Tamron SP 70-200mm f/2.8 VC – avans tehnologic
Obiectivul despre care vorbesc astazi Tamron SP 70-200 f/2.8 VC reprezinta cu adevarat un avans tehnologic, cel putin pentru mine, urias.
Spun asta pentru ca pana nu demult am considerat obiectivele Tamron o alternativa de compromis la obiectivele produse de firmele “mama” ale aparatelor pe care le foloseam.
Erau suficient de bune optic, cu contrast puternic si ofereau diafragme luminoase la jumatate din pretul obiectivelor echivalente si proprietare marcii, insa de multe ori te loveai de o inconsistenta a controlului calitatii de la un obiectiv la altul, cu probleme de front si back-focus si cu focalizare lenta in lumina slaba (adica fix acolo unde ai fi beneficiat cel mai mult de deschiderile mari ale diafragmei) etc.
Am fost oarecum sceptic cand am primit obiectivul si am simtit nevoia sa cer mai multe exemplare pe care sa le testez in prealabil, sa fiu sigur ca exemplarul cu care plec la test nu va suferi de problemele pe care, sa fiu sincer, ma asteptam sa le aiba. M-am abtinut totusi si nu am zis nimic, am luat obiectivul si am plecat.
Nu numai ca nu am intampinat nici una din problemele care au “patat” oarecum renumele marcii in anii trecuti, dar a reusit sa ma surprinda atat de mult incat aproape ca am ramas cu gura cascata de performantele extraordinare pe care acesta le ofera, la un pret cu cel putin 50% mai mic decat echivalentul lui de la Nikon.
Practic, de-a lungul timpului petrecut impreuna, am uitat complet ca pe D700-le meu am un obiectiv Tamron si nu celebrul 2.8 de la Nikon.
Dar sa o luam cu inceputul.
Tamron SP 70-200mm f/2.8 Di VC USD
Specificatii
- Obiectiv zoom: 70-200mm (105-300mm in format APS-C)
- Diafragma (Max.): f/2.8
- Diafragma (Min.): f/32
- Diametru filtru : 77 mm
- Constructie: 23 elemente in 17 grupuri
- Distanta min. focalizare: 1.3 m
- Tip diafragma: 9 lamele (Diafragma circulara)
- Greutate: 1470g (cu inel pentru trepied)
Prima senzatie pe care am avut-o cand l-am scos din cutie a fost: wow ce greu este! Nu stiam exact greutatea acestui obiectiv si nici cea a obiectivului meu Nikon echivalent (ulterior am vazut ca au fix aceasi greutate 1470 gr) dar asa mi s-a parut. Senzatia de mai greu nu a trecut nici dupa ce am vazut cifrele, singura explicatie fiind ca centrul de greutate al fiecarui obiectiv difera, obiectivul Tamron fiind cel mai compact/mic obiectiv din clasa sa.
Teleobiectivul este compatibil atat cu aparatele APS-C cat si cu cele Full Frame si este optimizat pentru camerele digitale (prescurtarea Di venind de la Digitally Integrated Design).
Ca tot veni vorba de prescurtari, Tamron este lider in denumiri si etichete aplicate produselor sale. Astfel obiectivul ar purta numele complet de Tamron SP 70-200mm F/2.8 Di VC USD LD XLD IF. Repetati de doua ori pe de rost daca puteti Dar nu degeaba poarta aceste denumiri, pentru ca fiecare inseamna o tehnologie avansata pe care obiectivul o incorporeaza.
- SP – Super Performance – reprezinta seria cea mai avansata a obiectivelor Tamron – un fel de L de la Canon sau obiectivele cu inel auriu de la Nikon, dedicate profesionistilor
- Di – Digitally Integrated Design – cum spuneam, obiective optimizate pentru camerele digitale ce ofera un design superior si tehnologii multi-coating
- VC – Vibration Compensation – sistemul de stabilizare a imaginii de ultima generatie care permite fotografiatul din mana cu timpi de expunere de pana la 4 stopuri mai lungi decat un obiectiv similar fara sistem de stabilizare
- USD – Ultrasonic Silent Drive – motor de focalizare ultra-silentios si foarte rapid
- LD – Low Dispersion – elemente optice interne ce reduc aberatiile cromatice, o problema specifica in mod particular a teleobiectivelor
- XLD – Extra Low Dispersion – elemente optice cu un indice de refractie si mai bun decat al celor LD, foarte aproape de proprietatile Fluoritei
- IF – Internal Focusing – elementul frontal nu isi schimba pozitia in timpul focalizarii, toate grupele de elemente optice se misca in interiorul obiectivului (de asemenea, o conditie aproape obligatorie pentru obiectivele PRO).
La treaba
Cu obiectivul montat pe aparat si trecand peste greutatea ce iti atarna de gat, nu te poti dezlipi de senzatia ca obiectivul este construit ca un tanc, si ca poti face orice doresti cu el. Este rezistent la umezeala (weather sealed sau moisture-resistant, cum doriti sa ii spuneti) si nu am avut nici o problema sau stres cu el cand cele cateva ropote de ploaie de vara au aparut si disparut din senin.
De departe insa, pe langa calitatea optica foarte buna, cel mai mare plus al acestui zoom tele este sistemul de stabilizare. Absent pe modelul anterior (pe care am apucat sa il folosesc de cateva ori in varii ocazii), sistemul VC (Vibration Compensation) are cel putin un nume ciudat, pentru noi, romanii. Asta nu inseamna ca performantele te duc tot cu gandul acolo. Nu, din contra. Spun cu mana pe inima ca este mai performant decat Nikon-ul meu 70-200 VR I.
sursa Tamron
Oferind o stabilizare de pana la 4 stopuri, am reusit sa obtin imagini extrem de clare la focala aproape de maxim si timpi imposibili pentru fotografiatul din mana
Tamron 70-200 f/2.8 | 195 mm | f/11 | 1/40s | ISO 800
crop 100% din imaginea de mai sus
Detaliile obtinute in imagini cu diafragma maxim deschisa la f/2.8 sunt impecabile si se ridica la “nasul” unor obiective cu mult mai multe zerouri in coada. Si asta nu se intampla numai in centrul imaginii, pentru ca din ce am observat in imaginile obtinute, claritatea se mentine la valori excelente de-a lungul si de-a latul imaginii. Nu fac teste de laborator cu masuratori de patratele si grile, ci vorbesc strict din punctul de vedere al fotografului care utilizeaza un aparat/obiectiv si ii place sau nu ceea ce face si obtine cu acestea.
Tamron 70-200 f/2.8 | 200 mm | f/2.8 | 1/2500s | ISO 800
crop 100% – stanga sus din imaginea anterioara
crop 100% din centrul imaginii
Din momentul in care am inchis diafragma la peste f/4, detaliile sunt absolut incredibile.
Tamron 70-200 f/2.8 | 200 mm | f/4.5 | 1/2500s | ISO 800
crop 100% din imaginea de mai sus
crop 100% din imaginea de mai sus
Dar la un obiectiv nu numai cum rezolva “clarul” conteaza, ci poate la fel de important este si bokeh-ul pe care il ofera, in zonele de out-of-focus. Diafragma circulara cu 9 lamele isi pune amprenta pe aceste zone, oferind imagini extrem de placute ochiului.
Tamron 70-200 f/2.8 | 200 mm | f/8 | 1/60s | ISO 200
crop 100% din imaginea de mai sus
Tot imaginea de mai sus este inca o dovada a functionarii impecabile a sistemului de stabilizare. Daca acesta nu isi facea treaba bine, darele lasate de picaturile de apa nu ar fi fost linii drepte (sau arce de cerc) ci mai degraba ar fi semanat cu un semnal cardiac de la EKG.
Si pentru ca in denumirea obiectivului apareau si prescurtarile LD si XLD, a trebuit sa ma uit si daca acestea isi fac treaba, si anume daca reduc cum trebuie aberatiile cromatice. Cea mai dificila si predispuza la aberatii cromatice situatie este aceea cand fotografiem subiecte de contraste diferite, puternice. Exemplul clasic, crengute de copaci pe cer, adica lumina puternica din spate. Eu am incercat sa fiu un pic mai creativ cu aceste crengute.
Tamron 70-200 f/2.8 | 180 mm | f/6.3 | 1/125s | ISO 800
crop 100% din imaginea de mai sus
Este foarte clar ca elementele optice din sticla superioara LD si XLD isi fac treaba de minune.
Pentru ca teleobiectivele luminoase cum este si acest Tamron “plang” dupa ceva actiune si miscare rapida, i-am oferit ocazia sa isi arate muschii si in astfel de situatii. Aici, sistemul de focalizare, atat ca precizie cat si ca obtinere a focusului, este pus la grea incercare. S-a intamplat ca fix in ziua cand am luat obiectivul, dublul campion mondial la formula 1 sa se afle in Romania.
Tamron 70-200 f/2.8 | 200 mm | f/2.8 | 1/800s | ISO 400
Este vorba de finlandezul Mika Hakkinen care pe langa activitatea sa de pilot de curse, este si ambasadorul global Johnnie Walker pentru promovarea consumului responsabil de alcool. El a venit pentru prima ora in Bucuresti cu scopul de a transmite consumatorilor romani mesajul “Nu te urca la volan sub influenta alcoolului”.
Evenimentul a avut loc pe un circuit inchis in parcarea exterioara a Baneasa Shopping City la volanul masinii Join the Pact Caparo T1. Din pacate, acesta a fost foarte scurt pentru masina de numai 470 kg si 600 de cai putere, care atinge suta in sub 2.5 secunde. Astfel ca, nici nu apuca sa schimbe prima viteza, ca deja trebuia sa franeze. Insa, chiar si asa, viteza pe care o prindea era uimitoare si totul se intampla extrem de repede.
Am montat obiectivul pe un monopied Giottos pentru ca vroiam sa incerc si cateva fotografii cu panning. Aparatul l-am trecut in modul AF-C (51 de puncte si 3D) si declansare in rafala (7 cadre pe secunda) si m-am pus pe tras. Focalizarea s-a comportat exemplar, cu foarte putine imagini cu focus ratat.
Iata mai jos o galerie de imagini realizare in cadrul evenimentului.
Concluzii
Am fost extrem de placut impresionat de obiectivul Tamron SP 70-200mm F/2.8 Di VC USD. Este surprinzator avansul tehnologic la care a ajuns Tamron si mai ales este surprinzator ca obiectivele nu mai sufera de problemele care pana acum patau renumele companiei si anume acea inconsistenta a calitatii de la un obiectiv la altul. Am inteles de la reprezentantul F64 ca pana acum nimeni nu s-a intors cu vreun obiectiv din gama noua cu probleme de front/back focus. Eu le urez succes celor de la Tamron, sa o tina tot asa, pentru ca sunt pe un drum foarte, foarte bun.
Acum, din punctul de vedere al fotografului care sta pe ganduri ce sa faca: sa ia un obiectiv echivalent al brandului de aparat pe care il foloseste, sau acest Tamron, este o alegere care necesita mult timp de gandire si doar fiecare in parte isi poate raspunde. Nu vreau sa influentez pe nimeni in decizia pe care o are de luat ci doar am vrut sa ofer un punct de vedere, de documentare inainte de a face o achizitie.
Din punctul meu de vedere nimic nu m-ar da inapoi sa aleg acest obiectiv daca nu as avea deja un teleobiectiv luminos si as fi in situatia cand imi caut unul. Constructia este extrem de solida, sistemul de stabilizare este la rang inalt, iar focalizarea este spot-on. Nu mai vorbesc de pretul mult mai mic decat echivalentul lui de la Canon, Nikon sau Sony.
Va doresc alegere usoara!
Un articol de Alin Popescu
Echipament utilizat:
[products ids=1051571,1051569,103872]
10 Comments
Am comparat si eu acest Tamron cu varianta Nikon vr II iar rezultatul inclina balanta inspre Nikon. Cam exagerata reclama/testul de mai sus. Nikon focalizeaza mai repede, mai bine, culori mai frumoase, etc. Este o varianta de luat in consideratie pt buget restrans, insa nu pt calitatea lui vs Nikon. Personal am cumparat varianta Nikon, utilizat tot pe D700.
Cum au sarit matematicienii :))), rapid si taios fara sa ia in considerare ca cei 50% se pot referi la pretul tamronului… daca mai pui jumate din pretul lui nu ajungi inca la nikon… ionel, matale ai pus fix 100%…
Pana acum nikonul era pe lista, dar mostrele cu timpi de expunere lungi din mana m-au impresionat, la 200 nu as fi tras nici la 1/100 nu mai vorbesc de mai jos.
L-am pus pe lista, alaturi de un convertor suplimentar pentru wildilfe-ul mai sperios…
Vlad iti doresc succes si muultaaa rabdare cu Tamron-ul la wildlife, poate ceva pelicani mai corpolenti sau vrabiute adormite pe garduri.
De ce, sta prost la focus? Ca in review nu a lamurit aspectul, cel putin nu negativ… ai tras cu el si e incet? N-as vrea sa urc trei munti si sa nu pot prinde capra in focus…
Multumesc.
Multumesc ca ai lamurit problema Vlad. Am incercat sa o scriu cat mai clar pentru toata lumea, dar se pare ca limba romana si matematica nu sunt pe intelesul tuturor!
scuze am tastat gresit 11500 lei
Aici spune ca acest tamron 70-200mm f2.8,este la jumatate de pret fata de nikon 70-200mm f2.8. care costa 8.999 lei,iar tamronul de doua ori valoarea lui inseamna cam 116000.Cam greu cu matematica asta
Dle Alin, ma "ruinezi" … ! Am luat TOUIT-ul de 32 pentru unu din cele doua NEX-uri, si acum… chiar aveam nevoie de un 70-200 pentru D300…Asta inseamna sa citesti articolele Domniei Voastre, … MULTZUMESC,
Review-ul este facut parca din prisma vanzatorului, doar de a vinde produsul.
In realitate diferenta de pret dintre Tamron si Nikon nu este de 50% ci de 2900 de lei.
2900 lei care inseamna un pic mai mult de 50% din pretul Tamronului. Nu am spus ca Tamronul costa jumatate din Nikon. Si eu nu sunt vanzator de produse 🙂 Poate m-am exprimat gresit …