Review Canon 70-200 F4 IS II la Raliul Argesului 2019
Primul raliu din Campionatul National de Raliuri- 2019, in Romania, este Raliul Argesului, raliu care nu a mai fost organizat de aproximativ 10 ani și care a fost o bucurie atât pentru spectatori, piloți cât și pentru noi cei pasionati de fotografia de sport.
Sfaturile mele pentru fotografierea unui raliu
Pentru cei care doresc să experimenteze acest tip de fotografie, am următoarele sfaturi:
- o să ai nevoie de două obiective cel puțin: un wide/ultra wide și un tele, de preferat în jurul focalei 70-200mm sau 70-300mm
- dacă nu ai două aparate, e timp suficient între trecerile mașinilor să schimbi obiectivele
- setările în general sunt făcute la fața locului, în funcție de lumină, poziționare și obiectiv folosit. Eu am folosit în general modul manual și ISO auto, dar modul potrivit este cel Tv pentru Canon (shutter priority) sau Nikon S (shutter priority)
- o să faci multe cadre în rafala, asa că recomand și card rapid, recomandarea mea SanDisk Extreme Pro Card de Memorie SDXC UHS-I 64GB V30 633x
- o să fie nevoie de acumulatori suplimentari
- încearcă să ajungi la timp pe traseu, eventual cu o zi înainte ca să îl poți parcurge pentru a găsi cele mai bune puncte de unde să poți fotografia.
- ține cont de indicațiile și sfaturile echipelor de ordine și cele de organizare pentru a nu îți pune viața în pericol.
La Raliul Argesului 2019 m-am echipat ca de fiecare dată cu aparatul în care îmi pun baza de ceva timp, Canon 6D. Un aparat destul de vechi, dar care oferă calitate a imaginii foarte bună. Sistem de autofocus învechit, cu doar 11 puncte de autofocus, dintre care folosesc cel mai des, punctul central. De ce doar punctul central? Doar în el am incredere.
Am ales un obiectiv wide, de data aceasta am mers pe Canon 16-35 2.8 III și pentru tele, am mers pe noul 70-200 F4 IS II.
Review-ul o să fie focusat către 70-200 F4 IS II, dar am adăugat și cadre cu Canon 16-35 2.8 III.
Prima versiune de 70-200 F4 cu stabilizare era deja un obiectiv foarte bun, sharp, cu autofocus rapid si precis , constructie solidă și stabilizare eficientă.
Nu mă așteptam ca noul 70-200 F4 IS II să îl depășească, însă de îndată ce l-am folosit pentru primul cadru, mi-am dat seama că se poate mai bine față de prima versiune.
Specificații tehnice Canon 70-200 F4 IS II
- An apariție: 2018
- Montură: Canon EF, EF-S compatibil și full frame, dar și cu aparatele cu senzor crop
- Diafragma: f4- f32
- Număr lamele diafragmă: 9 lamele rotunjite
- Construcție optică: 20 de elemente în 15 grupuri
- Distanță minimă de focus: 1m
- Greutate: 780 grame
- Dimensiuni 80 x 176mm
- Dimensiune filet filtru: 72mm
Alte specificații
- izolare împotriva prafului și a apei
- stabilizare de imagine
- coating cu fluorită
- inel pentru trepied (nu este inclus în pachet)
Punctele forte
- optică incredibil de bună
- construcție robustă, specifică gamei L de la Canon
- motor de autofocus rapid, precis și extrem de silențios
- butoane cu click plăcut și care nu se mută din greseală
- bokeh plăcut ( îl recomand și pentru portret)
- contrast foarte bun, chiar și când este folosit cu soarele în față, rezistent la flare
- stabilizare de imagine eficientă, în 3 moduri
- aberații cromatice nu există
- distorsiuni foarte, foarte mici, dar care se pot corecta cu profilul dedicat în programul de editare, eu am folosit Lightroom
Punctele slabe
Nu țin de performanță, ci doar de conținutul pachetului.
Nu are colier de trepied in pachet. Este insă un obiectiv destul de usor și poate fi folosit pe trepied și fără acel colier, însă pentru echilibru mai bun, recomand să fie folosit cu colier.
Per ansamblu, un obiectiv extrem de bun pentru evenimente sportive, peisaj și portret.
Recomand deopotrivă obiectivele folosite, cât și mersul la un astfel de eveniment sportiv. O să întâlniți oameni foarte talentați de la care o să aveți ce învăța în materie de foto și o să aveți parte de experiență plăcută.
Articol și fotografii de Adrian Simonescu