De 1 iunie, F64 nu sărbătorește doar ziua copilului ci, recunoaște talentele copiilor, ajutând tinerele generații să poată profesa în domeniile dorite. Astfel, pentru a da startul lunii dedicată copiilor cum se cuvine, pe 30 mai la ora 19, vă așteptăm în sala expo F64, din Bulevardul Unirii, nr. 45, pentru a vernisa expoziția de fotografie „DREAM IS POSSIBLE” semnată de Daria Maria, care are doar 13 ani și este foarte pasionată de fotografie.

Până la vernisaj însă, ne-am gândit că ați vrea să aflați mai multe despre Daria și despre viziunea unui fotograf la început de drum și cu foarte mult potențial.

expoziție

(c) Daria Maria

De ce iubești fotografia?

Iubesc fotografia și ador imaginile care transmit un mesaj. Ador fotografia pentru că prin ea mi-am dat seama că pot fi creativă, pot da naștere ideilor originale, sensuri noi imaginilor și pot să mă exprim făcând cunoscută viziunea mea asupra a tot ceea ce mă înconjoară. Fotografia o văd ca pe o eliberare din rutină și o pășire într-o altă realitate, realitatea mea! Fotografia îmi aduce bucurie sufletului!

Când te-ai apucat de fotografiat si de ce?

M-am apucat de fotografie anul trecut în vară, la început pentru a face poze familiei. Ulterior am observat faptul că mă relaxează și astfel mi-am dorit să merg într-o tabără de fotografie, pentru a învăța mai multe despre acest nou hobby descoperit, lucru care s-a și întâmplat. În acea tabără din 2016,  organizată de domnul Eduard Guțescu am invățat noțiunile de bază în fotografie și am început să experimentez și fotografia de peisaj alături de fotografia de portret.

expoziție

(c) Daria Maria

Ce tip de fotografie îndragesti și ai vrea să faci în viitor?

Mesajul transmis primează pentru mine, mai mult decât un gen de fotografie în sine. Consider că o fotografie poate spune mai mult decât o mie de cuvinte, are puterea de a opri timpul în loc.

Momentan, vreau să experimentez cat mai multe stiluri, pentru a descoperi care îmi place cu adevărat. Fotografia de peisaj, o prefer atunci când doresc să mă relaxez, iar când mă simt creativă și doresc să mă exprim, fotografia de portret conceptual și fine art, sunt cele spre care mă îndrept.

În viitor știu că vreau să îmi dedic majoritatea timpul liber pentru a învăța și experimenta cat mai mult cu fotografia. Vreau să urmez școli de specialitate, vreau să mă pregătesc cu adevărat în acest domeniu, deoarece ceea ce a început ca un hobby, s-a transformat pentru mine în ceva cu adevărat serios.

De ce faci expoziția aceasta și de ce la F64?

Mi-am dorit o expoziție foto, pentru a arăta și altor persoane de vârsta mea că se poate face ceva creativ la orice vârstă, că niciodată nu e prea devreme, sau prea târziu să visezi, să începi ceva măreț și totodată am vrut sa îmi demonstrez mie și celor apropiați, că ceea ce a început în joacă poate deveni un mod de viață, deoarece de-acum fotografia face parte din mine.

Mi-am dorit această expoziție la F64, pentru că la voi am întâlnit o echipă mereu gata să ajute orice fotograf, m-ați susținut și mi-ati dat ocazia să testez aparatură, mi-ați oferit informații ori de câte ori am solicitat ajutorul și am simțit că m-ați acceptat într-o lume a ,,oamenilor mari”

expoziție

(c) Daria Maria

Cum și cât timp te-ai pregătit pentru prima ta expoziție?

Mă pregătesc de 4 luni. Consider că a fost dificil, deoarece pentru a putea ajunge la munte, la mare sau în alte locații în care mi-am propus, aveam în permanență nevoie să fiu însoțită de părinți, să găsesc modele disponibile care să înțeleagă ceea ce vreau să transmit prin fotografiile mele, timpul meu liber a fost limitat deoarece mare parte din acesta este ocupat de școală, cum este și firesc, dar mă bucur că am reușit.

Ce vrei sa transmiti prin aceasta expozitie si cu ce sa ramana oamenii in minte cand iti vad fotografiile?

Vreau ca oamenii să rămână cu o stare bună atunci când îmi privesc fotografiile, să privească fotografia prin ochii unui copil și să descopere noi sensuri ale unor stări imortalizate.

expoziție

(c) Daria Maria

Care sunt idolii tai in fotografie?

Ca idoli vreau să amintesc de Brooke Shaden și Andreea Retinschi.

Ce echipament folosesti acum la fotografiat?

Aparatura mea în acest moment este un  Nikon D7200 și două obiective: Nikkor 50mm și Nikkor 55-300 mm.

Vă veți putea bucura de cadrele inedite ale Dariei, până pe 30 iunie 2017!

Iar până la vernisaj, vă lăsăm cu acest interviu LIVE!