Sigma 70mm și fotografia macro, cu Florentina Rafailă
Când mi s-a propus să testez noul Sigma Macro 70mm f/2.8 EX DG ART , nu am avut cum să nu accept. Până la el nu am mai avut un altul de la Sigma și tare as fi vrut să văd ce e de capul lui. Am avut noroc de vreme bună și subiecți cooperanți, așa cum îmi place mie să întâlnesc.
În plus, s-a dus vestea că sunt în zonă, astfel că doamna aceasta verde care a vrut să rămână anonima, m-a însoțit la ședința foto. A vrut neapărat să învețe cum se apasă pe declanșator și m-a rugat așa de frumos încât nu am avut cum s-o refuz.
Construție Sigma 70mm f/2.8 EX DG macro Art
Despre obiectiv pot să spun că mi-a plăcut mult. Este un obiectiv robust, făcut din materiale de calitate, îți dă senzația de bijuterie la cât este de fin. În afară de asta, nu este deloc greu, are o dimensiune perfectă, raportul ideal între portabilitate și calitate.
Focalizare
Ca și în cazul altor obiective, îi poți comuta butonul de autofocus către cel de manual focus sau o funcție de preferință personală, în care dorești să fotografiezi. Sigma 70mm ART are, de asemenea, un buton unde poți alege de unde până unde să pună focusul ca să nu te încurci: de la distanța minimă de focus care e aproape 26cm până la jumătate de metru, de la jumatate de metru până la infinit sau de la distanța minimă de focus până la infinit.
Aș spune că autofocusul ar fi putut să fie puțin mai rapid, însă cum la genul meu de fotografiere nu mă interesează în mod special acest aspect pentru că trag preponderent în manual focus, nu m-a deranjat foarte tare că-i puțin mai lent. Are și o cursă mai lungă dacă se află la distanța minimă de focus și dorești să fotografiezi mai departe. Astfel. îi va lua puțin să ajungă la capătul tele.
Am fotografiat preponderent în manual focus. În prima oră de utilizare, un lucru m-a pus în dificultate și nu am avut cum să verific dacă obiectivul se comporta normal. A fost vorba despre faptul că dacă mă opream din fotografiat câteva secunde, atunci când doream să declanșez din nou, obiectivul nu reacționa în niciun fel. Inelul de focus de învârtea în gol, iar partea frontală a obiectivului nu se mișca, nu intra, nu ieșea, se afla într-un mod stand by.
Ca să-l reactivez a fost nevoie de fiecare dată să apas puțin butonul declanșator al aparatului și obiectivul se trezea la viață. Mi s-a parut ciudat la început, însa imediat cum am învățat să-l folosesc, m-am obișnuit și a fost ok.
A fost ceva nou pentru mine acest mod de comportament. Nu am niciun obiectiv care să funcționeze așa.
Obiectivul are marcată pe el distanța de focus, iar focusul manual funcționeaza în pași foarte fini, lucru de apreciat, mai ales dacă îl folosești cu aparatul pe trepied. Te ajută să pui mai bine focusul. Aș spune că la focus stacking nu ai mai avea nevoie de șina de macro.
Calitatea imaginii lui Sigma 70mm macro
Am pregătit pentru tine și câteva imagini crop din 100% ca să-ți faci o idee despre cam cât de sharp este Sigma 70mm ART.
Este super sharp și cu adevărat impresionant la calitatea imaginii, iar bokeh-ul este foarte uniform și placut, având are o diafragmă de 9 lamele.
Nu am observat deformări ale imaginii, distorsiuni sau aberații cromatice. Recunosc însă și faptul că nu l-am testat în felul acesta pentru că eu nu țin cont de aceste lucruri niciodată, mă interesează altceva la un obiectiv: sharp-ul și bokeh-ul mai ales, iar acesta nu m-a dezamăgit la niciun capitol.
Aș vrea ca imaginile realizate cu el să-ți spuna mai multe decât am scris eu și dacă decizi că acesta este cel pe care-l vrei în trusa ta foto, eu îți urez să-l folosești cu multă plăcere și să realizezi imagini minunate!
Specificații cheie Sigma 70mm ART
- Distanța focală: 70mm,
- Plajă diafragme: f/2.8 – f/22,
- Monturi: Canon, Sony
- Compatibilitate format: 35mm Film / Full-Frame Digital Sensor
- Unghi de cuprindere: 34.3°
- Distanța minimă de focalizare: 25.8 cm
- Design optic: 13 elemente în 10 grupuri
- Lamele diafragmă: 9, rotunjite
Articol și fotografii de Florentina Rafailă.
Citește un articol despre Sigma 105mm Macro, aici!
Ești pasionat și tu de fotografia macro? Ne spui ce obiective folosești pentru astfel de imagini? Îți așteptăm comentariile, mai jos!
[products ids=1043556,125041218]