele mai rãspândite la noi în tarã.

7. Filtre pentru fotografia în domeniul UV

ªi acest domeniu obligã la folosirea filtrelor optice în cazul fotografiei digitale. Este vorba de filtre care blocheazã zona IR si vizibilã a spectrului optic si permit trecerea doare a radiatiilor ultraviolete. Filtrele au deci o actiune opusã filtrelor uv, care dimpotrivã blocheazã ultravioletele. Astfel de filtre poartã denumirea de filtre Wood.

8. Unele filtre pentru efecte speciale

Desi practice, actiunea tuturor filtrelor pentru efecte speciale poate fi reprodusã pe cale digitalã, simplitatea utilizãrii filtrelor optice respective cu avantajele mentionate la paragraful D, face ca, de multe ori, astfel de filtre sã fie prezente în trusa de accesorii a fotografilor. Detalii privind aceastã caregorie de filtre vor fi tratate, de asemenea într-un articol viitor.

F. Sisteme de fixare a filtrelor pe obiectivele aparatelor digitale

Din punct de vedere al fixãrii pe obiectiv, folosirea filtrelor optice cu aparatele digitale reflex nu pune probleme si este similarã solutiilor întâlnite in fotografia clasicã. Mai précis sistemele B & W si Cokin, de exemplu, cu ale lor filtre cu dimensiuni fixe si portfiltre cu inele cu filete având diametre variabile, rezolvã problema foarte simplu. In Fig1 este prezentatã o formã “explodatã” a unui ansamblu aparat reflex –inel de adaptare (la diametrul obiectivului dat) – portfiltru – filtru.

Fig 1 Imagine “explodatã” reprezentând sistemul Cokin standard de fixare a filtrului (3) pe obiectiv, compus din inel de adaptare (1) si portfitrul Cokin (2) si vedere posterioarã a unui aparat dotat cu portfiltru Cokin si filtru

Fotografia digitalã a extins însã mult folosirea aparatelor fotografice compacte. Obiectivele de mici dimensiuni ale acestora lipsite de filet, de multe ori cu extensie micã sau inexistentã a fãcut imposibilã folosirea filtrelor mentionate mai sus. ªansa posesorilor de “compacte” a constat în aparitia a douã noi sisteme de fixare propuse de firma francezã Cokin.

Este vorba de sistemul “a semelle” sau “shoe holder” care poate fi numit în limba românã “port filtru cu talpã si de cel magnetic. Ambele creeazã o legãturã cu portfiltrul standard.
Primul dintre acestea constã dintr-o piesã formatã dintr-o placã-grãtar ce se fixeazã sub aparat cu un surub în deschiderea cu filet destinatã montãrii aparatului pe trepied. Placa grãtar este legatã prin balamale de portfiltrul Cokin (Fig 2) care, fiind perpendicular pe placã, este plasat în fata obiectivului. In port filtru se introduce, normal, filtrele Cokin.

Fig 2 Port filtru “cu talpã” , “à semelle” sau “shoe holder”

Sistemul magnetic (Fig 3) constã din:

• un inel metallic autoadeziv care se fixeazã într-o pozitie concentricã obiectivului, pa aparatul compact
• un magnet inelar plasat în pozitia obisnuitã a inelelor adaptoare ale sistemului standard
• un port filtrul COKIN, seria A.

Portfiltrul se fixeazã simplu, prin atractie magneticã de inelul fixat adeziv pe corpul aparatului si este gata de a primi filtre. Firesc, inelele de adaptare la diametrul obiectivului aparatului sunt de aceastã datã inutile si deci eliminate din ansamblu.

Fig 3 Elemente componente ale sistemului magnetic

• magnet circular care, plasat în portfiltrul Cokin, în locul inelelelor de adaptare, se fixeazã prin atractie magneticã de un inel metalic prezentat în douã exemplare în imagine portfiltru Cokin

G. Efectul de “Flare”, sursã de degradare a imaginii

Termenului englez “Flare” care este oarecum dificil de tradus în limba românã si înseamnã aproximativ luminã parazitã, i se poate da urmãtoarea definitie :
Luminã care nu face parte din fascicolul formator de imagine, dar care este prezentã în aparatul fotografic si în alte sisteme optice datoritã reflexiei luminii pe oricare dintre diferitele suprafete ale lentilelor componente ale obiectivelor, sau ale filtrelor eventual folosite. Reflexe se pot produce si pe suprafetele interioare ale monturii obiectivelor ca si ale aparatului însusi.
Aceastã luminã producãtoare de reflexe, poate fi denumitã “la figurat” si luminã rãtãcitoare, vagabondã sau hoinarã !
Când “flare” -le este uniform pe suprafata imaginii, se produce o crestere a expunerii imaginii si o reducere generalã a contrastului . Reducerea contrastului este mai pronuntatã în zona imagnii care a primit cea mai micã expunere si anume zonele de umbrã ale subiectului unde se produce o pierdere de detalii. In mod similar flare-le din globul ocular produce scãderea contrastului imaginii vizuale. Când flare-le se concentreazã gradat într-o anume zonã a imaginii se vorbeste despre flare spot . Când “flare”-le capãtã o formã precisã asemãnãtoare formei poligonale a diafragmei este identificat ca ghost image (imagine fantomã).
De regulã, efectul optic nedorit de care se face aici vorbire, este provocat de surse puternice de luminã, soare, surse incandescente, care nu sunt cuprinse în câmpul visual dar care emit fascicule de luminã care lovesc “piezis” suprafata exterioarã a filtrului. Se produc pierderi de luminã si reflexe nedorite si când componente ale fascicolului formator al imaginii utile, aflate deci în câmpul vizual întâlnesc filtrul sub un unghi ma mic de 90º.
Din acest motiv, adversarii filtrelor sustin, si au si ceva dreptate, cã filtrul este un potential amplificator al efectului de flare, pentru cã plaseazã între obiectiv si subiect încã douã suprafete reflectante. Acestea, dupã cum se aratã în schema de mai jos (Fig 4) conduc la o pierdere de luminã si deviazã lumina si în zone în care nu este doritã.

Fig 4 Reprezentare sechematicã a reflexelor multiple produse pe suprafetele exterioarã si interioarã a unui filtru

Iatã ce se petrece când o razã de luminã “cade” sub un unghii oarecare pe filtru. Raza 1 întâlneste filtrul în punctul [a]. Majoritatea luminii este refractatã cãtre punctual [b] dar, o micã parte din lumina incidentã este reflectatã pe suprafata filtrului sub forma razei [3]. Se produce o primã diminuare a luminii incidente, dar majoritatea acesteia devine fascicol emergent si pãrãseste filtrul sub forma razei 2. Aceasta este raza principalã de luminã reprezentând majoritatea acesteia si partea sa utilã.
Majoritatea luminii reflectate în punctul [c] pãrãseste suparafata frontalã a filtrului sub forma razei [4]. O micã parte din lumna ajunsã în punctul [c] se reflectã ajungând în punctual [d], de unde se reflectã dar se si refractã cãtre exteriorul fitrului sub forma razei [5]. Procesul se repetã. Ceea ce este util din aceastã multitudine de raze este raza 2.Toate celelalte pãtrund în camerã, si sufere reflexii la fiecare interfetele care separã elementele obiectivului, creindu-se efectul nedorit de “flare”.

H. Metode de atenuare a efectului de “Flare”

Existã mai multe metode

• O compozitie adecvatã a imaginii potrivit cãreia sursele de luminã potential creatoare de luminã parazitã producãtoare de reflexe nedorite, sunt plasate în poztii cât mai depãrtate de unghiul de vedere al obiectivului.
• Folosirea unor parasolare adecvate, cu prioritate pentru cele numite în strãinãtatea anglo-saxonã “Petalate” si au un profil sinusoidal.
• Tratamentul antireflex.

În legãturã cu ultima variantã se vor prezenta mai jos solutile oferite de firma Hoya care, se pare, este ” nava amiral a flotei de luptã antireflex”
Firma Hoya produce o linie completã de filtre fotografice, atât în varianta standard, cu un singur strat antireflex cât si cea cu mai multe depuneri (multicoated). Fatã de filtrele din sticlã opticã obisnuitã unde se pierde.

Fig 5. Reflexe duble pe suprafetele unui filtru netratat, cu pierdere 9%
cca 9% din lumina incidentã (Fig 5), la filtrele Hoya standard pierderea se reduce la 4 – 5 %

Fig 6 Tratament monostrat unde reflexia se reduce la 4-5 %

Pentru a asigura fotografilor o calitate la nivelul exigentelor profesionale,

Hoya a creeat tratamentul antireflex multistrat (Fig 6)care reduce pierderea de luminã prin reflexive, la numai 2 %.

Fig 7 Reprezentare schematicã a unui filtru de sticlã cu tratament multistrat

Straturile antireflex respective sunt alcãtuite din oxizi metalici depusi pe suprafetele filtrelor în vid. Grosimea lor este de acelasi ordin de mãrime cu cel al lungimilor de undã ale radiatiilor componente ale fascicolului incident.
Se blocheazã, pe rand radiatiile cu lungimi de undã diferite anunlându-li-se reflexia, prin interferentã în straturi subtiri.
Din pãcate unii fabricanti de filtre se mãrginesc sã “trateze” antireflex filtrele proprii prin depunere, la rece, pe filtre a unor straturi antireflex, cu ajutorul unor spray-uri. Straturile respective au o eficientã mai redusã se exfoliazã cu uusurintã.
Este usor de identificat tipul de tratament aplicat. Astfel:

• Filtrele alcãtuite din sticlã netratatã prezintã reflexe albe, incolore
• Filtrele tratate u un singur strat (single layer coating) prezintã reflexe de culoarea ambrei
• Filtrele tratate multistrat prezintã reflexe policrome, în special verzi si rosu închis.

În urmã cu câtiva ani Hoya a înregistrat o nouã performantã producând filtre
Super Multi Coated. Aceastea posedã un system de 5 + 1 filtre. Reflexia este redusã la numai 0,3 % . Noul tratament a fost aplicat filtrelor Hoza, Skylight 1B, uv, ND2x si ND4. Acest efect este considerat cel mai performant la ora actualã.
Prezentul material va fi urmat pentru completarea subiectului de o serie de articole dedicate fiecãruia dintre filtrele mentionate în paragraful E.